Recurs. Includere spor de vechime in munca la calculul pensiei.
Art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Recalcularea pensiei se face conform art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 ori de cate ori se majoreaza indemnizatia unui magistrat in activitate. Prin Legea nr. 45/2007 a fost reintrodus sporul de vechime ca parte a veniturilor magistratilor si numai in temeiul acestei legi reclamantul era indreptatit la recalcularea pensiei cu includerea sporului de vechime.
Astfel, Curtea concluzioneaza ca in mod gresit a fost admisa actiunea reclamantului, instanta de fond aplicand gresit dispozitiile Legii nr. 303/2004 si ale Legii nr. 45/2007, ceea ce atrage motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
In privinta modului de solutionare a exceptiilor, Curtea constata ca in mod corect instanta de fond a stabilit ca paratul Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures are calitate procesuala pasiva avand in vedere ca prin unul dintre petitele actiunii reclamantul solicita anularea actului emis de chiar paratul Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures.
Prin sentinta civila nr. 773 pronuntata la data de 15 aprilie 2009 de Tribunalul Harghita, a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de paratul P.C.A. Targu Mures si C.J.P. Harghita iar pe fond a fost admisa actiunea civila formulata de reclamantul M. N. I. in contradictoriu cu paratii P.C.A. Targu Mures si C.J.P. Harghita si, in consecinta, a anulat in parte Decizia nr. 118203 din 12.01.2009, in sensul recalcularii pensiei de serviciu a reclamantului pentru perioada 01.01.2005 - 01.04.2008; a anulat Decizia nr. 118203/06.01.2009, emisa de C.J.P. Harghita si restituirea sumelor retinute in baza acestei decizii; a anulat adeverinta nr. 2034/VI/9/19.12.2008 emisa de P.C.A. Targu Mures si a mentinut valabilitatea Deciziei nr. 118203 din 20.06.2008 si valabilitatea partiala a Deciziei nr. 118203 din 12.01.2009 cu privire la recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului incepand cu data de 01.04.2008.
In esenta, Tribunalul Harghita a constatat ca in mod eronat P.C.A. Targu Mures a emis adeverinta nr. 2034/VI/19.12.2008 pentru ca nu a avut in vedere considerentele Deciziei nr. 1107/R/2009 a Curtii de Apel Targu Mures si nici dispozitiile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, ale Legii nr. 45 din 06.03.2007 pentru aprobarea a O.U.G. nr. 27/2006. Un ultim argument adus a fost acela ca pentru perioada anterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 45/2007, magistratii au beneficiat de dreptul la spor de vechime in baza unor hotarari judecatoresti.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti au declarat recurs C.J.P. Harghita si P.C.A. Targu Mures.
Parata C.J.P. Harghita a solicitat casarea hotararii atacate si respingerea pe fond a actiunii, sustinand ca recalcularea pensiei reclamantului si emiterea deciziei de stabilire si recuperarea debitului s-a facut avand in vedere adeverintele emise de P.C.A. Targu Mures. Daca initial C.J.P. Harghita a procedat la recalcularea pensiei cu includerea sporului de vechime, in baza adeverintei nr. 2034/VI/9/06.06.2008 emisa la randul ei in baza Sentintei civile nr. 385/2008 a Tribunalului Harghita, executorie dar nu irevocabila, ulterior s-a procedat la recalcularea pensiei conform adeverintei emisa de P.C.A. Targu Mures, fara a fi inclus sporul de vechime pentru ca hotararea judecatoreasca pe care s-a intemeiat prima adeverinta a fost modificata in tot prin Decizia nr. 1107/R/2008.
Paratul P.C.A. Targu Mures a solicitat casarea hotararii atacate invocand prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si ale art. 3041 Cod procedura civila.
In primul rand, paratul considera ca instanta de fond, in mod gresit, a respins exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive avand in vedere ca potrivit Legii nr. 303/2004 si a art. 14 din H.G. nr. 1275/2005 actualizarea pensiilor de serviciu se efectueaza de casele teritoriale de pensii.
In al doilea rand, asupra fondului cauzei, paratul sustine ca, pe de o parte, reclamantul s-a pensionat inainte de intrarea in vigoare a O.G. nr. 83/2000 si deci, la calcularea pensiei s-a inclus si sporul de vechime iar pe de alta parte, prima adeverinta a fost emisa in temeiul unei hotarari judecatoresti executorii dar nu irevocabila si cum aceasta hotarare a fost modificata s-a emis o noua adeverinta care, de asta data, nu includea si sporul de vechime.
Reclamantul a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat. In sustinerea pozitiei sale, reclamantul a expus starea de fapt, modul in care i-a fost recalculata pensia de serviciu pe baza adeverintelor emise de paratul Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures, apoi a aratat ca potrivit art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, modificata prin O.U.G. nr. 100/2007, pensia de serviciu se actualizeaza ori de cate ori se majoreaza indemnizatia bruta lunara a unui magistrat in activitate si ca potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 27/2006 sporul de vechime in munca se ia in calcul la actualizarea pensiilor.
Verificand hotararea atacata, Curtea constata ca recursurile sunt fondate, avand in vedere urmatoarele argumente:
In fapt, reclamantul a formulat o actiune civila, inregistrata sub nr. 3917/96/2007 la Tribunalul Harghita, prin care a solicitat recalcularea si actualizarea pensiei de serviciu pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2007 prin includerea in baza de calcul a sporului de vechime de 25%. Tribunalul Harghita, a admis, prin Sentinta civila nr. 385 din 06.03.2008 cererea reclamantului si a obligat parata C.J.P. Harghita sa-i recalculeze pensia, pe perioada solicitata cu includerea in baza de calcul a sporului de vechime de 25%. Hotararea judecatoreasca era definitiva si executorie si, in temeiul ei, fara a astepta sa devina irevocabila, reclamantul a solicitat emiterea unei adeverinte de la paratul P.C.A. Targu Mures, in temeiul careia a fost recalculata pensia de catre parata C.J.P. Harghita.
Hotararea judecatoreasca mai sus amintita a fost atacata cu recurs de parata C.J.P. Harghita si D.G.F.P. Harghita si prin Decizia civila nr. 1107/R din 25.06.2008, Curtea de Apel Targu Mures a modificat in parte Sentinta civila nr. 385/06.03.2008 a Tribunalului Harghita si a respins cererea reclamantului de recalculare a pensiei prin includerea sporului de vechime in munca de 25% in baza de calcul.
Pentru ca hotararea in temeiul careia a fost emisa adeverinta nr. 2034/VI/9/06.06.2008 a fost modificata in sensul respingerii cererii de chemare in judecata, in mod firesc paratul P.C.A. Targu Mures a emis o noua adeverinta care nu mai prevedea in baza de calcul sporul de vechime si la randul sau parata Casa Judeteana de Pensii Harghita a revenit la situatia anterioara nemaiavand obligatia de a include in baza de calcul a sporului de vechime si apoi a procedat la recuperarea sumelor acordate si necuvenite reclamantului.
Asa cum chiar reclamantul a aratat-o, recalcularea pensiei se face conform art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 ori de cate ori se majoreaza indemnizatia unui magistrat in activitate. Prin Legea nr. 45/2007 a fost reintrodus sporul de vechime ca parte a veniturilor magistratilor si numai in temeiul acestei legi reclamantul era indreptatit la recalcularea pensiei cu includerea sporului de vechime.
In consecinta, Curtea concluzioneaza ca in mod gresit a fost admisa actiunea reclamantului, instanta de fond aplicand gresit dispozitiile Legii nr. 303/2004 si ale Legii nr. 45/2007, ceea ce atrage motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
In privinta modului de solutionare a exceptiilor, Curtea constata ca in mod corect instanta de fond a stabilit ca paratul P.C.A. Targu Mures are calitate procesuala pasiva avand in vedere ca prin unul dintre petitele actiunii reclamantul solicita anularea actului emis de chiar paratul P.C.A. Targu Mures.
In conformitate cu dispozitiile art. 312 alin.1 si 3 teza I Cod procedura civila, Curtea va admite recursurile si va modifica in parte hotararea atacata in sensul respingerii actiunii reclamantului. De asemenea, va mentine aceasta hotarare in ceea ce priveste solutionarea exceptiilor.