Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Conditii.
Potrivit art. 65 din Codul muncii concedierea este rezultatul desfiintarii locului de munca ocupat de salariat datorita unor cauze obiective si tocmai de aceea desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Cauza este reala cand prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificultati economice, independente de buna sau reaua-credinta a angajatului.
Aceste dificultati economice se raporteaza atat la situatia economica generala a angajatorului, cat si la pierderile pe care le inregistreaza acesta prin mentinerea postului desfiintat.
Intrucat din probele administrate in cauza rezulta ca societatea angajatoare a inregistrat pierderi in perioada in care reclamantul a fost angajatul sau, aceste pierderi incadrandu-se in sintagma de "dificultati economice" de natura a determina necesitatea desfiintarii acestui post, cauza desfiintarii postului reclamantului este reala.
De asemenea s-a dovedit si faptul ca desfiintarea postului a avut si o cauza serioasa, dat fiind ca masura se impunea pentru imbunatatirea activitatii recurentei si in acest context in mod gresit instanta de fond a retinut ca nu au fost indeplinite cerintele prevazute de textul de lege sus-mentionat.
In cazul concedierii intemeiate pe prevederile art. 65 din Codul muncii, obligatia prevazuta de art. 74 lit. d din Codul muncii nu poate fi impusa in conditiile in care legea prevede expres ca ea se aplica doar situatiilor prevazute de art. 64 din Codul muncii. Prin cererea inregistrata la data de 12 octombrie 2010, reclamantul T.E.S. a solicitat, in contradictoriu cu parata S.C. R. S.R.L., anularea deciziei nr. 166/28.09.2010, obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada de preaviz, 31.08.2010 - 28.09.2010, obligarea paratei la plata compensatiei banesti cuvenite pentru concediul de odihna neefectuat aferent anului 2010, obligarea paratei la plata unui salariu brut compensatoriu, obligarea paratei la plata sumei de 5.000 lei reprezentand compensatii banesti pentru daune morale, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr. 585 din 24 martie 2011, Tribunalul Mures a luat act de renuntarea reclamantului T.E.S. la judecarea capetelor de cerere privind obligarea paratei la plata compensatiei banesti cuvenite pentru concediul de odihna neefectuat aferent anului 2010 si privind obligarea paratei la plata unui salariu brut compensatoriu, capete de cerere formulate in contradictoriu cu parata S.C. R. S.R.L; s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul T.E.S., in contradictoriu cu parata S.C. R. S.R.L., si s-a anulat decizia nr. 166/28.09.2010, emisa de parata, a obligat parata la plata in favoarea reclamantului a unei despagubiri egale cu salariile de care a fost lipsit in perioada 31.08.2010 - 27.09.2010, calculata in functie de salariul de baza de 2.500 lei lunar; a obligat parata la plata in favoarea reclamantului a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi banesti de care a fost lipsit acesta ca urmare a emiterii deciziei nr. 166/28.09.2010, incepand cu data concedieri (28.09.2010) si pana la data pronuntarii hotarari (24.03.2010), calculata in functie de salariul de baza de 2.500 lei lunar si a respins restul pretentiilor formulate de reclamant.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut, in esenta, ca reclamantul a fost concediat de parata prin Decizia nr. 166/28.09.2010, in temeiul art. 65 din Codul muncii.
Instanta de fond a retinut ca masura concedierii nu a respectat dispozitiile art. 65 din Codul muncii.
Astfel, din referatul nr. 3468/17.08.2010 ce a stat la baza luarii masurii desfiintarii postului de agent de vanzari, releva doar faptul ca reclamantul nu a atins in perioada aprilie - 15 august 2010 nivelul de vanzari preconizat de parata iar nu ca unitatea parata a inregistrat pierderi in zona arondata salariatului reclamant.
Masura paratei a fost luata si cu incalcarea dispozitiilor art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii, in sensul ca parata a incalcat obligatia de a face propunere salariatului concediat cu privire la locurile de munca vacante. In acest sens prevede si art. 80 alin. 1 si 2 din Contactul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 -2010.
Termenul acordat reclamantului pentru a decide acceptarea sau refuzul locului de munca oferit a fost de 12 ore, in conditiile in care art. 64 alin. 3 din Codul muncii indica un termen de 3 zile. In plus, la scurt timp dupa concedierea reclamantului, unitatea parata a angajat pentru zonele Alba - Sibiu, Brasov - Covasna, agenti de vanzari. Mai mult, in cursul lunii septembrie 2010, anterior datei de 28.09.2010, parata a facut o angajare pe un post de agent de vanzari.
In aceste conditii instanta de fond a facut aplicarea art. 78 alin.1 Codul muncii si a art. 269 Codul muncii.
In ceea ce priveste cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, instanta de fond a considerat-o nedovedita, la fel ca si cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei sentinte a declarat, in termen legal recurs parata, solicitand modificarea sentintei, in sensul respingerii actiunii.
In motivarea recursului, parata a aratat, in esenta, ca instanta de fond nu a luat in considerare faptul ca postul pe care-l ocupa reclamantul a adus prejudicii societatii, astfel cum rezulta din balanta, targetul realizat in aceasta zona si faptul ca pentru mentinerea acestui post costurile depasesc vanzarile din aceasta zona.
Instanta de fond confunda aplicarea art. 65 Codul muncii cuc aplicarea art. 64 din Codul muncii, coroborat cu at.74 alin.1 lit. d Codul muncii, aratand ca decizia de concediere nu intruneste conditiile art. 65 care fac trimitere la aplicarea art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii.
Societatea nu avea nicio obligatie de a pune la dispozitie reclamantului un alt post.
In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin intampinarea formulata, reclamantul a solicitat respingerea recursului, aratand urmatoarele:
Prin decizia de concediere nr. 166/28.09.2010, recurenta nu a respectat procedura de concediere in sensul :
- modificarii organigramei si comunicarii acesteia institutiilor abilitate;
- punerii la dispozitia angajatului a posturilor vacante din cadrul societatii si respectarea termenului legal de 3 zile de la comunicarea acestui fapt,de acceptare sau refuz din partea angajatului;
- solicitarii sprijinului A.J.O.F.M. in interesul angajatului;
- comunicarii perioadei de preaviz in termenul legal;
- comunicarii deciziei de concediere.
S-a aratat ca nu au fost respectate etapele de concediere si termenele legale de procedura.
Instanta de fond a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 64 din Codul muncii.
Examinand sentinta atacata, in raport cu motivele invocate dar si din oficiu, in limitele prevazute de art. 3041 Cod procedura civila si art. 306 Cod procedura civila, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Prin decizia de concediere nr. 166/28.09.2010, parata a dispus ca incepand cu data de 28.09.2010, sa inceteze contractul individual de munca al reclamantului, in conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 53/2003.
Potrivit textului de lege invocat, concedierea este rezultatul desfiintarii locului de munca ocupat de salariat datorita unor cauze obiective, tocmai de aceea desfiintarea locului de munca trebuind sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
In mod corect instanta de fiind a retinut ca art. 65 din Codul muncii impune, in alin. 2, ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Cu toate acestea, in mod gresit instanta de fond a retinut ca aceste cerinte nu au fost indeplinite.
Astfel, instanta de fond, in mod eronat a retinut ca, masura nu a avut o cauza reala si serioasa.
Cauza este reala cand prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificultati economice, independente de buna sau reaua credinta a angajatului.
Aceste dificultati economice se raporteaza atat la situatia economica generala a angajatorului cat si la pierderile pe care le inregistreaza acesta prin mentinerea postului desfiintat.
In cauza, contrar celor retinute de instanta de fond, recurenta a facut dovada prin balanta depusa ca, nu numai ca nu au fost atinse obiectivele impuse reclamantului intimat, ci ca, dupa angajarea acestuia pe postul de agent de vanzari pe zona Cluj, Mures, Bistrita, vanzarile din aceasta zona au scazut. Este evident astfel ca societatea angajatoare a inregistrat pierderi in perioada in care reclamantul i-a fost angajat, aceste pierderi incadrandu-se in sintagma de "dificultati economice" de natura a determina necesitatea desfiintarii acestui post.
Din cele aratate, rezulta ca desfiintarea postului a avut si o cauza serioasa, dat fiind ca masura se impunea pentru imbunatatirea activitatii recurentei.
In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii retinem ca, potrivit textului de lege, decizia de concediere trebuie sa cuprinda lista locurilor de munca disponibile si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru ocuparea unuia din aceste posturi, in conditiile art. 64 Codul muncii.
In consecinta, textul de lege impune obligativitatea oferirii salariatului a unui alt loc de munca, din cele vacante din cadrul unitatii, doar in situatiile expres determinate de prevederile art. 64 din Codul muncii.
Desi in practica judiciara s-a apreciat ca prevederile art. 64 alin. 1 si 2 sunt limitative si de aceea ar trebui aplicate si in situatiile vizate de art. 65 alin. 1, obligatia prevazuta de art. 74 lit. d nu poate fi impusa in conditiile in care legea prevede expres ca ea se aplica doar situatiilor prevazute de art. 64.
Art. 80 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010 se refera la o cu totul alta situatie decat cea prevazuta de art. 65 Codul muncii, vorbind de "disponibilizari" de personal si in plus, textul de lege prevede doar obligativitatea comunicarii salariatului "daca i se ofera sau nu un loc de munca". Asadar, obligatia nu consta in a oferi un alt loc de munca ci doar aceea de comunicare catre salariat a acestui aspect.
Astfel fiind, prin faptul ca recurenta a oferit intimatului, prin adresa nr. 2406/31.08.2010 un alt post similar celui desfiintat iar prin adresa nr. 2391/31.08.2010 a notificat A.J.O.F.M. Sibiu in vederea redistribuirii intimatului, obligatiile legale ale recurentei au fost indeplinite.
In aceste conditii, instanta de recurs a constat incidenta in cauza a motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, astfel ca, in temeiul art.312 alin.1 Cod procedura civila, urmeaza a admite recursul formulat de parata S.C. R. S.R.L. Targoviste si a modificat hotararea atacata, in sensul respingerii contestatiei formulate de T.E.S., decizia de concediere nr. 166/28.09.2010 fiind legala si temeinica.
Instanta de recurs a mentinut dispozitia instantei de fond cu privire la renuntarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere privind obligarea paratei la plata compensatiei banesti cuvenite pentru concediul de odihna neefectuat aferent anului 2010 si privind obligarea paratei recurente la plata unui salariu brut compensatoriu.