Imobil care intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 si care a facut obiectul unui contract de concesiune. Principiul prevalentei restituirii in natura.
Legea nr. 10/2001, art. 7, art. 14
Potrivit principiilor de solutionare a notificarilor reglementate prin Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 prevalenta restituirii in natura in conformitate cu art. 1, art. 7 si art. 9 din lege, nu poate fi impiedicata numai in cazul in care aceasta masura nu este posibila sau este expres inlaturata de la aplicare. Cu alte cuvinte, in explicarea mecanismelor de functionare a legii, legiuitorul a subliniat impedimentele la restituirea in natura, respectiv, "imposibilitatea" sau "inlaturarea expresa de la aplicarea legii"..
Terenul in litigiu, cu privire la care s-a incheiat un contract de concesiune, nu a facut obiectul niciunei transmisiuni cu titlu oneros si de asemenea, nu a facut nici obiectul celorlalte legi cu caracter reparator. Ca atare, "imposibilitatea" restituirii in natura la momentul emiterii dispozitiei atacate nu exista. Pe de alta parte, terenul restituit paratilor nu intra sub incidenta acelor dispozitii legale care inlatura expres de la aplicare principiul prevalentei restituirii in natura.
Potrivit art.7 din Legea nr. 10/2001 de regula imobilele se restituie in natura. Prin art.7.1 din Normele metodologie pentru aplicarea unitara a Legii nr.10/2001 se arata ca "norma prevazuta la alin.1 al art.7 din lege consacra principiul restituirii in natura si numai acolo unde aceasta masura nu este posibila urmeaza sa se acorde alte masuri reparatorii prevazute de lege (semnificatia sintagmei "nu este posibila" este complexa: fie bunul nu mai exista, fie acesta a fost instrainat)".
In cauza de fata, imobilul (teren) exista si in prezent si nu a fost instrainat, ca atare, restituirea in natura este posibila.
Intrucat imobilul in litigiu a facut obiectul unui contract de concesiune, in speta sunt aplicabile dispozitiile art.14 din Legea nr. 10/2001, care sunt norme cu caracter special si care reglementeaza situatia aparte a imobilelor ce fac obiectul contractelor de locatiune, concesiune, locatie de gestiune sau asociere in participatiune, iar argumentele reclamantei recurente potrivit carora prin aplicarea art.14 din Legea nr.10/2001 s-ar modifica natura contractului si respectiv a dreptului de concesiune nu pot fi primite avand in vedere ca operatiunea legala a subrogarii este una posibila atat sub imperiul Legii nr.50/1991, cat si prin prisma Legii nr.10/2001. Prin Sentinta civila nr.248 din 02 martie 2009 Judecatoria Gheorgheni a admis cererea formulata de reclamanta B.C.R. S.A. in contradictoriu cu paratii T.M., S.G., S.M., S.M.E., C.M., Primarul Municipiului Gheorgheni, Municipiul Gheorgheni prin Primar; a constatat nulitatea absoluta a Dispozitiei nr. 437/02.07.2008 emisa de Primarul Municipiului Gheorgheni; a respins cererea paratilor de constatare a nulitatii absolute partiale a contractului de concesiune incheiat la 4 august 1992 intre Primaria Municipiului Gheorgheni si reclamanta.
Prin Decizia civila nr.111/28 octombrie 2009, Tribunalul Harghita a admis apelul declarat de parati precum si apelul formulat de Municipiul Gheorgheni si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
Prin Decizia civila nr.232/23 martie 2010 Curtea de Apel Tg. Mures a admis recursul reclamantei B.C.R. S.A., a casat decizia pronuntata de Tribunal si a dispus trimiterea spre rejudecare a apelurilor de catre instanta de apel.
Prin Decizia civila nr.100 din 20 octombrie 2010, Tribunalul Harghita a admis apelurile declarate si rejudecand cauza a respins actiunea formulata de reclamanta.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de apel a retinut urmatoarele:
Reclamanta B.C.R. S.A. a invocat, pe fondul cauzei, imposibilitatea restituirii in natura a imobilului de natura teren in favoarea paratilor T.M., S.G., S.M., S.M.E., C.M., intrucat acesta face obiectul contractului de concesiune intrand astfel sub incidenta prevederilor art.1, art. 9, art.10 alin. 2 si art. 14 din Legea nr.10/2001.
Criticile paratilor, prin raportare la principiile Legii nr.10/2001 privitoare la prevalenta restituirii in natura, au fost considerate de instanta de apel ca fiind intemeiate.
Notiunea de teren restituibil in natura a fost interpretata de instanta de apel ca fiind acel teren neconstruit sau neafectat de amenajari de utilitate publica. Aceasta interpretare a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art.10, art. 11 din Legea nr.10/2001 si art.10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii.
Nu in ultimul rand s-a retinut, in cuprinsul considerentele deciziei, ca dispozitiile art.14 din Legea nr.10/2001 reglementeaza situatia speciala a imobilelor ce fac obiectul contractelor de locatiune, concesiune, locatia gestiunii sau asociere in participatiune in sensul in care noul proprietar se va subroga in drepturile statului sau a persoanei juridice detinatoare.
Instanta de fond a apreciat, in baza inscrisurilor de la dosar, ca, la emiterea Dispozitiei atacate nu au fost incalcate prevederi imperative ale Legii nr.10/2001, ci dimpotriva s-a respectat caracterul reparatoriu al legii.
Cu referire la anularea contractului de concesiune incheiat intre Municipiul Gheorgheni si reclamanta instanta de apel a retinut ca art.11 din Legea nr.50/1991 nu prevede nicio sanctiune in cazul incalcarii acestor dispozitii legale. In atare situatie contractul ar putea fi lovit de nulitate relativa iar persoanele indreptatite, in cauza paratii, nu se pot plange de vreo vatamare. Caracterul derizoriu al pretului concesiunii nu poate fi retinut intrucat atat prin contractul de concesiune cat si prin actele aditionale ulteriore acest pret a fost recalculat respectandu-se art. 14 din lege.
Cu referire la prevederile art.19 din Legea nr. 50/1991, in forma in vigoare la data incheierii contractului, instanta de apel a retinut ca durata contractului de concesiune, avand in vedere obiectivul ce urma sa se construiasca, nu putea fi decat una limitata in timp intrucat mentiunea "pe durata existentei constructiei" viza doar situatia construirii de locuinte.
Apreciind asupra celor de mai sus instanta de apel s-a pronuntat in sensul aratat.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat recurs reclamanta B.C.R. S.A.
Recurenta a invocat in drept prevederile art. 304 pct.9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat recurenta reclamanta a aratat ca Legea nr.10/2001 este o lege speciala de reparatie stabilind regula restituirii in natura dar si exceptiile, de stricta interpretare, de la aceasta.
Astfel fiind, potrivit art.10 din Legea nr.10/2001, in situatia constructiilor noi autorizate, persoana indreptatita va putea obtine restituirea in natura a partii de teren ramasa libera iar pentru suprafata de teren ocupata de constructii noi, cea afectata servitutilor legale sau altor amenajari de utilitate publica masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
In opinia recurentei din interpretarea art.14 raportat la art. 6 si art. 10 din Legea nr.10/2001 se desprinde un continut specific pentru notiunea de "imobil", notiune careia trebuie sa se circumscrie celelalte prevederi ale legii. In acest sens, potrivit art.6 din lege, prin imobile [_] se inteleg terenurile cu sau fara constructii, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste constructii.
Prin art.14 din Legea nr.10/2001 legiuitorul a avut in vedere aceeasi notiune de "imobile" si in nici un caz terenuri cu constructii noi edificate conform autorizatiilor administrative, terenuri ce nu pot face obiect al restituirii in natura.
In aceste conditii recurenta a subliniat ca ii sunt aplicabile dispozitiile art. 10 alin. 10 din Legea nr.10/2001 prin raportare la dispozitiile art.10 alin.1 din aceiasi lege.
In alta ordine de idei recurenta a aratat ca, potrivit dispozitiilor art.10 din Legea nr.50/1991, dreptul de concesiune este un drept real. Prin dispozitiile art.14 din Legea nr.10/2001 acest drept real devine un simplu drept de creanta astfel ca subrogarea dispusa de legiuitor ar conduce la modificarea naturii contractului si ar transforma dreptul real al concesionarului asupra bunului intr-un drept de creanta in favoarea proprietarului cladirii edificate pe terenul restituit.
Nu in ultimul rand, potrivit Dispozitiei nr.437/2008 emisa de Primarul parat restituirea in natura a terenului in litigiu s-a facut pentru punerea in aplicare a Sentintei civile nr. 3011 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Harghita. Or, aceasta sentinta a dispus fara echivoc, stabilirea de masuri reparatorii prin echivalent.
Cu alte cuvinte, Primarul Municipiului Gheorgheni a interpretat gresit dispozitiile sentintei civile cat si a Legii nr.10/2001.
Examinand hotararea atacata, prin prisma motivului de nelegalitate invocat si dezvoltat prin considerentele aratate anterior, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin actiunea formulata reclamanta B.C.R. S.A. a solicitat instantei sa constate nulitatea absoluta a Dispozitiei nr. 437 din 02.07.2008, emisa de Primarul Municipiului Gheorgheni, dispozitie prin care paratilor T.M.S.G., S.M., S.M.E., C.M. le-a fost restituit in natura terenul in suprafata de 1066 mp situat in Municipiul Gheorgheni.
Imobilul restituit paratilor face obiectul contractului de concesiune incheiat la 4 august 1992 sub nr.2147 intre Primaria Orasului Gheorgheni si reclamanta B.C.R. S.A.
In opinia reclamantei dispozitia atacata este nula absolut intrucat a fost data cu incalcarea normelor cu caracter special si ca atare cu aplicarea gresita a dispozitiilor art.1, art. 9, art. 10 si art. 14 din Legea nr.10/2001.
Potrivit principiilor de solutionare a notificarilor reglementate prin Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 prevalenta restituirii in natura in conformitate cu art.1, art. 7 si art. 9 din lege, nu poate fi impiedicata numai in cazul in care aceasta masura nu este posibila sau este expres inlaturata de la aplicare. Cu alte cuvinte, in explicarea mecanismelor de functionare a legii, legiuitorul a subliniat impedimentele la restituirea in natura, respectiv, "imposibilitatea" sau "inlaturarea expresa de la aplicarea legii".
In prezenta cauza sunt aplicabile dispozitiile art.14 care, dincolo de orice interpretare a reclamantei, sunt norme cu caracter special, norme care reglementeaza situatia aparte a imobilelor ce fac obiectul contractelor de locatiune, concesiune, locatie de gestiune sau asociere in participatiune.
Terenul in litigiu nu a facut obiectul niciunei transmisiuni cu titlu oneros si, de asemenea, nu a facut nici obiectul celorlalte legi cu caracter reparator. Ca atare, "imposibilitatea" restituirii in natura la momentul emiterii dispozitiei atacate nu exista.
In alta ordine de idei, terenul restituit paratilor nu intra sub incidenta acelor dispozitii legale care inlatura expres de la aplicare principiul prevalentei restituirii in natura.
Argumentatia reclamantei porneste de la definirea notiunii de imobil astfel cum este data de legiuitor prin art.6 al legii coroborat cu prevederile art.10, omitand insa a face trimitere la regula generala instituita prin art. 9, regula de la care exceptiile sunt reglementate distinct in cuprinsul art.10 - art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001 de regula imobilele se restituie in natura. Prin art.7.1 din Normele metodologie pentru aplicarea unitara a Legii nr.10/2001 se arata ca "norma prevazuta la alin.1 al art.7 din lege consacra principiul restituirii in natura si numai acolo unde aceasta masura nu este posibila urmeaza sa se acorde alte masuri reparatorii prevazute de lege (semnificatia sintagmei "nu este posibila" este complexa: fie bunul nu mai exista fie acesta a fost instrainat)".
In cauza de fata, asa cum s-a mai aratat, imobilul (teren) exista si in prezent si nu a fost instrainat, ca atare, restituirea in natura este posibila.
Argumentele reclamantei recurente potrivit carora prin aplicarea art.14 din Legea nr.10/2001 s-ar modifica natura contractului si respectiv a dreptului de concesiune nu pot fi primite avand in vedere ca operatiunea legala a subrogarii este una posibila atat sub imperiul Legii nr.50/1991 cat si prin prisma Legii nr.10/2001. Chiar daca aparent argumentele reclamantei recurente sunt pertinente ele raman simple speculatii teoretice avand in vedere continutul inechivoc al textului de lege aplicabil cu referire la art.14 in sensul in care "noul proprietar se va subroga in drepturile statului sau ale persoanei juridice detinatoare cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului".
In fine, recurenta a mai criticat sub aspectul legalitatii dispozitia emisa de Primarul municipiului Gheorgheni aratand ca aceasta, desi a fost data in aplicarea Sentintei civile nr. 3011/2007 a Tribunalului Harghita, emitentul nu a respectat dispozitivul acestei hotarari judecatoresti, dispozitiv potrivit caruia masura la care aveau vocatie paratii era aceea a despagubirilor prin echivalent si nicidecum a restituirii in natura a terenului.
Instanta va inlatura aceste argumente avand in vedere ca la data emiterii dispozitiei atacate Legea nr.10/2001 fusese modificata prin Legea nr.247/2005. Din cuprinsul Titlului VII al legii rezulta ca in procedura administrativa pentru acordarea despagubirilor Secretariatul Comisiei Centrale este obligat sa verifice inca odata daca imobilul este restituibil in natura, situatie in care procedeaza prin decizie motivata la restituirea in natura a acestuia (art.16 si art.21 din Legea nr.247/2005).
Cu alte cuvinte, principiul restituirii in natura, prin raportare la situatia juridica a imobilului, este aplicat prioritar si in cadrul verificarilor administrative efectuate in procedurile pentru acordarea despagubirilor, putand conduce la emiterea unei noi decizii avand ca finalitate restituirea in natura chiar si in cadrul acestor proceduri. Astfel fiind, reaprecierea facuta de emitentul dispozitiei respecta principiile legii nefiind contrara dispozitiilor acesteia.
Avand in vedere cele de mai sus, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat mentinand ca legala si temeinica decizia atacata.