Patrunderea fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice. Elemente constitutive.
Legea nr. 289/2005, art. 4 alin. 1 si 2
C. pr. pen., art. 10, art. 357
Pentru realizarea elementului material al infractiunii incriminate de art. 4 din Legea nr. 289/2005, trebuie indeplinite doua conditii:
a) existenta unei actiuni constand in patrunderea fara drept in zona de siguranta a infrastructurii feroviare si
b) existenta unei inactiuni care consta in refuzul parasirii acestei zone.
Actiunea si inactiunea enuntate nu sunt forme alternative ale continutului constitutiv al infractiunii, ci cerinte ale elementului material, care trebuie intrunite cumulativ, fapt care rezulta din interpretarea gramaticala a textului incriminator care utilizeaza conjunctia copulativa "si", nu conjunctia adversativa "sau".
Pentru conturarea actiunii, este nevoie, pe de o parte, ca zona de siguranta sa fie marcata prin afise sau semne corespunzatoare, potrivit art. 2 din lege, iar, pe de alta parte, ca subiectul activ sa patrunda in aceasta zona fara sa aiba aptitudinea legala sa o faca.
Pentru implinirea celei de a doua cerinte, este necesar sa existe o cerere expresa din partea oricarei persoane ca subiectul activ sa paraseasca zona, solicitare care sa se izbeasca de refuzul expres sau tacit al faptuitorului.
Alineatul 2 al art. 4 din lege, sub forma exercitarii, violentelor incrimineaza o infractiune complexa, in care lovirea sau alte violente este absorbita ca element circumstantial de agravare. Pentru realizarea formei agravate este necesara constatarea unei legaturi de la cauza la efect, in constructia acestei legaturi intrebuintarea violentei trebuie sa se realizeze fie pentru patrunderea in zona vizata, fie pentru ramanerea in acea zona dupa ce faptuitorului i s-a cerut sa o paraseasca. In acest context, exercitarea unor acte de violenta nu creeaza o prezumtie legala ca acestea au fost intrebuintate pentru patrunderea sau ramanerea in zona, fiind necesar pentru existenta infractiunii sa se stabileasca pe baza de probe legatura cauzala dintre acestea si actiunea ori omisiunea pretinse de textul incriminator.
Art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005 prevede modalitatile de agravare a infractiunii incriminate in alineatul 1 al aceluiasi articol si nu o infractiune distincta, astfel ca textul alin. 2 nu are o existenta distincta, ci numai prin raportare la alin. 1 care defineste infractiunea tip.
Omisiunea instantei sa indice in dispozitivul hotararii temeiul legal al achitarii nu este complinita de mentionarea si dezvoltarea lui in considerente, art. 357 alin. 1 C. pr. pen. impunand aratarea in dispozitiv a cauzei pe care se intemeiaza achitarea. Prin sentinta penala nr. 294/11 iunie 2008, Judecatoria Reghin, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen., l-a achitat pe inculpatul B.O. pentru savarsirea infractiunii de patrundere fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructuri, feroviare publice, prevazuta de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, in esenta, ca pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infractiunii care face obiectul judecatii trebuie sa fie indeplinite cumulativ doua conditii: prima consta in patrunderea fara drept a persoanei neautorizate in zona de siguranta a infrastructurii feroviare publice, care este intrunita in cauza, si a doua consta in refuzul de a parasi aceasta zona. Aceasta din urma cerinta nu rezulta din piesele dosarului, asa cum nu a reiesit nici legatura cauzala dintre actele de agresiune exercitate de inculpatul B.O. impotriva paznicului V.L.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Reghin.
In motivarea apelului, este contestata temeinicia hotararii judecatoriei, sub aspectul modalitatii de solutionare a actiunii penale puse in miscare impotriva inculpatului B.O., prin achitarea acestuia de sub acuza comiterii infractiunii de patrundere fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice, prevazuta de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005. In opinia procurorului, probele administrate in cauza confirma ca fapta dedusa judecatii exista, ca a fost savarsita de inculpat si a fost comisa cu vinovatia specifica, fiind astfel indeplinite conditiile condamnarii inculpatului.
Prin decizia penala nr.249/A/19 iunie 2009, Tribunalul Mures, in conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Reghin si, in consecinta:
A desfiintat partial hotararea atacata, rejudecand cauza in limitele de mai jos:
Potrivit art. 334 C. pr. pen. a schimbat incadrarea juridica din infractiunea prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005 in aceeasi fapta prev. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 289/2005.
In temeiul art. 345 alin. 1 si 3 C. pr. pen., coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. d C. pr. pen., l-a achitat pe inculpatul B.O. de sub acuza comiterii infractiunii de patrundere fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice, prevazuta de art. 4 alin. l si 2 din Legea nr. 289/2005.
A mentinut restul dispozitiilor sentintei penale apelate.
Tribunalul a retinut ca, in ceea priveste expunerea starii de fapt, analiza detaliata a probelor, motivarea solutiei de achitare, temeiul general al achitarii inculpatului, modalitatea de solutionare a actiunii civile si aplicarea dispozitiilor art. 192 alin. 3 C. pr. pen., hotararea in discutie este la adapost de critici.
Doua aspecte au atras insa admiterea caii de atac, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen., cu consecintele desfiintarii partiale a sentintei judecatoriei si reformarii hotararii in apel in urmatoarele limite:
Art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005 prevede modalitatile de agravare a infractiunii inscrise in alineatul 1 al aceluiasi articol si nu o infractiune distincta, astfel ca textul alin. 2 nu are o existenta distincta, ci numai prin raportare la alin. 1 care defineste infractiunea de baza. Prin urmare, din ratiuni de tehnica a stabilirii faptei deduse judecatii in textul incriminator, tribunalul a dispus schimbarea incadrarii juridice in formula pusa in discutie la termenul din 23 martie 2009, din infractiunea prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005 in aceeasi fapta prev. de art. 4 alin. l si 2 din Legea nr. 289/2005.
Achitandu-l pe inculpatul B.O., judecatoria a omis sa indice in dispozitivul sentintei temeiul concret dintre cele prevazute de art. 10 lit. a-e C. pr. pen. , pe care se intemeiaza solutia. Este adevarat ca acest temei a fost mentionat si dezvoltat in considerentele hotararii, insa acest lucru nu complineste obligatia impusa de art. 357 alin. 1 C. pr. pen. , privind aratarea in dispozitiv a cauzei pe care se intemeiaza achitarea. Acest aspect poate fi remediat insa in al doilea grad, avand in vedere natura apelului ca a doua si ultima instanta de fond.
Astfel, ajungand la concluzia ca faptei ii lipseste latura obiectiva pentru a fi considerata infractiune, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. pr. pen., Tribunalul a dispus achitarea inculpatului B.O. de sub acuza comiterii infractiunii de patrundere fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice, prevazuta de art. 4 alin. l si 2 din Legea nr. 289/2005, mentinand restul dispozitiilor primei instante.
Cu privire la motivele expuse in apel de procuror, nu le-a primit, subliniind ca, pentru realizarea elementului material al infractiunii incriminate de art. 4 din Legea nr. 289/2005, trebuie indeplinite doua conditii:
1) existenta unei actiuni constand in patrunderea fara drept in zona de siguranta a infrastructurii feroviare si
2) existenta unei inactiuni care consta in refuzul parasirii acestei zone. Actiunea si inactiunea enuntate nu sunt forme alternative ale continutului constitutiv al infractiunii, ci cerinte ale elementului material, care trebuie indeplinite cumulativ, fapt care rezulta din interpretarea gramaticala a textului incriminator care utilizeaza conjunctia copulativa si, nu conjunctia adversativa sau. Totodata, pentru conturarea actiunii, este nevoie, pe de o parte, ca zona de siguranta sa fie marcata prin afise sau semne corespunzatoare, potrivit art. 2 din lege, iar, pe de alta parte, ca subiectul activ sa patrunda in aceasta zona tara sa aiba aptitudinea legala sa o faca. Pentru implinirea celei de a doua cerinte, este necesar sa existe o cerere expresa din partea oricarei persoane ca subiectul activ sa paraseasca zona, solicitare care sa se izbeasca de refuzul expres sau tacit al faptuitorului.
Alineatul 2 al art. 4 din lege sub forma exercitarii violentelor incrimineaza o infractiune complexa, in care lovirea sau alte violente este absorbita ca element circumstantial de agravare. Pentru realizarea formei agravate este necesara constatarea unei legaturi de la cauza la efect, in constructia acestei legaturi intrebuintarea violentei trebuie sa se realizeze fie pentru patrunderea in zona vizata, fie pentru ramanerea in acea zona dupa ce faptuitorului i s-a cerut sa o paraseasca. In acest context, exercitarea unor acte de violenta nu creeaza o prezumtie legala ca acestea au fost intrebuintate pentru patrunderea sau ramanerea in zona, fiind necesar pentru existenta infractiunii sa se stabileasca pe baza de probe legatura cauzala dintre acestea si actiunea ori omisiunea pretinse de textul incriminator.
Declaratiile partilor si ale martorilor ascultati in cauza confirma ca inculpatul, in data de 5 octombrie 2006 a patruns in zona de siguranta a infrastructurii feroviare, marcata prin bariera lasata, fara sa fie indreptatit potrivit legii in acest sens, astfel incat indeplinirea primei conditii a elementului material nu implica discutii.
In schimb, niciun element de fapt desprins din declaratiile partilor ori din depozitiile martorilor, nici chiar relatarile partii vatamate sau ale martorului F. I. (strain de oricare dintre parti) nu sustin teza dupa care V.L. sau o alta persoana i-ar fi cerut inculpatului sa paraseasca zona. In acest sens, intrebarea partii vatamate adresata acuzatului "ce cauta acolo" nu echivaleaza cu solicitarea de parasire a zonei, iar violentele aplicate de inculpat partii vatamate nu reprezinta o dispensa de probe, ci determina cel mult o prezumtie simpla de refuz (si aceasta pusa sub semnul intrebarii, din moment ce actele acuzatului au venit ca raspuns al atitudinii agresive a partii vatamate), care insa nu poate sub nicio forma sa aiba aptitudinea de a duce la o hotarare de condamnare a celui trimis in judecata.
Impotriva acestei hotarari, in termenul legal prev. de art.3853 alin. 1 C. pr. pen., a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Mures, solicitand admiterea recursului, casarea partiala a deciziei atacate si desfiintarea integrala a sentintei penale nr.294 din 11.06.2008 a Judecatoriei Reghin si, rejudecand cauza, condamnarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii deduse judecatii.
In motivarea recursului parchetul apreciaza ca solutia de achitare dispusa in cauza este netemeinica, deoarece din declaratiile partii vatamate si ale martorilor S. I.F. si B.E. rezulta ca inculpatul a comis infractiunea pentru care a fost trimis in judecata.
Examinand legalitatea si temeinicia hotararii atacate sub aspectul motivelor de recurs si din oficiu, in conformitate cu art.3859 alin.3 C. pr. pen., Curtea constatat ca recursul nu este fondat pentru urmatoarele considerente:
Atat prima instanta cat si instanta de apel au retinut o corecta stare de fapt, avand in vedere probele administrate in cauza.
De asemenea, in mod corect a retinut tribunalul ca in cauza nu sunt indeplinite elementele constitutive ale infractiunii de patrundere fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice, prev. de art.4 alin.1 si 2 din Legea nr.289/2005, deoarece nu sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii prevazute de textul de lege, respectiv patrunderea fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice.
Din probele administrate in cauza rezulta ca inculpatul a patruns in zona de siguranta a infrastructurii feroviare, insa nu rezulta din nicio declaratie, fie a martorilor, fie a partii vatamate ca inculpatul a refuzat sa paraseasca aceasta zona, astfel ca nu sunt indeplinite elementele constitutive ale acestei infractiuni.
Sustinerile procurorului ca impingerea partii vatamate echivaleaza cu refuzul parasirii zonei de siguranta nu pot fi retinute de catre instanta de control judiciar, intrucat aceasta actiune a inculpatului nu echivaleaza cu un refuz, de altfel, partea vatamata nici nu i-a cerut inculpatului sa paraseasca zona de siguranta, ci doar l-a intrebat "ce cauta acolo"
In consecinta, in baza art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen. , Curtea a respins recursul parchetului ca nefondat.