Aplicarea corecta a dispozitiilor art.43 si 44 din codul familiei - ce reglementeaza relatiile dintre parinti si copii .
“Parintele divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala."
“In cazul schimbarii imprejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, daca acesta a implinit varsta de paisprezece ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale intre parintii divortati si copii."
D E C I Z I A NR.35 din data de 20 ianuarie 2010
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti sub nr.15203/281/2008, reclamanta Z.G.V. a chemat in judecata pe paratul Z.F.C., solicitand instantei sa se dispuna desfacerea casatoriei partilor, din culpa exclusiva a paratului, sa-i fie incredintate minorele Z.D.A. si Z.M.A. spre crestere si educare, obligarea paratului la plata pensiei de intretinere pentru minore, urmand ca reclamanta sa-si reia numele de familie avut anterior incheierii casatoriei, acela de P..
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul la data de 09.11.2002, iar din casatorie au rezultat minorele Z.D.A., nascuta la 26.06.2004 si Z. M.A., nascuta la 16.10.2008.
Pe calea cererii reconventionale, paratul-reclamant a solicitat sa i se incuviinteze sa aiba legaturi personale cu minorele, dupa urmatorul program: in fiecare saptamana, de sambata de la ora 17,00 pana duminica la ora 16,00, prin luarea minorei D.A. la domiciliul paratului, o saptamana de Craciun si o saptamana in perioada concediului de odihna al paratului, la domiciliul acestuia.
Prin sentinta civila nr.1953/20.02.2009, Judecatoria Ploiesti a admis actiunea principala precizata formulata de reclamanta, a admis in parte cererea reconventionala formulata de parat si a dispus desfacerea casatoriei incheiata la data de 09.11.2002, din culpa comuna si reluarea de catre reclamanta a numelui de familie avut anterior casatoriei, acela de “P".
Prin aceeasi sentinta, au fost incredintate mamei reclamante, spre crestere si educare, minorele Z.D.A., nascuta la data de 26.06.2004 si Z.M.A., nascuta la data de 16.10.2008 si a fost obligat paratul la plata unei pensii de intretinere in favoarea acestora, in cuantum de 200 lei lunar, cate 100 lei pentru fiecare minora, incepand cu data introducerii actiunii - 27.11.2008 - si pana la majoratul minorelor, incuviintand ca paratul sa aiba legaturi personale cu minorele, dupa urmatorul program: de doua ori pe luna, sambata si duminica intre orele 10,00-13,00 sau 16,00-19,00, la domiciliul reclamantei, precum si o saptamana in concediul de odihna al paratului, prin luarea minorei Z.D.A. la domiciliul tatalui.
Fiind nemultumit de hotararea pronuntata de instanta de fond a declarat apel paratul numai sub aspectul vizitarii celor doua minore, iar Tribunalul Prahova prin decizia civila nr. nr.540 pronuntata la 8 octombrie 2009, a respins apelul ca nefondat, apreciind ca legala si temeinica sentinta primei instante.
Si impotriva deciziei Tribunalului Prahova a declarat recurs paratul Z.F.C., criticand-o pentru nelegalitate, cu privire la modul de vizitare al celor doua minore stabilit de catre ambele instante, apreciind ca s-a facut o aplicare abuziva a dispozitiilor art.43 al.3 din codul familiei.
Prin decizia civila nr.35 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondat recursul declarat de parat, retinandu-se ca prin hotararile pronuntate instantele au avut in vedere interesul superior al celor doua fetite, interes determinat de serie de factori, precum varsta, sexul acestora, cat si atasamentul parintilor fata de copii anterior desfacerii casatoriei.
Legat de acest aspect - de interesul superior al celor doua minore - este de precizat ca fetitele rezultate din casatoria partilor sunt in varsta de 5 ani si respectiv 1 an, sunt la o varsta frageda cand au nevoie mai mult de supravegherea permanenta a mamei, cu un program bine stabilit de odihna si educare a lor, in general, prin aceasta, urmarindu-se ca parintele la care se afla incredintate sa le asigure un climat emotional stabil care sa garanteze o crestere ulterioara a acestora, armonioasa din punct de vedere fizic, moral si intelectual.
De asemenea, s-a apreciat ca ambele instante au facut o aplicare corecta a dispozitiilor art.43 si art.44 din codul familiei, dispozitii ce reglementeaza relatiile dintre parinti si copii, astfel ca niciuna din criticile formulate nu au vizat vreunul din motivele de modificare a hotararilor pronuntate in sensul dispozitiilor art.304 pct. 7 - 9 cod pr. civila, asa cum au fost invocate de catre recurent.