Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatia in anulare. Cazuri. Decizie nr. 143/R din data de 22.02.2012
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Contestatia in anulare. Cazuri.

C. pr. pen., art. 386

Daca instanta de recurs a pasit la solutionarea caii de atac exercitata de procuror, fara a se proceda la audierea inculpatului intimat prezent, s-a adus atingere prevederilor art. 38514 alin.11 Cod procedura penala. Aceasta omisiune a instantei de control judiciar poate fi corijata prin exercitarea unei contestatii in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 386 alin.1 lit.e) Cod procedura penala. La data de 5 decembrie 2011, pe rolul acestei instante se inregistreaza contestatia in anulare formulata de condamnatul T.L.S. impotriva deciziei penale nr.753/R/23 noiembrie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures. In aceasta contestatie in anulare formulata s-a solicitat ca, dupa admiterea ei in principiu, pe fond aceasta sa fie admisa, sa se desfiinteze decizia penala criticata si, rejudecandu-se recursul, sa se mentina solutia primei instante. Totodata, s-a mai invederat ca, se solicita si prelungirea dreptului de circulatie a contestatorului.
In motivarea acestei cai extraordinare de atac contestatorul a invederat faptul ca, decizia a carei retractare o solicita, este nelegala si netemeinica, deoarece au fost incalcate prevederile art.385 ind.14 alin.1 ind.1 Cod procedura penala, in sensul ca, la solutionarea cauzei sale de catre ultima instanta de control judiciar, nu a fost audiat, in contextul in care, la solutionarea cauzei sale, ce a format obiectul dosarului nr.6532/320/2009 al Judecatoriei Tg.Mures, respectiv in acelasi dosar cu acelasi numar al Tribunalului Mures, s-au pronuntat fata de el doua hotarari opuse (prima instanta l-a condamnat pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa - fapta incriminata de disp.art.178 alin.1,2 Cod penal, instanta de apel l-a achitat de sub aceeasi acuza, in baza prevederilor art.11 pct.2 lit.a, rap.la art.10 lit.d Cod procedura penala). S-a invederat faptul ca, ajungand in recurs cauza sa, ultima instanta de control judiciar avea obligatia de a-l audia, lucru care nu s-a intamplat si care, in opinia sa, face sa devina incidente in cauza prevederile art.386 alin.1 lit.e Cod procedura penala, ca fundament al acestei cai extraordinare de atac.
Investita, in acest mod, cu solutionarea contestatiei in anulare formulata de condamnat, aceasta instanta retine ca, la solutionarea recursului promovat de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Mures impotriva deciziei penale nr.83/A/25 februarie 2011 a Tribunalului Mures, in cauza privindu-l pe (la acea data) inculpatul T.L.S., au fost fixate mai multe termene intermediare, la care s-au solutionat cererile formulate de acesta, de prelungire a dreptului sau la circulatie. Se constata faptul ca, pe rolul instantei de recurs, la data de 10 august 2011, s-a inregistrat dosarul cu nr.6532/320/209, ce repartizat aleatoriu, a primit prim termen de judecata la data de 23 noiembrie 2011. Asa cum s-a mai retinut, pentru solutionarea cererilor de prelungire a dreptului la circulatie, in cauza au fost fixate 4 termene intermediare, la datele de 12 august, 19 august, 14 septembrie si 12 octombrie 2011, la care s-au solutionat cererile astfel formulate.
La termenul de judecata fixat in cauza pentru solutionarea recursului declarat de Ministerul Public impotriva deciziei penale anterior mentionate a Tribunalului Mures, dintr-o omisiune datorata volumului mare de activitate al instantei, s-a pasit la solutionarea acestei cai de atac, fara a se proceda la audierea, de catre instanta de recurs, a inculpatului intimat, fapt care contravine prevederilor art.385 ind.14 alin.1 ind.1 Cod procedura penala. Aceasta omisiune a instantei de control judiciar poate fi corijata, cum de altfel a si inteles sa faca condamnatul, prin exercitarea unei contestatii in anulare care, in mod corect a fost fondata pe prevederile art.386 alin.1 lit.e) Cod procedura penala.
Verificand admisibilitatea in principiu a acestei cai extraordinare de atac (ce a fost exercitata cu stricta respectare a prevederilor art.388 Cod procedura penala), se constata ca, aceasta a fost formulata de titular si ca ea este admisibila in principiu, deoarece la solutionarea recursului promovat de catre Ministerul Public impotriva deciziei penale nr.83/A/2001 a Tribunalului Mures, acesta nu a fost audiat.
Pentru aceste considerente expuse, urmeaza ca, in conformitate cu prevederile art.391 rap. la art.386 alin.1 lit.e) Cod procedura penala, sa se admita in principiu contestatia in anulare formulata de contestatorul T.L.S. impotriva deciziei penale nr.753/R/23 noiembrie 2011 a Curtii de Apel Targu-Mures.
Se va dispune citarea partilor interesate in cauza pentru termenul de judecata din 14 martie 2012.

Sursa: Portal.just.ro