Cota parte din profitul societatii. Conflict de munca Decizie nr. 333/R din data de 14.04.2010
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Cota parte din profitul societatii. Conflict de munca. Prin sentinta civila nr.464 din 24 martie 2009, Tribunalul Mures a admis in parte actiunea formulata de reclamantul T.J., in contradictoriu cu parata SC"P."SA Bucuresti; a obligat parata la plata in favoarea reclamantului a sumei de 3.832 lei reprezentand cota-parte din profit pe anii 2005-2006, suma ce va fi actualizata in functie de rata inflatiei, calculata incepand cu data scadentei si pana la data platii integrale a debitului; a respins restul pretentiilor reclamantului; a obligat parata la plata in favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
In considerentele hotararii atacate s-a retinut ca actiunea formulata este in parte, admisibila, avandu-se in vedere urmatoarele considerente:
Exceptia lipsei calitatii procesuale active a prematuritatii si a prescriptiei sunt nefondate si s-au respins inca la data de 26 februarie 2009 avandu-se in vedere urmatoarele aspecte:
Referitor la exceptia prematuritatii capatului de cerere privind acordarea cotei de profit tribunalul a constatat ca nu exista o procedura prealabila obligatorie cu privire la aceste litigii asa incat exceptia invocata a fost respinsa ca nefondata.
Exceptia prescriptiei s-a respins avandu-se in vedere prevederile art.165 si art. 166 din Codul muncii care sunt prevederi speciale iar termenul de prescriptie general este de 3 ani.
Apreciindu-se ca reclamantul are raporturi de munca cu parata s-a apreciat ca are si calitate procesuala sens in care s-a respins exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului.
Pe fondul cauzei s-a apreciat ca intre partile improcesuate a existat un raport juridic individual de munca.
Retinand prevederile art.41 alin.2 lit.a din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005-2006, s-a apreciat ca in categoria drepturilor de natura salariala cuvenite salariatilor se include si cota parte din profit ce se repartizeaza salariatilor care este de pana la 10% in cazul societatilor comerciale.
S-a considerat ca este vorba de un drept de natura salariala fapt reconfirmat si de art.55 alin.1 din Codul fiscal.
Art.41 alin.3 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005-2006 prevede ca partile contractului colectiv de munca la nivel de unitate, au libertatea de a stabili conditiile de diferentiere, de diminuare sau chiar de anulare a participarii la fondul de simulare de profit.
Considerand ca prin prev. art.139 din Contractele colective de munca la nivel de unitate din anii 2005-2007 partile nu a hotarat diminuare sau anularea participarii la profit, acest drept de natura salariala a fost recunoscut salariatilor.
S-a avut in vedere ca partile s-au oprit in mod limitativ la posibilitatea diferentierii nu anularii, diminuarii, participarii cotei la profit precizandu-se ca modalitatea concreta de acordare va fi stabilita prin negocieri separate, deci prin act aditional.
Tribunalul a apreciat ca existenta dreptului la participarea la profit este indiscutabila pentru ca nu s-a stabilit anularea participarii la profit, nu s-a stabilit ca aceasta participare ar fi facultativa si ca urmare, exista un drept de natura salariala a angajatilor la cota parte de participare la profit, urmand ca numai modalitatea de acordare, adica termenele si transele de plata sa fie lamurite distinct.
Existenta dreptului la cota parte din profit s-a retinut ca este garantata si de art.30 din Legea 130/1996 raportat la art.41 alin.5 din Constitutie si art.139 din Contractele colective de munca la nivel de unitate din anii 2005-2007, ori neindeplinirea obligatiei imperative expres asumate de catre parata atrage raspunderea juridica, inclusiv patrimonial a societatii parate conform disp. art.30 din Legea nr.130/1996 raportate la cele ale art.41 alin.5 din Constitutie.
S-a considerat ca parata nu poate invoca propria turpitudine pentru a se exonera de raspunderea legala si pentru a eluda obligatia de plata a cotei de participare la profit.
S-a apreciat ca o obligatia contractuala nu poate fi confundata cu o conditie considerand ca obligatia contractuala si conditia sunt doua notiuni juridice distincte astfel in cat in speta nu poate fi retinuta existenta unei conditii a actului juridic cu atat mai putin a unei conditii suspensive.
S-a retinut ca din interpretarea art.139 din Contractele colective de munca din anii 2005-2007 nu se poate interpreta ca dreptul salarial ar fi supus unei conditii pur potestative din partea societatii angajatoare in sensul ca va face plata participarii la profit daca societatea va dori ulterior aceasta.
Retinand faptul ca, Contractul de munca la nivel de unitate din anii 2005-2007 stabileste un drept determinat si numit a carui existenta si intindere nu poate depinde de un element aleatoriu s-a apreciat ca actiunea formulata de reclamant este admisibila in parte.
S-a apreciat ca dreptul la participarea la profit fiind un drept castigat derivat dintr-un raport de munca nu poate fi supus incalcarii, abuzului sau arbitrariului, astfel ca dreptul la participarea la profit al salariatilor nu poate fi negat vazand culpa paratei care nu si-a indeplinit obligatia de incheiere a actului aditional, de detaliere a modalitatii de plata precum si faptul ca nu s-a convenit o diminuare a participarii la profit, astfel incat salariatilor paratei li se cuvine aplicarea cotei de 10% din profit, cota prevazuta de art.41 alin.2 din Contractul colectiv la nivel national.
Asa fiind, s-a procedat la obligarea paratei la plata in favoarea reclamantului a cotei parti din profit pe anii 2005-2007, suma reactualizata in functie de rata inflatiei, calculata incepand cu data scadentei si pana la data platii integrale a debitului, respingandu-se petitul privitor la plata daunelor interese pentru executarea cu intarziere a obligatiei de plata.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs SC"P."SA solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii atacate si rejudecand cauza, sa se respinga actiunea reclamantului.
In motivele de recurs se arata ca reclamantul isi intemeiaza pretentia acordarii cotei de participare la profitul P. pe textul art.139 din Contractul colectiv de munca precizand ca nu au existat negocieri cu sindicatul avand acest obiect, nu s-au stabilit in mod bilateral, patronat-sindicat, nici cota de participare la profit, nici modalitatea concreta de acordare si nici conditiile de diferentiere intre salariati, iar Adunarea Generala a Actionarilor nu a aprobat distribuirea profitului catre salariati.
Recurentul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, actiunea fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa.
Calitatea activa a reclamantului, a sustinut recurentul, trebuie sa corespunda calitatii acestuia de creditor in raportul juridic de drept substantial invocat, creanta sa fie certa, lichida, exigibila si sa nu fi fost acoperita in conditiile in care art.139 CCM stabileste doar premisele acordarii unui drept patrimonial salariatului.
Recurenta precizeaza ca nu exista un drept al salariatilor la cota de participare la profitul anual intrucat acest drept ar fi luat nastere numai in urma negocierii dintre patronat si sindicat.
S-a invocat exceptia prematuritatii capatului de cerere privind acordarea cotei parti din profit intrucat insasi stabilirea cotei in de participare la profit, ca si modalitate concreta de acordare si conditiile de diferentiere intre salariati, trebuie sa faca obiectul negocierii cu sindicatul, precizandu-se ca art.139 CCM creeaza numai o vocatie a salariatilor la beneficiile patrimoniale raportate la profitul P., nu da nastere la un drept cert al salariatilor de a incasa o suma de bani cu acest titlu.
Invocand faptul ca dreptul salariatului reclamant nu s-a nascut, recurenta a solicitat respingerea ca prematura a actiunii formulate.
S-a invocat exceptia prescriptiei capatului de cerere privind acordarea cotei din profit invocand prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, sustinand ca este aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni si nu cel de 3 ani prev. de lit.c din acelasi articol.
Recurenta a invocat netemeinicia capatului de cerere privind acordarea cotei din profit, precizand ca art.139 din CCM stabileste ca o vocatie, ca o posibilitate participarea salariatilor la cota de profit al societatii in conditiile in care are loc negocierea dintre recurenta si FSLI P.
S-a sustinut ca, intrucat nu exista dreptul salariatilor la cota din profitul P. SA nu exista obligatia recurentei de a acorda aceste venituri in absenta unei negocieri colective finalizate cu un rezultat care sa oblige P. SA.
Se invoca faptul ca Adunarea Generala a Actionarilor in anii 2005-2007 nu a aprobat distribuirea profitului catre salariati.
S-a precizat ca daca s-ar interpreta ca din art.139 din CCM ar rezulta un drept acordat salariatilor acest drept este afectat de o conditie suspensiva dubla, respectiv de realizarea de profit de catre P. SA si negocierea cu FSLI.
S-a invocat faptul ca in cadrul perioadei de valabilitate a fiecarui CCM anual, FSLI P. nu a solicitat patronatului demararea de negocieri pe tema participarii la profitul P. SA.
Ca urmare, invocand prev. art.304 pct.9 si art.312 alin.1,2 si 3 C.pr.civ., s-a solicita admiterea recursului declarat.
La dosar s-a depus o completare a motivelor de recurs prin care s-au invocat exceptia necompetentei teritoriale a tribunalului in solutionarea cauzei si s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate a prev. art.298 alin.2, ultima liniuta, din Legea nr.53/2003 din Codul muncii prin raportare la prev. art.1 alin.4 si 5, art.73 lit.p si art.79 alin.1 din Constitutia Romaniei revizuita.
La data de 4 februarie 2010, Curtea Constitutionala a pronuntat decizia nr.107 prin care a respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate invocata de SC"P."SA.
Prin intampinarea depusa de intimat s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotararii atacate, cu cheltuieli de judecata.
Referitor la calitatea procesuala activa a reclamantului, intimatul sustine ca deriva din insusi raportul juridic individual de munca existent intre parti ca urmarea a incheierii Contractului Individual de Munca.
In ce priveste prev. art.139 din CCM intimatul precizeaza ca este un izvor de drept in favoarea salariatului si ca dreptul de creanta al reclamantului indeplineste toate conditiile legale pentru a putea fi executat fiind o creanta certa, intrucat existenta acesteia este neindoielnica fapt care rezulta din cuprinsul CCM.
S-a sustinut ca, creanta este exigibila fiind ajunsa la scadenta si putand fi pretinsa, cuantumul ei fiind precis determinat in conformitate cu prevederile CCM si prin raportare la profitul net realizat de societate fiind si o creanta lichida.
Intimatul sustine ca actiunea nu este prematura intrucat in cauza nu sunt incidente prevederile art.109 alin.2 C.pr.civ., care impun indeplinirea unei proceduri prealabile sesizarii instantei de judecata cu privire la acordarea acestor drepturi salariale, asa cum de altfel a si retinut instanta de fond.
Se arata ca actul aditional la CCM P. pe anul 1998 prevede in mod expres modificarea art.139 din CCM in sensul ca, cota de participare a salariatilor la profitul anual este de 10% contrazicand sustinerea recurentei ca lipsa negocierilor atrage prematuritatea actiunii formulate.
Intimatul precizeaza ca actiunea este fondata intrucat instanta a procedat la aplicarea si interpretarea legii si a probatoriului dedus judecatii in mod temeinic si legal, tinand cont de prevederile art.41 alin.2 din CCM unic la nivel national pe anii 2005-2006 si art.42 alin.2 din CCM unic la nivel national pe anii 2007-2010.
S-a invocat ca prevederile art.42 alin.2 CCM unic la nivel national nu consacra o posibilitate sau o vocatie angajatului ci consfinteste insusi existenta dreptului salarial, in alin.3 a aceluiasi articol, prevazandu-se in mod expres ca modalitatea si conditiile de acordare a acestui drept se vor stabili prin CCM la nivel de unitate.
Referitor la lipsa negocierilor dintre parti s-au invederat prev. art.3 alin.5 din Legea nr.130/1996 conform carora initiativa negocierii apartine patronatului si nu angajatilor, subliniindu-se ca actul aditional la CCM P. pe anul 1998 modifica dispozitiile art.139 CCM P. in sensul stabilirii dreptului de participare la profitul anual la cota de 10%.
Se precizeaza ca dreptul dedus judecatii este unul pur si simplu nefiind afectat de nici un fel de conditie sau termen intrucat existenta sa este certa fiind stipulat in mod expres in CCM Unic la Nivel National pe anii 2007-2010 si neconditionata, exercitarea sa nedepinzand de vreo conditie cum ar fi existenta unei negocieri prealabile.
Examinand recursul dedus judecatii prin prisma prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ. si art.312 alin.2 C.pr.civ. si a motivelor invocate, se constata ca este fondat urmand a se admite, avandu-se in vedere urmatoarele considerente:
Referitor la exceptia prescriptiei invocata in cauza se constata ca in mod legal instanta de fond a procedat la respingerea acesteia considerand ca in speta sunt incidente prevederile art.165 si art.166 din Codul muncii, care impun un termen de prescriptie de 3 ani, astfel incat criticile recurentei formulate in acest sens urmeaza a se respinge ca nefondate.
In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata in declaratia de recurs, se constata ca este nefondata intrucat intre reclamant si parata s-a incheiat un contract individual de munca, guvernat de legislatia muncii din care decurg drepturi si obligatii corelative.
Cu referire la exceptia prematuritatii:
Pentru ca o cerere de chemare in judecata sa fie prematur introdusa este necesar a fi stabilita de catre legiuitor parcurgerea unei procedurii prealabile in care sa fie stabilite termene si conditii de exercitare. Exceptia prematuritatii urmeaza a fi respinsa ca nefondata intrucat reclamantul in calitate de salariat solicita acordarea unor drepturi banesti fara a fi conditionat de parcurgerea unei proceduri prealabile.
Referitor la exceptia necompetentei teritoriale invocata de parat se constata ca instanta de fond in mod judicios a facut aplicarea prevederilor art.284 Codul muncii care stabileste competenta in favoarea instantei in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul.
Este indiscutabil faptul ca Legea 130/1996 prevede faptul ca negocierea colectiva se poate demara la initiativa patronatului conform art.3 alin.5, dar demn de subliniat este faptul ca art.3 la alin.6 prevede ca "in cazul in care patronatul nu angajeaza negocierea aceasta are loc la cererea organizatiei sindicale sau a reprezentantilor salariatilor, dupa caz, in termen de 15 zile de la formularea cererii".
Art.4 alin.1 din Legea nr.130/1996 prevede ca "in termen de 15 zile de la data formularii cererii de catre organizatia sindicala sau de catre reprezentantii salariatilor, patronatul trebuie sa convoace partile in vederea negocierii contractului colectiv de munca".
Asa fiind, se constata ca in speta dedusa judecatii nu s-a solicitat de catre organizatia sindicala sau reprezentantii salariatilor in conditiile art.3 alin.6 din Legea nr.130/1996, negocierea in vederea stabilirii cotei de participare a salariatilor P. SA la profitul anual, modalitatea concreta de acordare precum si conditiile de diferentiere ce urmau a fi stabilite prin negociere intre FSLI P. si SC"P."SA conform art.139 din Contractul Colectiv de Munca.
Conform Legii 31/1990, art.183 alin.5, "in toate cazurile conditiile participarii se vor stabili de adunarea generala, pentru fiecare exercitiu financiar", in conditiile in care alin.4 al art.183 prevede ca "fondatorii vor participa la profit, daca acest lucru este prevazut in actul constitutiv, ori, in lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobat de Adunarea Generala Extraordinara".
In speta dedusa judecatii, chiar in recursul declarat, SC"P."SA a invocat faptul ca Adunarea Generala a Actionarilor nu a aprobat distribuirea profitului catre salariati.
Avand in vedere faptul ca procedura negocierii prevazuta de art.139 din CCM putea fi initiata de oricare dintre cele doua parti, se apreciaza ca acordarea unei cote din profit se poate realiza cu respectarea conditiei "negocierii" dintre patronat si sindicate, negociere care in mod indiscutabil, nu a avut loc.
Negocierea ar fi avut drept finalitate stabilirea modalitatii concrete de acordare si individualizarea conditiilor de diferentiere dintre salariati conform cerintelor prev.art.139 din CCM.
Instanta de recurs apreciaza ca sunt fondate criticile recurentei referitoare la faptul ca, participarea salariatilor la profitul societatii SC"P."SA este conditionata de realizarea de profit de catre SC"P."SA, de existenta negocierii prevazuta expres de art.139 din CCM astfel incat inexistenta negocierii, neformularea niciunei cereri de negociere in sensul art.3 alin.6 din Legea nr.130/1996 atrage respingerea actiunii
De altfel, art.1 alin.1 lit.e din OG nr.64/2001 modificat prin OG 61 din 5 august 2004, prevede ca "societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care s-au angajat si au stabilit prin bugetele de venituri si cheltuieli, obligatia de participare la profit, ca urmare a serviciilor angajatilor lor in relatiile cu acesta, pot acorda aceste drepturi in limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar, realizat la nivelul agentului economic, in exercitiul financiar de referinta".
Ca urmare, se constata ca SC"P."SA nu se incadreaza in niciuna din categoriile de societati comerciale enumerate mai sus fiind o societate pe
Reclamantul a solicitat cota parte din profitul societatii parate realizat in anii 2005, 2006 si 2007 invocand art.139 din Contractul colectiv de munca pe anul 2005, art.41 alin.2 din CCM unic la nivel national pe anul 2005-2006 si art.42 alin.2 din CCM unic la nivel national pe anii 2007-2010.
In conditiile in care parata SC"P."SA Bucuresti este o societate pe actiuni, care s-a constituit in baza Legii nr.31/1990 modificata prin Legea 161/2003, instanta de recurs constata ca la data formularii actiunii, respectiv 29 decembrie 2008, Adunarea Generala a Actionarilor in anii 2005-2007 nu a aprobat distribuirea profitului catre salariati, si ca in perioada de timp invocata de reclamant, 2005-2007, nu au avut loc negocieri intre sindicat si parata, pentru a se stabili modalitatea concreta de acordare a cotei parti solicitata de reclamant conform prevederilor art.139 din Contractul colectiv de munca invocat ca temei de drept de catre reclamant.
Contractul colectiv de munca pe anul 2005 a fost incheiat si si-a produs efectele juridice pe perioada de un an prevazut ca durata a contractului colectiv de munca, dar niciodata in cadrul perioadei de valabilitate a contractului colectiv de munca anual FSLI P. nu a solicitat patronatului demararea de negocieri pe tema participarii salariatilor la profitul P. SA.
Art.139 din CCM stabileste ca atat cota de participare la profitul anual cat si modalitatea de acordare precum si conditiile de acordare, vor fi stabilite prin negociere cu FSLI P., dar aceasta clauza contractuala nu genereaza prin ea insasi dreptul la acordare, existenta acestui drept fiind dublu conditionata, inregistrarea de profit si negocierea dintre partenerii sociali.
Analizand prev. art.139 CCM invocat, se constata ca partile nu au negociat criteriile prin care dreptul salariatilor sa poata fi determinat sau determinabil asa incat rezulta ca acest text de lege ofera o vocatie pentru a participa la profitul anual.
Prin Legea nr.161/2003 s-a modificat Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, vocatia salariatilor de a primi o cota-parte din profitul unei societati comerciale cu capital integral sau majoritar privat fiind inlaturata pentru a nu aduce atingere regimului juridic al proprietatii private, singurul organ abilitat care sa dispuna asupra profitului fiind Adunarea Generala a Actionarilor.
Art.42 alin.3 din CCM 2007-2010 prevede ca: conditiile de diferentiere, diminuare sau anulare a participarii la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum si perioada pentru care se acorda cota de profit salariatilor, care nu poate fi mai mare de cum se stabilesc prin CCM la nivel de unitate si dupa caz, institutie.
Reclamantul dupa incheierea anului economic financiar a solicitat cota-parte din profitul realizat in conditiile in care Adunarea Generala a Actionarilor a stabilit pentru perioada invocata de reclamant, reinvestirea profitului realizat, si nu distribuirea profitului si nici nu s-a determinat vreo cota de profit care sa fie distribuita salariatilor.
Ca urmare se va proceda la admiterea recursului formulat de parata si la modificarea hotararii atacate in sensul ca se va respinge, in intregime, actiunea formulata de reclamant.