Competenta de solutionare a cererii reconventionale formulate in dosarul instantei arbitrale. Legatura dintre pretentiile reclamantei reconventionale cu cele care fac obiectul actiunii principale si care vizeaza acelasi obiectiv contractual.
Prin sentinta nr. 3218 din 20 decembrie 2006, pronuntata de Tribunalul Comercial Mures in dosarul nr. 2324/2006 s-a respinge cererea inaintata de reclamanta E. G. ROMANIA TARGU-MURES, in contradictoriu cu parata S.C. C. S.A. Timisoara, avand ca obiect anularea hotararii arbitrale nr.5 pronuntata de Tribunalul Arbitral de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura a Judetului Mures la data de 31.01.2006.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta E. G. Romania solicitand modificarea hotararii in sensul admiterii cererii si anularea hotararii arbitrale nr.5 din 31.03.2006 pronuntata de Comisia de arbitraj comercial de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura a jud.Mures.
In motivarea cererii de recurs se sustine ca prin solutionarea cererii reconventionale formulata de parata SC C. SA Comisia de arbitraj si-a depasit competenta, judecand o cerere pentru care nu exista o conventie arbitrala scrisa. Acest motiv a fost invocat prin cererea de anulare a hotararii arbitrale insa tribunalul prin hotararea pronuntata a apreciat ca dispozitiile cuprinse in art.364 lit.b C.pr.civ. nu sunt incidente in speta, apreciind in mod gresit ca exista o legatura intre pretentiile reclamantei si cele ale paratei. Se arata in continuare ca judecata pretentiilor societatii comerciale C. SA s-a facut in mod gresit de catre tribunalul arbitral intrucat acestea au luat nastere in afara unui contract ferm si mai mult in afara unei intelegeri ca eventualele divergente legate de aceste pretentii sa fie judecate de un tribunal arbitral.
In intampinarea depusa la dosar SC C. SA solicita respingerea recursului ca nefondat, mentinerea solutiei primei instante ca fiind temeinica si legala, apreciind ca in cauza nu subzista motivul de nelegalitate a hotararii arbitrale indicat de reclamanta, acela prevazut de art.364 lit.b C.pr.civ.
Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs invocate si in limitele prev. de art.3041 C.pr.civ., Curtea a constatat ca, prin hotararea arbitrala nr.5 din 31.03.2006, Tribunalul Arbitral de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura a jud.Mures a respins actiunea reclamantei SC D. N. SA Tg.-Mures(E. G. Romania) formulata impotriva paratei SC C. SA, avand ca obiect pretentii, respectiv plata de penalitati de intarziere in efectuarea lucrarilor de constructii contractate prin contractul de lucrari nr.46 din 24.02.2003, vizand modernizarea sediului sucursalei Timisoara, a admis cererea reconventionala formulata de SC C. SA obligand-o pe parata reconventionala E.G. Romania sa-i plateasca acesteia contravaloarea lucrarilor suplimentare efectuate la obiectul stabilit prin contractul de lucrari nr.46 din 24.02.2003.
Prin actiunea in anularea hotararii arbitrale precum si prin cererea de recurs formulata reclamanta sustine ca tribunalul arbitral nu era competent sa judece cererea in pretentii formulata de reclamanta reconventionala in conditiile in care lucrarile suplimentare efectuate de catre societatea parata nu erau cuprinse in contractul de lucrari nr.46 din 24.02.2003 iar prin clauza cuprinsa in art.27 din acel contract s-au prevazut ca pot fi solutionate pe calea arbitrajului numai eventualele divergente legate de executarea si interpretarea acestui contract.
Sustinerile recurentei sunt nefondate, intrucat in conditiile in care tribunalul arbitral a fost valabil sesizat cu actiunea principala formulata de reclamanta, avea deopotriva competenta sa solutioneze si cererea reconventionala formulata de catre partea parata, fiind suficient ca pretentiile acesteia sa aiba legatura cu actiunea principala a reclamantului, fara sa fie necesar ca pretentiile juridice sa izvorasca din aceeasi cauza juridica.
In speta, asa cum corect a retinut si prima instanta intre pretentiile reclamantei si cele ale paratei exista o stransa legatura, avand in vedere faptul ca toate lucrarile efectuate de catre parata au vizat acelasi obiectiv, respectiv sediul sucursalei Timisoara, au fost efectuate in baza contractului nr.46 din 24.02.2003 si chiar daca lucrarile suplimentare nu au fost prevazute in mod expres in contract, acestea au fost acceptate de catre reclamanta si a fost recunoscuta necesitatea efectuarii acestora pentru finalizarea lucrarilor de modernizare, aceasta recunoastere rezultand din dispozitiile date de catre reclamanta(vezi in acest sens dispozitia de santier nr.1).
Prin urmare motivul de recurs invocat de catre reclamanta apare ca fiind nefondat, astfel ca in baza disp.art.312 alin.1 C.pr.civ. rap. la art.316 din acelasi cod, s-a respins recursul si a mentinut solutia primei instante ca temeinica si legala.