Actiune avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a unor acte juridice. Competenta materiala in raport cu obiectul actiunii. Decizie nr. 35/COM/ din data de 30.01.2008
pronunțată de Curtea de Apel Constanta

a) Obiectul litigiului si partile din proces
Prin cererea inregistrata sub nr. 2324/88/2007 la Tribunalul Tulcea reclamanta S.C. A. S.A. TULCEA a chemat in judecata pe paratii O.A., O.V. si O.G., precum si pe D.I., pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a sentintei civile nr. 2220 din 1 iunie 1994 a Judecatoriei Tulcea, nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 emis de Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 26/17 mai 2004 emis de Biroul Notarial J.P., precum si nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 620 din 19 mai 2004.
S-a sustinut in motivarea cererii ca, prin actele a caror nulitate absoluta se solicita a se constata s-a instrainat din domeniul public al municipiului Tulcea terenul avand nr. cadastral 2822, intabulat in C.F. 7635/N a municipiului Tulcea, teren pe care se afla tevile de apa rece ale municipiului Tulcea, si cum retelele de alimentare cu apa, cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente alcatuiesc domeniul public al statului si al unitatilor administrativ teritoriale, nu pot face obiectul instrainarii, fiind inalienabile.
b) Hotararea tribunalului
Instanta a pus in discutia partilor, exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Tulcea, in solutionarea cauzei in raport de obiectul acesteia.
Prin sentinta civila nr.1971/1.11.2007 Tribunalul Tulcea a declinat competenta solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Tulcea.
Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut ca prin cererea de chemare in judecata formulata reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute in principal a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 emis de Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a certificatului de mostenitor nr. 26/17 mai 2004 a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 620 din 19 mai 2004.
Actiunea in constatarea nulitatii absolute a actelor aratate este de competenta, in prima instanta, a judecatoriei, neavand relevanta in speta de fata ca reclamanta este un comerciant si ca ar determina in aceasta calitate natura comerciala a cauzei, intrucat in primul rand se solicita anularea unor acte juridice incheiate intre persoane fizice care nu au nici o legatura cu calitatea de comerciant a reclamantei.
In al doilea rand, legea speciala, respectiv Legea nr. 18/1991, invocata ca temei al anularii titlului de proprietate, prevede o procedura si o competenta exclusiva in ce priveste judecarea unei astfel de actiuni, astfel ca in mod evident, doar Judecatoria Tulcea poate sa decida asupra nulitatii unui titlu de proprietate.
In consecinta, cum aceasta cerere de constatare a nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 este una principala, modul de rezolvare a acestei cereri influentand si modul de rezolvare a celorlalte cereri si cum competenta materiala revine judecatoriei, tribunalul avand doar competenta de a solutiona recursul in material proceselor funciare.
c) Recursul
Impotriva acestei hotarari a declarat in termen reclamanta criticand-o ca fiind nelegala pentru urmatoarele motive:
- cererea reclamantei are un caracter comercial care este dat de calitatea de comerciant al acesteia caz in care se aplica dispozitiile art.7201 si urmatoarele din Codul de procedura civila , cererea in constatarea nulitatii fiind neevaluabila in bani
- chiar si in situatia in care s-ar accepta ca cererea are un caracter civil devin aplicabile dispozitiile art.2 al.1 lit.b teza 2 din Codul de procedura civila
- litigiul a fost intemeiat pe dispozitiile art.11 din Legea nr. 213/1998 astfel ca in conformitate cu dispozitiile art.23 are o natura de contencios administrativ, competenta apartinand tribunalului
Recursul a fost intemeiat generic pe dispozitiile art.296 si urmatoarele din Codul de procedura civila, dispozitiile care reglementeaza apelul nicidecum recursul.
La termenul din 30.01.2008 curtea a calificat calea de atac ca fiind recurs potrivit dispozitiile art.158 al.3 din Codul de procedura civila, iar temeiul de drept al recursului fiind art.304 pct.9.
d) Curtea
Examinand recursul prin prisma criticilor aduse hotararii curtea constata urmatoarele:
Potrivit art.2 al.1 lit.a din Codul de procedura civila "tribunalul judeca, in prima instanta:
a) procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani;"
Pentru a determina instanta competenta trebuie calificata natura cererii de chemare in judecata.
Legiuitorul roman a aratat in art.3, 4 si 6 din Codul comercial care fapte sunt considerate ca fapte de comert, iar atunci cand urmeaza sa se stabileasca daca un act este sau nu comercial trebuie avut in vedere ca regula este civilitatea actului iar comercialitatea exceptia. In caz de dubiu se va tinde spre natura civila a actului.
In speta, in raport de obiectul cererii de chemare in judecata nu exista nici un dubiu ca natura cauzei este una civila astfel ca nu are nici o relevanta faptul ca reclamanta este o societate comerciala, si aceasta cu atat mai mult cu cat prin Legea nr. 18/1991 legiuitorul a stabilit o procedura si o competenta speciala in ceea ce priveste titlurile de proprietate emise in baza acestui act normativ, competenta de la care partile nu pot deroga.
Desi reclamanta a sustinut in fata primei instante ca litigiul sau are o natura comerciala, in recurs, tocmai pentru a reusi sa atraga competenta tribunalului, a invocat natura contencios administrativa, argumentare care nu are nici o legatura cu dispozitiile art.2 al.1 lit. b, m, s din Legea nr. 554/2004 litigiul fiind purtat cu persoane fizice nicidecum cu o autoritate publica.
Potrivit dispozitiilor art.129 al.6 din Codul de procedura civila "judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii" ei nefiind tinuti de temeiul juridic invocat de parti, astfel ca natura litigiului este determinata de obiectul cererii reclamantei nicidecum de dispozitiile art.11 si 23 din Legea nr. 213/1998.
Recurenta prin motivele de recurs solicita ca in situatia in care se va stabili natura civila a cauzei competenta sa fie stabilita in favoarea tribunalului invocand dispozitiile art.2 al.1 lit.b teza 2 din Codul de procedura civila curtea retine ca aceste dispozitii reglementeaza litigiile exceptate de la competenta tribunalului.
Pentru aceste considerente curtea apreciaza ca tribunalul a calificat corect cererea reclamantei, stabilind natura sa civila si care potrivit art.1 pct.1 din Codul de procedura civila apartine judecatoriei, instanta cu plenitudine de competenta in materie civila motiv pentru care, in temeiul art.312 din Codul de procedura civila, recursul este respins ca nefondat.