Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
pronunțată de Curtea de Apel Brasov

Deliberand asupra recursului de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 4072/CA/06.09.2013 a Tribunalului Brasov – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a fost admisa exceptiei prescriptiei invocata de catre reclamantul M.C. cu privire la obligatiile fiscale stabilite pentru anul 2006, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul M.C. in contradictoriu cu parata C.A.S. A JUDETULUI B. si, in consecinta, a fost anulata in parte decizia de impunere nr. 72431/03.08.2012 emisa de catre parata sub aspectul debitului principal aferent anilor 2006 si 2009 si sub aspectul tuturor accesoriilor calculate si a exonerat reclamantul de plata acestora. Totodata, a fost anulata in parte si decizia de impunere nr. 72433/03.08.2012 sub aspectul accesoriilor calculate si a dispus exonerarea reclamantului de plata acestor sume, fiind respinse restul pretentiilor reclamantului.
Impotriva acestei hotarari, parata C.A.S. A JUDETULUI B. a declarat recurs, in termenul legal, prin care a solicitat admiterea caii de atac, modificarea in tot a sentintei si respingerea actiunii promovate de catre reclamant.
In motivare, a aratat ca au calitatea de asigurat conform art. 211 din Legea nr. 95/2006 toti cetatenii romani cu domiciliul in tara, invocand totodata aplicarea OUG nr. 150/2002 si a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, conform carora persoanele care realizeaza venituri impozabile din profesii libere si comerciale datoreaza contributie la fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, calculata ca si cota asupra acestor venituri.
In plus, se mai arata ca reclamantul avea obligatia de a declara la CASJ B. si de a plati aceasta contributie si ca a fost identificata in baza de date furnizata prin protocol de ANAF, cu venituri din profesii libere si comerciale aferente perioadei 2006-2012, motiv pentru care, in temeiul art. 35 din O. 617/2007, au fost emise deciziile de impunere.
Recurenta a mai aratat ca decizia a fost emisa in baza informatiilor primite de la ANAF, in urma preluarii bazelor de date prin protocol, iar debitul a fost determinat in raport de legislatia aferenta perioadei respective si ca intimata reclamanta nu a contestat veniturile realizate.
In plus, recurenta a mai aratat ca nu putea sa isi indeplineasca obligatia prevazuta de Legea nr. 95/2006 privind informarea anuala asupra nivelului obligatiilor, decat in ipoteza in care contribuabilul ar fi depus declaratiile referitoare la cuantumul veniturilor realizate, ceea ce in cauza nu s-a intamplat.
Recurenta a mai aratat ca, anterior emiterii acestor decizii de impunere, a intocmit decizia de impunere nr. 116927/2011, necontestata de catre reclamant si a procedat la executarea silita. Ulterior, la data de 11.11.2011, recurenta a aratat ca a anulat aceasta decizie si actele de executare.
Recurenta parata a criticat si dispozitia instantei de fond de anulare a deciziei de impunere pe motivul ca, pentru anul 2009, cota de contributie datorata de catre intimatul reclamant era de 5,5%, iar nu 6,5%, cum s-a stabilit in decizie.
Recurenta a aratat ca aceasta sustinere este eronata, deoarece prin legile bugetului de stat pentru anul 2009 s-a modificat numai cota datorata de angajat la 5,5%.
In drept a fost invocata aplicarea c.pr.civ. si legislatia speciala – OUG nr. 150/2002 si a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, Legea nr. 95/2006, Ordinul Presedintelui CNAS nr. 617/2007.
Cererea de recurs este scutita de obligatia de plata a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificata.
Intimatul reclamant, desi legal citat, nu a formulat intampinare in conditiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Partile nu au mai solicitat administrarea de probe noi in recurs.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor art. 488 c.pr.civ. si recursul declarat de parata C.A.S. A JUDETULUI B., curtea constata ca acesta este intemeiat.
Primul motiv de recurs referitor la calitatea de asigurat a intimatului - reclamant M.C. si la obligatia acestuia de a achita contributia stabilita in sarcina sa pentru veniturile din profesii libere si comerciale aferente anilor 2006 si 2009 (numai aceste obligatii fiind anulate de catre prima instanta), se incadreaza in dispozitiile art. 488 pct. 8 c.pr.civ. si este, in parte, intemeiat, respectiv numai cu privire la obligatia de a achita contributia calculata la veniturile aferente anului 2009, in procent de 6,5%, astfel cum a fost stabilit in decizia de impunere nr. 72431/03.08.2012.
Solutia pronuntata de catre prima instanta, de admitere a actiunii cu privire la debitul principal aferent veniturilor din profesii libere si comerciale realizate in anul 2006 este legala, deoarece a intervenit prescriptia dreptului organului fiscal de a stabili contributia datorata de contribuabil raportat la aceste venituri, acest motiv de nelegalitate fiind, de altfel, invocat in cererea de chemare in judecata.
In mod legal, tribunalul a retinut ca, potrivit art. 91 alin. 1 si 2 din OG nr. 92/2003, republicata, dreptul de prescriptie pentru stabilirea contributiei la FNUASS pentru veniturile realizate de intimatul reclamant in anul 2006 s-a implinit la data 01.01.2012, neexistand nici unul dintre cazurile de intrerupere sau de suspendare prevazute de art. 92 din acelasi act normativ.
Nu poate fi retinut ca si caz de intrerupere a prescriptiei emiterea deciziei de impunere nr. 116927/2011 si a actelor de executare efectuate in baza acesteia, deoarece atat decizia de impunere, cat si actele de executare efectuate au fost anulate chiar de catre recurenta, astfel ca devin incidente dispozitiile art. 16 lit. c) teza finala din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc expres ca „Prescriptia nu este intrerupta, daca (…) executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.”
Prin urmare, retinand intervenirea prescriptiei pentru stabilirea debitului principal aferent anului 2006, nici accesoriile pentru acesta nu mai pot fi calculate, deoarece urmeaza soarta debitului principal.
Curtea constata insa ca solutia de anulare a deciziei de impunere nr. 72431/03.08.2012 emisa de parata si cu privire la debitul principal aferent anului 2009, motivat de faptul ca recurenta parata a aplicat un procent gresit, 6,5% in loc de 5,5%, nu este legala.
Astfel, pe de o parte, Curtea retine ca nulitatea actului administrativ fiscal (categorie in care este inclusa si decizia de impunere emisa de CASJ, fata de prevederile art. 261 din Legea nr. 95/2006, care fac trimitere la dispozitiile OG nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala), ca sanctiune, a fost reglementata distinct de legiuitor in cuprinsul art. 46 din OG nr. 92/2003, fiind prevazute expres elementele pe care trebuie sa le cuprinda actul administrativ-fiscal, sub sanctiunea nulitatii - numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal, cu exceptia prevazuta la art. 43 alin. (3) (aceasta norma vizand actele fiscale care au atasata o semnatura electronica).
Prin urmare, cum stabilirea eronata a bazei de calcul sau calculul gresit al taxei/impozitului nu sunt cuprinse in art. 46 c.pr.fiscala. ca motive de nulitate expresa si totala, Curtea retine ca sanctiunea aplicabila actului fiscal, in aceste situatii, este numai nulitatea partiala, in masura in care cele retinute de organul fiscal in actele fiscale nu sunt corecte (faptic) si legale, instanta avand obligatia de a solicita organului fiscal sa depuna inscrisuri din care sa se poata verifica stabilirea bazei de impunere si sa administreze orice proba, inclusiv in conditiile art. 22 alin. 2 c.pr.civ. pentru determinarea legala a contributiei.
Fata de aceste considerente, faptul retinerii de catre prima instanta a modului gresit de calcul a contributiei datorate pentru anul 2009 de catre reclamant (prin aplicarea unui procent de 6,5%, in loc de 5,5%) nu putea atrage sanctiunea nulitatii totale, ci, eventual, numai pe cea a nulitatii partiale, instanta avand obligatia de a determina cuantumul legal al contributiei.
Pe de alta parte, cu privire la cuantumul contributiei aferent anului 2009 pentru veniturile din profesiile libere si comerciale, Curtea retine ca acesta este stabilit de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2008 care prevede ca „pentru anul 2009, cotele de contributii pentru asigurarile de sanatate, prevazute de Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabilesc dupa cum urmeaza: a) 5,5% pentru cota datorata de angajat, prevazuta la art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare”.
Din interpretarea gramaticala a acestei norme rezulta ca, numai pentru veniturile din salarii, cota de contributie este de 5,5%, iar, pentru toate celelalte categorii de venituri prevazute de art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile, cota de contributie este de 6,5%.
Cu privire la aceasta dispozitie legala a fost invocata in alt litigiu exceptia de neconstitutionalitate, motivat de crearea nejustificata a unui regim discriminatoriu si inechitabil, dar exceptia a fost respinsa prin Decizia nr. 439/2013 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 770/10.12.2013.
In considerentele acestei decizii Curtea Constitutionala a retinut ca „accesul persoanelor care realizeaza venituri din salarii, asimilate salariilor sau din activitati dependente la pachetul de baza de servicii medicale pus la dispozitie de sistemul asigurarilor sociale de sanatate se realizeaza atat prin plata unei contributii individuale, cat si prin plata unei contributii de catre angajator. (…) Pe de alta parte, ceilalti contribuabili prevazuti la art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 au acces la acest pachet de servicii medicale in baza unei contributii unice, calculata ca o cota de 6,5%, respectiv 5,5% asupra veniturilor realizate. Astfel, Curtea apreciaza ca temeiul diferentei de tratament juridic criticate nu il reprezinta atat sursa veniturilor, cat conditiile in care se realizeaza accesul la sistemul asigurarilor sociale de sanatate, angajatii si persoanele care realizeaza venituri din desfasurarea unei activitati dependente gasindu-se, din aceasta perspectiva, in situatii diferite fata de ceilalti contribuabili. Prin urmare, aceasta diferenta de situatie permite legiuitorului ca, in functie de factorii economici avuti in vedere, sa instituie un tratament diferit, fara ca aceasta sa aiba semnificatia incalcarii principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor ori al celui al justei asezari a sarcinilor fiscale. De altfel, diferenta de tratament dintre persoanele incadrate in ipoteza art. 257 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006 si celelalte categorii de contribuabili nu este disproportionata, ea variind cu un singur procent”.
Fata de considerentele acestei decizii, obligatorii in egala masura cu dispozitivul acesteia, asa cum s-a statuat prin decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 si decizia CC nr. 414/2010, este evident ca procentul aplicabil veniturilor din profesii libere pentru determinarea contributiei la FNUASS este de 6,5%, cum a stabilit recurenta parata in decizia contestata, iar nu 5,5%, cum a invocat intimatul reclamant, recursul fiind intemeiat sub acest aspect.
Recurenta mai sustine, ca motiv de recurs, faptul ca obligatia intimatului de declarare a veniturilor din profesii libere trebuia indeplinita exclusiv la structurile sale, prin inregistrarea declaratiilor contribuabililor privind cuantumul veniturilor realizate.
Or, potrivit art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 (forma in vigoare la data emiterii deciziei de impunere) „persoanele prevazute la art. 257 si 258 au obligatia de a pune la dispozitia ANAF, respectiv a organelor de control ale acesteia sau ale caselor de asigurari, dupa caz, documentele justificative si actele de evidenta necesare in vederea stabilirii obligatiilor la fond.”
Prin urmare, din interpretarea gramaticala a acestei norme rezulta ca declaratia de venituri care sa fie avuta in vedere la stabilirea sumei de plata la FNUASS se putea depune si la AFP B., nu doar la CASJ B., fapt rezultat din folosirea conjunctiei „sau”, astfel cum corect a retinut si prima instanta.
Recurenta avea incheiat inca din anul 2007 Protocol cu ANAF pentru determinarea veniturilor persoanelor, dar nu a emis nici macar incepand cu acel an decizii de impunere, fara ca aceasta inactivitate a sa sa aiba o justificare obiectiva.
Curtea retine ca lipsa de colaborare intre organele fiscale teritoriale si casele de asigurari judetene in transmiterea informatiilor inregistrate la acestea, existenta pana in anul 2010, nu poate determina in sarcina contribuabilului obligatii fiscale suplimentare, cat timp acesta si-a indeplinit obligatia de a declara, in termen, veniturile realizate la unul dintre cele doua organe stabilite alternativ de catre legiuitor in acest scop.
Fata de aceste aspecte, Curtea retine ca este legala solutia primei instante de anulare a accesoriilor stabilite prin actele de impunere contestate in prezentul litigiu.
Un ultim aspect ce va fi analizat de catre instanta de recurs, in conditiile art. 304 ind. 1 c.pr.civ., se refera la dispozitivul sentintei recurate, in care prima instanta a inserat mentiunea de admitere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune invocata de catre reclamantul Moise Calin cu privire la obligatiile fiscale stabilite pentru anul 2006.
Curtea constata ca aceasta mentiune nu este procedurala, deoarece prescriptia dreptului de a stabili creante fiscale nu a fost invocata ca exceptie procesuala in conditiile art. 248 c.pr.civ., de catre parata, aceasta neavand, de altfel, un interes de a anula propriul act administrativ, ci, a fost invocata ca si motiv de nelegalitate a actului administrativ, chiar de catre reclamant, prin cererea de chemare in judecata. Prin urmare, aceasta mentiune va fi inlaturata, fiind suficienta analiza efectuata atat de catre instanta de fond, cat si in recurs, in considerente, cu privire la aceasta.
Pentru toate aceste considerente, constatand incidenta art. 496 c.pr.civ., curtea va admite recursul declarat de recurenta parata C.A.S. A JUDETULUI B. impotriva sentintei civile nr. 4072/CA/06.09.2013 a Tribunalului Brasov, pe care o va modifica, in parte, conform dispozitivului de mai jos.