Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Condamnari care nu atrag starea de recidiva. Implinirea termenului de reabilitare Decizie nr. 592 din data de 20.10.2005
pronunțată de Curtea de Apel Galati

Prin decizia penala nr. 592 din 20 octombrie 2005 a Curtii de Apel Galati a fost admis recursul inculpatului A.A.
S-a casat in totalitate decizia penala nr. 243 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galati si in parte sentinta penala nr. 2098 din 31 august 2004 a Judecatoriei Galati.
In rejudecare, s-a inlaturat din incadrarea juridica a faptelor retinute in sarcina inculpatului dispozitiile art. 37 lit. b Cod penal privind recidiva postexecutorie, mentinand pedepsele aplicate pentru cele doua infractiuni, precum si pedeapsa rezultanta.
Conform disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei rezultante de 1 an si 6 luni inchisoare pe durata termenului de incercare prev. de art. 82 Cod penal respectiv de 3 ani si 6 luni.
S-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei penale recurate.
Pentru a hotari astfel, Curtea de Apel Galati a retinut urmatoarele :
Instanta de fond a avut in vedere la stabilirea starii de recidiva postexecutorie pedepsele de 1 an inchisoare si respectiv 1 an si 6 luni inchisoare aplicate prin sentinta penala nr. 281 din 21 iulie 1997 a Judecatoriei Tg.Bujor, definitiva la data de 14 august 1998.
Cele doua pedepse au fost constatate gratiate prin sentinta penala nr. 282 din 21 ianuarie 1999 a Judecatoriei Galati, definitiva la data de 20 februarie 1999, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.
Avand in vedere dispozitiile art. 13 alin. 2 si art. 19 din Legea nr. 546/2002 precum si dispozitiile art. 38 Cod penal s-a constatat ca fata de inculpat a intervenit reabilitarea din condamnarile suferite anterior la data de 13 iunie 2003.
Cum infractiunile din prezenta cauza au fost comise la data de 21 decembrie 2003 ulterior implinirii termenului de reabilitare, fata de inculpat nu se mai putea retine starea de recidiva postexecutorie.

Sursa: Portal.just.ro