Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Taxa de poluarea. Exceptia inadmisibilitatii actiunii in contencios adminitrativ situatia de necontestarea deciziei de calcul al taxei de poluare Decizie nr. 1251/R din data de 26.04.2012
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Taxa de poluarea. Exceptia inadmisibilitatii actiunii in contencios adminitrativ situatia de necontestarea deciziei de calcul al taxei de poluare

- O.U.G. nr. 50/2008, republicata
- O.G. nr. 92/2003, republicata

Procedura de contestare prevazuta de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, republicata raportat la art. 205 - art. 218 Cod procedura fiscala nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare intemeiate pe prevederile art. 17 din O.G. nr. 92/2003, republicata, in acest sens pronuntandu-se si I.C.C.J. prin Decizia nr. 29/2011 in solutionarea unui recurs in interesul legii.
Decizia de calcul al taxei de poluare nu reprezinta titlu de creanta deoarece ii lipsesc elemente definitorii specifice unui asemenea titlu.
Prin Sentinta civila nr. 1703/15 iunie 2011, Tribunalul Harghita a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parata D.G.F.P. Harghita si, in consecinta, a respins actiunea formulata de reclamanta SC A.T. SRL, impotriva paratei D.G.F.P. Harghita, respingand ca ramasa fara obiect cererea de chemare in garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu.
Obiectul actiunii l-a constituit cererea de anulare a deciziilor de calcul al taxei pe poluare nr. 7053/2 iunie 2010, nr. 4719/16 aprilie 2010, nr. 14586/22 noiembrie 2010 si nr. 14789/25 noiembrie 2010, restituirea sumei de 20.179 lei reprezentand taxa pe poluare calculata in baza celor 4 decizii si achitata in baza inscrisurilor doveditoare anexate.
Instanta de fond a solutionat cu precadere exceptia inadmisibilitatii potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedura civila si a retinut ca reclamanta nu a atacat deciziile de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, pe calea procedurii administrative reglementate de Titlul IX Cod procedura fiscala, prin urmare, nu se poate solicita anularea acestor decizii, actiunea fiind inadmisibila.
Hotararea primei instante a fost atacata cu recurs de reclamanta S.C. A.T. S.R.L. Miercurea Ciuc, aceasta solicitand modificarea in sensul admiterii actiunii formulare, motivand ca scrisoarea nr. 29/11 martie 2011 inregistrata la organul emitent al celor patru decizii sub nr. 3710/14 martie 2011, anexata cererii, contine toate elementele cerute de prevederile art. 206 alin.1 Cod procedura fiscala si ca cererea a fost formulata dupa ce reclamanta a luat cunostinta despre opinia Curtii Europene de Justitie in materia O.U.G. nr. 50/2008, fiind vorba astfel despre o situatie speciala care ar justifica si depasirea termenului de contestare.
Pe fondul cauzei reclamanta recurenta a invocat faptul ca prevederile O.U.G. nr. 50/2008 rep. nu sunt in concordanta cu normele dreptului comunitar.
Intimata D.G.F.P. Harghita a formulat intampinare solicitand respingerea recursului, sustinand in esenta, ca cererea reclamantei a fost analizata in conditii de maxima legalitate iar sentinta atacata este lipsita de orice critica, taxa pe poluare nefiind reglementata in contradictie cu normele dreptului comunitar.
Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate si tinand cont de faptul ca prima instanta a solutionat actiunea in contencios administrativ pe exceptia inadmisibilitatii, nu pe fondul acesteia, instanta a constat ca recursul este fondat.
Potrivit adresei nr. 29/11 martie 2011, reclamanta recurenta a solicitat restituirea taxei pe poluare in cuantum total de 20.179 lei, invocand normele dreptului comunitar.
Faptul ca nu a formulat contestatie impotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare nu constituie un fine de neprimire deoarece deciziile de calcul al taxei pe poluare nu reprezinta un titlu de creanta in sensul art. 110 - 111 Cod procedura fiscala si pentru solutionarea cererilor de restituire a taxei pe poluare nu este obligatorie indeplinirea procedurii de contestare. De altfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat prin Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 in solutionarea unui recurs in interesul legii in sensul ca procedura de contestare prevazuta de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 rep., raportat la art. 205 - 218 Cod procedura fiscala nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare intemeiata pe prevederile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 rep.
Este adevarat ca in cazul dedus judecatii prima instanta s-a pronuntat anterior datei la care s-a solutionat recursul in interesul legii, dar, practica acestei instante, in mod constant a fost aceea ca, decizia de calcul al taxei pe poluare nu reprezinta un titlu de creanta, ea nu produce efecte prin simpla emitere, lipsindu-i elemente definitorii specifice unui titlu de creanta.
In contextul celor aratate si in conditiile in care prima instanta, in mod gresit a admis exceptia inadmisibilitatii fara a se pronunta pe fondul cererii de restituire a taxei pe poluare, instanta a constat ca este incident textul art. 312 alin. 5 Cod procedura civila, astfel ca a admis recursul si a casat sentinta, trimitand cauza primei instante pentru judecarea pe fond a acesteia.

Sursa: Portal.just.ro