Domeniu: Societati comerciale
Contract de vanzare-cumparare avand ca obiect un imobil ce face parte din categoria activelor imobilizate ale unei societati admise la tranzactionare. Obligativitatea hotararii AGEA a societatii vanzatoare de aprobare prealabila a vanzarii imobilului.
- Art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital.
Actul de instrainare a unui activ din categoria activelor imobilizate ale societatii, a carui valoare depaseste, pe durata unui exercitiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, se poate incheia numai dupa aprobarea prealabila data de Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor, conform art.241 alin.1 din Legea nr.297/2004.
Aprobarea prealabila ceruta din partea adunarii generale extraordinare a actionarilor pentru tranzactiile prevazute de art. 241 alin.1 din lege se constituie intr-o cerinta imperativa si de ordine publica. Prin urmare, indiferent de buna-credinta sau de reaua-credinta a cumparatorului la incheierea actului, lipsa aprobarii prealabile a AGEA in cazul instrainarii unui activ ce depaseste 20% din totalul activelor imobilizate se sanctioneaza cu anularea actului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 483 din 13.12. 2011) Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala sub nr.23123/3/2005, reclamantul G.M.Z. a chemat in judecata paratii SC C. SA, SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 549/28.04.2005 de BNP P.R.A. avand ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unei cote indivize de 62,33% din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 2.
Paratele SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL au formulat cerere reconventionala in contradictoriu cu parata SC C. SA si reclamantul G.M.Z., cerere prin care au solicitat sa se constate existenta dreptului de proprietate al SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL, in cote parti egale, asupra cotei indivize de 62,33% din terenul in suprafata totala de 23.844 m.p., situat in Bucuresti, sector 2, ceea ce reprezinta suprafata de 14.862 m.p. drept dobandit prin cumparare, conform contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 549/28.04.2005 de BNP P.R.A., precum si sa se constate buna-credinta a cumparatorilor.
La termenul din data de 16.02.2007 s-a formulat cerere de interventie in interes propriu de catre intervenientul I.D.C., in contradictoriu cu paratele SC Q.I. SRL, SC C.I. SRL, SC C. SA si reclamantul Z.G.M., prin care s-a solicitat sa se admita cererea si sa se dispuna anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre societatile parate si autentificat sub nr.549/28.04.2005 de BNP P.R.A., contract avand ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unei cote indivize de 62,33% din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 2.
Aceasta cerere de interventie formulata de I.D.C. a fost incuviintata in principiu la termenul din 23.03.2007.
Prin sentinta comerciala nr.14213/19.12.12008 tribunalul a respins actiunea principala si cererea de interventie in interes propriu ca neintemeiate, iar cererea reconventionala a respins-o ca ramasa fara interes.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca la data de 28.04.2005, intre parata SC C. SA, in calitate de vanzatoare, si paratele - reclamante SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL, in calitate de cumparatoare, a intervenit contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.549/28.04.2005 la BNP P.R.A. avand ca obiect transmiterea in cote si parti egale a dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 62,33% din suprafata de 23.844 mp situata in intravilanul Municipiului Bucuresti, sector 2, ceea ce reprezinta suprafata de 14.862 mp, identificata cu nr. cadastral 10900, inscris in CF nr. 37964 a localitatii Bucuresti, sector 2, la pretul de 624.453 Euro.
Anterior, intre partile contractului de vanzare-cumparare au fost perfectate promisiunea de vanzare-cumparare din 2.04.2004, modificata prin actul aditional din 5.05.2004 si actul aditional nr. III/07.12.2004, promisiunea de vanzare-cumparare autentificata sub nr. 1135/23.12.2004 la BNP R.E.M., actul aditional la aceasta autentificat sub nr. 310/8.04.2005, cu privire la acelasi teren.
Reclamantul si intervenientul principal, in calitate de actionari ai SC C. SA cu o cota de 10,924%, respectiv 10,33% din capitalul social al acestei societati, au solicitat declararea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat la 28.04.2005 pentru nelegalitate, considerand ca, la incheierea actului juridic, au fost incalcate prevederile art. 241 alin.1 din Legea nr. 297/2004 care mentioneaza urmatoarele: "Actele de dobandire, instrainare, schimb sau de constituire in garantie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societatii, a caror valoare depaseste, individual sau cumulat, pe durata unui exercitiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, vor fi incheiate de catre administratorii sau directorii societatii numai dupa aprobarea prealabila de catre adunarea generala extraordinara a actionarilor".
Alin.3 al acestui text legal stipuleaza ca: "In cazul nerespectarii prevederilor alin. (1) si (2), oricare dintre actionari poate solicita instantei judecatoresti anularea actului juridic incheiat si urmarirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societatii".
In opinia instantei, art.241 din Legea nr. 297/2004 nu pune in discutie valabilitatea actului fata de tertii cumparatori decat in masura in care se face dovada ca acestia cunosteau, la momentul incheierii actului, faptul ca valoarea activului depasea 20% din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, intrucat numai in aceasta situatie era necesara aprobarea adunarii generale extraordinare.
Potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza, valoarea contractului (fata de pretul mentionat) depasea cu 147,94% totalul activelor imobilizate, mai putin creantele (raspunsul la obiectivul nr.3).
Instanta de fond a retinut ca nu exista nicio dovada ca societatile Q.I. si C.I. au fost avizate cu privire la valoarea activelor si creantelor, iar acestora nu li se poate imputa lipsa solicitarii dovezii aprobarii adunarii generale extraordinare in conditiile in care acordul cu privire la vanzare a fost exprimat de adunarea generala ordinara a actionarilor conform procesului-verbal al sedintei din 29.03.2004 care a fost avut in vedere la intocmirea contractului.
Vanzarea terenului ce a facut obiectul actului juridic criticat si imputernicirea presedintelui consiliului de administratie, C.C. in vederea perfectarii conventiei, incuviintate fiind de organul deliberativ al societatii, buna credinta a cumparatorilor trebuie prezumata conform principiului general inscris in art.1898 Cod civil. Mai mult, tribunalul a constatat ca aceasta masura a fost luata in conditiile de cvorum si majoritate stabilite de lege si pentru adunarea extraordinara, fiind prezenti actionarii reprezentand 78,4% din capitalul social, hotararea fiind luata cu votul actionarilor reprezentand 70,56 % din cei prezenti la a doua convocare (art.115 din Legea nr.31/1990 in vigoare la momentul incheierii actului).
In cauza nu s-a probat nici faptul ca, la momentul perfectarii conventiei, cumparatorii au avut cunostinta despre constatarea judiciara a nulitatii absolute a hotararii AGOA SC C. SA din 29.03.2004.
Nu se poate retine, in opinia tribunalului, ca simpla lipsa a hotararii AGEA este suficienta pentru anularea actului in cauza, intrucat principiul securitatii circuitului civil impune apararea tertilor de buna-credinta.
In considerarea celor expuse, tribunalul a gasit neintemeiate atat cererea principala, cat si cererea de interventie, respingandu-le ca atare.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de paratele - reclamante SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL, tribunalul a retinut (fata de contextul in care a fost formulata si fata de motivele invocate in sustinerea acesteia si in justificarea interesului promovarii sale) ca aceasta reprezinta o actiune in constatare provocatorie, prin care se solicita reclamantului - parat sa-si dovedeasca pretentiile in conditiile in care prin cererea de constatare a nulitatii absolute a actului cauzeaza o tulburare serioasa a exercitiului dreptului de proprietate afirmat de cumparatori.
Intrucat cererea principala si cea de interventie prin care dreptul de proprietate era contestat au fost gasite neintemeiate, iar tulburarea de drept a fost inlaturata, tribunalul a apreciat ca actiunea in constatare a ramas lipsita de interes, motiv pentru care a respins-o in consecinta.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamantul G.M.Z., acesta fiind inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a Comerciala sub acelasi nr. unic 23123./3/2005.
In motivarea apelului reclamantul a aratat, in esenta, ca sentinta este nelegala, fiind pronuntata cu incalcarea vadita a dispozitiilor legale incidente.
Astfel, contractul este lovit de nulitate, fiind incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale imperative ale articolului 241 alineatele 1 si 3 din Legea nr. 297/2004, iar din considerentele sentintei apelate rezulta indubitabil ca instanta de fond a avut in vedere incalcarea acestor dispozitii deoarece valoarea contractului depasea cu 147,94% totalul activelor imobilizate, mai putin creantele.
Intrucat la incheierea actului nu a existat aprobarea AGEA, actul incheiat urmeaza a fi anulat fata de prevederile clare si neechivoce ale textului de lege invocat mai sus.
S-a apreciat ca buna-credinta are eficienta numai in raporturile dintre parti, in ceea ce priveste efectele anularii contractului, iar nu fata de tertii prejudiciati de incalcarea unei norme imperative, terti fata de care simpla incalcare a legii duce la anularea actului incheiat cu nesocotirea ei.
A accepta concluzia instantei de fond inseamna nu numai a adauga textului de lege, ci mai mult, a limita actiunea normei juridice imperative, ceea ce reprezinta o eroare juridica grava.
Apelantul a mai precizat ca buna-credinta nu este de natura sa valideze incalcarea unei norme juridice imperative, iar singurele materii in care existenta bunei-credinte produce efecte juridice la dobandirea dreptului de proprietate asupra unui imobil sunt uzucapiunea scurta reglementata de articolul 1858 Cod civil si dobandirea dreptului de proprietate asupra unui bun nationalizat.
Chiar daca s-ar accepta ca buna-credinta protejeaza cumparatorul de sanctiunea prescrisa de lege, din probele administrate in cauza rezulta indubitabil ca Q.I. SRL si C.I. SRL nu au fost de buna-credinta la incheierea contractului.
Astfel, cumparatoarele nu au verificat situatiile financiare ale SC C. SA inainte de incheierea contractului intrucat, o simpla analiza a acestor situatii asa cum se regaseau la O.R.C.T.B. ar fi inlaturat orice dubiu in sensul de a stabili daca valoarea contractului depasea procentul de 20% din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele.
Disproportia dintre valoarea actului si totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, este imensa, nu de 20% cat stabileste textul de lege, ci de 147%.
S-a mai aratat de catre apelant ca inscrisul s-a incheiat in baza procesului verbal al AGOA, in conditiile care legea impune existenta unei hotarari AGEA care in cauza de fata nu exista.
S-a apreciat ca o astfel de hotarare nu exista intrucat pe ordinea de zi a AGEA nu a existat o astfel de problema, iar hotararile actionarilor SC C. SA din 29.03.2004 au fost constatate nule absolut de instanta de judecata in mod irevocabil.
S-a mai aratat ca procesul verbal de sedinta reprezinta un act intern al societatii comerciale, iar fata de parti manifestarea de vointa a actionarilor trebuie sa imbrace forma unei hotarari care-si produce efectele doar dupa publicarea ei in M.O. asa cum prevad dispozitiile articolului 131 alineat 5 din Legea nr.31/1990.
Intimatii persoane juridice au incalcat chiar si mandatul acordat in sedinta AGA intrucat din procesul verbal al sedintei rezulta ca pentru incheierea contractului a fost mandatat Consiliul de Administratie al SC C. SA, iar nu directorul general al acestei societati.
Din obiectiunile raportului de expertiza formulate de SC C. SA, in fapt o confirmare expresa a sustinerilor apelantului, rezulta ca aceasta societate nu si-a manifestat consimtamantul la vanzarea terenului nici printr-o hotarare AGEA si nici printr-o decizie a C.A., actul fiind incheiat in baza unei delegatii semnate pentru el insusi chiar de catre Directorul general.
Intimatii-cumparatori erau datori sa observe la semnarea contractului, ca si a actelor care l-au precedat, ca nu exista nici o hotarare a C.A. data in aplicarea hotararii AGOA.
Mai mult decat atat, cumparatoarele au acceptat, la incheierea in forma autentica a promisiunii de vanzare-cumparare din data de 2.04.2004, ca reprezentarea C. SA sa se faca de catre Directorul general in baza delegatiei nr.21 din 24.03.2004, emisa anterior sedintei adunarii generale a actionarilor din data de 29.03.2004, ceea ce rastoarna inca o data prezumtia de buna-credinta.
Fata de aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea apelului si schimbarea in parte a sentintei apelate in sensul admiterii cererii sale de chemare in judecata.
In drept, apelantul-reclamant a invocat dispozitiile art.282 si urmatoarele Cod procedura civila, art.241 din Legea nr.297/2004, art.5 si art.948 Cod civil.
In cauza a fost formulata cerere de aderare la apel de catre intervenientul I.C.D., acesta solicitand schimbarea in tot a sentintei apelate in sensul admiterii actiunii principale si a cererii de interventie in interes propriu.
Apelantul-intervenient a prezentat un scurt istoric al cauzei si a invocat motivele de nulitate absoluta a actului referitoare la incalcarea dispozitiilor articolului 241 punctul 1 din Legea nr.297/2004, reiterand sustinerile apelantului-reclamant G.M.Z.
Apelantul-intervenient a aratat ca exista o incertitudine asupra datei cand s-a hotarat vanzarea si cand a fost imputernicit C.C. sa reprezinte SC C. SA in vederea vanzarii imobilului intrucat, din promisiunea de vanzare cumparare din 2.04.2004 si, respectiv, contractul de vanzare-cumparare, rezulta ca AGOA a hotarat vanzarea imobilului, singura adunare unde s-a discutat acest lucru fiind cea din 29.03.2004 si luand in considerare data de pe imputernicirea care apare in promisiunea de vanzare-cumparare autentificata sub nr. 1135 din 23.12.2004 de B.N.P. R.E.M.
Apelantul-intervenient a mai aratat ca, pentru bunul imobil ce urma a fi vandut, caracterul de activ in categoria activelor imobilizate ale societatii vanzatoare decurge chiar din mentiunea facuta in promisiunea de vanzare-cumparare din 2.04.2004 in care se arata ca terenul face parte din capitalul social al SC C. SA. Din cuprinsul actului mentionat mai sus rezulta in mod expres ca intimatii parati cunosteau caracterul bunului imobil si ca trebuiau sa cunoasca si prevederile legale care sunt aplicabile acestui tip special de bun raportat la caracterul special al societatii vanzatoare - societate listata pe bursa Radaq.
S-a mai invederat ca intimatii parati nu au solicitat niciodata sa verifice continutul AGOA a SC C. SA din 29.03.2004, desi au avut mai bine de 1 an la dispozitie pentru acest lucru. De asemenea, nu au solicitat vanzatoarei nici macar hotararea C.A. astfel cum s-a stabilit in procesul verbal al Adunarii Generale Ordinare a SC C. SA si nu au facut o verificare la Registrul comertului in privinta vanzatoarei, verificare in urma careia ar fi descoperit ca existau numeroase litigii intre actionari in privinta multor hotarari AGA ale SC C. SA.
Mai mult decat atat, intimatii parati nu au solicitat nici informatii de la Registrul comertului sau de la vanzatoare pentru a verifica daca valoarea contractului de vanzare-cumparare se inscrie in dispozitiile imperative ale articolului 115 din OUG nr.28/2002.
Fata de aceste constatari, apelantul-intervenient a apreciat ca intimatii au fost de rea-credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare intrucat nu au depus minimele diligente necesare pentru a verifica vointa vanzatoarei privind instrainarea terenului astfel cum trebuia sa rezulte din hotararea AGOA a SC C. SA din 29.03.2004, precum si a mandatului reprezentantului vanzatoarei, in baza caruia se vindea imobilul.
Au fost invocate aceleasi dispozitii legale ca si cele din cererea principala de apel.
Prin intampinare, intimatele SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL au solicitat respingerea atat a apelului principal cat si a celui incidental.
Prin decizia comerciala nr.521/30.11.2009 Curtea a respins ca nefondate atat apelul principal formulat de apelantul-reclamant, cat si cererea de aderare la apel formulata de intervenient, obligand apelantul la plata cheltuielilor de judecata in apel de 800 lei catre intimata Q.I. SRL si de 800 lei catre intimata a SC C.I. SRL.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de apel a retinut, pe de-o parte, ca la data incheierii promisiunilor de vanzare nu se putea determina valoarea activului din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, iar la data perfectarii vanzarii o asemenea determinare era posibila, dar a existat acordul la vanzare impus de dispozitiile legale in materie, exprimat prin adunarea generala a actionarilor societatii C. SA din data de 29.03.2004 care a intrunit conditiile de cvorum si majoritate cerute de lege si pentru adunarea generala extraordinara.
De altfel, pentru aceeasi data a fost convocata si AGEA, iar modalitatea de convocare a fost una confuza, fapt subliniat chiar si de apelantul I.C.D. in cererea de aderare la apel.
In ceea ce priveste buna-credinta a intimatelor, instanta de apel a apreciat ca aceasta este dovedita atat prin prisma celor aratate mai sus, cat si prin examinarea extrasului de carte funciara (depus in copie la fila 143 dosar fond) din care nu rezulta ca, anterior vanzarii, ar fi fost notat vreun litigiu de natura sa impiedice perfectarea acesteia sau sa atentioneze pe cumparatori cu privire la situatia litigioasa a imobilului.
De altfel, apelantii nu au administrat nici probe din care sa rezulte ca, la data incheierii vanzarii, era inregistrata in registrul comertului hotararea irevocabila de anulare AGA sau ca aceasta imprejurare era cunoscuta intimatelor cumparatoare ale imobilului.
Imprejurarea ca prin sentinta comerciala nr. 7862/7.06.2004 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala s-a dispus suspendarea efectelor hotararii AGA din 29.03.2004 nu poate fi opusa intimatelor cumparatoare ale imobilului intrucat apelantii nu au administrat dovezi din care sa rezulte ca au comunicat acestora sentinta mentionata.
In ceea ce priveste imprejurarea invocata de apelanti referitoare la lipsa mandatului Consiliului de administratie la incheierea contractului, curtea a constatat ca un asemenea motiv de nulitate a contractului nu a fost invocat la fond, iar din cuprinsul procesului-verbal al adunarii generale rezulta ca indeplinirea masurii vanzarii terenului adoptata de AGA urma sa fie realizata de Consiliul de Administratie, prin Presedinte - C.C., acesta fiind de altfel reprezentantul societatii C. SA la momentul perfectarii vanzarii.
Fata de considerentele expuse pe larg mai sus, curtea a respins ca nefondate apelul principal si cererea de aderare la apel (apelul incidental), apreciind ca sentinta pronuntata de tribunal este legala si temeinica, iar apelantii nu au rasturnat prezumtia de buna-credinta a intimatelor in achizitionarea imobilului la care se refera art. 1898 Cod civil.
In baza art.274 Cod procedura civila, Curtea a acordat intimatelor numai cheltuielile de judecata in valoare de 800 lei fiecareia, celelalte ordine de plata depuse la dosar reprezentand onorariul de avocat pentru care, in prezenta cauza, nu s-a depus contractul de asistenta juridica.
Impotriva acestei decizii comerciale nr.521/30.11.2009 au declarat recurs reclamantul si intervenientul. Ambii recurenti au invocat aceleasi critici, prin recursuri distincte, precum si art. 304 pct.9 C.p.c. sustinand, in esenta, ca instanta de apel a incalcat normele imperative din materia nulitatii actelor juridice, respectiv art. 241 alin.1 si alin.3 din Legea nr.297/2004 si ca instanta de apel a aplicat gresit normele juridice din materia efectelor juridice ale bunei-credinte, in sensul ca a extins sfera de aplicare a principiului bunei-credinte.
Prin decizia nr.69/12.01.2011 ICCJ - Sectia Comerciala a admis recursurile declarate de reclamantul G.M.Z. si intervenientul C.D.I. si au casat decizia recurata, trimitand cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Instanta de recurs a facut o analiza a situatiei de fapt din prezenta cauza si a concluzionat, in final, ca imprejurarile pricinii nu au fost pe deplin stabilite si, in consecinta, legea a fost gresit aplicata. Ca urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a facut aplicarea dispozitiilor art.314 Cod procedura civila si, in baza art.312 Cod procedura civila a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
In apel dupa casare, cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a Civila sub nr.1450/2/2011.
A fost incuviintata partilor proba cu inscrisuri, intimatele-parate depunand la dosar un set de acte (filele 22-46).
Analizand hotararea atacata in raport de criticile invocate, vazand si considerentele deciziei de casare pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea a retinut urmatoarele:
Prezenta cale de atac a fost formulata de reclamantul G.M.Z. si intervenientul C.D.I. doar in ceea ce priveste modul de solutionare a actiunii principale si a cererii de interventie in interes propriu. Cum nu au fost formulate critici si sub aspectul solutionarii cererii reconventionale, rezulta ca respectiva solutie a cazut in puterea lucrului judecat, ea neurmand a fi analizata pe calea prezentului apel.
De asemenea, apelul formulat de reclamant si cel incident formulat de intervenient cuprind aceleasi critici in fapt si in drept, critici ce pot fi grupate sub doua aspecte si anume: obligativitatea hotararii AGEA a intimatei-parate SC C. SA de aprobare prealabila a vanzarii imobilului si existenta relei-credinte a intimatelor-parate SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL la incheierea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica. Fiind critici comune, Curtea le-a raspuns prin urmatoarele considerente comune:
Prin cererea principala si prin cererea de interventie in interes propriu s-a solicitat instantei anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 549/28.04.2005 de BNP P.R.A. avand ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unei cote indivize de 62,33% din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 2, invocandu-se incalcarea dispozitiilor imperative cuprinse in art.241 alin.1 si 3 din Legea nr.297/2004.
Instanta de fond a respins cele doua cereri mentionate mai sus cu motivarea ca, desi imobilul transferat de intimata-parata SC C. SA catre intimatele-parate SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL avea o valoare ce depasea cu 147,94% totalul activelor sale imobilizate, mai putin creantele, dispozitiile art.241 din Legea nr.297/2004 nu pun in discutie valabilitatea actului fata de tertii-cumparatori decat daca se dovedeste ca acestia cunosteau, la momentul incheierii actului, faptul ca valoarea bunului depasea 20% din valoarea activelor imobilizate ale vanzatorului, caci numai in aceasta situatie era necesara aprobarea adunarii generale extraordinare.
Cum instanta de fond a retinut ca nu s-a facut dovada relei credinte a intimatelor-parate (cumparatoare) la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in discutie, a respins ca nefondate cererea principala si cererea de interventie in interes propriu.
Aceasta sustinere a instantei de fond este gresita, argumentele fiind urmatoarele:
Art.241 alin.1 si alin.3 din Legea nr.297/2004, fost art.115 din OUG nr.28/2002, prevede: "(1) Actele de dobandire, instrainare, schimb sau de constituire in garantie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societatii, a caror valoare depaseste, individual sau cumulat, pe durata unui exercitiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, vor fi incheiate de catre administratorii sau directorii societatii numai dupa aprobarea prealabila de catre adunarea generala extraordinara a actionarilor.(3) In cazul nerespectarii prevederilor alin. (1) si (2), oricare dintre actionari poate solicita instantei judecatoresti anularea actului juridic incheiat si urmarirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societatii."
Din interpretarea acestor dispozitii legale rezulta fara putinta de tagada ca actul de instrainare a unui activ din categoria activelor imobilizate ale societatii, a carui valoare depaseste, pe durata unui exercitiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, se poate incheia numai dupa aprobarea prealabila de catre adunarea generala extraordinara a actionarilor.
Aceeasi concluzie este retinuta si de instanta de recurs, aceasta precizand in considerentele deciziei de casare ca solutia legislativa cuprinsa in art. 241 din Legea nr. 297/2004 reprezinta optiunea legiuitorului de a proteja si de a incunostinta actionarii unei societati despre masurile cu un anumit grad de importanta pe care administratorii sau directorii acesteia urmeaza sa le ia. De aceea, aprobarea prealabila ceruta din partea adunarii generale extraordinare a actionarilor pentru tranzactiile prevazute de art. 241 din lege se constituie intr-o cerinta imperativa si de ordine publica.
Prin urmare, indiferent de buna-credinta sau de reaua-credinta a cumparatorilor la incheierea actului, lipsa aprobarii prealabile a AGEA in cazul instrainarii unui activ ce depaseste 20% din totalul activelor imobilizate se sanctioneaza cu anularea actului.
Din probele administrate in cauza rezulta ca valoarea imobilul instrainat prin contractul de vanzare-cumparare a carui anulare se solicita depaseste cu 147,94 % totalul activelor imobilizate, mai putin creantele detinute de intimata-parata SC C. SA. Cum aceasta valoare este mai mare decat procentul de 20% din totalul activelor imobilizate ale SC C. SA, iar legea trebuie aplicata la momentul incheierii actului, rezulta ca dispozitiile Legii nr. 297/2004 trebuiau respectate la momentul incheierii contractului de vanzare cumparare in forma autentica, respectiv la 28.04.2005.
Din aceleasi probe administrate in cauza nu rezulta insa existenta unei hotarari AGEA prin care sa se fi aprobat in prealabil vanzarea terenului ce face obiectul contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 549/28.04.2005 de BNP P.R.A.
Asadar, fata de aceste imprejurari, rezulta ca la incheierea contractului de vanzare cumparare prevederile imperative ale art. 241 din Legea nr. 297/2004, fost art. 115 din OUG nr. 28/2002, nu au fost respectate, aceasta fiind si concluzia Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia Comerciala retinuta in decizia de casare.
Hotararea AGA nr.14/29.03.2004 nu are relevanta in cauza deoarece ea nu a fost adoptata de o adunare a asociatilor in forma ceruta de art.241 din Legea nr.297/2004, respectiv adunare extraordinara. Nici hotararile AGEA nr.12 si nr.15 din 29.03.2004 nu au relevanta deoarece acestea nu cuprind nici o mentiune referitoare la acordul prealabil necesar instrainarii bunului.
De altfel, toate aceste hotarari au fost anulate definitiv si irevocabil, sentintele nr.431 si nr.432 in prima instanta fiind pronuntate la data de 26.01.2005, inainte de incheierea contractului de vanzare cumparare in forma autentica. Mai mult, prin sentinta comerciala nr. 7682 din 07.06.2004 a fost suspendata hotararea AGEA nr. 15 din 29.03.2004, suspendare ce a dainuit pana la anularea hotararii de catre instanta.
Fata de aceste considerente, Curtea constata ca primele critici ale apelantilor referitoare la obligativitatea hotararii AGEA a intimatei-parate SC C. SA de aprobare prealabila a vanzarii imobilului sunt intemeiate.
In ceea ce priveste a doua categorie de critici formulate de apelanti, respectiv cele referitoare la reaua-credinta a intimatelor-parate SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL la incheierea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, Curtea constata ca si acestea sunt intemeiate.
Astfel, instanta de fond a retinut ca nu exista nicio dovada ca societatile Q.I. si C.I. au fost avizate cu privire la valoarea activelor si creantelor, iar acestora nu li se poate imputa lipsa solicitarii dovezii aprobarii adunarii generale extraordinare in conditiile in care acordul cu privire la vanzare a fost exprimat de adunarea generala ordinara a actionarilor conform procesului-verbal al sedintei din 29.03.2004 care a fost avut in vedere la intocmirea contractului. Buna credinta a cumparatorilor trebuie prezumata conform principiului general inscris in art.1898 Cod civil, iar tribunalul a constatat ca la momentul perfectarii conventiei, cumparatorii nu au avut cunostinta despre constatarea judiciara a nulitatii absolute a hotararii AGOA a SC C. SA din 29.03.2004. Mai mult, instanta de fond a constatat ca aceasta masura a fost luata in conditiile de cvorum si majoritate stabilite de lege si pentru adunarea extraordinara, iar pe de alta parte simpla lipsa a hotararii AGEA nu este suficienta pentru anularea actului in cauza, intrucat principiul securitatii circuitului civil impune apararea tertilor de buna-credinta.
Toate aceste sustineri ale instantei de fond sunt gresite si lipsite de temei legal deoarece dispozitiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 nu conditioneaza anularea actului de pozitia subiectiva a cumparatorului (respectiv de reaua-credinta a acestuia), lipsa hotararii AGEA a societatii vanzatoare prin care s-a aprobat prealabil instrainarea activului fiind suficienta pentru aplicarea sanctiunii anularii actului.
Dar si daca aceasta sanctiune ar fi fost conditionata de reaua-credinta a cumparatorului, in speta s-a facut dovada relei-credinte a intimatelor-cumparatoare la momentul incheierii contractului, conform art.1899 alin.2 Cod civil.
Astfel, nu se poate retine buna-credinta a intimatelor-parate SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL prin raportare la lipsa comunicarii de catre intimata-parata SC C. SA a existentei cererilor de anulare a hotararilor din 29.03.2004 sau prin raportare la faptul ca nu s-ar fi facut publica suspendarea hotararii AGEA nr. 15 din 29.03.2004. Aceasta deoarece sentinta comerciala nr.7682 din 07.06.2004 prin care a fost suspendata hotararea AGEA din 15/29.03.2004 a fost notata la Registrul Comertului la data de 17.08.2004, deci cu mult inainte de incheierea contractului de vanzare cumparare, dovada efectuarii acestei publicitati aflandu-se in dosarul de fond, fila 296, vol.II. Prin sentintele comerciale nr.431 si nr.432 din 26.01.2005 au fost anulate toate hotararile SC C. SA din data de 29.03.2004, aceste hotarari fiind pronuntate cu 3 luni inainte de incheierea contractului de vanzare cumparare in forma autentica.
Conform art.132 din Legea nr.31/1990, pentru publicitatea si opozabilitatea hotararilor de anulare este suficienta mentionarea acestora in Registrul Comertului si publicarea in Monitorul Oficial. Mentionarea si publicarea fac opozabila hotararea, iar cel care vrea sa se puna la adapost de sanctiunea anularii are calea simpla a verificarii mentiunilor, respectiv a publicarii hotararii. Numai o atare verificare, daca s-ar fi dovedit ca ar fi fost facuta ar fi putut duce la concluzia ca intimatele-parate (cumparatori) au fost de buna-credinta.
Sustinerea instantei de fond potrivit careia hotararea AGOA din 29.03.2004 a intimatei-parate SC C. SA a fost luata in conditiile de cvorum si majoritate stabilite de lege si pentru adunarea extraordinara nu are relevanta in cauza, respectiva adunare fiind convocata si desfasurandu-se conform regulilor stabilite de lege pentru acest tip de adunare, neexistand posibilitatea legala de "calificare" a unei adunari ordinare ca fiind extraordinara prin simpla constatare a adoptarii unor masuri cu un cvorum si cu o majoritate valabile si pentru tipul de adunare extraordinara. Art.241 din Legea nr.297/2004 precizeaza expres necesitatea aprobarii prealabile a vanzarii activului de catre adunarea extraordinara a actionarilor, dispozitia fiind imperativa si de stricta interpretare.
Reaua-credinta a intimatelor-cumparatoare la momentul incheierii contractului in forma autentica rezulta si din faptul ca au inteles sa contracteze cu un vanzator reprezentat in conditii de nelegalitate (mandatul era anterior chiar si pretinsei hotarari AGEA) si din faptul ca au pretins si au obtinut o garantie personala din partea "reprezentantului" vanzatoarei, garantie ce nu avea de ce sa fie ceruta decat de temerea ca operatiunea ar putea fi anulata din cauza viciilor, respectiv a incalcarii legii atat de catre cumparator, cat si de catre vanzator.
Mai mult, la momentul autentificarii contractului de vanzare-cumparare, intimatelor-cumparatoare le-a fost prezentat Procesul verbal al Adunarii Generale Ordinare din data de 29.03.2004 in cuprinsul caruia, la pct. 7 de pe ordinea de zi avand ca obiect vanzarea terenului in suprafata de 23.844 mp s-a consemnat faptul ca "domnul Z.G. spune ca acest teren nu este inclus in activele societatii", astfel ca intimatele-parate SC Q.I. SRL si SC C.I. SRL cunosteau la data incheierii contractului de vanzare-cumparare faptul ca imobilul nu fusese preluat de societale cu respectarea legii, fiind atentionati cu privire la situatia litigioasa a acestuia.
Este gresita opinia potrivit careia buna-credinta a intimatelor-cumparatoare este prezumata si ca, atata timp cat nu s-a facut dovada ca acestea cunosteau ca valoare activului cumparat depasea 20% din valoare activelor societatii vanzatoare, nu li se poate imputa faptul ca nu au verificat existenta acordului prealabil pentru instrainarea imobilului acordat de adunarea extraordinara a actionarilor. Aceasta deoarece intimatele-cumparatoare nu se pot apara invocand necunoasterea legii, respectiv a dispozitiilor imperative ale art.241 alin.1 si alin.3 din Legea nr.279/2004, iar situatiile financiare al intimatei-vanzatoare SC C. SA puteau fi studiate, intrucat acestea se regaseau pe site-ul Ministerului Finantelor, dar si la Oficiul Registrului Comertului, astfel ca puteau stabili cu usurinta daca valoarea contractului de vanzare-cumparare depaseste sau nu pragul de 20% din activele imobilizate, mai putin creantele, prag instituit de art. 241 alin.1 din Legea nr. 297/2004.
Aceleasi concluzii referitoare la reaua-credinta a intimatelor-cumparatoare au fost stabilite si de instanta de recurs prin decizia de casare nr.69/12.01.2011 pronuntata de ICCS - Sectia Comerciala.
Fata de toate aceste considerente din care rezulta temeinicia criticilor invocate de apelantul-reclamant si de apelantul-intervenient, in baza art.296 si art.293 Cod procedura civila, tinand cont si de dispozitiile art.315 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul principal declarat de reclamantul G.M.Z. si apelul incident declarat de intervenientul C.D.I., a schimbat in parte sentinta atacata in sensul admiterii actiunii principale si a cererii de interventie principala. In consecinta, in baza art.241 alin.3 din Legea nr.297/2004, Curtea a anulat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.549/28.04.2005 la BNP P.R.A., constatand ca acest contract prin care a fost instrainat un activ al societatii parate SC C. SA, activ a carui valoare depasea pragul de 20% din valoarea activelor imobilizate ale societatii vanzatoare, mai putin creantele, a fost incheiat fara a exista acordul prealabil al adunarii generale extraordinare a actionarilor, conform alin.1 al aceluiasi articol.
S-au pastrat celelalte dispozitii ale sentintei apelate.