Procedura insolventei. Conditiile atragerii raspunderii membrului organului de conducere.
1.Raspunderea instituita de textul art.137 din Legea nr.64/1995 si in prezent, de textul art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala, izvorata din contractul de mandat incredintat administratorilor prin actul constitutiv, ci o raspundere legala, delictuala, instituita prin aceste dispozitii legale.
2. Dispozitiile legale mentionate privitoare la atragerea raspunderii membrilor de conducere nu instituie o prezumtie de culpa impotriva acestora, asa incat, beneficiind de prezumptia de nevinovatie pana la proba contrara, faptele acestora urmeaza a fi dovedite de catre reclamanti, indiferent de calitatea acestora.
3. Fiecare din faptele retinute in textele de lege mentionate presupune, sub aspectul formelor de vinovatie un regim juridic distinct, unele dintre acestea putand fi savarsite doar cu intentie, care urmeaza sa fie dobandita in fiecare caz in parte.
4. Judecatorul sindic nu este obligat, dupa pronuntarea hotararii de atragere a raspunderii membrilor organului de conducere, si la stabilirea sumelor datorate creditorilor, sa dispuna , din oficiu, la desemnarea unui executor judecatoresc care sa procedeze la executarea acestor sume.
Sectia comerciala - Decizia comerciala nr.327/10 aprilie 2009
Prin sentinta nr.1947/C/2008 pronuntata de judecatorul sindic in dosar nr.32/85/2003 al Tribunalului Sibiu s-a admis in parte cererea creditorilor DGFP Sibiu, Directia Fiscala Locala a Municipiului Sibiu si SC „E.” SA Sibiu pentru atragerea raspunderii membrilor organului de conducere ai debitoarei SC „E.P.” SRL pentru plata pasivului nerecuperat in procedura falimentului si s-a dispus obligarea paratilor M.S. si K.C. in solidar la plata sumei de 24.894,51 lei, cererea fiind respinsa fata de un al treilea administrator – P.L.
Prin aceeasi sentinta a fost inchisa procedura insolventei fata de debitoare in temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.64/1995.Pentru a pronunta aceasta solutie judecatorul sindic a retinut, in ce priveste inchiderea procedurii falimentului, faptul ca judecatorul sindic a aprobat raportul final si toate fondurile din averea debitoarei au fost distribuite.
Cat priveste atragerea raspunderii fata de cei doi parati s-a retinut in sarcina acestora savarsirea faptei prevazute de textul art.137 lit.c si d din Legea nr.64/1995.
Cu privire la prima fapta, prevazuta sub art.137 lit.c din lege s-a retinut ca nu s-a preocupat pentru recuperarea de la SC „A.” SRL a sumei de 21.665,15 lei si de la SC „S.” SRL a sumei de 1007, 93 lei, aceste creante devenind prescrise din culpa paratilor.
Raportat la fapta prevazuta de art.137 lit.d din lege s-a retinut ca din culpa acestora au fost eronat inregistrate in contabilitate operatiunile in legatura cu cesionarea partilor sociale ale asociatului M.S. catre asociata K.C., prejudiciul fiind in suma de 2.221,43 lei.
Cat priveste pe paratul P.L. s-a retinut ca acesta nu detinea calitatea de administrator in perioada in care s-au savarsit faptele imputate celor doi parati.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs paratii M.S. si K.C. precum si creditorii DGFP Sibiu si AVAS Bucuresti.
In recursul lor M.S. si K.C. solicita modificarea sentintei in sensul respingerii cererii creditorilor de atragere a raspunderii pentru faptele imputate.
M.S. sustine, in legatura cu creanta de la SC „A.” SRL in suma de 21.665,14 lei, ca acesta putea fi recuperata pana la 13.12.2002 ( fiind scadenta la 13.12.1999) inclusiv, deci dupa data de 1.10.2001 cand i-a incetat calitatea de administrator.
Cat priveste operatiunile contabile eronat inregistrate in contabilitate in legatura cu cesionarea partilor sociale catre K.C., se sustine ca aceasta operatiune nu-i poate fi imputabila intrucat nu mai detinea nici calitatea de asociat cu atat mai mult pe aceea de administrator.
In recursul sau K.C. sustine ca a facut numeroase demersuri pentru recuperarea creantelor de la cele doua societati fiind realizata, la un moment dat, inclusiv o compensare a datoriilor cu SC „S.” SRL .
Chiar daca nu s-ar retine in favoarea sa aceste demersuri se apreciaza ca faptul de a nu fi depus diligentele necesare pentru incasarea creantelor nu poate constitui suficient motiv pentru atragerea raspunderii sale.
Sub un alt aspect, se sustine ca in mod nelegal s-a dispus de catre judecatorul sindic obligarea sa in solidar cu paratul M.S. in conditiile in care cei trei administratori au condus societatea in perioade diferite, recurenta preluand mandatul la data de 2.11.2001.
Ambii recurenti sustin si faptul ca devreme ce in legatura cu paratul P.L. s-a retinut, pentru a-l absolvi de neresponsabilitate, imprejurarea ca nu a indeplinit functia de administrator intr-o anumita perioada, acelasi argument se impune a fi avut in vedere pentru a-i absolvi de raspundere pe recurenti.
In recursurile lor DGFP Sibiu si AVAS Bucuresti solicita modificarea sentintei in sensul obligarii in solidar a tuturor celor trei administratori la plata intregului pasiv, respectiv la 2.270.868 lei, chiar daca prin expertizele efectuate in cauza se are in vedere doar sumele nerecuperate de la creditorii susmentionati.
Se sustine in acest sens ca cei trei administratori au ridicat din trezoreria societatii sume mari de bani pe care nu le-a restituit ceea ce a condus la falimentarea societatii.
Pe de alta parte, in recursul sau DGFP Sibiu sustine ca potrivit art.1082 Cod civil raportat la art.137 din Legea nr.64/1995 republicata, culpa paratilor este prezumata dat fiind ca acestia au actionat in baza unui mandat comercial.
In recursul sau AVAS Bucuresti sustine necesitatea atragerii raspunderii celor 3 administratori inclusiv in considerarea faptului ca in realizarea mandatului lor acestia raspund, potrivit art.1540 alin.1 nu numai pentru dol ci si pentru culpa grava.
Pe de alta parte, se sustine ca judecatorul sindic era obligat, dupa stabilirea sumelor datorate de parati pe temeiul raspunderii, sa desemneze un executor judecatoresc care, pe baza tabelului creditorilor pus la dispozitie de catre lichidator, sa procedeze la distribuirea sumelor catre creditori.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate se constata urmatoarele :
In primul rand, nu poate fi primita sustinerea recurentilor DGFP si AVAS Bucuresti potrivit cu care raspunderea instituita prin textul art.137 din Legea nr.64/1995 si, in prezent de textul art.138 din Legea nr.85/2006 ar fi o raspundere contractuala, izvorand din mandatul incredintat administratorilor prin actul constitutiv.
Prin dispozitiile legale mentionate legiuitorul a reglementat un caz de raspundere delictuala de sine statator, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun in materie, care se declanseaza in conditii proprii si, implicit, are si o reglementare proprie, ea derivand nu din neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a mandatului dat organelor de conducere, ci din savarsirea faptelor enumerate in art.137 alin.1 din Legea nr.64/1995 republicata ( respectiv art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006), fiind chiar imposibil din punct de vedere juridic mandatare membrilor organului de conducere in sensul de a nu savarsi faptele ilicite mentionate. Ca atare, raspunderea membrilor organului de conducere deriva exclusiv din textele de lege indicate, si nu din dispozitiile legale care, in contextul legii nr.31/1990 reglementeaza mandatul comercial.
Asa fiind, pentru aceste argumente, criticile celor doi recurenti privitoare la necesitatea antrenarii raspunderii paratilor pe temeiul obligatiilor sale rezultand din contractul de mandat astfel cum acesta este reglementat in contextul Legii nr.31/1990 urmeaza a fi respinse ca neintemeiate.
In al doilea rand, ca o consecinta a faptului ca in cazul prevazut de art.137 alin.1 din Legea nr.64/1995 republicata ( art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006) nu ne aflam in fata unui caz de raspundere contractuala, nu poate fi retinuta nici sustinerea privitoare la existenta in aceste cazuri a unei raspunderi civile prezumate, asa incat culpa( in sens larg) persoanelor vinovate va trebui dovedita in fiecare caz in parte, respectiv pentru fiecare dintre faptele limitativ determinate in continutul textelor de lege mentionate, sarcina probei revenind reclamantului, in conditiile art.1169 Cod civil.
In al treilea rand, cu privire la forma de nevinovatie ( de culpa in sens larg) avuta in vedere de legiuitor nu poate fi primita sustinerea recurentelor in sensul ca raspunderea intervine pentru orice fel de culpa, forma acesteia trebuind dedusa in mod concret din fiecare caz anume reglementat in textul legii, sub forma intentiei sau a culpei la momentul savarsirii faptei.
Cu toate acestea, unele dintre faptele ilicite prevazute in textul in discutie nu se pot savarsi decat cu intentie, judecatorul sindic avand obligatia de a stabili cu claritate aceste aspecte.
Sub acest aspect, se constata ca in legatura cu ambele fapte retinute a fi savarsite de catre cei doi administratori, respectiv ca in temeiul art.137 lit.c din Legea nr.64/1995 republicata cei doi administratori au marit in mod fictiv pasivul societatii iar potrivit art.137 lit.d din acelasi act normativ au tinut o contabilitate neconforma cu legea, judecatorul sindic a retinut ca aceste fapte ar fi savarsite din culpa, ceea ce nu corespunde intentiei legiuitorului.
Intr-adevar, fapta de a fi marit pasivul societatii deroga de la dreptul comun in ceea ce forma de vinovatie cu care poate fi savarsita, astfel ca este necesar ca aceasta sa fie savarsita cu intentie, intrucat ascunderea, deturnarea sau marirea fictiva presupune cu necesitate un scop ilicit, prevazut si urmarit de catre faptuitor prin savarsirea unor fapte dolosive, de creare a unei situatii aparente cu privire la situatia pasivului societatii si ascunderea celei reale.
In acest context, nedepunerea diligentelor pentru recuperarea unor creante nu poate constitui suficient temei pentru a se retine o atare fapta in contextul art.137 lit.c din lege. Numai daca, in mod intentionat paratii au urmarit impiedicarea recuperarii acestor sume, o atare fapta poate fi retinuta in sarcina lor, ceea ce in cauza nu s-a dovedit.
Pe de alta parte, asa cum s-a aratat, niciunul din cei trei parati nu au fost administratori pe intreaga perioada de 3 ani, in care, teoretic, s-ar fi putut promova o actiune in recuperarea creantelor de la cele doua societati comerciale indicate in cauza, asa incat fiecare dintre acestia pot fi exonerati de raspundere pe acest temei.
Cu privire la fapta de a nu fi observat, in calitate de administratori, gresita inregistrare in contabilitate a cesiunii partilor sociale ale paratului M.S. catre K.C., din nou se retine in mod gresit ca aceasta inscriere poate fi atribuita neglijentei administratorilor in gestionarea acestei activitati cand, in realitate aceasta fapta nu poate savarsi decat cu intentie, faptuitorul urmarind inregistrarea unor date eronate in contabilitate de natura sa induca in eroare asupra adevaratei situatii financiare a societatii, ceea ce nu s-a dovedit in cauza.
Pe de alta parte, asa cum s-a aratat la momentul efectuarii operatiunilor contabile imputate, odata cu predarea partilor sociale, recurentul M.S. nu mai indeplinea functia de asociat ori de administrator al societatii debitoare.
In al treilea rand, nu pot fi primite nici criticile AVAS Bucuresti legate de faptul ca judecatorul sindic era obligat odata cu stabilirea sumelor pentru care s-a antrenat raspunderea paratilor sa procedeze la desemnarea unui executor judecatoresc care sa procedeze la executarea acestor sume, o atare obligatie nefiind prevazuta in sarcina sa.
In concluzie, cum in cauza nu s-a dovedit in legatura cu cei trei administratori savarsirea faptelor prevazute de art.137 lit.c si d din Legea nr.64/1995 republicata dar nici a altor fapte invocate de recurente, urmeaza a fi admise recursurile formulate de paratii M.S. si K.C. si a se modifica sentinta atacata in sensul de a se respinge cererea de atragere a raspunderii acestora pentru plata pasivului si, implicit, a se respinge recursurile formulate in cauza de catre DGFP Sibiu si AVAS Bucuresti.