Termenul de prescriptie prev. de art. 187 alin.1 din Legea nr.19/2000 se calculeaza incepand cu data de la care s-a constatat plata necuvenita a doua pensii pentru acelasi risc asigurat si nu de la data emiterii deciziei de imputare. Debitul se stabileste la data constatarii platii necuvenite si in sarcina beneficiarului pensiei.
Contestatorul TD a chemat in judecata parata CASA JUDETEANA DE PENSII PRAHOVA solicitand a se dispune anularea Deciziei nr.250854/14.10.2005.
In motivarea cererii se arata ca prin decizia atacata i s-a imputat suma de 13.909.630 lei (ROL), cu titlu de pensie incasata necuvenit pe perioada 1.07.2002-30.06.2005, iar decizia este nelegala si netemeinica deoarece pensiile incasate sunt pentru limita de varsta si CAP si i se cuvin.
Parata a formulat, in baza disp. art.115 C.pr.civ., intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, cu motivarea ca s-a solicitat de catre contestator inscrierea la pensie de doua ori, la date diferite, astfel ca in mod nelegal a beneficiat de doua pensii pentru acelasi risc asigurat.
Prin Sentinta civila nr.6/4.01.2006 s-a admis in parte contestatia, s-a anulat in parte Decizia nr. 250854/14.10.2005, in sensul ca a fost obligat contestatorul la achitarea sumelor incasate necuvenit pe perioada 14.10.2002-30.06.2005 si s-a constatat ca pentru sumele incasate necuvenit pe perioada 1.07.2002-14.10.2002 a intervenit prescriptia dreptului la actiune.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca TD a solicitat inscrierea la pensie pentru limita de varsta in decembrie 1994 si i s-a emis Decizia nr. 181418/20.06.1995, iar la 3.06.2002 a solicitat din nou inscrierea la pensie pentru limita de varsta, declarand pe proprie raspundere ca nu beneficiaza de alte drepturi de asigurari sociale, astfel ca i s-a intocmit un nou dosar de pensie si s-a emis Decizia nr. 250854/9.08.2002.
A mai retinut instanta de fond ca, potrivit disp. art.7 alin.3 din Legea nr.19/2000 asiguratii nu pot beneficia concomitent de doua sau mai multe prestatii de asigurari sociale, pentru acelasi risc asigurat, astfel ca petentul nu avea dreptul sa incaseze doua pensii pentru acelasi risc asigurat, situatie in care urmeaza sa restituie pensia incasata necuvenit.
Tribunalul a facut aplicarea disp. art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000 care prevad ca sumele incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale se recupereaza de la beneficiari, in termenul de prescriptie de 3 ani, astfel ca a constatat ca pentru sumele incasate necuvenit in perioada 1.07.2002-14.10.2002 a intervenit prescriptia dreptului la actiune, contestatorul putand fi obligat doar la restituirea sumelor incasate necuvenit in perioada 14.10.2002-30.06.2005.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs intimata CASA JUDETEANA DE PENSII PRAHOVA, criticand-o ca netemeinica si nelegala in temeiul disp. art.304 pct.9 C.pr.civ.
Sustine intimata-recurenta ca in mod gresit tribunalul a constatat ca pentru perioada 1.07.2002-14.10.2002 a intervenit prescriptia dreptului la actiune, deoarece contestatorul, la data depunerii celei de a doua cereri de pensie nu a facut cunoscut faptul ca beneficia deja de pensie, astfel ca a incasat necuvenit doua pensii pentru acelasi risc asigurat.
Mai arata recurenta ca debitul corespunzator intervalului 1.07.2002 - 30.06.2005 a fost stabilit de la data constatarii - 1.07.2005- pe o perioada de 3 ani in urma, instanta de fond considerand in mod eronat ca se face calculul termenului de prescriptie incepand cu data emiterii deciziei de imputare.
Curtea va constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
TD a solicitat inscrierea la pensie pentru limita de varsta in decembrie 1994 emitandu-se in acest sens Decizia nr. 181418/20.06.1995, iar la 3.06.2002 a solicitat din nou inscrierea la pensie pentru limita de varsta, declarand pe proprie raspundere ca nu beneficiaza de alte drepturi de asigurari sociale, astfel ca i s-a intocmit un nou dosar de pensie si s-a emis Decizia nr. 250854/9.08.2002.
La data de 30.06.2005 institutia recurenta efectueaza verificari si constata ca intimatul - contestator beneficiaza necuvenit de doua pensii pentru limita de varsta. De la acest moment se sisteaza pensia incasata necuvenit si se calculeaza, cu respectarea termenului de prescriptie de 3 ani prev. de art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000, debitul datorat corespunzator intervalului 1.07.2002 - 30.06.2005.
Prin urmare, recurenta a facut o corecta aplicare a disp. art.187 alin1. din Legea nr.19/2000, intrucat data emiterii deciziilor nu reprezinta si data acordarii, suspendarii sau sistarii drepturilor de asigurari sociale, ci reprezinta doar o conditie de forma pentru valabilitatea acestor decizii.
Instanta de fond , in mod eronat, a considerat ca termenul de prescriptie, de 3 ani, trebuie calculat de la data emiterii deciziei de imputare, iar nu de la data constatarii ca intimatul-contestator beneficiaza, necuvenit de doua pensii de asigurari sociale, data la care s-a si sistat plata pensiei necuvenite. Dreptul recurentei de a recupera, cu respectarea termenelor de prescriptie, sumele platite nedatorat se naste la momentul constatarii si sistarii platilor necuvenite, iar nu la data emiterii deciziei de imputare.
Curtea, vazand si disp. art.304 pct.9 si art.312 alin.1 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica in tot sentinta si va respinge contestatia ca neintemeiata.