PROCEDURA INSOLVENTEI.
DESCHIDEREA PROCEDURII. CONDITII.
CREANTA CERTA, LICHIDA SI EXIGIBILA.
Art.31 alin.1 din Legea nr.85/2006
Art.3 pct.1 si pct.12 din Legea nr.85/2006
Art.379 Cod procedura civila
Procedura insolventei nu este menita sa fie utilizata
ca instrument de constrangere a debitorului pentru ca acesta
sa-si plateasca datoriile "sub amenintarea cu falimentul" daca
debitorul are fonduri disponibile pentru a plati sau daca
invoca o exceptie aparent intemeiata.
(Decizia nr.509/R-C din 04 mai 2007)
Prin cererea formulata si inregistrata la data de 23.03.2006
creditoarea Agentia Domeniilor Statului a solicitat deschiderea procedurii
reorganizarii judiciare impotriva SC.M.I.L SRL pentru recuperarea
debitului de 127.637,12 lei.
In motivarea cererii creditoarea a aratat ca a incheiat cu
debitoarea contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.31 din
15.04.2002, iar aceasta nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract.
La data de 10.04.2006 S.C.M.I. SRL a formulat contestatie
solicitand respingerea cererii.
In motivarea contestatiei debitoarea a aratat ca prin
contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.31 din 15.04.2002 SC M.I.
SRL a cumparat actiunile SC A.G.M.SA achitand in totalitate pretul de
321.765.500 lei si efectuand investitiile in avans fata de graficul stabilit
prin contract.
Prin sentinta nr.142/F, din 31 ianuarie 2007, pronuntata de
Tribunalul Comercial Arges, a fost respinsa cererea si a fost admisa
contestatia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatorul sindic a retinut
ca nu exista o creanta certa, lichida si exigibila, debitoarea facand dovada
majorarii capitalului social conform contractului.
Judecatorul sindic a apreciat ca sustinerea creditoarei
reclamante, in sensul ca sumele depuse ca majorare a capitalului social nu
au fost directionate catre obiectivele stipulate in contract, urmeaza sa fie
dovedita intr-un litigiu pe calea dreptului comun si nu pe calea speciala
prevazuta de Legea 85/2006, lege care se refera la starea de insolventa a
patrimoniului debitoarei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea
Agentia Domeniilor Statului, solicitand examinarea cauzei sub toate
aspectele, potrivit art.3041 Cod pr.civila si invocand urmatoarele motive:
1. Suma solicitata a fost calculata in baza unui contract
valabil, semnat cu Agentia Domeniilor Statului si a fost facturata, fiind
astfel certa, lichida si exigibila si indeplinind conditiile prevazute de art.3
pct.6 si 12 din Legea nr.85/2006 si art.379 Cod procedura civila.
Desi notificat in repetate randuri de catre Agentia
Domeniilor Statului Bucuresti cumparatorul SC M.I. SRL nu a transmis
documente privind realizarea obligatiilor de investitii, motiv pentru care
la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolventei datora,
conform art.9.5 din contractul de vanzare - cumparare actiuni
nr.31/15.04.2002, penalitati in valoare totala de 127.637,12 RON
calculate conform machetelor atasate cererii de deschidere a procedurii.
2. In mod gresit, judecatorul sindic prin sentinta recurata a
respins cererea de deschidere a procedurii motivat de faptul ca debitoarea
a majorat capitalul social al societatii preluate, conform prevederilor
art.9.3 din contractul de vanzare - cumparare actiuni nr.31/15.04.2002
In conformitate cu clauzele contractuale, asa cum preventiv a
fost atentionat cumparatorul prin notificarile transmise de ADS, o
eventuala majorare a capitalului social al Societatii, cu aport in numerar,
fara a se face directionarea catre obiectivele propuse de cumparator prin
oferta tehnica depusa la data privatizarii, SC M.I. SRL nu face dovada
respectarii prevederilor contractuale referitor la investitiile asumate.
Documentele atasate la contestatia formulata de SC M.I. SRL
fata de cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de
Agentia Domeniilor Statului nu fac dovada realizarii obligatiilor de
investitii asumate prin incheierea contractului de vanzare - cumparare
actiuni nr.31/15.04.2002.
Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs
invocate, examinate grupat, dat fiind modul unitar de formulare a
acestora, Curtea, cu majoritate, a apreciat ca recursul este nefondat
pentru urmatoarele considerente:
Textul art.31 alin.1 din Legea 85/2006 prevede ca orice
creditor care este indreptatit sa solicite deschiderea procedurii
reglementate in aceasta lege impotriva unui debitor prezumat in
insolventa, in sensul definit la art.3 pct.1 si la art.3 pct.12, poate
introduce o cerere introductiva.
La randul sau, art.3 pct.11 din acelasi act normativ defineste
insolventa ca fiind acea stare a patrimoniului care se caracterizeaza prin
insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor
exigibile, prezumand-o ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 zile
de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori.
Din interpretarea sistematica a acestor texte, rezulta ca
Tribunalul va da curs cererii creditorului daca din continutul ei rezulta ca
sunt intrunite cumulativ urmatoarele cerinte: creanta este certa, lichida
si exigibila si in cuantumul prevazut de lege (art.3 pct.12); neplata datoriei
este consecinta starii de insolventa a debitorului; aceasta situatie a
debitorului dureaza de cel putin 30 de zile.
Instanta de recurs, in compunere majoritara, apreciaza ca, in
speta, creanta nu este certa, iar neplata datoriei nu este in mod cert
consecinta starii de insolventa a debitorului.
Astfel, in ceea ce priveste caracterul cert al creantei, potrivit
art.379 Cod procedura civila, creanta certa este aceea a carei existenta
rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice,
emanate de la debitor sau recunoscute de dansul.
In speta de fata, actele de creanta invocate de creditoare sunt
contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.31 din 15.04.2002 si
facturile fiscale nr.7632726 din 27.09.2005 si nr.7632759 din 07.02.2006 ,
acte care, prin ele insele nu sunt suficiente pentru a proba existenta
creantei, al carei caracter cert poate fi dedus doar din completarea acestor
inscrisuri cu mijloace de proba specifice dreptului comun, inclusiv o
expertiza contabila.
Astfel, in ceea ce priveste facturile invocate, nefiind acceptate
la plata nu pot face proba contra debitorului, potrivit art.46 c.com..
In ceea ce priveste contractul invocat de creditoare drept
izvor al creantei sale, pe care o pretinde certa, lichida si exigibila, instanta
retine urmatoarele:
Prin contractul de vanzare-cumparare nr.31/15.04.2008, prin
care Agentia Domeniilor Statului a vandut SC .M.I. SRL un numar de
128.707 actiuni in valoare totala de 3.217.675 lei reprezentand 100% din
valoarea capitalului social subscris a SC A.M. SA, pe langa plata pretului,
achitat integral cu OP 57/8.04.2002 si OP 58/8.04.2002, cumparatorul s-
a obligat sa efectueze din surse proprii incepand cu anul 2002 o
investitie/aport de capital de 75.257,70USD.
Conform art.9.3. din contract investitia/aportul de capital se
considera realizata integral la data inregistrarii la Oficiul Registrului
Comertului a majorarii capitalului social cu aportul subscris si integral
varsat de catre Cumparator.
Asa cum rezulta din datele furnizate de O.R.C. SC M.I. SRL a
majorat capitalul social al societatii preluate prin actele aditionale din
15.06.2002 si din 18.12.2003.
Creditoarea ADS sustine in recursul sau ca o majorare a
capitalului social al Societatii, cu aport in numerar, fara a se face
directionarea catre obiectivele propuse de cumparator prin oferta
tehnica depusa la data privatizarii, SC M.I. SRL nu face dovada
respectarii prevederilor contractuale referitoare la investitiile asumate.
Niciuna dintre clauzele contractuale si nicio definitie legala a
investitiei nu exclude de plano posibilitatea efectuarii unei investitii sub
forma unui aportul in numerar la majorarea capitalului social al societatii.
Astfel, art.2 lit.a din OUG 92 din 1997 privind stimularea
investitiilor directe prevede principiul libertatii formelor si modalitatilor
de investire, incluzand si aportul financiar la majorarea capitalului social
printre modalitatile de investire.
De altfel, nici din modul de redactare a contractului nu
rezulta o excludere expresa a posibilitatii efectuarii unei investitii sub
forma unui aport in numerar la majorarea capitalului social, in art.9.2.
stipulandu-se drept clauza " Realizarea investitiilor-aportului de capital",
in cuprinsul careia se arata ca "investitia/ aportul de capital se considera
realizata integral la data inregistrarii_.", nerezultand ca aportul de capital
nu este o investitie.
Or, este necontestat ca recurenta a realizat o majorare a
capitalului social, ceea ce se contesta fiind directionarea catre obiectivele
propuse de cumparator .
Prin urmare, pentru ca aceasta creanta sa aiba un caracter cert
ramane de stabilit directionarea catre obiectivele propuse de cumparator
prin oferta tehnica, acest aspect putand genera un litigiu de drept comun,
avand ca obiect raspundere contractuala, de competenta instantei
arbitrale alese de parti potrivit clauzei compromisorii stipulate in art.14.1
din contract, iar nu a judecatorului sindic, care nu se poate substitui
acestei instante, singura careia ii revine plenitudinea de competenta in
interpretarea si executarea acestui contract.
Pe de alta parte, nu este intrunita o alta conditie a deschiderii
procedurii concursuale, in sensul ca neplata datoriei nu este in mod cert
consecinta starii de insolventa a debitorului.
Astfel, o conditie a deschiderii procedurii este ca neplata la
scadenta trebuie sa fie efectul incapacitatii debitorului de a plati datoria
cu sumele de bani disponibile.
Procedura insolventei nu este menita sa fie utilizata ca
instrument de constrangere a debitorului pentru ca acesta sa-si plateasca
datoriile "sub amenintarea cu falimentul" daca debitorul are fonduri
disponibile pentru a plati sau daca invoca o exceptie aparent intemeiata,
cum este cazul in speta.
Procedura insolventei nu este o modalitate simplificata de
solutionare a unei chestiuni litigioase, de orice natura, intre partile
contractante, ea avand un scop expres prevazut in art.2 din Legea 85 din
2006 si anume, instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea
debitorului aflat in insolventa, iar nu stabilirea raspunderii contractuale a
partilor in litigiu.
Pentru aceste considerente, Curtea, cu majoritate, apreciaza
ca in mod corect judecatorul sindic, in baza art.33 (5) din Legea 85/2006,
a admis contestatia debitoarei si a respins cererea de deschidere a
procedurii.
In consecinta, in baza art.312 pct.5 C.proc.civ., recursul a fost
respins.
OPINIE SEPARATA
Apreciez ca, in cauza, se impunea admiterea recursului si, in
baza art.312 alin.2 din Codul de procedura civila, schimbarea sentintei in
sensul respingerii contestatiei si admiterii cererii de deschidere a
procedurii, cu consecinta trimiterii la acelasi tribunal - judecator sindic,
pentru a lua masurile ce le implica inceperea unei astfel de proceduri.
Aceasta concluzie este sustinuta de urmatoarele argumente
valabile sub cel putin doua aspecte, care justifica fiecare o astfel de
solutie.
Un prim astfel de aspect pleaca chiar de la acceptarea
sustinerii debitoarei-intimate, potrivit careia, prin aportul in numerar
dovedit cu inscrisul de la ORC (f.89), si-a indeplinit obligatia
contractuala, urmand insa sa se observe, cand a avut loc operatiunea de
majorare si daca ea se situeaza in afara termenului, ce drepturi si obligatii
s-au nascut in patrimoniile partilor.
Cererea creditoarei a fost depusa la 23 martie 2006, deci
cerintele sale de admisibilitate urmeaza a fi verificate in raport de
dispozitiile Legii nr.64/1995, avand in vedere prevederile art.725 alin.4
din Codul de procedura civila.
Potrivit art.36 din Legea privind procedura reorganizarii
judiciare si a falimentului, poate cere deschiderea acestei proceduri
creditorul care are una sau mai multe creante certe, lichide si exigibile al
caror cuantum depaseste echivalentul in lei a 3.000 Euro si au trecut mai
mult de 30 zile de la data scadentei.
Legea speciala nu defineste certitudinea si lichiditatea, asa
incat se aplica dispozitiile art.379 din Codul de procedura civila.
Potrivit alin.3 si 4 din acest text de lege, este certa acea
creanta care rezulta din insusi actul de creanta sau din alte acte emanate
de la debitor sau recunoscute de acesta, iar lichida este acea creanta
determinata sau determinabila cu ajutorul actului emanat sau recunoscut
de datornic.
In cauza, un astfel de act este reprezentat de contractul depus
in copie la filele 3-7, incheiat de parti la 15 aprilie 2002 si care, trebuie
apreciat ca fiind recunoscut de catre debitoare, de vreme ce este semnat
de aceasta.
Potrivit obligatiilor asumate prin aceasta lege a partilor,
debitoarea era obligata sa realizeze, potrivit graficului, ce face parte din
contract, un anumit volum de investitii, pana la fiecare sfarsit de an, iar
nerespectarea cuantumului si termenelor activa clauza penala de a achita
recurentei-creditoare "o penalitate de 50% pe an, pentru suma angajata si
nerealizata". Tot partile au mai stabilit ca se considera indeplinita
obligatia integral "la data inregistrarii la Oficiul Registrului Comertului a
majorarii capitalului social al societatii_" (pct.9.3 si 9.5).
Nu intereseaza, asadar, cand s-a majorat capitalul, ci
momentul mentionarii la ORC a acestei operatiuni, in cauza fiind vorba
de 10 martie 2004, potrivit inscrisului de la fila 89.
Asadar, fara a analiza daca aportul in numerar poate fi
considerat o indeplinire a obligatiei asumate din contract sau chiar
acceptand aceasta sustinere a debitoarei, trebuie sa se observe ca ea nu s-
a realizat decat la 10 martie 2004.
Potrivit obligatiei asumate si recunoscute de catre debitoare,
prima investitie pentru dezvoltarea societatii avea scadenta la 31
decembrie 2002, iar cea de-a doua la 31 decembrie 2003, date de la care
curgea obligatoriu penalitatea de 50% pentru fiecare din sumele de 495
mii lei (15.051,54 USD).
Daca pentru prima suma, la nivelul unei simple aparente, s-ar
putea sustine de catre debitoare o eventuala stingere a obligatiei, pentru
cea de-a doua suma nu exista nici un considerent pentru care sa nu fi
curs penalitatile convenite de parti.
Deci, la 1 ianuarie 2004, debitoarea datora, pentru investitia
nerealizata pana la 31 decembrie 2003, recurentei-creditoare, o penalitate
de 50%, din echivalentul sumei de peste 15.000 USD.
Aceasta datorie se cifreaza, in mod neindoielnic, la o valoare
de peste 3.000 Euro, cerinta pe care judecatorul sindic este dator sa o
verifice cand se pronunta asupra cererii de deschidere a procedurii
reorganizarii judiciare si a falimentului, fara insa a cuantifica in mod exact
intinderea creantei.
Intr-o astfel de etapa magistratul nu este tinut sa stabileasca
intinderile creantelor, atributie care, de altfel, ii revine numai in subsidiar,
dupa inscrierea lor de practicianul in lichidare.
In cauza, este neindoielnica existenta unei creante de peste
3.000 Euro in patrimoniul recurentei, creanta ce-si situeaza scadenta la o
distanta de 30 zile de momentul introducerii cererii si este, in mod
evident, certa si lichida. Ea este cel putin determinabila pe baza actului
recunoscut si insusit de catre debitoare si rezulta obligatia de plata din
acest inscris.
Sub aspectul existentei starii de insolventa a debitoarei,
verificarea nu se impune, intrucat, desi a formulat contestatie (f.21),
aceasta nu a sustinut ca nu s-ar afla intr-o astfel de situatie de incetare de
plati, ori, potrivit art.38 din Legea nr.64/1995 - act normativ in vigoare la
10 aprilie 2006 - pretentiile de aceasta natura se comunica instantei intr-
un anumit termen si in anumite conditii expres prevazute.
Al doilea aspect, pentru care apreciez ca se impunea
admiterea recursului, este partial independent de primul, dar de natura sa
justifice prin el insusi o astfel de concluzie.
Potrivit art.982 din Codul civil, clauzele din contractele
partilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce
rezulta din actul intreg.
Aplicata dispozitia la contractul incheiat de parti, apreciez ca
acestea au inteles prin notiunea de investitie o crestere in natura a
capitalului social, care sa duca la dezvoltarea societatii.
Este adevarat ca, initial se foloseste notiunea de
investitie/aport de capital, aport care poate fi in numerar sau in natura.
In aceste conditii termenul de investitie apare ca fiind inutil daca s-ar
accepta ideea ca obligatia este indeplinita si atunci cand cresterea
capitalului social s-a facut numai in numerar.
Daca aceste mentiuni de la punctele 9.1 si 9.3 din contract
pot fi considerate neclare, este de observat ca ulterior se vorbeste numai
de investitii pentru dezvoltarea societatii, ori un astfel de scop nu poate fi
realizat prin majorarea capitalului cu sume de bani.
Este real ca, de principiu, o investitie poate fi si in numerar,
dar atunci cand o astfel de operatiune priveste capitalul social si ea
trebuie sa duca la dezvoltarea societatii, apreciez ca singurul inteles care
poate fi dat este acela de majorare a capitalului social prin aporturi in
natura, care sunt in masura sa duca la dezvoltarea societatii.
Aceste cerinte puteau fi considerate indeplinite in masura in
care, in termenele fixate prin contractul incheiat intre parti, debitoarea,
dupa ce majora capitalul in lei, hotara investirea lor in bunuri, care sa
raspunda intregii obligatii asumate, respectiv dezvoltarea societatii.
Asa cum s-a aratat, aceste ultime considerente au valoare subsidiara
pentru ca, si la o prima analiza si chiar acceptand punctul de vedere al
debitoarei-intimate, aceasta tot datoreaza creditoarei o suma mai mare
decat echivalentul in lei a 3.000 Euro, iar creanta indeplineste cerintele
impuse de dispozitiile legale precitate.