CURS DE FORMARE PROFESIONALA. CONVENTIE ACCESORIE LA CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA.
- Art.969, art.1087 Cod civil
- Art.195 Codul muncii
Daca salariatul a beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionala cu durata mai mare de 60 de zile, acesta poate avea initiativa incetarii contractului individual de munca, dar cu respectarea obligatiei asumate prin actul aditional la contractul individual de munca. Pentru nerespectarea acestei obligatii, salariatul suporta consecintele prevazute in acel contract, cu care a fost de acord inainte de inceperea cursului sau a stagiului de formare profesionala.
Salariatul nu poate initia incetarea contractului individual de munca inainte de expirarea timpului prevazut in actul aditional, in care trebuie sa presteze munca in folosul angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesionala, insa acesta nu este tinut fortat la acelasi loc de munca, dar poate fi obligat sa restituie angajatorului cheltuielile suportate de acesta proportional cu perioada nelucrata, sau cele convenite de parti prin conventia accesorie aratata mai sus, daca nu isi respecta angajamentul luat prin actul aditional.
(Curtea de Apel Ploiesti - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale - decizia civila nr.1140/02.06.2010)
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului D., reclamanta SC "O". SA. l-a chemat in judecata pe paratul O.G., solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa oblige paratul la plata sumei de 2375 euro, platibili in lei la cursul BNR din ziua platii, cu titlu de daune, ca urmare a nerespectarii obligatiilor convenite cu salariatul legate de formarea profesionala.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca paratul a fost salariatul sau din data de 02.10.2007, in baza contractului individual de munca nr.378/02.10.2007, si pana la data de 17.04.2009, cand raporturile de munca au incetat ca urmare demisiei salariatului, astfel cum a rezultat din decizia nr.209/2009 si cererea de demisie nr.3298/02.04.2009.
A mai aratat ca, in cadrul raporturilor de munca, s-a convenit de catre parti, conform art.5 din actul aditional la contractul individual de munca nr.1/02.10.2007, ca in cazul in care intr-o perioada de 5 ani de la data incheierii stagiului de formare profesionala contractul de munca al angajatului va inceta din initiativa salariatului, acesta se obliga sa plateasca catre angajator despagubiri in cuantum de 3000 euro platibili in lei la cursul BNR din ziua platii. Totodata, a aratat ca paratul a participat la cursul de formare profesionala in perioada 08.10.2007 - 31.01.2008, curs organizat de catre angajator cu scoaterea din productie cate 15 ore pe saptamana timp de 16 saptamani. Raportand data terminarii cursului la data incetarii contractului de munca prin demisie, rezulta ca salariatul nu a respectat obligatiile convenite in cadrul raporturilor de munca, consecinta fiind aceea a platii daunelor convenite conform art.6 din actul aditional la contractul individual de munca al paratului.
Reclamanta a mai aratat ca suma de 3000 euro, convenita ca despagubiri, a fost micsorata proportional cu perioada lucrata in societate de la finalizarea cursului pana la incetarea raporturilor de munca.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.270, art.195, art.194 alin.2 lit.b si art.281 din Codul muncii.
La termenul de judecata din data de 29.09.2009, paratul a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant. A aratat paratul ca participarea la cursul de formare profesionala nu a presupus scoaterea sa din productie pentru o perioada mai mare de 25% din durata timpului normal de lucru si nici scoaterea integrala din activitate, ca tot timpul a indeplinit sarcini de serviciu pentru care nu era necesara instruirea sa pe post de catre un formator care era doar maistru, in timp ce el avea calitatea de inginer. Actul aditional invocat de catre angajator este lovit de nulitate, deoarece, in conformitate cu dispozitiile art.38 din Codul muncii, salariatul nu poate renunta la drepturile recunoscute de lege.
A mai aratat ca altor persoane carora le-au incetat raporturile de munca prin demisie de la acelasi angajator nu li s-au solicitat asemenea sume de bani cum de altfel nu s-a solicitat nici de la parat prin nota de lichidare.
La acelasi termen de judecata, paratul O.G. a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 8100 lei, reprezentand contravaloarea a circa 350 ore suplimentare pe care le-a prestat reclamantei in perioada in care a fost angajat cu contract individual de munca.
In motivarea cererii reconventionale, paratul reclamant a aratat ca, desi prezenta sa la serviciu a fost necesara de multe ori, fie in zilele libere, fie in cele de sarbatoare legala, angajatorul nu a dat eficienta dispozitiilor art.119 alin.1 din Codul muncii si nici alternativei prevazuta de dispozitiile art.120 din codul muncii de a primi un spor de salariu prin negociere sau prin contractul individual de munca.
La data de 13.10.2009 s-au depus la dosarul cauzei de catre reclamanta parata copii de pe fluturasii de salariu ai paratului reclamant pe perioada octombrie 2007 - aprilie 2009, fisa postului numitului M.B. si decizia nr.175/02.04.2008 privind incheierea perioadei de adaptare profesionala a paratului reclamant.
Prin sentinta nr.109 din 14 ianuarie 2010, tribunalul a admis in parte cererea formulata de reclamanta-parata SC “O". SA, a obligat paratul reclamant O.G. la plata sumei de 500 euro echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii si a respins cererea reconventionala.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca paratul a fost salariatul societatii reclamante, potrivit contractului individual de munca nr.378/2.10.2007 pe durata nedeterminata, si la data incheierii contractului individual de munca acesta a semnat actul aditional nr.1/02.10.2007 privind efectuarea unui stagiu de adaptare profesionala de minim 65 de zile, conform art.189 lit.b din Codul muncii, la art.6 prevazandu-se ca, in cazul in care intr-o perioada de 5 ani de la data terminarii stagiului se va desface contractul de munca din motive disciplinare sau din initiativa salariatului, angajatul se obliga la plata sumei de 3000 euro catre angajator cu titlu de despagubiri. La aceeasi data paratul salariat a semnat si un contract de adaptare profesionala cu nr.103/02.10.2007, stagiul de formare profesionala fiind incheiat prin decizia nr.175/02.04.2008.
Din contractul incheiat intre parti, instanta de fond a retinut ca acesta este un contract de adaptare profesionala, asa cum a si fost denumit, caruia ii sunt aplicabile prevederile art.201 din Codul muncii, in sensul ca a fost incheiat in vederea adaptarii salariatului debutant la o functie noua si a fost incheiat odata cu incheierea contractului individual de munca, purtand aceeasi data, respectiv 02.10.2007. Tribunalul a mai retinut ca, in cadrul formarii profesionale a salariatilor, potrivit art.189 lit.b din Codul muncii, se pot realiza si stagii de adaptare profesionala la cerintele postului si ale locului de munca, una dintre modalitatile de realizare a formarii profesionale fiind adaptarea profesionala.
Tribunalul a constatat ca adaptarea profesionala a paratului reclamant s-a facut cu ajutorul unor formatori, salariati ai aceluiasi angajator, in timpul programului de lucru. Adaptarea profesionala a presupus atat desfasurarea de activitati productive in folosul angajatorului, respectiv repararea efectiva a liniilor tehnologice, dar si un program de invatare efectiva a particularitatilor acestor linii tehnologice. Conform declaratiilor martorilor M.B., principalul formator al paratului reclamant, si I.C., alt formator, dar care se afla in litigiu cu angajatorul pentru aceeasi cauza ca si paratul, nu s-a primit de catre salariatii formatori o plata diferita pentru orele de formare profesionala, ci doar un eventual spor la salariu, intrand in atributiile lor de serviciu formarea profesionala a noilor angajati.
Instanta de fond a retinut ca nu se poate stabili din probele administrate care a fost proportia exacta de timp in care salariatul a participat la cursul de adaptare profesionala si intervalul de timp cat acesta a lucrat efectiv in beneficiul angajatorului. Actul aditional prin care s-a stabilit un cuantum al despagubirilor in situatia in care salariatul va avea initiativa incetarii raporturilor de munca inainte de a se implini un termen de 5 ani de la data terminarii cursului de adaptare profesionala nu a fost un act nul conform sustinerilor paratului reclamant, ci a reprezentat un acord de vointa al partilor care a continut o evaluare a despagubirilor in caz de nerespectare a unor obligatii asumate. Tribunalul a constatat ca in cauza nu poate fi vorba de o renuntare a salariatului la drepturile sale recunoscute de lege, renuntare sanctionata de Codul muncii cu nulitatea absoluta, ci de o clauza calificata, conform dispozitiilor art.1066 Cod civil, ca fiind o clauza penala. O astfel de clauza penala nu este nula decat in cazul contractelor de imprumut, fiind valabila in dreptul muncii.
Prima instanta a mai retinut ca, in materie de drept al muncii, clauza penala trebuie sa tina seama de dispozitiile art.3 din Codul muncii care garanteaza libertatea muncii precum si de cheltuielile efective reprezentate in cazul de fata de cursul de adaptare profesionala. In aceasta situatie, suma stipulata de comun acord de catre parti este disproportionata fata de cheltuielile efectiv dovedite de catre angajator, astfel ca instanta de fond a apreciat ca se impune reducerea la o suma care rezulta din actele depuse si din probele administrate.
A mai retinut ca pozitia angajatului a fost una vulnerabila in raport cu angajatorul detinator de capital, astfel ca dispozitiile legale trebuie sa asigure un echilibru intre cele doua parti contractante. Cum cursurile de adaptare profesionala urmate de catre paratul reclamant nu au reprezentat un efort financiar deosebit pentru unitatea reclamanta, suma pe care unitatea angajatoare ar urma sa o primeasca drept despagubire pentru pierderea unui angajat specializat prin efortul angajatorului trebuie sa fie proportionala cu acest efort financiar si sa nu reprezinte un obstacol insurmontabil care sa lege pentru 5 ani angajatul de angajator, fara posibilitatea unei renuntari unilaterale la raporturile de munca.
Reclamanta parata nu a dovedit care a fost cuantumul cheltuielilor facute cu acest curs de adaptare profesionala. Astfel, in calculul efectuat a fost trecut tot salariul angajatului pe un total de 240 ore de curs, desi din probe a rezultat ca o parte din aceste ore au fost reprezentate de activitate efectiva in folosul reclamantei, au fost trecute ca fiind platite catre formatorul M.B. un numar total tot de 240 ore, desi acesta nu a fost tot timpul cu O.G., ci si-a desfasurat si propria activitate, nefiind platit cu salariu separat pentru aceste ore ci doar cu un spor la salariul sau, spor al carui cuantum nu a fost dovedit de catre unitatea reclamanta. In plus, in orele cand paratul a fost instruit de catre ceilalti formatori, respectiv I.C. si N.D., nu era prezent si M.B., conform declaratiei acestuia, situatie in care calculele prezentate de catre reclamanta nu au putut fi privite ca obiective.
Cum insa este cert ca unitatea angajatoare a suferit un prejudiciu prin plecarea paratului dupa un an de la terminarea cursului de adaptare profesionala, tribunalul, prin interpretarea actelor depuse si a declaratiilor de martori, a obligat paratul la plata unei sume stabilita in mod rezonabil prin compararea calculelor facute de reclamanta cu situatia obiectiva rezultata din declaratiile martorilor, dand eficienta clauzei penale cuprinsa in actul aditional la contractul individual de munca incheiat de parti. Tribunalul a considerat ca suma de 500 euro este o suma rezonabila si a obligat paratul la plata acestei sume la cursul in lei al BNR din ziua platii.
Cu privire la cererea reconventionala formulata de catre paratul reclamant, tribunalul a constatat ca aceasta nu a fost dovedita. Desi s-a sustinut de catre martorul V.O. ca salariatul lucra peste program, acesta nu a putut aprecia cate ore s-a lucrat peste program pentru ca instanta sa aiba elemente privind cuantificarea orelor suplimentare. In plus, salariatul nu a facut nici un fel de dovezi ca a solicitat plata unor ore suplimentare angajatorului sau ca a primit aviz pentru efectuarea acestora. In aceste conditii cererea reconventionala a fost respinsa.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs atat reclamanta-parata SC "O". SA cat si paratul-reclamant O.G., criticand-o ca fiind netemeinica si nelegala.
In motivarea recursului, paratul O.G. a aratat, in esenta, ca participarea sa la cursul de formare profesionala nu a presupus scoaterea din productie pe o perioada mai mare de 25% din durata timpului normal de lucru si nici scoaterea integrala din activitate, reclamanta nefacand vreo dovada in acest sens. De asemenea, desi nu s-a facut vreo proba, prima instanta l-a obligat la plata sumei de 500 de euro.
In ceea ce priveste cererea reconventionala, paratul a aratat ca prima instanta nu a tinut cont de faptul ca a depus la dosar copia unei corespondente purtate prin email, cu privire la plata orelor suplimentare.
In motivarea recursului sau, reclamanta SC O. SA a aratat, in esenta, ca prima instanta a determinat in mod nelegal prejudiciul pe care l-a suferit, incalcand dispozitiile art.270 din Codul muncii si pe cele ale art.969 si art.1087 Cod civil.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum si sub toate aspectele, potrivit art.3041 C.pr.civ., Curtea a constatat ca recursul declarat de reclamanta SC O. SA. este fondat, iar recursul declarat de paratul O.G. este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Astfel, Curtea a retinut ca paratul a fost salariatul societatii reclamante, potrivit contractului individual de munca nr.378/02.10.2007 incheiat pe durata nedeterminata. La data incheierii contractului individual de munca, reclamanta si paratul au semnat si actul aditional nr.1/02.10.2007, privind efectuarea de catre parat a unui stagiu de adaptare profesionala la cerintele postului de minim 65 de zile, conform art.189 lit.b din Codul muncii.
La aceeasi data, partile au incheiat si contractul de adaptare profesionala nr.103/02.10.2007, anexa la contractul individual de munca nr.378/02.10.2007.
Perioada de formare profesionala a fost incheiata la data de 02.04.2008, asa cum rezulta din decizia nr.175/02.04.2008 emisa de conducerea societatii.
Curtea a mai retinut ca la data de 17.04.2009, contractul individual de munca nr.378/02.10.2007 a incetat din initiativa salariatului O.G., potrivit art.79 alin.1 si 7 din Codul muncii, asa cum rezulta din decizia nr.209/16.04.2009 emisa de conducerea SC O. SA T.
Potrivit art.6 din actul aditional nr.1/02.10.2007, in cazul in care, intr-o perioada de 5 (cinci) ani de la data incheierii stagiului de formare profesionala, contractul individual de munca va inceta la initiativa salariatului, conform art.79 din Codul muncii sau ca urmare a concedierii pentru motive disciplinare in temeiul art.61 lit.a din Codul muncii, angajatul se obliga sa plateasca catre angajator despagubiri in cuantum de 3000 euro, platibili in lei la cursul BNR din ziua platii. Actul aditional incheiat reprezinta de fapt o conventie accesorie (clauza penala), prin care partile au convenit ca partea care nu-si executa obligatia asumata sa plateasca celeilalte parti o suma de bani. Prin stipularea acestei clauze, partile au hotarat anticipat daunele-interese compensatorii in cazul neexecutarii totale sau partiale a obligatiei asumate de angajat.
In acest mod, pe baza principiului disponibilitatii, partile, prin vointa lor, au stabilit cuantumul despagubirilor pentru prejudiciile suferite ca urmare a neexecutarii obligatiilor asumate, potrivit prevederilor art.1087 din Codul civil.
Curtea a mai retinut ca reclamanta SC O. SA T. a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 2375 euro, ca urmare a nerespectarii obligatiilor convenite cu salariatul, legate de formarea profesionala, rezultata din diminuarea sumei de 3000 de euro proportional cu perioada lucrata de parat in societate, de la finalizarea cursului si pana la incetarea raporturilor de munca.
De asemenea, clauza din actul aditional nr.1/02.10.2007 a fost stabilita in conformitate cu dispozitiile art.195 alin.2 si 3 din Codul muncii si cu cele ale art.969 alin.1 din Codul civil, potrivit carora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Sustinerea paratului O.G., potrivit careia participarea sa la cursul de formare profesionala nu a presupus scoaterea din productie pe o perioada mai mare de 25% din durata timpului normal de lucru, este neintemeiata, avand in vedere documentele semnate de acesta privind programul de formare profesionala, din care rezulta ca, timp de 16 saptamani, a efectuat cate 15 ore de instruire saptamanal, deci mai mult de 25 % din durata zilnica a timpul normal de lucru.
Curtea a mai retinut ca, in conditiile in care salariatul a beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionala cu durata mai mare de 60 de zile, acesta poate avea initiativa incetarii contractului individual de munca, dar cu respectarea obligatiei asumate prin actul aditional la contractul individual de munca. Pentru nerespectarea acestei obligatii, salariatul suporta consecintele prevazute in acel contract, cu care a fost de acord inainte de inceperea cursului sau a stagiului de formare profesionala. Art.195 alin.1 din Codul muncii ii interzice salariatului doar initierea incetarii contractului individual de munca inainte de expirarea timpului prevazut in actul aditional, in care trebuie sa presteze munca in folosul angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesionala. Salariatul nu este tinut cu forta la acelasi loc de munca, dar, daca nu isi respecta angajamentul luat prin actul aditional, poate fi obligat sa restituie angajatorului cheltuielile suportate de acesta din urma, proportional cu perioada nelucrata, sau cele convenite de parti prin conventia accesorie aratata mai sus.
Aceasta cu atat mai mult cu cat, in speta, conditiile stabilite de parti au atat o justificare morala, cat si una juridica temeinica, ce impune celui care a beneficiat de formarea profesionala pe cheltuiala angajatorului sa lucreze pentru acesta un numar de ani, ca urmare fireasca a efortului depus de angajator in vederea pregatirii sale, ori sa restituie suma astfel investita in cazul in care initiaza incetarea contractului individual de munca inainte de scurgerea acestei perioade de timp, pentru a-l despagubi astfel pe angajator.
In ceea ce priveste sustinerea paratului potrivit careia prima instanta nu a tinut cont de corespondenta purtata prin email cu privire la plata orelor suplimentare, Curtea a retinut ca inscrisul depus la dosar confirma numai faptul ca paratul a adresat o intrebare conducatorului serviciului resurse umane, al carei raspuns a fost ca pentru functiile de conducere nu se acorda ore suplimentare, aceste functii presupunand munca suplimentara.
Fata de aceste considerente, Curtea a retinut ca fiind intemeiate criticile recurentei reclamante SC O. SA astfel ca, in temeiul art.312 Cod procedura civila, a admis recursul acesteia si a modificat in parte sentinta atacata, in sensul ca a admis in totalitate cererea reclamantei si l-a obligat pe paratul O.G. la plata sumei de 2375 euro, echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii, catre reclamanta.
Pentru aceleasi considerente, in temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de paratul O.G.