Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Litigiu de munca. Acordare contravaloare analize medicale obligatorii specifice functiei Decizie nr. 432/R din data de 22.04.2010
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Litigiu de munca. Acordare contravaloare analize medicale obligatorii specifice functiei.

Prin sentinta civila nr.66 din 14.01.2010 a Tribunalului Mures, pronuntata in dosarul nr. 1879/102/2009 s-a luat act si s-a constatat renuntarea reclamantilor A.C.M. s.a., prin reprezentant legal Sindicatul A. Tg-Mures, la judecarea capatului de cerere privind decontarea contravalorii analizelor, testelor si examinarilor medicale, formulat in contradictoriu cu parata D.G.A.S.P.C. Mures; s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanti obligand parata la plata in favoarea fiecarui reclamant a despagubirilor in cuantum de 74 lei lunar, pentru perioada efectiv lucrata de fiecare reclamant in intervalul 01.01.2008-26.11.2009, reprezentand echivalentul dreptului special pentru refacerea capacitatii de munca; a obligat parata la plata in favoarea fiecarui reclamant a despagubirilor in cuantum de 7 lei zilnic, pentru zilele efectiv lucrate de fiecare reclamant in intervalul 01.01.2008-26.11.2009, reprezentand echivalentul unei mese calde; a obligat parata la plata in favoarea fiecarui reclamant a despagubirilor egale cu cate un salariu de baza avut in luna anterioara plecarii in concediu de odihna, pentru fiecare concediu de odihna anual primit de fiecare reclamant in intervalul 26.11.2007-26.11.2009, reprezentand echivalentul primelor de vacanta; despagubirile mai sus mentionate vor fi actualizate in functie de rata inflatiei, calculata de la data scadentei fiecarui drept banesc si pana la plata efectiva a debitului; s-au respins restul pretentiilor reclamantilor; s-a admis cererea de chemare in garantie formulata de parata D.G.A.S.P.C. Mures, in contradictoriu cu chematul in garantie Consiliul Judetean Mures; a obligat chematul in garantie Consiliul Judetean Mures sa asigure, in favoarea paratei D.G.A.S.P.C. Mures, sumele necesare achitarii despagubirilor mai sus mentionate, acordate reclamantilor.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca pretentiile reclamantilor referitoare la despagubirile reprezentand echivalentul dreptului special pentru refacerea capacitatii de munca, cele reprezentand echivalentul unei mese calde si al primelor de vacanta pana la data de 26.11.2009 sunt intemeiate, fiind drepturi recunoscute de contractul colectiv de munca la nivelul unitatilor de asistenta sociala opozabil partilor.
Impotriva acestei hotarari parata D.G.A.S.P.C. Mures si chematul in garantie Consiliul Judetean Mures au formulat recurs, solicitand modificarea sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii reclamantilor si a cererii de chemare in garantie.
In motivarea recursului, recurenta D.G.A.S.P.C. Mures a aratat ca nu s-a semnat contractul colectiv de munca de catre conducerea acestei institutii, astfel ca nu ii este opozabil.
S-a mai aratat ca in contractul colectiv de munca, de care se prevaleaza reclamantii, sunt cuprinse clauze nelegale, care contravin dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, contractul fiind lovit de nulitate absoluta.
In motivarea recursului, recurentul chemat in garantie Consiliul Judetean Mures, a aratat ca, prin hotararea data, prima instanta a incalcat formele de procedura prevazute, sub sanctiunea nulitatii, de art. 105 alin.2 din C.pr.civ, intrucat persoana care a semnat cererea de chemare in judecata in numele membrilor Sindicatului A. nu are calitatea de presedinte al sindicatului si, prin urmare, nici de reprezentant al membrilor de sindicat.
Recurenta a mai aratat ca temeiul juridic al actiunii este contractul colectiv de munca nr.591/2007 care este nul de drept, intrucat este semnat de mai multe parti decat cele care au participat efectiv la negociere, ca U.N.C.J.R., ca parte semnatara a fost reprezentata de o persoana fara mandat, iar la semnarea contractului, patronatul nu a fost reprezentat si de Asociatia Directiilor de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.
S-a mai aratat ca in contractul colectiv de munca mentionat au fost inserate clauze nelegale, cum este cea referitoare la prima de vacanta, care contravine prevederilor art.12 din Legea nr.130/1996, intrucat aceasta a fost reglementata de legiuitor pentru sectorul bugetar prin legi speciale doar pentru categoria functionarilor publici, nu si pentru personalul contractual.
In drept, recurenta a invocat dispozitiile art.304 pct. 5 si 9, art. 304 ind. 1 din Codul de procedura civila.
Intimatul Sindicatul A. Tg.-Mures a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate si mentinerea sentintei pronuntata de Tribunalul Mures, precizand ca argumentele acestora nu pot fi retinute, intrucat contractul colectiv de munca a fost inregistrat la Ministerul Muncii si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, fiind opozabil atat paratei cat si chematului in garantie, datorita dispozitiilor imperative ale art. 41 alin. 5 din Constitutie si art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
In dovedire, la dosarul cauzei s-au depus urmatoarele inscrisuri: sentinta civila nr.6572/2009 a Judecatoriei Tg.-Mures (fila 15), Hotararea Adunarii generale a Sindicatului A. din 08 mai 2009 (fila 16), cereri de adeziune ale membrilor de sindicat (filele 27-40)
Examinand sentinta atacata din perspectiva motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., instanta de control judiciar constata ca recursurile promovate sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii cu calitatea de angajati cu contract individual de munca in cadrul D.G.A.S.P.C. Mures -Centrul de Plasament Zau de Campie si sunt membrii ai Sindicatului A., conform cererilor de inscriere depuse la dosarul cauzei.
Analizand motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct.5 din C.pr.civ., Curtea constata ca potrivit sentintei civile nr.6572 din 26 august 2009 a Judecatoriei Tg.-Mures si Hotararii Adunarii generale a Sindicatului Acord Tg.-Mures din 08.05.2009, d-nul Puiu L.C. este presedinte al sindicatului, astfel ca avea calitatea de a formula actiunea in numele membrilor de sindicat si a-i reprezenta.
In consecinta, motivul de recurs invocat este neintemeiat, urmand a fi respins.
In ceea ce priveste motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., Curtea constata ca in Contractul colectiv de munca la nivelul unitatilor de asistenta sociala pentru perioada 2007-2009 inregistrat sub nr.591/2007 se prevede la art.84 alin.2 ca pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii asigurarea protectiei personalului (functionari publici si personal contractual), acesta beneficiaza de drepturi speciale pentru refacerea capacitatii de munca, in cuantum de minim 74 lei /luna.
De asemenea, la art. 84 alin.5 din acelasi contract se prevede ca angajatorul asigura conditii pentru luarea unei mese calde, gratuit, in incinta unitatii, in fiecare zi in care salariatul si-a desfasurat in mod efectiv activitatea. In situatia in care angajatorul nu poate asigura servirea unei mese calde, salariatii sunt indreptatiti sa primeasca contravaloarea acesteia in cuantum de minim 7 lei/zi.
Totodata, la art.88 alin.2 lit.f din Contractul colectiv de munca mentionat se prevede ca drepturile salariale cuprind prima de vacanta egala cu un salariu de baza avut in luna anterioara plecarii in concediu.
Acest contract colectiv a fost inregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse la data de 26.11.2007 sub nr.591 si apoi publicat in Monitorul Oficial nr.15 din 8 decembrie 2007 in partea a V-a.
Potrivit art.9 si 11 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toti salariatii incadrati in unitatile din ramura de activitate.
Art.12 din aceeasi lege prevede ca nu pot fi negociate drepturile care sunt deja stabilite de lege in cazul salariatilor bugetari, ceea ce inseamna ca nu pot fi negociate drepturi sub cele prevazute de lege.
In ambele recursuri s-au invocat vicii la incheierea contractului colectiv de munca pe care reclamantii si-au intemeiat actiunea, insa Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse nu a refuzat inregistrarea acestuia, desi potrivit art.26 alin.1 din Legea nr.130/1996 putea sa o faca.
Din aceasta perspectiva, instanta va inlatura argumentele recurentilor referitoare la nulitatea contractului colectiv de munca, ori a unor clauze pe care le cuprinde.
Prin urmare, Curtea constata ca toate clauzele contractuale isi produc efectele, iar potrivit art.30 executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
In consecinta, constatand ca instanta de fond a dat o corecta dezlegare litigiului dintre parti, cu respectarea dispozitiilor Legii nr.130/1996, Curtea retine ca nu este incident nici motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct.9 din Codul procedura civila, astfel ca in temeiul prevederilor art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile promovate de parata D.G.A.S.P.C. Mures si chematul in garantie Consiliul Judetean Mures impotriva sentintei civile nr.66 din 14.01.2010 pronuntata in dosarul nr. 1879/102/2009 al Tribunalului Mures.

Sursa: Portal.just.ro