Inregistrarea in contabilitate a operatiunilor economice si faptul ca s-au platit la stat impozitele aferenta nu constituie motiv intemeiat de a eluda disp.OG 3/1992 care reglementeaza modul in care pot tinute documentele justificative si regimul jur... Decizie nr. 1075 din data de 03.03.2006
pronunțată de Curtea de Apel Ploiesti

Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Dambovita , reclamanta a chemat in judecata pe parata D.G.F.P. Dambovita, solicitand anularea deciziei, emisa de aceasta, si suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea irevocabila a cauzei.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca decizia emisa de parata este netemeinica si nelegala intrucat nu raspunde argumentatiei formulate in contestatia solutionata prin acest act, limitandu-se a face trimitere numai la dispozitiile O.G. 3/1992 cu modificarile si completarile ulterioare.
Reclamanta a mai aratat ca nu i se pot imputa sumele reprezentand deducere T.V.A. si majorari de intarziere aferente intrucat, potrivit O.G. nr. 3/1992, numai pentru lucrari sau prestari de servicii cu valoare T.V.A. mai mare de 20.000.000 lei unitatea avea obligatia de a solicita copia certificatului de inregistrare ca platitor de T.V.A. a furnizorului.
Reclamanta a mai aratat, ca au fost verificate toate celelalte elemente de identificarea firmelor furnizoare de marfuri, ca a inregistrat in contabilitate aceste sume si a platit impozitul aferent profitului obtinut de societate bugetului statului, nefiind pagubit in nici un fel.
La data de 14 noiembrie 2005, instanta de fond a luat act de renuntarea reclamantei la judecarea capatului de cerere privind suspendarea deciziei nr. 48/2005.
In urma probelor administrate in cauza, Tribunalul Dambovita a pronuntat sentinta nr. 1752 din 5 decembrie 2005, prin care a respins actiunea, retinand in considerente, ca organul de control a constatat in urma verificarii contabilitatii reclamantei ca furnizorii mentionati intr-un numar de 38 facturi fiscale nu exista, fiind vorba de firme fantoma, lipsind veriga anterioara furnizorului care sa colecteze T.V.A. - ul aferent acestor facturi, fiind prejudiciat astfel bugetul statului.
Reclamanta a formulat recurs impotriva acestei sentinte, pe care a criticat-o ca netemeinica si nelegala, pentru urmatoarele considerente:
Instanta a aplicat in mod gresit legea, intrucat a respins cererea de chemare in judecata ca neintemeiata, in contradictie cu motivele de fapt si de drept pe care si-a fundamentat cererea.
In considerente, instanta retine ca societatea avea obligatia de a verifica corectitudinea celor 38 de facturi, fara a tine cont de rapiditatea cu care se desfasoara
actele si faptele de comert, societatea neputand sa cunoasca faptul ca firmele furnizoare erau fantoma.
Reclamanta a mai invederat faptul ca ea a respectat legea in ce priveste T.V.A.-ul datorat pentru cele 38 de facturi, a caror valoare se situeaza sub cuantumul de 20.000.000 ROL, societatea neavand obligatia sa solicite certificatul de inregistrare de platitor T.V.A.
De asemeni, societatea nu avea de unde sa cunoasca ca la data cand facturile au fost inregistrare in contabilitate, firmele respective, erau firme fantoma.
S-a mai invederat faptul ca pentru toate aceste facturi, societatea a platit impozitele la stat, nefiind prejudiciat in nici un fel bugetul statului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor formulate in recurs, Curtea constata ca recursul este nefondat dupa cum urmeaza :
Instanta de fond a retinut in mod corect situatia de fapt, respectiv ca in perioada supusa controlului fiscal, respectiv mai 1999 - februarie 2000, a dedus T.V.A. - ul , aferent unui numar de 38 de facturi fiscale nelegale, apartinand unor firme fantoma, incalcandu-se prevederile Regulamentului 704/1993 de aplicare a Legii contabilitatii 82&1991 , republicata.
Astfel facturile in litigiu nu erau completate cu date reale, neindeplinind conditiile pentru a fi considerate documente justificative, motiv pentru care nu trebuiau inregistrate in contabilitate, astfel incat societatea nu avea dreptul la deducere.
In atare situatie, sustinerile recurentei ca rapiditatea actelor si faptelor de comert, nu permit verificarea instrumentelor de plata, nu are corespondent nici in situatia de fapt si nici in dispozitiile legale incidente in cauza.
Faptul ca au fost inregistrate in contabilitate si ca s-a platit la stat impozitele aferente nu constituie un motiv intemeiat, de a elucida dispozitiile O.G. 3/1992, privind T.V.A. care reglementeaza modul in care pot fi obtinute documentele justificative si regimul juridic al acestora.
In baza art. 312 alin.1 Cod pr. Civila , Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat recursul formulat.