Sintagma ,, litigii al caror obiect are o valoare_", din art.2821 Cod procedura civila, se refera la valoarea bunului ce formeaza obiectul dreptului subiectiv a carui protectie se cere prin actiune si care determina caracterul evaluabil al actiunii. Distinctia facuta de lege priveste valoarea bunului, astfel ca, in cazul actiunilor in constatare intemeiate pe dispozitiile art.111 Cod pr.civila, competenta instantelor judecatoresti se stabileste conform dispozitiilor art.18 Cod procedura civila, dupa cum dreptul poarta sau nu asupra unui bun ce poate fi evaluat.
Prin cererea adresata Judecatoriei Suceava la data de 13 noiembrie 2006, reclamantul Ghe.A. l-a chemat in judecata pe paratul Ghe. D., solicitand sa se constate ca el este unicul mostenitor al defunctei sale sotii, Ghe.L., decedata la data de 12 noiembrie 2004, ca paratul - fiu adoptiv - este strain de succesiune prin neacceptare si ca averea succesorala se compune din bunurile indicate in anexa la actiune.
In motivarea cererii a aratat ca are calitate de legatar universal, conform testamentului autentificat sub nr. 1071 din 12 aprilie 2002, iar paratul nu si-a manifestat intentia de a accepta succesiunea in termenul legal de 6 luni, desi a avut cunostinta de decesul mamei adoptive.
Prin intampinare paratul s-a opus actiunii, aratand ca nu a cunoscut data decesului mamei sale, motiv pentru care nu a participat la funeralii. A confirmat componenta masei succesorale indicata de reclamant si a aratat ca a acceptat tacit succesiunea, atat prin cererea adresata autoritatilor locale de a fi inclus pe anexa I, de sesizare a deschiderii succesiunii, cat si prin preluarea unor bunuri mobile, acceptare recunoscuta de reclamant, care a intentionat sa incheie o tranzactie.
Pe calea cererii reconventionale, paratul a solicitat instantei sa constate nulitatea absoluta a testamentului indicat de reclamant pentru lipsa consimtamantului testatoarei, contestand semnatura acesteia. In subsidiar, a solicitat reductiunea liberalitatii la limita cotitatii disponibile si partajarea averii succesorale.
Dupa administrarea probelor, judecatoria prin sentinta civila nr. 717 din 22 februarie 2007, a admis actiunea principala, constatand ca reclamantul este unic mostenitor al defunctei Ghe. L., cu o cota de 1/1 din averea succesorala, paratul fiind strain de succesiune prin neacceptarea acesteia in termenul legal. Totodata, a respins cererea reconventionala pentru lipsa calitatii procesuale a paratului - reclamant.
Sentinta a fost criticata in apel de parat pentru nelegalitate si netemeinicie. A aratat ca instanta in mod gresit a inlaturat probele cu care a dovedit acceptarea tacita a succesiunii, ca s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, cu referire la calitatea reclamantului de mostenitor testamentar si ca probatoriul administrat este incomplet.
Calificand calea de atac drept recurs, Tribunalul Suceava prin decizia civila nr. 1383 din 12 iunie 2007 l-a admis si a modificat sentinta atacata, respingand atat actiunea, cat si cererea reconventionala ca inadmisibile.
Pentru a decide astfel, s-a retinut ca dezbaterea procedurii succesorale este data de lege exclusiv in competenta notarilor publici.
In mod exceptional, aceasta poate fi suspendata, iar succesibilii pot fi indreptati la instanta de judecata, atunci cand acestia nu se inteleg asupra compunerii masei succesorale, a calitatii sau a intinderii drepturilor.
Or, in cauza, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale s-a facut in termenul de acceptare a mostenirii, in anexa I sunt inscrise ambele parti, insa dezbaterea succesiunii nu a mai avut loc, reclamantul adresandu-se direct instantei pentru a se constata calitatea sa de unic mostenitor.
Impotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invederand dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod procedura civila.
In dezvoltarea motivelor a aratat ca actiunea sa este una in constatare, intemeiata pe dispozitiile art. 111 Cod procedura civila, cu obiect neevaluabil in bani. Prin urmare, tribunalul avea a judeca un apel, iar nu un recurs; ca procedura succesorala notariala este facultativa, incat solutia data de tribunal este nelegala; ca exceptia retinuta nu a fost pusa in discutia partilor, instanta incalcand atat dreptul lor la aparare, cat si principiul contradictorialitatii procesului civil.
Prin intampinare, paratul s-a opus recursului, aratand ca acesta este inadmisibil in raport de dispozitiile art. 299 alin. 1 Cod procedura civila. Prin actiune, reclamantul a cerut sa se constate ca i s-a transmis valabil intreaga avere succesorala a defunctei sale sotii, respectiv, ca este proprietarul exclusiv al bunurilor indicate, evaluabile in bani, incat corect s-a retinut incidenta dispozitiilor art. 2821 alin. 1 Cod procedura civila.
Recursul a fost respins ca inadmisibil.
S-a retinut ca in conformitate cu dispozitiile art. 299 Cod procedura civila, hotararile date fara drept de apel sunt supuse recursului, care se solutioneaza de instanta imediat superioara celei care le-a pronuntat.
In speta, hotararea atacata a fost pronuntata de tribunal ca instanta de recurs, fiind deci irevocabila si nesusceptibila de a fi atacata cu recurs.
Calificand calea de atac drept recurs, tribunalul a facut o corecta interpretare a dispozitiilor art. 2821 Cod procedura civila, potrivit carora " nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta in litigiile al caror obiect are o valoare de pana la 1 miliard lei, inclusiv, atat in materie civila, cat si in materie comerciala ".
Sintagma " litigiile al caror obiect are o valoare_" se refera la valoarea bunului mobil sau imobil ce formeaza obiectul dreptului subiectiv a carui protectie se cere prin actiune si care determina caracterul evaluabil al actiunii. Asadar, in aceasta categorie se inscriu toate actiunile prin care se apara drepturile patrimoniale reale sau de creanta.
Distinctia facuta de lege priveste valoarea bunului, iar nu obiectul litigiului. Prin urmare, in cazul actiunilor pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept subiectiv, intemeiate pe dispozitiile art. 111 Cod procedura civila, competenta instantelor judecatoresti se stabileste, conform dispozitiilor art. 18 Cod procedura civila, dupa cum dreptul poarta sau nu asupra unui bun ce poate fi evaluat.