Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Litigii de munca - drepturi banesti corespunzatoare reincadrarii in baza Legii nr.330/2009. Decizie nr. 1575/R din data de 25.10.2010
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Litigii de munca - drepturi banesti corespunzatoare reincadrarii in baza Legii nr.330/2009.

Prin Sentinta civila nr.2453 din 9 septembrie 2010 a Tribunalului Harghita, s-a respins actiunea civila formulata de reclamantul O.D.F., in contradictoriu cu Primarul comunei T.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca din interpretarea art.3 din Legea nr.330/2009 si Anexa I/3 si III/3 din Legea nr.330/2009 rezulta ca legiuitorul a gasit necesar ca in salariile de baza, respectiv in coeficientii de ierarhizare sa fie incluse o serie de sporuri printre care si sporul de dispozitiv care constituie de altfel si obiectul prezentei cereri.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal reclamantul O.F.D. solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate si retrimiterea cauzei spre rejudecare.
In motivarea cererii s-a aratat ca, prin sentinta atacata instanta a retinut in mod eronat faptul ca reclamantul ar fi solicitat sa i se recunoasca dreptul la sporul de dispozitiv.
Obiectul dedus judecatii priveste dreptul reclamantului la spor de dispozitiv in cuantum de 25% la salariul de baza, pentru perioada tranzitorie, pana la momentul in care se vor aplica coeficientii din anexele Legii nr.330/2009.
In mod corect un atare spor nu se poate acorda la acesti coeficienti in conditiile in care legiuitorul a statuat ca in salariul de baza va intra si acest tip de spor.
Datorita faptului ca acesti coeficienti nu se aplica pentru anul 2010, fiind suspendati, nu se poate cere si implicit nu se putea acorda spor de dispozitiv la acesti coeficienti.
Pentru anul 2010 numai aplicabilitatea coeficientilor Legii nr.330/2009 a fost suspendata nu si principiile ei, motiv pentru care salarizarea personalului contractual din primarii s-a facut in continuare conform reglementarilor anterioare.
Potrivit art. 4 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010 s-au facut reincadrarile prevazute de Legea nr.330/2009 pentru personalul din sectorul bugetar incadrat in autoritatile si institutiile publice, dar cu mentinerea vechiului sistem de salarizare, motiv pentru care trebuie mentinute si sporurile aflate in plata.
Angajatorul nu a aplicat in compensatie nici principiul potrivit caruia "nicio persoana sa nu inregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiaza potrivit actualelor reglementari".
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate si din oficiu in limitele prevazute de art.306 alin.2 C.pr.civ., instanta constata ca recursul declarat este fondat in sensul celor ce urmeaza:
Asa cum rezulta din Dispozitia nr.134 din 9 aprilie 2010 a Primarului comunei Tulghes, salariul de baza al reclamantului in luna decembrie 2009 a fost de 1090 lei, incluzand si sporul de dispozitiv de 25%, iar in urma reincadrarii in baza Legii nr.330/2009 s-au diminuat drepturile salariale prin eliminarea sporului de dispozitiv la 895 lei, incepand cu 1 ianuarie 2010.
Prin aceasta incadrare au fost afectate drepturile salariale ale reclamantului, care a inregistrat o diminuare a salariului fata de luna decembrie 2009, ceea ce contravine principiului ca la trecerea la noul sistem de salarizare, incepand cu anul 2010, niciun salariat sa nu inregistreze vreo diminuare a venitului realizat in luna decembrie 2009, principiul consacrat de art. 30 alin.5 din Legea nr.330/2009 si art.6 alin.1 si 3 din O.U.G. nr.1/2010.
Prevederile art.10 din O.U.G. nr.1/2010 nu sunt aplicabile in cauza, deoarece drepturile salariale rezulta dintr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila si nu din acte juridice emise cu incalcarea normelor in vigoare.
Prin urmare, angajatorul nu poate proceda la reasezarea salariilor in baza Legii nr.330/2009 pentru personalul angajat, sub nivelul salariului avut in luna decembrie 2009.
Fata de cele ce preced, tinand seama si de prevederile art.312 C.pr.civ. urmeaza sa se admita recursul declarat, se va modifica sentinta civila atacata si se va admite actiunea reclamantului asa cum a fost formulata.

Sursa: Portal.just.ro