Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Inadmisibilitatea recursului declarat impotriva incheierii de transpunere a cauzei de la o sectie la alta, din cadrul aceleiasi instante. Decizie nr. 143/R din data de 08.04.2008
pronunțată de Curtea de Apel Brasov

Inadmisibilitatea recursului declarat impotriva incheierii de transpunere a cauzei de la o sectie la alta, din cadrul aceleiasi instante.

Constata ca prin incheierea din 8.02.2008 pronuntata de Tribunalul Brasov – sectia comerciala si contencios administrativ s-a dispus transpunerea cauzei reprezentand contestatia la executare formulata de S.C. „I.T. ’97” S.R.L., catre sectia civila a aceluiasi tribunal.
In considerentele incheierii se retine ca instanta comerciala solutioneaza doar contestatiile la titlu reprezentate de hotarari judecatoresti comerciale, si chiar daca obiectul litigiului s-ar limita doar la contestatia la titlu executoriu reprezentat de contractul de credit, acest contract are natura civila si nu poate fi asimilat titlurilor comerciale si nici operatiunilor bancare.
Impotriva hotararii a declarat recurs intimata B.C.R. S.A. – sucursala Pucioasa solicitand respingerea exceptiei de necompetenta materiala functionala a sectiei comerciale a Tribunalului Brasov si continuarea judecatii in fata sectiei comerciale.
In motivarea recursului s-au invocat in esenta dispozitiile deciziei nr. XV din 5.02.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie potrivit carora daca contestatia la executare propriu-zisa sau contestatia la titlu vizeaza un titlu emis in materie comerciala, aceasta se solutioneaza de sectia comerciala a instantei competente.
Se mai arata ca, in speta, contractul de credit are caracter comercial rezultand din dispozitiile art.3 pct.4 Cod comercial, astfel cum a recunoscut si contestatoarea in motivele de recurs invocate cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 43 Cod comercial.
Intimata S.C. „I.T. ’97” S.R.L. a depus intampinare solicitand respingerea recursului ca inadmisibil intrucat incheierea recurata are caracter interlocutoriu.
Prin notele scrise, recurenta a aratat ca incheierea recurata este susceptibila de a fi atacata cu recurs potrivit art. 299 alin.2 coroborat cu art. 282 alin.2 Cod procedura civila.
Analizand hotararea recurata in raport cu motivele de recurs si exceptia inadmisibilitatii recursului invocata din oficiu, in baza art. 3041 Cod procedura civila s-au constatat urmatoarele:
Impotriva sentintei civile nr. 6804/27.07.2007 pronuntate de Judecatoria Brasov, a declarat recurs contestatoarea S.C. „I.T. ’97” S.R.L. Bucuresti, cererea de recurs fiind inregistrata la sectia civila a Tribunalului Brasov, completul investit dispunand prin incheierea din 22.01.2008 transpunerea cauzei catre sectia comerciala a instantei.
Prin incheierea recurata, sectia comerciala a Tribunalului Brasov a dispus transferarea cauzei la sectia civila a instantei.
Potrivit art. 282 Cod procedura civila, incheierile premergatoare, atat cele preparatorii cat si cele interlocutorii, pot fi atacate numai odata cu fondul. De la aceasta regula sunt exceptate incheierile prin care s-a intrerupt ori suspendat cursul judecatii, care pot fi atacate separat, cu conditia, in principiu, ca si hotararea ce urmeaza a fi pronuntata in cauza respectiva sa fie susceptibila de a fi atacata cu recurs, legiuitorul nepermitand un recurs la recurs.
Avand in vedere ca prin transpunerea cauzei de la o sectie la alta si inaintarea dosarului catre presedintele sectiei in vederea fixarii unui termen de judecata nu are loc o intrerupere sau suspendare a cursului judecatii, ci doar o amanare a judecatii, s-a constatat ca din perspectiva art. 282 Cod procedura civila recursul nu este admisibil. Pe de alta parte, hotararea ce urmeaza a fi pronuntata de instanta de recurs nu este susceptibila de a fi atacata cu recurs, astfel incat nici incheierile premergatoare acestei hotarari nu pot fi atacate cu recurs. In consecinta, nici sub acest aspect recursul nu este admisibil.
Prevederile art. 158 Cod procedura civila invocate de recurenta nu sunt aplicabile in speta intrucat prin incheierea atacata nu s-a pus problema competentei materiale a instantei, ci doar a sectiei. Ori, astfel cum rezulta si din considerentele deciziei XV/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, impartirea pe sectii este o chestiune de organizare judecatoreasca, diferita de competenta de solutionare a caii de atac ce se verifica in raport cu nivelul instantei. Se mai arata ca sectiile celorlalte instante nu au o competenta proprie prevazuta in texte de lege, susceptibile de interpretari diferite. In acest context, reamintim prevederile art. 290 Cod procedura civila aplicabile si recursului conform art. 316 Cod procedura civila, prevederi ce permit presedintelui ultimei sectii investite sa dispuna trimiterea apelului/recursului la sectia cea dintai investita, atunci cand apelurile/recursurile facute impotriva aceleiasi hotarari au fost repartizate la sectii deosebite. Textul de lege permite asadar ca, in caz de conflict intre sectiile aceleiasi instante, cauza sa fie solutionata de prima sectie investita, fara a se mai pune problema naturii juridice a pricinii.
Relativ la dispozitiile deciziei XV/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a constatat ca dispozitivul hotararii statueaza asupra competentei instantei comerciale doar in cazul in care contestatia la executare vizeaza o hotarare judecatoreasca comerciala sau un alt titlu comercial emis de un organ jurisdictional. In speta, contractul de credit incheiat de parti reprezinta un titlu executoriu ce nu a fost emis de un organ jurisdictional, astfel incat exceptia prevazuta de hotararea susmentionata nu este aplicabila.
Pe de alta parte, conform art. 1 Cod comercial, in comert se aplica Codul comercial, iar unde legea comerciala nu dispune, se aplica dispozitiile Codului civil. Rezulta astfel ca jurisdictia comerciala specializata presupune aplicarea unor norme speciale, de natura comerciala si doar in subsidiar se completeaza cu normele de drept comun. Singurele dispozitii speciale in materie de executare silita ramase in vigoare, urmare a abrogarii art. 889 Cod comercial sunt cele cuprinse in art. 910-935 Cod comercial care nu sunt incidente in cazul contestatiei la executare, astfel incat nici din acest punct de vedere nu exista impedimente ca solutionarea pricinii sa se realizeze de prima sectie investita cu judecarea recursului.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art. 312 Cod procedura civila, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B.C.R. S.A. – sucursala Pucioasa impotriva incheierii din 8.02.2008 pronuntate de Tribunalul Brasov – sectia comerciala si contencios administrativ.
Decizia nr.143/R din 8 aprilie 2008 – C.B.

Sursa: Portal.just.ro