Arestare preventiva. Motivarea hotararii de mentinere a starii de arest preventiv.
C. pr. Pen., art. 139, art. 160b, art. 3002
Motivarea sumara a hotararii prin care prima instanta a mentinut starea de arest preventiv nu echivaleaza cu lipsa motivarii, in conditiile in care nicio dispozitie legala nu prevede cat de intinsa trebuie sa fie motivarea unei hotarai judecatoresti.
Avand in vedere caracterul devolutiv al caii de atac a recursului indreptat impotriva incheierilor prin care s-a dispus asupra masurii arestarii preventive, instanta de control judiciar poate sa suplineasca eventualele neajunsuri ale hotararii atacate printr-o motivare corespunzatoare si in concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Prin incheierea nr.1 din 07.09.2010 Tribunalul Harghita in baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. 3 Cod procedura penala a mentinut masura arestarii preventive luata fata de inculpatii-apelanti: C.B., Z.S.C. si C.I.S., trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunea de viol si infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, respectiv: C.B. in baza art.189 alin. 1 si 2, Cod penal, art. 197 alin. 1 si 2 Cod penal, cu aplic. prev.art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal; Z.S.C. in baza art. 189 alin. 1 si 2, Cod penal, art. 197 alin. 1 si 2 Cod penal, cu aplic.prev.art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal si C.I.S. in baza art. 189 alin. 1 si 2, Cod penal, art. 197 alin. 1 si 2 Cod penal, cu aplic.prev. art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal.
Pentru a adopta aceasta solutie instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:
Prin sentinta penala nr. 152 din 16 iulie 2010 a Judecatoriei Odorheiu Secuiesc, inculpatii C.B. a fost condamnat la 2 ani inchisoare in baza art.189 alin. 1 si 2, Cod penal, respectiv la 3 ani inchisoare in baza art. 197 alin. 1 si 2 Cod penal. S-au aplicat prevederile art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal; Z.S.C. a fost condamnat la 2 ani inchisoare in baza art.189 alin. 1 si 2, Cod penal, respectiv la 3 ani inchisoare in baza art. 197 alin. 1 si 2 Cod penal. S-au aplicat prevederile art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal si C.I.S. a fost condamnat la 2 ani inchisoare in baza art.189 alin. 1 si 2, Cod penal, respectiv la 3 ani inchisoare in baza art. 197 alin. 1 si 2 Cod penal. S-au aplicat prevederile art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal.
In baza art. 350 Cod procedura penala a fost mentinuta starea de arest preventiv a inculpatilor.
Impotriva sentintei primei instante au declarat apel inculpatii.
Procedand la verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a inculpatilor C.B., Z.S.C. si C.I.S., in conformitate cu dispozitiile art. 3002 Cod procedura penala, tribunalul a constatat urmatoarele:
Arestarea inculpatilor a fost dispusa prin incheierea penala nr. 98 din 06 noiembrie 2009 a Judecatoriei Toplita.
Instanta a retinut ca exista indicii temeinice ca inculpatii au savarsit faptele pentru care au fost cercetati, respectiv infractiunea de viol si infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani. S-a apreciat ca lasarea in libertate a inculpatilor prezinta pericol concret pentru ordinea publica rezultand din pericolul social al faptei savarsite.
Dupa trimiterea in judecata a inculpatilor prima instanta a dispus, in mod succesiv, mentinerea starii de arest preventiv a inculpatilor.
Temeiurile care au dus la luarea masurii arestarii preventive a inculpatilor se mentin si impun in continuare privarea de libertate a acestuia. Instanta avand in vedere si faptul ca pronuntarea unei hotarari de condamnare a inculpatilor la pedeapsa inchisorii, constituie, in sine, un temei suficient pentru arestarea acestora.
Impotriva acestei incheieri in termen legal au declarat recurs inculpatii C.I.S. si Z.S.C. solicitand punerea si judecarea lor in stare de libertate.
Examinand cauza prin prisma motivelor de recurs, precum si din oficiu, in limitele prevazute de art.3856 Cod procedura penala, instanta apreciaza ca recursul nu este fondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.148 alin.1 Cod procedura penala, masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 Cod procedura penala, (respectiv daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala) si vreunul din cazurile expres si limitativ prevazute de lit.a-f ale art.148 Cod procedura penala.
Conform art.160b alin.1 Cod procedura penala, in cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile legalitatea si temeinicia arestarii preventive.
In speta, la data de 06.11.2009 s-a dispus arestarea preventiva a inculpatilor Z.S.C. si C.I.S., in baza art.148 lit. f Cod procedura penala, fiind trimisi in judecata in stare de arest preventiv.
Faptele pentru care sunt cercetati inculpatii sunt pedepsite cu inchisoarea mai mare de 4 ani.
Astfel, prima instanta in mod just a dispus mentinerea masurii arestarii preventive, constatand ca cerintele legale expuse mai sus sunt indeplinite, avand in vedere faptele retinute in sarcina inculpatilor, respectiv infractiunea de viol si infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, asupra unei persoane cu handicap congenital, aceasta fiind surdo-muta, precum si pericolul concret reprezentat de inculpati pentru ordinea publica.
Acest pericol concret pentru ordinea publica rezulta din modul in care au actionat inculpatii, care a atentat la una din valorile protejate de legea penala, respectiv integritatea persoanei.
Instanta de recurs apreciaza ca din probele dosarului rezulta indeplinirea si a conditiei prevazuta de art. 148 lit. f Cod procedura penala, nu doar in ceea ce priveste cuantumului pedepsei, dar si relativ la existenta de probe ca lasarea in libertate a inculpatilor prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Cu privire la aceasta notiune legea nu ofera o definitie explicita, iar analiza reglementarii interne si a jurisprudentei instantei europene conduce la concluzia ca existenta pericolului concret pentru ordinea publica se deduce in fiecare caz in parte, din examinarea circumstantelor cauzei, prin raportare la natura faptelor despre care exista presupunerea rezonabila ca au fost comise, modul de savarsire, persoana inculpatului, calitatea si pozitia sa in societate.
Astfel, pericolul concret pentru ordinea publica reiese din gravitatea faptei despre care exista indicii ca au comis-o fiecare din cei doi inculpati recurenti, asupra unei persoane cu un handicap congenital, aceasta fiind surdo-muta.
Rezulta asadar ca lipsirea de libertate - prin mentinerea masurii arestarii preventive se impune, luandu-se in considerare interesul public ce trebuie protejat cu prioritate, si fara incalcarea prezumtiei de nevinovatie a inculpatilor, fata de regula respectarii libertatii individuale, acest interes general al mentinerii ordinii sociale si de drept trecand inaintea dreptului persoanei de a fi cercetata in libertate si justificand privarea de libertate.
Actiunile despre care exista banuiala plauzibila ca au fost comise de inculpati si indiciile grave de vinovatie constituie factori pertinenti sub aspectul temeiniciei privarii de libertate, cu atat mai mult cu cat ambii inculpatii au fost condamnati in prima instanta la pedeapsa inchisorii.
Cu privire la solicitarea avocatului inculpatilor de a trimite cauza spre rejudecare intrucat incheierea atacata nu este motivata, instanta de recurs apreciaza, cu majoritate, ca aceasta cerere nu este fondata.
Este adevarat ca incheierea tribunalului este motivata succint, insa nu se poate vorbi de o lipsa de motivare, instanta de recurs, avand in vedere caracterul devolutiv al recursului in acest caz, poate suplini aceasta motivare, ceea ce de fapt a si facut in speta.
Solicitarea inculpatilor de a fi pusi in libertate nu este justificata de niciun temei nou care sa impuna revocarea arestarii preventive.
Fata de considerentele expuse, Curtea apreciaza ca hotararea atacata este legala si temeinica, astfel ca in baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedura penala, urmeaza sa respinga ca nefondate recursurile inculpatului.
Nota 1: In acelasi sens s-a pronuntat Curtea de Apel Tg.-Mures si prin decizia penala nr. 312/R/14 iulie 2010.
Nota 2: Motivarea hotararii prin care se dipune asupra starii de arest preventiv a unei persoane este o chestiune delicata, judecatorul fiind chemat sa gaseasca justul echilibru intre evitarea afirmatiilor categorice asupra vinovatiei acuzatului si prin aceasta respectarea prezumtiei de nevinovatie, pe de o parte, si necesitatea argumentarii adecvate a unei dispozitii extreme asupra libertatii persoanei, pe de alta parte.
In lumina art. 5 pgr. 2 din Conventia europeana asupra drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, orice persoana are dreptul de a fi informata, in cel mai scurt timp, in mod detaliat si intr-o limba pe care o intelege cu privire la motivele arestarii si acuzatiile ce i se aduc. In realitate, de regula, acuzatia penala nu este formulata in acest moment, de aceea informarea poarta doar in ceea ce priveste motivele de fapt si de drept ale arestarii. Motive de fapt sunt faptele, imprejurarile de fapt care au atras luarea acestei masuri (temeiurile arestarii). Este necesar ca autoritatea judiciara competenta sa indice probele sau informatile din care rezulta banuiala cu privire la savarsirea unei infractiuni. Motivele de drept constau in incadrarea juridica a faptei si textele de procedura pe care se intemeiaza arestarea.
Se impune ca temeiurile arestarii sa fie mentionate expres si analizate in concret, in mod amanuntit, in functie de specificul fiecarei cauze pentru a garanta in acest fel dreptul invinuitului sau inculpatului sa le cunoaca si sa le combata. Temeiurile arestarii preventive nu pot sub nicio forma sa fie prezumate si nu se pot fundamenta pe simplele banuieli, presupuneri ale autoritatii judiciare, ci trebuie sa aiba la baza un suport informational adecvat, la care sa faca referire organul judiciar competent in actul de arestare preventiva si pe care sa-l examineze detaliat, pentru a da posibilitatea acuzatului sa se apere.
In ceea ce priveste temeiul arestarii preventive justificat de pericolul pentru ordinea publica, intotdeauna controlul trebuie sa aiba loc periodic, sistematic, pentru ca, in fiecare cauza in care este tinuta in stare de aret preventiv o persoana, trebuie sa fie actuala. Daca la un moment dat pericolul nu mai este actual, judecatorul trebuie sa ordone punerea in libertate a acuzatului.
Informarea asupra temeiurilor trebuie sa se faca de indata, respectiv in chiar momentul arestarii. Informarea este o garantie a respectarii dreptului la aparare, de regula informarea se face in prezenta unui aparator si intotdeauna ea se consemneaza intr-un proces-verbal. Informarea nu priveste si arestarea in baza unei hotarari de condamnare, intrucat in aceasta ipoteza cel condamnat a luat cunostinta de motivele arestarii cu ocazia judecatii.
Desi nemotivarea dispozitiilor vizand arestarea preventiva a unei persoane se analizeaza cu prioritate prin raportare la art. 5 par. 2, in cazul Romaniei, absenta motivarii, ori motivarea insuficienta a dus la constatarea incalcarii art. 5 pgr. 1 sau 3 din Conventie.
Art. 5 pgr. 1 enunta regula libertatii persoanei, privarea de libertate avand un caracter exceptional, iar exceptiile sunt expres si limitativ mentionate in acest text. In acest fel, orice detentie autorizata de Conventie trebuie sa fie conforma normelor dreptului intern material si formal, care, la randul lor, trebuie sa fie compatibile cu exigentele Conventiei.
Din perspectiva art. 5 pgr. 3 din Conventie, controlul asupra legalitatii arestarii preventive trebuie insotit de verificarea periodica a ratiunilor care au argumentat luarea masurii aretarii preventive, precum si de dreptul acuzatului de a fi judecat intr-un termen rezonabil sau de a fi liberat in cursul procedurii. Art. 5 pgr. 3 din Conventie nu poate fi interpretat in sensul ca ar autoriza o arestare preventiva in mod neconditionat, cat timp nu depaseste o anumita durata. Orice mentinere sub arest preventiv a unui acuzat, chiar si pentru o scurta durata, trebuie sa fie justificata intr-un mod pertinent si convingator de catre autoritati. Numai precizand motivele pe care se intemeiaza o hotarare este posibil un control public al administrarii justitiei, in plus, argumentele pro si contra punerii in libertate nu trebuie sa fie generale si abstracte.
Luarea si mentinerea unei persoane in arest preventiv doar apeland la o motivare stereotip, fara ca procurorul sau, dupa caz, instantele de judecata sa ofere argumente convingatoare ale acestei masuri si, in anumite cazuri, fara sa analizeze in mod individual situatia si apararile reclamantilor, au atras constatarea in fata Curtii Europene a incalcarii art. 5 pgr. 3 din Conventie cand in discutie a fost prelungirea sau mentinerea starii de arest preventiv (cauzele Tarau, Mihuta, Tiron, Tanase, Stoican si Irinel Popa si altii contra Romaniei), dar si a art. 5 par. 1 din Conventie, daca omisiunea motivarii a vizat luarea masurii arestarii preventive (cauzele Pantea, Tase, Calmanovici si Irinel Popa si altii contra Romaniei).
Spre exemplu, in cauza Calmanovici contra Romaniei (Hotararea din 1 iulie 2008) , Curtea a observat ca, in toate hotararile in discutie, instantele interne au prelungit arestarea preventiva a reclamantului printr-o formula globala care ii privea in egala masura pe partea interesata si pe coinculpatul sau, fara a raspunde argumentelor invocate separat de fiecare dintre acestia si fara a tine cont de situatia lor deosebita. Ea considera ca o astfel de abordare este incompatibila cu garantiile prevazute de art. 5 pgr. 3 din Conventie, in masura in care permite mentinerea mai multor persoane in detentie fara a analiza, de la caz la caz, motivele care justifica necesitatea prelungirii detentiei (Dolgova c. Rusiei).
Curtea a mai apreciat ca, prin aceea ca nu au prezentat fapte concrete in ceea ce priveste riscurile antrenate in caz de punere in libertate a partii interesate si prin faptul ca nu au tinut cont de masurile alternative, precum si prin faptul ca au ales sa se sprijine in principal pe gravitatea faptelor comise si sa nu analizeze individual situatia reclamantului, autoritatile nu au oferit motive "relevante si suficiente" pentru a justifica necesitatea de a-l mentine in arest preventiv in perioada in discutie, astfel ca a avut loc incalcarea art. 5 pgr. 3 din Conventie.
In cauza Mihuta contra Romaniei (Hotarirea din 31 martie 2009) , Curtea a avut prilejul sa reafirme ca art. 5 gar. 3 din Conventie nu poate fi interpretat in sensul ca ar autoriza o arestare preventiva in mod neconditionat, cat timp nu depaseste o anumita durata ( Shishkov c. Bulgariei, Belchev c. Bulgariei, Sarban c. Moldovei). Orice mentinere a arestarii preventive a unui acuzat, chiar si pentru o scurta durata, trebuie sa fie justificata intr-un mod convingator de catre autoritati. Numai precizand motivele pe care se intemeiaza o hotarare este posibil un control public al administrarii justitiei; in plus, argumentele pro si contra punerii in libertate nu trebuie sa fie "generale si abstracte" (Calmanovici c. Romaniei).
Chiar daca, la un moment dat, in cauza instanta nationala a motivat mentinerea arestarii preventive in raport de complexitatea cauzei, retinand ca prin punerea in libertate a reclamantului s-ar fi creat pericol pentru ordinea publica, ca acesta ar fi putut influenta probele si ca era necesara prezenta sa in fata instantelor, aceasta motivare este mult prea succinta si abstracta si a omis sa specifice in concret modul in care aceste criterii se aplicau reclamantului.
Desigur, necesitatea de a pastra ordinea publica si de a asigura o buna desfasurare a anchetei a fost deja recunoscuta de Curte ca motiv ce poate justifica continuarea unei privari de libertate (Letellier c. Frantei si Garycki c. Poloniei). Cu toate acestea, in speta, judecatoria nu a oferit nicio explicatie pentru a justifica cum ar fi putut punerea in libertate a reclamantului sa aiba un impact negativ asupra societatii sau cum ar fi impiedicat ancheta. Mai mult, justificarea detentiei nu se raporta la situatia concreta a fiecareia dintre partile interesate, vizand in mod general persoanele cercetate in cadrul procedurii (Dolgova c. Rusiei, 2 martie 2006).
Curtea a constatat ca instanta a mentinut arestarea prin formule stereotipe, repetand de-a lungul timpului aceleasi criterii, pe baza aceleiasi formule. Or, o astfel de motivare nu raspunde exigentelor art. 5 pgr.3 din Conventie.
Curtea a mai reamintit ca art. 5 pgr. 3 din Conventie le impune instantelor nationale, atunci cand sunt confruntate cu necesitatea de a prelungi o masura de arestare preventiva, sa ia in considerare masurile alternative prevazute de legislatia nationala. Intr-adevar, articolul citat mai sus garanteaza nu numai "dreptul de a fi judecat intr-un termen rezonabil", ci prevede si ca punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii ce asigura prezentarea partii interesate la termenul de judecata (Jablonski c. Poloniei si Patsouria c. Georgiei).
Or, in cauza de fata, instantele nationale, desi sesizate cu o astfel de cerere, nu au precizat motivele pentru care o astfel de masura alternativa nu ar fi fost pertinenta.
Curtea a apreciat astfel ca, nemotivand suficient respingerea cererilor de punere in libertate ale reclamantului si neluand in considerare posibilitatea luarii unor masuri alternative, autoritatile nu au oferit motive "pertinente si suficiente" pentru a justifica necesitatea de a-l mentine in arest preventiv pe perioada in discutie.