Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie impotriva deciziei Agentiei de plati pentru dezvoltare rurala si pescuit privind nerespectarea dispozitiilor legale in materia fondurilor structurale. Dispozitii procedurale. Competenta dupa valoarea creantei. Sentinta comerciala nr. 8 din data de 18.01.2010
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Prin cererea inregistrata sub nr. 794/39/2009 la Curtea de Apel Suceava, petenta SC “X " SRL a solicitat anularea deciziei nr. 7954 din 15.04.2009 a Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bucuresti si a procesului-verbal de constatare nr. 4947 din 05.03.2009, emis de Comisia constituita la nivelul agentiei, acte in baza carora a fost sanctionata cu masura de constituire in sarcina sa a unui debit in cuantum de 307.479 lei.
La termenul de judecata din 18.01.2010, Curtea de Apel Suceava, din oficiu, a pus in discutie exceptia de necompetenta materiala in solutionarea cauzei.
Exceptia este intemeiata si va fi admisa pentru urmatoarele considerente :
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 500.000 de lei se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel".
Analiza gramaticala a textului citat conduce la concluzia ca, in ce priveste taxele, impozitele, contributiile, datoriile vamale, accesorii ale acestora, competenta de solutionare se repartizeaza intre tribunal si curte de apel in functie de valoarea litigiului, mai mica sau mai mare de 500.000 lei, in ce priveste celelalte litigii criteriul aplicabil fiind cel al autoritatii care emite sau incheie actul administrativ contestat.
Cum, potrivit art. 4 din OG nr. 79/2003 "Sunt competente sa efectueze controlul si sa gestioneze recuperarea creantelor bugetare rezultate din nereguli si/sau frauda, conform prevederilor legale in vigoare referitoare la colectarea creantelor bugetare, autoritatile administratiei publice centrale sau locale si unitatile teritoriale ale acestora, dupa caz, precum si alte institutii publice abilitate de lege", acestor sume fiindu-le asadar aplicabil regimul creantelor fiscale si regulile prevazute de Codul de procedura fiscala, Curtea de Apel Suceava a constatat ca, fata de cuantumul debitului care se contesta - suma de 307.479 lei, competenta de solutionare a cauzei revine Tribunalului Suceava, Sectia comerciala, de contencios administrative si fiscal si, in consecinta, in temeiul art. 158 Cod procedura civila, a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea instantei mai sus mentionate.

Sursa: Portal.just.ro