Creanta pretinsa de creditor deriva dintr-un contract cu privire la care partile au un litigiu pe rolul judecatoriei, astfel ca, fata de dispozitiile art.379 al.2 din Codul de procedura civila, creanta invocata fiind litigioasa nu are caracter cert, lichid si exigibil. Prin sentinta comerciala nr. 681 din 4 decembrie 2007 judecatorul sindic numit in dosar nr.4255/86/2007 al Tribunalului Suceava - sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal a respins ca nefondata cererea introductiva la Legea nr. 85/2006 formulata de creditoarea SC "X" SRL impotriva debitoarei S.C. "Y" SRL pentru o creanta in valoare de 52.050,58 lei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea, aratand ca in calitate de constructor a respectat obligatiile ce i-au revenit din contractul nr. 135 din 13.06.2006 si a actului aditional din 22.08.2006, ca a remediat toate diferentele semnalate de debitoare astfel cum s-a retinut in procesul verbal din 30.10.2006, astfel incat refuzul acesteia de a achita in intregime contravaloarea facturii nr. 4755665 din 2.08.2006 apare nelegal.
Totodata a aratat ca, in conformitate cu disp. art.379 alin.3 si 4 Cod proc. civila, creanta detinuta impotriva debitoarei este certa, lichida si exigibila astfel ca hotararea pronuntata de judecatorul sindic este netemeinica si nelegala.
Prin decizia nr.343/6.03.2008, Curtea de Apel Suceava - sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal a admis recursul declarat de creditoare impotriva sentintei, a casat sentinta si in rejudecare a admis cererea introductiva formulata de creditoare, apoi, in vederea deschiderii procedurii insolventei debitoarei si a continuarii procedurii, a trimis dosarul judecatorului sindic.
Impotriva deciziei pronuntate de instanta de recurs, debitoarea a formulat calea extraordinara de atac a contestatiei in anulare.
In motivarea acesteia, debitoarea S.C. "Y" S.R.L. a invocat in drept prevederile art.317 al.1 pct.1 din Codul de procedura civila, iar in fapt a precizat urmatoarele:
Decizia contestata - nr.343/06.03.2008 a Curtii de Apel Suceava - sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal - este vadit nelegala, ea fiind pronuntata in conditii de lipsa de procedura fata de ea. A sustinut contestatoarea, ca desi prin intampinarea depusa la filele 41 - 42 dosar fond, a solicitat in mod expres sa fie citata la sediul punctului de lucru a fost citata in continuare la sediul sau principal, unde nu isi desfasura activitatea in acea perioada, acesta fiind in reparatii.
In cauza, creditoarea-intimata a formulat intampinare si a solicitat respingerea ca nefondata a contestatiei, motivand in principal ca la judecarea recursului, debitoarea a fost legal citata la sediul principal, in conformitate cu prevederile art.921 din Codul de procedura civila si de asemenea prin Buletinul Insolventei, conform prevederilor Legii nr.85/2006.
Prin decizia nr.782 din 5.06.2008, Curtea de Apel Suceava a admis contestatia in anulare promovata de debitoarea S.C. "Y" SRL si a anulat decizia nr.343 din 6.03.2008 a Curtii de Apel Suceava, trimitand cauza spre repartizare aleatorie in vederea rejudecarii recursului.
Cauza a fost inregistrata la aceasta instanta, in vederea rejudecarii recursului, sub nr.4255.2/86/2007.
Rejudecand recursul, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului precum si a criticilor formulate, ce vizeaza : disp. art.304 pct.9 Cod proc. civila, Curtea de Apel Suceava a constatat ca este neintemeiat.
Obiectul investirii instantei il constituie cererea formulata de creditoarea SC "X" S.R.L. impotriva debitoarei S.C. "Y" S.R,L. pentru deschiderea procedurii insolventei, in vederea recuperarii unei creante in valoare de 52050,58 RON.
Potrivit art.3 al.1 pct.1 din Legea nr.85/2006 insolventa este acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar pct.6 al art.3 stipuleaza ca prin “creditor indreptatit" sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile.
Din interpretarea sistematica a acestor texte legale rezulta ca, pentru deschiderea procedurii insolventei, la cererea unui creditor, se impune a fi intrunite cumulativ cateva cerinte : creanta sa fie certa, lichida si exigibila; neplata datoriei sa fie consecinta starii de insolventa a debitorului; neplata datoriei sa dureze de cel putin 30 de zile.
In speta, creanta pretinsa de creditoarea recurenta deriva din contractul de executare lucrari nr.135 din 13.06.2006, cu privire la care partile au pe rolul Judecatoriei Suceava inregistrat litigiul avand ca obiect obligarea creditoarei la indeplinirea obligatiilor asumate prin contract si plata de daune interese.
Asadar, fata de disp. art.379 al.2 Cod proc. civila, creanta creditoarei, care este una litigioasa, nu are caracter cert, nici lichid si nici exigibil.
Pe de alta parte, din inscrisurile depuse la judecata in fond, respectiv extrase de cont bancar, rezulta ca debitoarea dispune de lichiditati astfel ca nu se afla nicidecum in stare de insolventa, refuzul de plata fiind consecinta invocarii de catre aceasta a exceptiei de neexecutare a contractului de catre creditoare.
Pe cale de consecinta, cum conditiile cerute de Legea nr.85/2006 pentru deschiderea procedurii insolventei nu sunt indeplinite, in mod just judecatorul sindic a respins cererea creditoarei in acest sens.
Fata de cele ce preced, intrucat disp. art.304 pct.9 Cod proc. civila nu sunt incidente in speta, precum nici vreun al motiv de casare de ordine publica, in temeiul art.312 Cod proc. civila, Curtea de Apel Suceava - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal prin decizia nr.1555/27.11.2008 a respins ca nefondat recursul creditoarei.
PROCEDURA INSOLVENTEI.DESCHIDEREA PROCEDURII.CREANTA CERTA, LICHIDA SI EXIGIBILA
Decizie nr. 1555 din data de 27.11.2008
pronunțată de Curtea de Apel Suceava
Sursa: Portal.just.ro