Concediere disciplinara. Conditii. Criterii de apreciere a gravitatii faptei.
Codul muncii, art. 61 lit. "a", art. 264 alin. 1, art. 266 alin. 1
In conformitate cu prevederile art. 61 lit. "a" din Codul muncii, concedierea disciplinara poate sa intervina in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern. Prin urmare, angajatorul poate dispune concedierea disciplinara in cazul savarsirii cu vinovatie a unei singure fapte grave si in aceasta situatie trebuie sa fie vorba de o fapta care perturba substantial activitatea unitatii, in sensul in care, din analiza tuturor elementelor de fapt, rezulta ca, in mod rezonabil, mentinerea in unitate a celui vinovat nu este posibila, precum si in cazul incalcarii repetate a obligatiilor de serviciu, situatie care presupune savarsirea a cel putin doua abateri disciplinare, insa, daca este intrunita aceasta conditie, nu criteriul cantitativ, respectiv numarul de abateri, este hotarator, ci componenta lor calitativa.
In conditiile in care in cauza nu s-a facut dovada prejudicierii efective a prestigiului societatii angajatoare ca urmare a abaterii disciplinare de savarsirea careia se face vinovat reclamantul, constand in fapta de a sustine in fata unor terte persoane aspecte negative privind situatia economica a societatii si competenta manageriala a conducerii si nici cauzarea vreunui prejudiciu de ordin material, nu se poate retine ca respectiva fapta ar intruni cerinta impusa de art. 61 lit. "a" din Codul muncii si anume aceea de a reprezenta "o abatere grava", de natura a conduce la aplicarea celei mai aspre sanctiuni disciplinare dintre cele prevazute de art. 264 alin. 1 din Codul muncii - desfacerea contractului individual de munca.
Pe de alta parte potrivit dispozitiilor art. 266 alin. 1 din Codul muncii, alegerea sanctiunii disciplinare ce urmeaza a fi aplicata salariatului se face in functie de gravitatea faptei, avandu-se in vedere, printre altele, si consecintele abaterii disciplinare (lit. "c" a normei legale evocate.
De asemenea, textul de lege mentionat pretinde aplicarea in plus si a altor criterii de apreciere a gravitatii faptei comise de salariat, respectiv comportarea generala a acestuia la locul de munca si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior (art. 266 alin. 1 lit. d) si e) din Codul muncii). In speta, insa, parata - societate angajatoare nu a pretins si nici nu a dovedit ca reclamantul ar fi fost anterior sanctionat disciplinar sau ca ar fi avut o comportare necorespunzatoare la serviciu, inainte de evenimentele care au generat prezentul litigiu.
Prin urmare, raportat la criteriile de individualizare prevazute de norma legala anterior evocata, in mod corect s-a stabilit gravitatea redusa a abaterii disciplinare retinute in sarcina reclamantului, iar o atare imprejurare este de natura a conduce la concluzia aprecierii ca legala a solutiei adoptate, in sensul inlocuirii sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului de munca - aplicata de catre societatea angajatoare, cu sanctiunea avertismentului scris. Prin Sentinta civila nr. 1734/3 noiembrie 2010, Tribunalul Mures a admis actiunea civila formulata de reclamantul S.C., in contradictoriu cu parata S.C. V. S.A. Sighisoara si, drept consecinta:
- a anulat Decizia nr. 137/27.04.2010, emisa de parata, numai sub aspectul individualizarii sanctiunii disciplinare atacate, in sensul inlocuirii sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu sanctiunea avertismentului scris;
- a obligat parata la reintegrarea reclamantului in functia avuta anterior concedierii, aceea de contabil sef;
- a obligat parata la plata catre reclamant a salariilor indexate si majorate de care acesta a fost lipsit incepand cu data de 27.04.2010 si pana la reintegrarea efectiva a reclamantului, sume care vor fi reactualizate in functie de rata inflatiei incepand cu scadenta fiecarei sume si pana la data platii efective;
- a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
In adoptarea solutiei mentionate, tribunalul a retinut ca prin decizia directorului paratei, din 27 aprilie 2010, s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantului pentru savarsirea urmatoarelor fapte: incalcarea atributiilor cu privire la supervizarea intocmirii situatiilor financiare in conformitate cu dispozitiile normelor relevante de pe piata de capital; crearea de deservicii societatii si imaginii acesteia prin sustinerea in data de 30.03.2010 in fata unor terte persoane a unor aspecte negative privind societatea si persoanele din conducerea acesteia, prin incalcarea prevederilor art.9.6 lit. m, n din Regulament; decapitalizarea societatii prin raspandirea de zvonuri legate de falimentul acesteia, ceea ce a condus la refuzul unor actionari de a participa la majorarea de capital prin incalcarea prevederilor art.9.6 lit. m, n din Regulament si art.147 al.1 lit. "h si i" din Contractul colectiv la nivel de unitate.; raspandirea unor zvonuri false in privinta directorului societatii si a unora din membrii consiliului de administratie, respectiv ca imprumutul acordat directorului general a fost acordat de fapt lui A.F. si ca o parte din salariul directorului general este destinata de fapt lui A.F., iar deoarece directorul general lucreaza atat la societatea R. cat si la V. S.A. are intentia de a inchide societatea, incalcandu-se prevederile art. 96 lit. "m, n" din Regulament si art. 147 al. 1 lit. "h si i" din Contractul colectiv la nivel de unitate.
Examinand legalitatea deciziei de sanctionare contestate, tribunalul a retinut ca, in ceea ce priveste incalcarea atributiilor referitoare la supervizarea intocmirii situatiilor financiare in conformitate cu dispozitiile normelor relevante de pe piata de capital, parata nu a indicat in concret care erau atributiile de serviciu incalcate, cu referire exacta la fisa postului si la abatere si nu a indicat nici temeiul in drept in care a fost incadrata pretinsa abatere disciplinara, situatie in care mentiunile din decizie referitoare la aceasta sunt lovite de nulitate absoluta.
Referitor la crearea de deservicii societatii si imaginii acesteia, prin sustinerea in data de 30.03.2010, in fata unor terte persoane, a unor aspecte negative privind societatea si persoanele din conducerea acesteia, prin incalcarea prevederilor art. 9.6, lit. m) - n) din Regulament, s-a retinut ca reclamantul nu s-a facut vinovat de acte de violenta sau insulte grave la adresa colegilor si conducatorilor, insa prin comentariile facute in prezenta tertilor cu referire la starea societatii si la competenta conducerii de a o administra, a dovedit lipsa de loialitate fata de societate si a actionat in defavoarea acesteia, fiind incidente prevederile din regulamentul intern, mentionate.
In ceea ce priveste decapitalizarea societatii, prin raspandirea de zvonuri legate de falimentul acesteia, ceea ce a condus la refuzul unor actionari de a participa la majorarea de capital, tribunalul a apreciat ca aceasta fapta nu poate fi incadrata in prevederile legale invocate in cuprinsul deciziei de sanctionare atacate, deoarece din nicio proba de la dosar nu rezulta ca motivul care a condus la refuzul participarii la majorarea de capital ar fi fost zvonurile raspandite de catre reclamant.
In fine, cu referire la fapta constand in raspandirea de zvonuri false privitoare la directorul societatii si la unii din membrii consiliului de administratie, respectiv ca imprumutul acordat directorului general era destinat de fapt lui Alexandru Farcas si ca, intrucat directorul general lucreaza atat la societatea Rehau, cat si la societatea parata, acesta are intentia de a o inchide pe cea din urma, tribunalul a retinut ca probele administrate in cauza confirma efectuarea unor astfel de afirmatii, insa acestea nu reprezinta insulte grave, ci jigniri - care nu intra in sfera de aplicare a Regulamentului intern.
Procedand, in continuare, la examinarea legalitatii individualizarii de catre parata a sanctiunii disciplinare aplicate reclamantului, prin raportare la prevederile art. 266 din Codul muncii, tribunalul a apreciat ca acestuia i se putea aplica sanctiunea avertismentului scris, deoarece nu a mai fost anterior sanctionat, a avut rezultate bune in activitate si s-a confirmat doar o parte din faptele retinute in sarcina sa.
Prin urmare, s-a adoptat solutia descrisa in cuprinsul dispozitivului sentintei.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata, solicitand - prin invocarea motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6 si 9 Cod procedura civila, modificarea sentintei civile atacate, in sensul respingerii actiunii.
Prin intermediul memoriului cuprinzand detalierea motivelor de recurs invocate, parata a sustinut ca - substituind sanctiunii disciplinare pe care ea a aplicat-o reclamantului, o alta sanctiune, mai putin grava, instanta de fond a depasit cadrul procesual cu care a fost investita prin cererea de chemare in judecata, pronuntandu-se ultra petita, deoarece reclamantul a solicitat anularea deciziei de concediere, iar nu inlocuirea sanctiunii. Or, potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, instanta este obligata sa statueze in cadrul procesual determinat de parti, iar in privinta obiectului, trebuie sa se pronunte asupra si in limitele pretentiilor deduse judecatii.
De asemenea, cu referire la acelasi aspect de nelegalitate, parata a sustinut ca prima instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti, deoarece s-a substituit angajatorului, care este - potrivit legii, singura persoana investita in mod expres cu prerogativa disciplinara, dispunand de puterea de a individualiza sanctiunea in raport de criteriile prevazute de art. 266 din Codul muncii, in timp ce judecatorul are doar atributul de a constata legalitatea sau nelegalitatea masurii luate.
In continuare, parata a sustinut netemeinicia sentintei atacate, aratand ca insasi instanta de fond a constatat vinovatia reclamantului, in baza probelor administrate in cauza, apreciind, insa, in mod gresit ca sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca este prea severa, raportat la gravitatea faptelor retinute in sarcina acestuia.
Astfel, cu referire la atributiile de supervizare a intocmirii situatiilor financiare, s-a aratat ca acestea revin contabilului sef, in temeiul dispozitiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 82/1991, dispozitii in aplicarea carora s-a prevazut in fisa postului reclamantului - ca atributie specifica, aceea de aprobare a situatiilor financiar contabile si fiscale. De asemenea, in fisa postului reclamantului este prevazuta - ca atributie generala, respectarea legislatiei in vigoare, precum si a legislatiei specifice societatii angajatoare, situatie in care, avand in vedere faptul ca aceasta este o societate comerciala de tip deschis, ale carei actiuni pot fi tranzactionate pe piata de capital, ii sunt aplicabile si prevederile Legii nr. 297/2004, respectiv regulamentele emise de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Prin urmare, in calitatea sa de contabil sef, reclamantul avea obligatia de a respecta intocmai legislatia privitoare la piata de capital, inclusiv intocmirea si transmiterea rapoartelor catre C.N.V.M., in conformitate cu solicitarile acesteia, or, din adresa nr. 6817/16.04.2010 (emisa de C.N.V.M.), rezulta cu evidenta faptul ca reclamantul nu si-a indeplinit in mod conform aceasta obligatie.
In ceea ce priveste existenta unui raport direct de cauzalitate intre afirmatiile reclamantului - referitoare la situatia precara a societatii si neparticiparea actionarilor la majorarea capitalului social, parata a sustinut ca acesta rezulta in mod implicit din gravitatea respectivelor afirmatii, precum si din specificul functiei detinute de reclamant, deoarece - daca de regula, afirmatiile facute de un salariat cu privire la iminenta falimentului unei societati, nu sunt de natura sa descurajeze actionarii acesteia, astfel de afirmatii prezinta o aparenta de veridicitate mai mare atunci cand ele sunt facute de o persoana avizata, care are acces la informatii detaliate si cu un grad ridicat de acuratete privire la situatia financiara a societatii.
Astfel, s-a aratat ca din declaratia autentica a d-lui. F.A. rezulta ca reclamantul a recomandat in mod explicit actionarilor sa nu investeasca in societatea angajatoare, avand in vedere faptul ca "din aceasta companie sunt sifonate sume de bani de catre actuala conducere", or, in contextul in care astfel de informatii provin tocmai de la contabilul sef al societatii, care supravegheaza intreaga activitate financiar-contabila a acesteia, este evident faptul ca afirmatiile reclamantului au fost de natura a influenta negativ actionarii cu privire la decizia de a participa la majorarea capitalului social.
In fine, cu referire la zvonurile raspandite de reclamant cu privire la starea economica precara a societatii-parate, precum si cu privire la competenta manageriala a conducerii acesteia, s-a sustinut ca - admitand chiar ca astfel de afirmatii nu prezinta caracterul unor insulte grave, ele denota, totusi, lipsa de loialitate fata de societatea angajatoare, reclamantul actionand in defavoarea acesteia, situatie in care respectivele fapte sunt de natura sa atraga incidenta dispozitiilor art. 9.6, lit. m) si n) din Regulamentul intern.
Prin intampinarea formulata in cauza, reclamantul a solicitat respingerea recursului, sustinand legalitatea si temeinicia hotararii primei instante.
Examinand calea de atac dedusa judecatii, prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, in limitele prevazute de art. 3041 si 306 alin. 2 C. proc. civ., Curtea a constat ca aceasta este nefondata, astfel ca a fost respinsa ca atare, pentru urmatoarele considerente:
In conformitate cu prevederile art. 61 lit. "a" din Codul muncii, concedierea disciplinara poate sa intervina in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern. Prin urmare, angajatorul poate dispune concedierea disciplinara in cazul savarsirii cu vinovatie a unei singure fapte grave - sub acest aspect statuandu-se in teoria si practica judiciara ca trebuie sa fie vorba de o fapta care perturba substantial activitatea unitatii, in sensul in care, din analiza tuturor elementelor de fapt, rezulta ca, in mod rezonabil, mentinerea in unitate a celui vinovat nu este posibila, precum si in cazul incalcarii repetate a obligatiilor de serviciu - situatie care presupune savarsirea a cel putin doua abateri disciplinare, insa, daca este intrunita aceasta conditie, nu criteriul cantitativ, respectiv numarul de abateri, este hotarator, ci componenta lor calitativa (Tratat teoretic si practic de drept al muncii - Ion Traian Stefanescu, Editura Universul juridic 2010, pag. 398-399).
Prin decizia de concediere contestata in prezenta cauza, i s-a imputat reclamantului savarsirea unui numar de patru abateri disciplinare, insa nu cu caracter de repetabilitate, astfel ca gravitatea acestora se impune a fi examinata in mod distinct, cum de altfel a procedat si prima instanta.
Verificand sub acest aspect legalitatea sentintei civile atacate prin recursul dedus judecatii, Curtea constata ca parata - societate angajatoare a invocat, in cuprinsul deciziei de sanctionare emise, incalcarea de catre reclamant a atributiilor mentionate in fisa postului, cu privire la supervizarea intocmirii situatiilor financiare in conformitate cu dispozitiile normelor relevante in vigoare (pentru prima abatere imputata), respectiv a prevederilor art. 9.6, lit. m) - n) din Regulamentul intern si ale art. 147 alin. 1, lit. h) - i) din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate (pentru urmatoarele trei abateri imputate).
In ceea ce priveste prima abatere, se observa ca instanta de fond a sanctionat in mod corect mentiunea corespunzatoare din decizie cu nulitatea absoluta, intrucat s-au facut doar trimiteri generice la fisa postului, fara a se preciza in concret care atributii au fost incalcate si in conformitate cu care prevederi legale. Or, potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 2 lit. "b" din Codul muncii, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu, sub sanctiunea nulitatii absolute, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de catre salariat, cerinta pe care, in mod evident, decizia emisa de catre parata nu o respecta, in privinta primei abateri disciplinare imputate reclamantului. Este adevarat ca s-a facut trimitere la Adresa nr. 6817/16.04.2010, emisa de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, insa o atare imprejurare nu este de natura a suprima cerinta impusa cu titlu imperativ de norma legala anterior evocata.
Cu referire la celelalte abateri disciplinare imputate reclamantului, Curtea observa ca prevederile art. 9.6, lit. "m" din Regulamentul intern au in vedere situatia in care salariatul "s-a facut vinovat de acte de violenta sau insulte grave la adresa colegilor, a conducatorilor, a societatii sau a dovedit lipsa de loialitate fata de societate", iar prevederile art. 9.6, lit. n) - situatia in care salariatul "a provocat pagube materiale sau a incheiat acte sau a favorizat incheierea de acte sau a actionat in defavoarea societatii".
Or, prin prisma dispozitiilor regulamentare evocate, se constata ca fiind corecte aprecierile instantei de fond, cu referire la retinerea vinovatiei salariatului-reclamant doar sub forma de manifestare a lipsei de loialitate fata de societate si a actionarii in defavoarea acesteia, constand in fapta de a sustine in fata unor terte persoane aspecte negative privind situatia economica a societatii si competenta manageriala a conducerii (cu referire expresa la evenimentele din 30.03.2010). Cu toate acestea, nu vor putea fi primite sustinerile paratei-recurente, in sensul ca respectiva fapta ar intruni cerinta impusa de art. 61 lit. "a" din Codul muncii, respectiv aceea de a reprezenta "o abatere grava", de natura a conduce la aplicarea celei mai aspre sanctiuni disciplinare dintre cele prevazute de art. 264 alin. 1 din Codul muncii - desfacerea contractului individual de munca.
Astfel, sub aspectul mentionat trebuie observat faptul ca, desi afirmatiile reclamantului au fost confirmate prin declaratiile martorilor audiati in etapa cercetarii disciplinare si prin declaratia martorei audiate in fata primei instante, prin intermediul celorlalte probe administrate in cauza nu s-a facut dovada prejudicierii efective a prestigiului societatii angajatoare si nici cauzarea vreunui prejudiciu de ordin material, evenimentele invocate limitandu-se la nivel de simple discutii. Or, potrivit dispozitiilor art. 266 alin. 1 din Codul muncii, alegerea sanctiunii disciplinare ce urmeaza a fi aplicata salariatului se face in functie de gravitatea faptei, avandu-se in vedere, printre altele, si consecintele abaterii disciplinare (lit. "c") a normei legale evocate).
De asemenea, textul de lege mentionat pretinde aplicarea in plus si a altor criterii de apreciere a gravitatii faptei comise de salariat, respectiv comportarea generala a acestuia la locul de munca si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior (art. 266 alin. 1 lit. d) si e) din Codul muncii). In speta, insa, parata - societate angajatoare nu a pretins si nici nu a dovedit ca reclamantul ar fi fost anterior sanctionat disciplinar sau ca ar fi avut o comportare necorespunzatoare la serviciu, inainte de evenimentele care au generat prezentul litigiu.
In ceea ce priveste invocarea - prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecata, a imprejurarii ca regulamentul de ordine interioara al societatii parate prevede sanctionarea cu avertisment scris doar a trei fapte, insa de o gravitate nesemnificativa fata de celelalte abateri disciplinare incriminate prin acelasi regulament, Curtea apreciaza ca aspectul mentionat nu este de natura a conferi o gravitate sporita faptelor imputate reclamantului, deoarece, chiar daca enumerarea abaterilor disciplinare prin regulamentul intern este posibila, in schimb, precizarea in mod concret, pentru fiecare abatere sau grup de abateri a unei anumite sanctiuni disciplinare care ar urma sa se aplice de catre angajator, contravine prevederilor art. 266 din Codul muncii, care enumera criteriile de stabilire a sanctiunii disciplinare (Ion Traian Stefanescu, op.cit., pag. 727).
Prin urmare, Curtea a conchis ca, raportat la criteriile de individualizare prevazute de norma legala anterior evocata, prima instanta a apreciat in mod corect asupra gravitatii reduse a abaterii disciplinare retinute in sarcina reclamantului, iar o atare imprejurare este de natura a conduce la concluzia aprecierii ca legala a solutiei adoptate, in sensul inlocuirii sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului de munca - aplicata de catre societatea angajatoare, cu sanctiunea avertismentului scris.
In ceea ce priveste critica vizand nelegalitatea preluarii de catre instanta de fond a prerogativei disciplinare - atribuita prin dispozitiile art. 263 alin. 1 din Codul muncii, in favoarea angajatorului, Curtea a constat ca aceasta nu este intemeiata, facand trimitere sub aspectul mentionat la propria-i jurisprudenta si a altor instante, precum si la teoria judiciara in materie, care a statuat in repetate randuri ca, "in cazul admiterii plangerii salariatului, instanta judecatoreasca poate stabili ea insasi aplicarea altei sanctiuni disciplinare (mai usoare)" - Ion Traian Stefanescu, op.cit., pag. 733.
Prin urmare, in mod gresit se sustine de catre parata - recurenta ca prima instanta s-ar fi pronunta ultra petita, deoarece reclamantul a solicitat doar anularea deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca, iar nu si - eventual, inlocuirea sanctiunii disciplinare aplicate de angajator. De asemenea, pentru aceleasi considerente, nu poate fi primita nici critica referitoare la incalcarea de catre instanta a atributiilor puterii judecatoresti.
In fine, contrar sustinerilor paratei-recurente, Curtea a constat ca aprecierile primei instante sunt corecte si in privinta ultimelor doua fapte imputate reclamantului.
Astfel, cu referire la fapta constand in decapitalizarea societatii prin raspandirea de zvonuri legate de falimentului acesteia, fapta care ar fi condus la refuzul unor actionari de a participa la majorarea capitalului social, se observa ca, potrivit declaratiei martorei audiate in fata primei instante, aceasta a cunoscut aspectul mentionat tocmai din relatarile presedintelui consiliului de administratie - F.A., motiv pentru care nu poate fi avuta in vedere declaratia extrajudiciara a acestuia, invocata in recurs, deoarece provine de la o persoana direct interesata de indepartarea reclamantului din cadrul societatii parate. Prin urmare, nu se confirma sustinerea conform careia refuzul participarii unor actionari la majorarea capitalului social ar fi fost determinat de afirmatiile facute de reclamant cu privire la iminenta falimentului societatii-parate.
De asemenea, in ceea ce priveste fapta constand in raspandirea unor zvonuri false referitoare la directorul societatii si la unii dintre membrii consiliului de administratie - in sensul ca imprumutul acordat directorului general a fost in realitate dat lui F.A., ca o parte din salariul directorului general este destinat tot acestuia din urma si ca directorul general intentioneaza sa inchida activitatea societatii-parate, intrucat lucreaza si pentru o alta societate, Curtea a apreciat ca prima instanta a retinut in mod corect faptul ca respectivele afirmatii nu reprezinta insulte grave, in sensul prevederilor art. 9.6, lit. "m" din Regulamentul intern, nefacandu-se dovada cauzarii vreunui prejudiciu de imagine.
Avand in vedere ansamblul considerentelor anterior relevate, Curtea a constat ca in cauza nu se regasesc motivele de nelegalitate invocate prin recursul examinat, astfel ca, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., a dispus respingerea acestuia, corelativ cu obligarea paratei la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate reclamantului.