In conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, incepand cu data de 01.04.2001, locurile de munca ale mecanicilor de locomotiva au fost incadrate in conditii speciale. Legea nr. 263/2010 prevede in continuare, in Anexa nr. 2 pct. 7, incadrarea locurilor de munca ale mecanicilor de locomotiva ca fiind in conditii speciale. Este evident faptul ca sporul pentru conditii speciale de 25 % prevazut de Contractul colectiv de munca este un spor distinct de sporul pentru conditii deosebite de munca, grele, periculoase, penibile sau nocive, spor care nu a fost platit reclamantilor, desi locurile lor de munca erau incadrate in conditii speciale, conform actelor normative mentionate anterior.
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 3939 din 19 decembrie 2012, pronuntata in dosarul nr. 6118/102/2012, Tribunalul Mures a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptia inadmisibilitatii actiunii, exceptia lipsei calitatii procesuale active a Sindicatului Mecanicilor de Locomotiva Calatori Targu-Mures si a Sindicatului Mecanicilor de Locomotiva Calatori Sighisoara, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa "CFR Marfa" SA - Sucursala Transilvania - Centrul Zonal de Marfa Brasov si a respins ca neintemeiata actiunea civila formulata de reclamantii D. S.-G., M. M.-V., P. G., C. A., C. V., M. H.-D. si S. L., prin reprezentanti legali Sindicatul Mecanicilor de Locomotiva Calatori Targu-Mures si Sindicatul Mecanicilor de Locomotiva Calatori Sighisoara, in contradictoriu cu paratii Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa "CFR Marfa" SA si Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa "CFR Marfa" SA - Sucursala Transilvania - Centrul Zonal de Marfa Brasov.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut ca desi reclamantii nu erau angajati ai paratei la data introducerii actiunii, actiunea a fost formulata in timp ce erau membrii de sindicat ca angajati ai SNTFC CFR Calatori SA, sindicatele avand calitate procesuala in cauza.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii s-a retinut ca in Codul muncii nu se prevede obligativitatea urmarii unei proceduri prealabile formularii unei actiuni in justitie, iar in lipsa unei reglementari legale in sensul amintit, procedura prevazuta de contractele colective, in cazul in care nu sunt respectate obligatiile stabilite prin aceste contracte, nu are natura unei proceduri prealabile in intelesul art. 109 alin. 2 Cod procedura civila.
In privinta exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, instanta a constatat ca sunt incidente in cauza dispozitiile art. 166 din Codul muncii, actiunea reclamantilor nefiind prescrisa.
Exceptia lipsei capacitatii procesuale a Sucursalei Transilvania a fost respinsa in considerarea dispozitiilor art. 41 alin. 2 Cod procedura civila.
Pe fond, tribunalul a retinut ca drepturile solicitate de catre reclamanti sunt prevazute de Contratul colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008-2010, iar referirea din art. 42 alin. 1 lit. a la cele doua categorii de sporuri nu trebuie privita in sensul ca ele se cumuleaza, ci ca salariatii au dreptul ori la un spor de 10% pentru conditii deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, ori la unul de 15% pentru conditii speciale, in functie de conditiile concrete de munca.
Din analiza actelor aditionale la contractele de munca ale reclamantilor, instanta a observat ca acestia au beneficiat de sporuri care depasesc cuantumul minim instituit prin textul contractului colectiv de munca citat anterior.
Analizand doar categoria de sporuri ce intereseaza in solutionarea cauzei, instanta a constatat ca reclamantii beneficiau de spor pentru conditii grele de munca de 15%, precum si de un spor pentru conditii periculoase de 15%, rezultand astfel un spor de 30% ce se acorda in considerarea conditiilor de munca, acesta fiind superior celui mentionat de art. 42 alin. 1 lit. a, de 25%.
Reclamantii au declarat recurs impotriva acestei hotarari, solicitand modificarea ei, in sensul admiterii actiunii formulate.
In motivarea recursului s-a aratat ca potrivit contractului colectiv de munca, mecanicii de locomotiva au dreptul la sporul pentru conditii speciale, care este un spor distinct de cel pentru conditii grele sau periculoase.
In drept, recurentii au invocat dispozitiile art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedura civila, Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi.
Intimata SNTFM CFR Marfa SA - Sucursala Transilvania, Centrul Zonal de Marfa Brasov a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca hotararea atacata este legala si temeinica.
Examinand recursul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate, Curtea a constatat ca acesta este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii sunt mecanici de locomotiva in cadrul unitatii parate si beneficiaza de spor pentru conditii grele 15%, spor pentru conditii nocive 10%, spor pentru conditii periculoase 15%, astfel cum rezulta din copiile actelor aditionale la contractele individuale de munca aflate la filele 27-46 in dosarul primei instante.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. a si b din Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008-2010, aplicabil in cauza, sporurile minime ce se acorda in conditiile acestui contract la salariul de baza minim brut al salariatilor sunt pentru conditii deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de baza minim brut al salariatului, iar pentru conditii speciale 25% si pentru conditii nocive de munca, 10% din salariul de baza minim brut negociat la nivel de unitate.
In conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, incepand cu data de 01.04.2001, locurile de munca ale mecanicilor de locomotiva au fost incadrate in conditii speciale. Astfel, in anexa 1 la actul normativ mentionat, la pozitia 7 se arata ca activitatea desfasurata de personalul din siguranta circulatiei, care indeplineste functia de mecanic de locomotiva si automotor, mecanic ajutor si mecanic instructor se incadreaza in conditii speciale. De asemenea, in anexa nr. 2 sunt prevazute unitatile care au obtinut avizul pentru indeplinirea procedurilor si criteriilor de incadrare in conditii speciale, la pozitia 18 figurand SNTFM CFR Marfa SA.
Legea nr. 226/2006 a fost abrogata de art. 196 din Legea nr. 263/2010, insa acest din urma act normativ prevede in continuare, in Anexa nr. 2 pct. 7, incadrarea locurilor de munca ale mecanicilor de locomotiva ca fiind in conditii speciale, iar in Anexa nr. 3 pozitia 18, SNTFM CFR Marfa SA, ca fiind unitate ce a obtinut avizul pentru indeplinirea procedurilor si criteriilor de incadrare in conditii speciale.
La dosarul cauzei s-au depus si avizele de incadrare in conditii speciale de munca obtinute pentru mecanicii de locomotiva, respectiv Hotararea nr. 11 din 30.11.2004, mentinuta prin Hotararea nr. 35 din 15.10.2012 emisa de Comisia pentru reevaluarea locurilor de munca in conditii speciale (filele 59-63).
Fata de cele retinute anterior, Curtea a constatat ca este evident faptul ca sporul pentru conditii speciale de 25 % prevazut de Contractul colectiv de munca este un spor distinct de sporul pentru conditii deosebite de munca, grele, periculoase, penibile sau nocive, spor care nu a fost platit reclamantilor, desi locurile lor de munca erau incadrate in conditii speciale, conform actelor normative mentionate anterior si Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi este aplicabil SNTFM CFR Marfa SA, conform Anexei nr. 5 la acest contract.
In aceste conditii, angajatorul a incalcat dispozitiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, cauzand reclamantilor un prejudiciu material, constand in contravaloarea sporului mentionat, dar si in devalorizarea monedei nationale si lipsa de folosinta a sumelor cuvenite, acest prejudiciu trebuind sa fie reparat integral.
Fata de considerentele expuse, Curtea a constatat ca este incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, astfel ca in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a admis recursul reclamantilor, a modificat sentinta civila nr. 3939 din 19.12.2012 a Tribunalului Mures, in sensul ca a admis actiunea reclamantilor si a obligat paratii la plata sporului pentru conditii speciale, in cuantum de 25% din salariul de baza minim brut pentru perioada 01.08.2009 - 31.12.2010, sumele urmand a fi actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului si pana la data platii efective.