Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

REVENIREA INSTANTEI DE FOND IN MOD NEJUSTIFICAT DE LA ADMINISTRAREA PROBEI CU O EXPERTIZA TEHNICA DE SPECIALITATE. SENTINTA NELEGALA RAPORTAT LA PREVEDERILE ART. 129 ALIN. 5 DIN CODUL DE PROCEDURA CIVILA, POTRIVIT CARORA JUDECATORII VOR PUTEA ORDONA... Decizie nr. 801 din data de 10.10.2006
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Prin cererea adresata Tribunalului Suceava sub nr. 4850/C din 21.11.2005, contestatorul G.T. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimata C.J.P.Suceava, sa se dispuna anularea deciziei nr. 66714 din 30.06.2005.
Motivand contestatia s-a aratat ca au fost incalcate prevederile Legii nr. 19/2000 prin faptul ca nu s-a comunicat buletinul de calcul, cu toate elementele necesare pentru stabilirea punctajului mediu anual si ca nu s-a luat in considerare activitatea in grupa I de munca, conform inscrisurilor prezentate sub nr. 4135/953/29.10.1953, nr. 1695/18.03.2005, nr. 61/6141/21.11.2004, ca gresit s-a luat in calcul salariul minim pe economie in perioada 15.09.1973 - 1.07.1075, si nu s-a operat salariul din trimestrul IV al anului 1980 si nu s-a luat in considerare sporul de vechime conform adeverintei nr. 903/1.03.2005.
Tribunalul Suceava, prin sentinta civila nr. 574 din 3.04.2006 a respins ca nefondata contestatia.
Prin considerentele sentintei, instanta de fond a retinut ca initial contestatorul a fost inscris la pensie pentru limita de varsta conform deciziei nr. 25590/30.12.1983 in temeiul dispozitiilor Legii nr. 3/1977, dar dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000 punctajul mediu anual corespunzator pensiei pentru limita de varsta a fost determinat potrivit dispozitiilor art. 180 alin. 2, fiind recalculat ulterior in baza H.G. nr. 1550/2004 a normelor metodologice de aplicare.
S-a mai retinut ca in cauza nu sunt aplicabile prevederile art.2 alin. 4 din normele enuntate, dar nici H.G. nr. 26/1990 care reglementeaza posibilitatea pensionarii personalului din industria miniera care a desfasurat activitatea in subteran o perioada minima de 20 de ani, ca stagiul complet de cotizare de 20 de ani nu mai poate fi utilizat intrucat Legea nr. 3/1977 nu prevedea conditia acestei vechimi iar H.G. nr. 267/1990, fiind ulterioara pensionarii, nu se aplica retroactiv. Totodata s-a retinut ca inscrisurile prezentate de contestator au fost corect evaluate si cum nu s-a facut dovada existentei unor greseli a fost mentinuta decizia contestata.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs contestatorul, criticand-o pentru nelegalitate, sustinand ca in mod nelegal nu au fost luate in considerare dispozitiile Legii nr. 3/1977 precum si cele ale Legii nr. 19/2000, ca gresit nu s-au aplicat dispozitiile stabilite prin H.G. nr. 1150/2004 si a normelor metodologice de aplicate, respectiv art. 2 alin. 1 si 3, ignorandu-se incadrarea in grupa I de munca, care reprezinta stagiu de cotizare referindu-se in acest sens la activitatea desfasurata in subteran si reducerea varstei de pensionare, conform dispozitiilor Legii nr. 3/1977.
S-a mai sustinut ca potrivit prevederilor legale in vigoare la data pensionarii a realizat un stagiu de cotizare de 32 de ani si 28 de zile, pentru activitatea desfasurata in grupa I de munca, ca gresit s-a inscris un stagiu de cotizare de 42 de ani si 28 de zile, iar cu ocazia recalcularii efectuate prin decizia contestata s-a considerat ca a prestat activitatea in grupa a III-a de munca, fiind diminuate drepturile de pensie fara temei legal, solicitand recunoasterea stagiului de cotizare de 20 de ani. A considerat ca dispozitiile H.G. nr. 267/1990 sunt incidente in cauza aplicandu-se personalului minim aflat in situatii similare.
Recursul, nemotivat in drept, dar care poate fi incadrat in dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Din analiza actelor si a lucrarilor dosarului se constata ca petentul a fost pensionat prin decizi nr. 25590 din 30.12.1983 privind acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de varsta, retinandu-se o vechime totala in munca de 39 ani, 3 luni si 3 zile (intregita la 39 ani) din care 20 de ani si 28 de zile activitate desfasurata in grupa I de munca, cu acordarea unui spor de 10 ani si o activitate de 9 ani in grupa a III-a de munca.
Conform deciziei enuntate, contestatorul a fost pensionat conform Legii nr. 3/1977, incadrandu-se astfel in prevederile art. 14 alin. 1 din aceasta lege care prevedea ca persoanele care au lucrat efectiv cel putin 20 de ani in locuri care potrivit legii se incadreaza in grupa I de munca, la stabilirea pensie luandu-se in calcul fiecare an, cate un an si 6 luni, iar potrivit alin. 2, persoanele care au lucrat in grupa I de munca puteau fi pensionate fie la 52 de ani, la implinirea varstei sau la 50 de ani, la cerere.
In temeiul O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem de al asigurarilor sociale de stat, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 78/2005, conform art. 4, la efectuarea operatiunilor de recalculare, trebuiau luate in considerare prevederile H.G. nr. 1550/2000 prin care s-au aprobat normele metodologice de evaluare.
Conform art. 2 alin. 3 din anexa I la H.G. nr. 1550/2004, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1.01.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, contestatorului fiindu-i aplicabile aceste dispozitii, ca beneficiar al pensiei stabilite in conditiile art. 14 din aceasta lege.
Ori din buletinul de calcul, la decizia contestata rezulta ca s-a luat in calcul un stagiu de cotizare de 30 de ani, conform art. 8 din Legea nr. 3/1977 (fila 5 dosar), ulterior fiind emise si alte decizii, cu luarea in calcul a aceluiasi stagiu de cotizare (fila 26,fila 5 dosar recurs), dar stagiile de cotizare realizate fiind diferite, respectiv de 31 ani, 7 luni si 24 zile, sau chiar 42 ani si 28 zile.
Desi instanta de fond a apreciat ca in cauza se impune efectuarea unei expertize de specialitate pentru a stabili daca drepturile de pensie ale contestatorului au fost corect stabilite, in mod nejustificat s-a revenit la administrarea acesteia cu toate ca potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, judecatorii vor putea ordona administrarea tuturor probelor pe care le considera necesare chiar daca partile se impotrivesc.
In aceste conditii, cum recurentii sustin si prin recursul formulat ca dispozitiile art. 2 alin. 1 si 3 din H.C nr. 1550/2005 nu au fost respectate si prin decizia contestata s-a schimbat incadrarea din grupa I in grupa a III-a de munca, cum fondul cauzei nu a fost cercetat, in temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedura civila, recursul va fi admis cu consecinta casarii sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, impunandu-se efectuarea expertizei conform aprecierii instantei de fond.

(Decizia nr. 801/10.10.2006 a Curtii de Apel Suceava - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale)

Sursa: Portal.just.ro