Prin cererea adresata Tribunalului Suceava - Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal, la data de 4 august 2011 si inregistrata sub nr. 9914/86/2011, debitorul SC “X" SRL, prin lichidator “Y" SPRL, a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolventa, motivat de faptul ca este dizolvata de drept, prin incheierea de sedinta a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Suceava, iar incetarea de plati este vadita, prin faptul ca inregistreaza debite fata de Directia Generala a Finantelor Publice Suceava.
Prin incheierea nr.585 din 16 septembrie 2011, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondata, cererea debitoarei.
Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut ca procedura insolventei este modalitatea concursuala prin care creditorii solicita recuperarea creantelor in cazul in care societatea se afla in incetare de plati. In cazul societatilor dizolvate conform art. 1 alin. 2, poate fi aplicata procedura simplificata a insolventei.
Desi lichidatorul vorbeste de existenta unor debite inregistrate fata de Directia Generala a Finantelor Publice Suceava, la dosar nu exista astfel de dovezi.
Mai mult, nu exista nici o dovada ca lichidatorul a incercat si a luat masurile care se impun in vederea identificarii bunurilor societatii ori notificarii administratorului societatii in vederea acoperii debitelor. Se impunea si analizarea cererilor de creanta atat sub aspectul prescriptiei cat si al posibilitatilor de realizare.
Astfel, conform dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003, in cazul in care pentru executarea creantelor fiscale nu se acopera nici macar cheltuielile de executare, organele fiscale procedeaza la anularea acestora din oficiu ori la cerere.
Prin urmare, in conditiile in care in cazul procedurii insolventei onorariile lichidatorului sunt de peste 3.000 de lei, conform hotararii Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania, este firesc ca debitele aflate sub aceste limite sa fie supuse dispozitiilor Codului de procedura fiscala. si nu procedurii insolventei, in acest caz actiunea fiind contrara scopului socio-economic urmarit.
Cat priveste radierea societatii si descarcarea lichidatorului, tribunalul a retinut ca aceasta se poate realiza si in cazul dispozitiilor Legii nr. 31/1990, costurile de radiere cat si durata procedurii fiind mult mai mici si fara cheltuielile pe care le implica aplicarea dispozitiilor Legii nr. 85/2006.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs debitoarea-prin lichidator, pe care insa nu l-a timbrat cu suma de 60 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar mobil de 0,3 lei, asa cum i s-a pus in vedere prin citatia emisa (fila 11 dosar), imprejurare in raport de care, la termenul de astazi, Curtea a invocat, din oficiu, exceptia netimbrarii caii de atac declarate, urmand a o analiza cu precadere, in baza art.137 din Codul de procedura civila.
Este de subliniat ca, disp. art. 77 din Legea 85/2006, se refera la scutirea de plata taxei de timbru a tuturor cererilor promovate de lichidator ulterior deschiderii procedurii iar nu cum este situatia, in speta, cerere prin care se solicita deschiderea procedurii.
Fata de aceste considerente, devin incidente disp. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, "taxele judiciare de timbru se platesc anticipat", cel tarziu pana la primul termen de judecata, sanctiunea neachitarii acestora fiind prevazuta in alin. 3 al aceluiasi text de lege, respectiv "anularea actiunii sau a cererii".
Retinand neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru, in conditiile mai sus aratate, cum recurenta nu este scutita de plata acesteia, in speta devin incidente prevederile imperative ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, de stricta interpretare si aplicare.
Fata de cele ce preced, Curtea, in temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, admitand exceptia invocata din oficiu, a anulat recursul, ca netimbrat.
Procedura insolventei. Scutirea lichidatorului de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.77 din Legea nr.85/2006
Decizie nr. 5025 din data de 05.12.2011
pronunțată de Curtea de Apel Suceava
Sursa: Portal.just.ro