Sechestrul asigurator reprezinta o masura asiguratorie al carui scop este indisponibilizarea bunurilor urmaribile ale debitorului, pentru a se evita disparitia lor sau diminuarea activului patrimonial al debitorului. Dreptul de a recurge la acest mijloc procesual apartine creditorului diligent care, desi are un titlu de creanta, nu are un titlu executoriu pe care sa il poata pune in executare silita. Art. 953 alin. (1) Noul Cod de procedura civila impune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: creanta afirmata de creditor sa fie constatata in scris, sa fie exigibila, iar creditorul sa fi intentat cerere de chemare in judecata.
Prin act scris se intelege actul constatator al creantei din textul caruia sa rezulte, fara interventia unor alte imprejurari straine, elementele raportului juridic incheiat intre parti, in special existenta datoriei si obligatia asumata de debitor de a plati o anumita suma de bani.
In ceea ce priveste conditia existentei unei creante, aceasta presupune dreptul creditorului de a pretinde debitorului sa dea o suma de bani, drept care trebuie, potrivit normei legale, sa fie constatat in scris. De asemenea, intrucat creanta trebuie sa fie exigibila, este evident ca aceasta trebuie sa fie, de asemenea, certa si lichida, intrucat nu poate fi considerata ca ajunsa la scadenta o creanta a carei existenta este indoielnica si al carei obiect nu este determinat sau determinabil. Potrivit art. 662 alin. (2) Noul Cod de procedura civila, creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu.
Prin incheierea civila nr. 34/C/13.01.2016 Tribunalul Brasov a respins cererea de instituire a sechestrului asiguratoriu formulata de creditoarea S.C. A. S.R.L. in contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel creditoarea S.C. A. S.R.L. solicitand anularea incheierii primei instante cu consecinta admiterii cererii de instituire a sechestrului asigurator si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata din ambele faze procesuale.
In motivarea cererii se apel se invoca faptul ca instanta s-a pronuntat pe altceva decat ceea ce s-a solicitat incalcand astfel principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil.
Se arata ca in mod gresit, fara sa puna in discutia partilor recalificarea cererii formulate, instanta a recalificat cererea din art. 953 alin.1 Cod procedura civila in art. 953 alin. 2 Cod procedura civila desi toate conditiile prevazute de alin. 1 al articolului mentionat erau indeplinite: creanta era constatata in scris (raportul de expertiza contabila intocmit in dosarul nr. xx73/62/2013 al Tribunalului Brasov, contractele incheiate de parti, decizia Curtii de Conturi a Romaniei) si este exigibila.
Totodata se invoca faptul ca instanta a retinut neplata cautiunii ca motiv de respingere a cererii insa conform dispozitiilor legale instanta dupa incuviintarea cererii trebuia sa impuna plata cautiunii si termenul de depunere.
In drept au fost invocate prevederile art. 466 si urm. Cod procedura civila, art. 480 alin. 3 si 6 Cod procedura civila, art. 451-453 Cod procedura civila.
Intimata legal citata nu a formulat intampinare.
In apel nu au fost administrate probe noi.
Analizand actele si lucrarile dosarului Curtea apreciaza ca apelul este nefondat pentru urmatoarele motive.
In ceea ce priveste caracterul public sau secret al sedintei in care s-a pronuntat incheierea atacata, instanta costata ca la data de 12.01.2016 a avut loc sedinta camerei de consiliu iar pronuntarea a fost amanata pentru data de 13.01.2016, data la care pronuntarea a fost facuta in sedinta publica. Prin urmare, prevederile art. 954 alin. 2 si art. 402 Cod procedura civila au fost respectate.
Faptul ca in practicaua incheierii apelate s-a mentionat gresit ca la data de 12.01.2016 au avut loc dezbateri, nu prezinta relevanta, fiind o eroare materiala evidenta fata de mentiunile incheierii din data de 12.01.2016.
In ceea ce priveste sustinerea apelantei potrivit careia instanta s-a pronuntat cu privire la altceva fata de ceea ce s-a cerut, aceasta este nesustinuta.
Din hotararea apelata rezulta ca instanta a efectuat o verificare a conditiilor prescrise de art. 953 alin.1 Cod procedura civila, text invocat de creditoare in sustinerea cererii. Cum din analiza instantei a rezultat neindeplinirea conditiei referitoare la constatarea in scris a creantei, instanta a verificat si indeplinirea conditiilor prevazute de alin. 2 al aceluiasi articol, alineat care viza ipoteza in care creditorul nu detinea o creanta constatata printr-un inscris.
Instanta a procedat corect verificand astfel cererea, fara sa i se poata imputa ca s-a pronuntat cu privire la altceva decat s-a cerut.
In ceea ce priveste indeplinirea conditiilor prevazute de art. 953 alin.1 Cod procedura civila, prin cererea de apel se arata ca, in mod gresit, instanta de fond a constatat neindeplinirea conditiilor pentru admiterea cererii de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor societatii intimate, cu toate ca creanta sa exista, este exigibila si constatata prin act scris.
Curtea retine ca sechestrul asigurator reprezinta o masura asiguratorie al carui scop este indisponibilizarea bunurilor urmaribile ale debitorului, pentru a se evita disparitia lor sau diminuarea activului patrimonial al debitorului. Dreptul de a recurge la acest mijloc procesual apartine creditorului diligent care, desi are un titlu de creanta, nu are un titlu executoriu pe care sa il poata pune in executare silita.
Astfel, se va proceda la analizarea cazului de instituire a sechestrului asigurator invocat de apelanta reclamanta, respectiv cel prevazut de art. 953 alin. (1) Noul Cod de procedura civila care impune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: creanta afirmata de creditor sa fie constatata in scris, sa fie exigibila, iar creditorul sa fi intentat cerere de chemare in judecata.
Referitor la cea din urma conditie, se retine ca aceasta a fost indeplinita, apelanta-reclamanta facand dovada inregistrarii la Tribunalul Brasov sub nr. xx73/62/2013, a unei cereri de chemare in judecata/garantie (fila 17 dosar fond) avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 246.052,74 lei respectiv 31133,66 lei.
Instanta de fond a retinut ca neindeplinita conditia referitoare la constatarea creantei prin act scris.
Prin act scris se intelege actul constatator al creantei din textul caruia sa rezulte, fara interventia unor alte imprejurari straine, elementele raportului juridic incheiat intre parti, in special existenta datoriei si obligatia asumata de debitor de a plati o anumita suma de bani.
In cauza, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond, aceasta conditie nu este indeplinita.
Diferentierea facuta de apelanta expresiei prin act scris raportat la notiunea de inscris sunt neavenite intrucat cele doua notiuni sunt echivalente, constatarea creantei in scris neputandu-se materializa decat intr-un inscris.
In stricta corelare cu aceasta conditie, nici conditia exigibilitatii creantei nu este indeplinita in speta.
In ceea ce priveste conditia existentei unei creante, aceasta presupune dreptul creditorului de a pretinde debitorului sa dea o suma de bani, drept care trebuie, potrivit normei legale, sa fie constatat in scris. De asemenea, intrucat creanta trebuie sa fie exigibila, este evident ca aceasta trebuie sa fie, de asemenea, certa si lichida, intrucat nu poate fi considerata ca ajunsa la scadenta o creanta a carei existenta este indoielnica si al carei obiect nu este determinat sau determinabil.
Potrivit art. 662 alin. (2) Noul Cod de procedura civila, creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu. Raportat la dispozitiile art. 952 alin. (1) Noul Cod de procedura civila care au in vedere tocmai lipsa titlului executoriu, Curtea va avea in vedere ca, in situatia data, creanta certa este aceea a carei existenta neindoielnica rezulta din insusi titlul constatator al creantei, care, dupa cum rezulta din aceleasi dispozitii, nu poate fi decat un inscris.
Sub aspectul caracterului cert al creantei, a carei existenta neindoielnica trebuie sa fie, asadar, constatata in scris, Curtea apreciaza ca indeplinirea acestei conditii nu a fost dovedita prin inscrisurile depuse in probatiune.
In ceea ce priveste constatarile Camerei de Conturi B. a Curtii de Conturi a Romaniei din cuprinsul deciziei nr. 67/11.10.2012, acestea nu sunt in masura sa dea nastere unor obligatii in sarcina unor terti, astfel ca nu se poate vorbi de existenta unui drept al apelantei-reclamante de a pretinde de la societatea intimata, in baza acestor constatari si dispozitii, plata sumelor de bani care reprezinta pretinsul prejudiciu creat prin efectuarea de plati nedatorate.
Prin urmare, niciunul dintre inscrisurile invocate de apelanta-reclamanta nu constata existenta neindoielnica a creantei pe care o pretinde si, prin urmare, aceasta creanta nu este certa si nu poate, in consecinta, sa fie nici exigibila.
Fata de considerentele ce preced, Curtea apreciaza ca sunt nefondate criticile formulate de apelanta, drept pentru care, in baza art. 480 alin. (1) Noul Cod de procedura civila, va respinge apelul declarat de aceasta si va mentine sentinta atacata, ca temeinica si legala.