Revizuirea unei hotarari penale, intemeiata pe dispozitiile art. 394 alin 1 lit. a Cod procedura penala, nu presupune o reinterpretare a probatoriului deja administrat sau reinterpretarea unor notiuni juridice, pe care instanta care a pronuntat hotararea supusa revizuirii le-a avut deja la dosarul cauzei.
Prin sentinta penala nr. 70 din data de 3 martie 2011, Judecatoria Zarnesti in temeiul art. 403 al.1, 3 Cod procedura penala a respins cererea de revizuire formulata de revizuentii H.G si M.L impotriva deciziei penale nr.366/R/2010 a Curtii de Apel Brasov . Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin referatul nr.199/III-6/2010 din data de 11.01.2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Zarnesti, s-a solicitat instantei respingerea cererii de revizuire formulata de catre revizuientii H.G si M.L condamnati prin decizia penala nr.366/R/2007 a Curtii de Apel Brasov, pronuntata in dosarul nr. 2697/338/2007 al Judecatoriei Zarnesti, cerere formulata in temeiul art.394 lit. a) Cod procedura penala.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt: prin decizia penala nr.366/R/2007 a Curtii de Apel Brasov, pronuntata in dosarul nr.2697/338/2007 al Judecatoriei Zarnesti, revizuientii au fost condamnati la cate o pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare, cu aplicarea art. 81 Cod penal, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice, prevazuta de art. 248 Cod penal. Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
In fapt, in cursul anului 1999, plecandu-se de la dispozitiile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia s-a purces la efectuarea unui inventar al bunurilor care apartineau domeniului public al comunei B, incluzandu-se la pozitiile 125 si 128 din anexa 14, doua terenuri cu destinatia de parcare in suprafata totala de 1125 mp, aflate in incinta Muzeului B, bun aflat in patrimoniul cultural national. Aceste liste de inventariere au fost insusite de catre Consiliul Local B care le-a inaintat Consiliului Judetean B si in final Guvernului Romaniei, care, prin H.G. nr.972/24.09.2002 a atestat apartenenta acestora la domeniul public al comunei B. Pe de alta parte, dupa identificarea patrimoniului Muzeului B, operata in temeiul dispozitiilor Legii nr.5/2000, patrimoniu in care se regasesc si cele doua terenuri identificate prin numerele topografice 1708/2 si 2827/a/1/2/2, reprezentantii legali ai acestui asezamant de cultura au solicitat inscrierea in cartea funciara a dreptului de administrare operativa al Muzeului. Prin incheierea din dosarul nr.566/2001 s-a dat curs favorabil acestei cereri, inscriindu-se in favoarea Muzeului dreptul de administrare, muzeu aflat sub tutela Ministerului Culturii.
In cursul anului 2004 prin Hotararea Consiliului Local B nr.42 s-a dispus in baza unui proiect initiat de primarul comunei, inculpatul H.G., trecerea Muzeului in administrarea Consiliului Local si a Consiliului Judetean, hotarare care urmare a pozitiei expusa scriptic de prefect ca organ superior autoritatii emitente, a fost in final revocata.
Dar in ziua revocarii actului administrativ mentionat mai sus, tot ca urmare a unui proiect initiat de inculpatul H.G prin Hotararea Consiliului Local nr. 5/31.01.2005 s-a dispus retragerea dreptului de administrare a Muzeului B asupra parcarilor identificate prin numerele topografice, hotarare contrasemnata de secretarul primariei, inculpatul M.L, si care de asemenea incalca flagrant dispozitiile imperative ale Legii nr. 213/1998, fiind in final anulata prin decizia civila a Curtii de Apel Bucuresti.
In 15.02.2005, in temeiul Hotararii Consiliului Local prin care s-a decis in mod arbitrar, fara acordul institutiei tutelare revocarea dreptului de administrare al Muzeului B asupra celor doua terenuri, inculpatul H.G pierzand din vedere ca nici el, nici serviciul public emitent, nu dispuneau de prerogativa revocarii acestui drept, singura autoritate care avand aceasta latitudine fiind Ministerul Culturii caruia nu i se ceruse avizul prealabil, a solicitat Biroului de Carte Funciara Z, operarea dispozitiilor acestui act administrativ de autoritate, cererea fiindu-i admisa.
Astfel, cata vreme dreptul de administrare reprezinta o forma juridica de exercitare a dreptului de proprietate publica, Muzeul nu a mai incasat contravaloarea chiriilor platite de locatarii chioscurilor din parcare si nici contravaloarea platilor facute pentru stationarea autovehiculelor in zona.
Ignorand dispozitiile imperative ale Legii nr.213/1998, ale H.G. nr.2060/2004, inculpatul H.G in calitate de primar a propus si obtinut printr-o hotarare de consiliu local transferul Muzeului B in administrarea Consiliului Local si a Consiliului Judetean , obtinand practic trecerea in administrarea proprie a unei institutii muzeale care reprezinta un asezamant cultural de importanta nationala aflat sub tutela Ministerului Culturii si Cultelor, fara avizul obligatoriu al acestei autoritati (art. 30 din Legea nr. 311/2003).
Ulterior, Consiliul Local B a hotarat urmare a rezolvarii favorabile a recursului ierarhic formulat de cel interesat ca actul sa nu-si mai produca efectele juridice pentru care a fost adoptat.
Ca o consecinta a acestui control ierarhic de legalitate si oportunitate organul emitent a decis revocarea actului administrativ atacat. Dar in ziua revocarii HCL nr. 42/2004 inculpatul H.G, nesocotind precizarile facute de prefect si in dispretul prevederilor Legii nr.213/1998, urmarind aceeasi finalitate, a initiat un alt proiect de hotarare, validat in sedinta consiliului local, hotarare prin care s-a decis retragerea dreptului de administrare al Muzeului B asupra parcarilor identificate mai sus, care poarta avizul secretarului primariei, inculpatul M.L ce avea latitudinea sa nu o contrasemneze daca o considera ilegala (art.49 din legea nr. 215/2001).
Or, atat inculpatul cat si serviciul public administrativ emitent, nu dispuneau unilateral de prerogativa revocarii dreptului de administrare al Muzeului B asupra bunurilor pe care acesta le detinea cu acest titlu, singura autoritate care avea legal aceasta latitudine fiind Ministerul Culturii si Cultelor caruia nu i s-a cerut avizul expres prevazut de legiuitor si care nu-si manifestase acordul prealabil (art.15 din legea nr. 311/2003).
Prin urmare, Curtea a retinut ca Muzeul B este un bun care potrivit legii este de interes public, intrand in domeniul public de interes national (art. 1 din legea nr. 213/1998, inclusiv pozitia 28 din anexa la lege), ceea ce denota ca printr-un act juridic unilateral nu se putea deroga de la o norma imperativa, intrucat forta juridica a legii este deosebita de aceea a actelor administrative - autoritatea legii se intemeiaza pe suveranitatea statului, pe cand, autoritatea actului administrativ deriva din lege, de aceea, actul administrativ se subordoneaza intotdeauna legii.
Pe de alta parte, art. 38 din legea nr.215/2001 in varianta in vigoare la momentul emiterii HCL 42/2004 si HCL 5/2005 nu permitea aceasta operatiune a radierii si transferului dreptului de proprietate ori de administrare asupra unor bunuri incluse in domeniul public al statului, singura operatiune juridica permisa asupra acestor bunuri fiind, potrivit lit. f. si g ale articolului sus amintit „administrarea domeniului public si privat al comunei sau orasului (domenii in care nu era inclus si Muzeul B ce era declarat de interes public national, aflat in administrarea Ministerului Culturii si Cultelor ca institutie cu atributii in domeniul muzeelor si colectiilor publice).
Cea de-a doua operatiune posibila potrivit lit. g. era darea in administrare, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica a comunei sau orasului, ceea ce nu este cazul in speta, potrivit acelorasi considerente mai sus expuse (Muzeul B fiind o institutie de rang national).
Totodata, intre operatiunea juridica dispusa prin actul administrativ atacat si domeniul de aplicare a textului redat de art.38 lit. b din Legea nr. 215/2001 nu exista nici o legatura, paragraful invocat in aparare referindu-se la cu totul alte aspecte, respectiv „aprobarea statutului comunei sau al orasului, a regulamentului de organizare si functionare a consiliului”.
Mai mult, Consiliul Local B, depasindu-si atributiile cu care a fost investit prin lege, a instituit un drept si in favoarea Consiliului Judetean fara a avea avizul scriptic al acestei autoritati a administratiei publice locale.
Analizand motivele invocate in sustinerea cererii de revizuire a deciziei de recurs redata mai sus, instanta retine ca in temeiul art.394 lit. a) Cod procedura penala , revizuirea poate fi ceruta „cand s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei”.
Revizuientii au invederat ca imprejurarea necunoscuta atat de catre procuror, cat si de catre instante in instrumentarea cauzei, este natura juridica a dreptului de administrare constituit in favoarea Muzeului B, intrucat dreptul de administrare operativa era dreptul pe care organizatiile socialiste de stat il aveau asupra bunurilor ce li se repartizau planificat din fondul unitar al proprietatii socialiste de stat, un astfel de drept fiind necunoscut de actuala legislatie, de dreptul pozitiv in vigoare, disparand odata cu dreptul principal din care izvora, adica odata cu proprietatea socialista de stat, ca efect al Legii 15/1990.
Cazul de revizuire pe care se intemeiaza cererea revizuientilor presupune descoperirea unor fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei. In sensul acestor prevederi, faptele probatorii trebuie sa fie noi, iar nu mijloacele de proba a unei fapte sau imprejurari cunoscute de instanta la solutionarea cauzei (a se vedea decizia CSJ nr.3050/2000). Pe calea revizuirii nu este, deci, posibila, o prelungire a probatoriului pentru fapte sau imprejurari cunoscute de instanta si nici o readministrare sau o reinterpretare a probatoriului administrat (a se vedea C.A. Bucuresti, Sectia a - II-a penala, dec. nr.32/A/2000, dec. nr.2/2003), noi trebuind sa fie faptele sau imprejurarile invocate, de natura a stabili existenta unei erori judiciare si a conduce la o alta solutionare a cauzei, iar nu aprecierea probelor facuta de catre instanta de revizuire (a se vedea C.A. Brasov, dec. nr.1003/R/2003).
Deci, cu privire la prima conditie ce se cere a fi indeplinita, in literatura de specialitate s-a aratat ca expresia „fapte sau imprejurari noi” semnifica probele propriu-zise, adica elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit in calea de atac a revizuirii. In acest sens, constituie „fapte sau imprejurari” orice intamplare, situatie, stare, care, in mod autonom sau in coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotararii de condamnare. Pentru existenta cazului de revizuire invocat este necesar a fi „noi” faptele sau imprejurarile invocate sau faptele probatorii si mijloacele de proba prin care acestea pot fi administrate in cauza. Pot fi de asemenea considerate „noi” si mijloacele de proba care nu au putut fi cunoscute de instanta la data solutionarii cauzei, desi aceasta cunostea „faptele probatorii”, neputand fi insa considerate ca avand acest caracter mijloacele de proba propuse in completarea dovezilor administrate.
Or, in speta observam ca toate cele trei instante care au instrumentat cauza in cele trei grade de jurisdictie au analizat chestiunea abilitarii legale a revizuientilor de a “retrage” pe cale administrativa, respectiv prin HCL nr.5/2005 dreptul de administrare operativa constituit in favoarea Muzeului B. Observam ca revizuientii nu invoca un fapt necunoscut de instanta, in sensul celor explicate anterior, si nici un fapt probatoriu nou sau un mijloc de proba in dovedirea unui fapt probatoriu imposibil de administrat in fata instantei la momentul solutionarii cauzei si care ar fi devenit administrabil intre timp, ci invoca chestiunea necunoasterii exacte de catre instanta a naturii juridice a dreptului de administrare operativa, un drept ce se sustine a fi fost derivat din dreptul de proprietate socialista.
Or, in aceste conditii, in care instanta de recurs a statuat in mod cat se poate de evident in motivarea condamnarii inculpatilor ca acestia “au abuzat de functia publica pe care o detineau, nerespectand voit dreptul de administrare al Muzeului B, pe care l-au transferat fara acordul institutiei tutelare, institutie la care face referire art.29 din Legea nr. 311/2003”, analizand in considerente regimul juridic (si nu “natura”) al acestui drept, conchizand ca este o modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publica apartinand Statului roman, instanta de revizuire observa ca motivul invocat in sustinerea cererii nu indeplineste atat conditia de a fi “un fapt sau o imprejurare noua”, cat si conditia de a dovedi netemeinicia hotararii de condamnare, urmand a respinge cererea ca nefondata.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs revizuientii care in motivele sustinute oral in fata instantei, dar si in cele aratate in scris la dosar ( filele 18-23, 26-30, 34-40), au aratat in esenta urmatoarele:
Revizuientul H.G a invocat urmatoarele: instanta care l-a condamnat a conchis in dezacord cu HCL 5/2005 ca ceea ce s-a retras Muzeului B este dreptul de administrare nascut conform art. 12 din legea 213/1998 sau cel nascut potrivit OG 68/2001 SI Legea nr. 5/2000, iar nu dreptul de administrare operativa. S-a sustinut ca potrivit HCL 5/2005 ceea ce s-a revocat este dreptul de administrare operativa. S-a subliniat faptul ca motivele invocate de catre revizuient se incadreaza in cerintele textului de lege anterior amintit (394 lit. a Cod procedura penala), deoarece prin noutati se poate intelege si ideea ca instanta care a dat hotararea supusa revizuirii nu a facut nicio judecata de valoare cu privire la starea, situatia invocata de catre revizuienti.
Revizuientul M.L a invocat urmatoarele:cererea de revizuire se intemeiaza pe dispozitiile art. 394 lit. a Cod procedura penala, fiind vorba de fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de catre instanta la solutionarea cauzei, respectiv calificarea juridica a dreptului inscris in Cartea funciara pentru Muzeul B, spunand ca este o administrate operativa intemeiata pe legislatia socialista anterioara anului 1990, administrare operativa care a incetat in anul 1990 odata cu abrogarea legislatiei anterioare.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma recursurilor formulate de catre cei doi revizuienti Curtea constata ca acestea sunt nefondate, urmand sa fie respinse ca atare pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia penala nr.366/R/2007 a Curtii de Apel Brasov, pronuntata in dosarul nr.2697/338/2007 al Judecatoriei Zarnesti, revizuientii au fost condamnati la cate o pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare, cu aplicarea art. 81 Cod penal, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice, prevazuta de art.248 Cod penal.
Potrivit dispozitiilor art. 394 lit. a Cod procedura penala, revizuirea poate fi ceruta cand s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei.
Prin urmare, un prim pas pe care il are de facut instanta este acela de a analiza daca motivele invocate de catre revizuienti indeplinesc cerintele textului de lege anterior amintit.
Asa cum rezulta din motivele de recurs si care au fost invocate de fapt, si in fata primei instante, ceea ce se critica de catre recurenti este modul in care instanta care a pronuntat solutia de condamnare a celor doi a analizat natura dreptului de administrare al Muzeului Bran, ce a fost retras prin HCL.
Asa cum a stabilit si prima instanta, revizuirea, este o cale de atac extraordinara de fapt, si reprezinta o exceptie de la principiul non bis in idem, permisa de reglementarile art.2 par.2 al Protocolului nr.7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Revizuirea este un remediu procesual reglementat strict de legiuitor in scopul inlaturarii unor grave erori de fapt pe care le poate contine o hotarare judecatoreasca definitiva.
Revizuirea nu poate fi o prelungire a probatoriului pentru fapte sau imprejurari cunoscute de instanta si nici o readministrare sau o reinterpretare a probatoriului.
Asa cum rezulta din actele dosarului, revizuientii solicita la acest moment procesual o reinterpretare a probatoriului ce a fost administrat in cauza in care s-a pronuntat sentinta de condamnare a carei revizuire se cere. Se solicita ca instanta investita cu solutionarea cererii de revizuire sa analizeze natura juridica a dreptului de administrare al Muzeului B asupra respectivelor parcele de teren, aratand ca instanta care a pronuntat solutia de condamnare nu a avut in vedere, ca in speta, este vorba de un drept de administrare operativa.
Curtea constata ca, instanta investita cu cererea de revizuire, in prima instanta sau in recurs nu se poate subroga in drepturile si obligatiile ce revin instantei care a analizat deja probatoriul administrat, ce a stat la baza solutiei de condamnare.
Asa cum rezulta din hotararea de condamnare, instanta a facut referire la acest drept de administrare.
Potrivit dispozitiilor art. 394 lit. a Cod procedura penala, legiuitorul a instituit doua conditii cu privire la faptele sau imprejurarile noi la care face referire acest text de lege: pe de o parte, sa nu fi fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei, intrucat nu au fost invocate in fata acesteia, nu rezulta din materialul probator existent la dosar, iar pe de alta parte, prin invocarea lor sa se tinda a dovedi netemeinicia hotararii de achitare, incetare a procesului penal sau condamnare, cum este cazul in speta.
Curtea constata ca nu este indeplinita prima conditie, in ceea ce priveste caracterul de noutate al aspectelor invocate de catre recurenti.
Modul in care instanta care a pronuntat solutia de condamnare, a interpretat natura juridica a acestui drept de administrare al Muzeului B nu poate face obiectul controlului de catre instanta investita cu aceasta cerere de revizuire.
Analizand actele si lucrarile dosarului in care s-a pronuntat hotararea penala a carei revizuire se cere, Curtea constata ca nici chiar Consiliul Local B, si implicit cei doi inculpati, la vremea la care au emis hotarari cu privire la acest drept nu au facut vreo distinctie intre drept de administrare operativa si dreptul de administrare. In acest sens, Curtea are in vedere faptul ca in hotararea de consiliul local nr. 42/2004 se face vorbire de drept de administrare operativa, in proiectul de HCL 5/2005 se face vorbire de un simplu drept de administrare, in convocatorul de la fila 97 dosar prima instanta se face vorbire tot de un drept de administrare. Chiar si in HCL 5 /2005 in legatura cu care s-a pronuntat hotararea de condamnare a revizuientilor se face referire la faptul ca se revoca dreptul de administrare al Muzeului B.
Instanta care a pronuntat hotararea de condamnare a avut atasate la dosar si extrasele CF, dar si alte inscrisuri in care se face referire la dreptul de administrare operativa.
Avand in vedere ca aspectele invocate de catre recurenti nu indeplinesc conditiile cerute de art. 394 lit. a Cod procedura penala, in sensul ca nu au caracter de noutate, dar si faptul ca in aceasta cale de atac nu se poate reaprecia probatoriul deja administrat sau reinterpreta, Curtea constata ca in mod legal si temeinic, prima instanta a respins ca nefondata cererea de revizuire formulata de catre inculpatii H.G. si M.L.
Fata de toate aceste considerente, in temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedura penala, au fost respinse recursurile declarate de catre cei doi revizuienti ca nefondate.
(Decizia penala nr. 1001/30.11.2011 – redactor M D)
??
??
??
??
6