Functionari publici cu statut special. Discriminare in acordarea drepturilor salariale. Conditii.
Politistii din politia judiciara nu pot beneficia de sporul de 30% acordat politistilor detasati la DNA prin art. 28 din O.U.G. nr.43/2002 si apoi prin O.U.G. nr.24/2004, in conditiile in care munca este prestata in structuri diferite, iar complexitatea muncii nu este identica.
Acordarea acestor drepturi de instanta de judecata presupune incalcarea principiului separatiei puterilor in stat, conform Deciziei nr.821/2008 a Curtii Constitutionale.
Art. 28 din O.U.G. nr.43/2002
si art. 1 din O.G. nr. 137/2000
Sectia de Contencios Administrativ si fiscal - Decizia 1012/30 septembrie 2008
Prin cererea in contencios administrativ inregistrata la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr.560/97/2008, reclamantul SINDICATUL a chemat in judecata pe paratii MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE, INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI HUNEDOARA, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR si a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligati primii doi parati la plata sumei reprezentand sporul de 30% din salariul de baza lunar pe perioada 01.09.2002-31.03.2006, actualizate cu indicele de inflatie de la data scadentei si pana la data efectuarii platii tuturor membrilor de sindicat, sa se anuleze situatia creata prin discriminare si sa fie obligati Inspectoratul General al Politiei Romane si Inspectoratul de Politie al judetului Hunedoara sa efectueze retroactiv mentiunile corespunzatoare in evidentele privind salarizarea membrilor de sindicat in sensul acordarii sporului de 30% din salarul lunar de baza pe perioada 01.09.2002-31.03.2006, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat, in esenta, ca membrii de sindicat pe care ii reprezinta sunt angajati ai Inspectoratului de Politie al judetului Hunedoara, desemnati ca organe de cercetare ale politiei judiciare si ca ofiterii de politie judiciara detasati la Departamentul National Anticoruptie primesc un spor de 30% din salariul de baza lunara, in baza O.U.G. nr.43/2002.
Prin sentinta nr.962/CA/2008 Tribunalul Hunedoara a respins exceptia necompetentei materiale a tribunalului, apreciind ca aceasta instanta este competenta a solutiona litigiul avand in vedere ca raportul de serviciu al reclamantilor reprezentati de sindicat este stabilit cu Inspectoratul de politie al judetului Hunedoara.
Tribunalul a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 1.09.2002-6.03.2005 considerand ca actiunea trebuia formulata in termenul de 3 ani reglementat de art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958.
S-a admis, de asemenea, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor I.G.P.R. si M.E.F., sustinandu-se ca acestia nu sunt ordonatorii principali de credite pentru bugetele din care ar trebui sa se faca plata drepturilor pretinse de reclamanti.
Pe fond s-a respins actiunea reclamantilor retinand ca prin Hotararile nr.418 si 417/2007 Consiliul National de Combaterea Discriminarii a solutionat spete similare si nu a constatat existenta unor situatii discriminatorii intre politistii din cadrul D.N.A. si cei din politia judiciara. Totodata, instanta a apreciat ca intre cele doua categorii exista diferente in ce priveste munca desfasurata, reclamantii reprezentati de sindicat nu indeplinesc nici cerinta de a fi detasati la D.N.A.
Impotriva hotararii a declarat recurs reclamantul SINDICATUL, solicitand a se dispune modificarea hotararii in sensul admiterii actiunii.
In motivarea recursului reclamantul sustine ca instanta a interpretat gresit dispozitiile legii atunci cand a constatat ca cele doua categorii de politisti nu se afla in situatii identice.
Sporul de 30% a fost acordat politistilor detasati la D.N.A. prin art.28 din O.U.G. nr.43/2002 mentinut apoi prin O.U.G. nr.24/2004 in scopul de a se asigura rezistenta politistilor din D.N.A. in fata actelor de coruptie, isi regaseste pe deplin aplicabilitatea si in cazul politistilor care lucreaza in politia judiciara.
Desi reglementata de prevederi legale diferite,munca celor doua categorii este identica, fiind cea de efectuare de acte de cercetare penala sub supravegherea procurorilor (art.10 al.3 din O.U.G. nr.43/2002 si respectiv art.218 al.1 Cod procedura penala si art.8 al.1 din Legea nr.364/2004).
Cauzele cercetate nu difera sub aspectul complexitatii, mai mult politistii care desfasoara activitate de politie judiciara au raspundere decizionala in efectuarea urmaririi penale.
In drept se invoca prev.art.3041 Cod procedura civila.
Prin intampinare paratul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE solicita respingerea recursului sustinand ca instanta a interpretat corect prevederile legii, in speta legiuitorul a facut distinctie intre cele doua categorii, ceea ce nu se circumscrie definitiei discriminarii de la rt.2 din O.G. nr.137/2000.
Recursul reclamantului este declarat in termen si scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Recursul reclamantului este nefondat.
Potrivit art.14 din Conventia pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale „Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de Conventie, trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie”.
Potrivit art.1 din O.G. nr.137/2000 prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii in conditii de egalitate , a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau orice alte domenii ale vietii publice.
Unul dintre drepturile fundamentale este si dreptul la munca, la un salariu egal pentru munca egala, consacrat de art.41 din Constitutia Romaniei cat si de Codul muncii.
In art.28 din O.U.G. nr.43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, se prevede ca personalul prevazut la alin.(1)-(3), precum si judecatorii care compun completele specializate in infractiunile de coruptie, potrivit art.29 alin.(2) din Legea nr.78/2000, primesc pentru activitatea specializata de combatere a infractiunilor de coruptie un spor de 30 % din indemnizatia de incadrare lunara, respectiv solda lunara, in cazul ofiterilor de politie judiciara.
Prin art.41 lit.e din O.U.G. nr.27 din 29 martie 2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurilor si altor categorii de personal din sistemul de justitie, se abroga art.28 alin.(1) –(5), (7) si (9) din O.U.G. nr.43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie.
Din analiza textelor legale enuntate reiese ca acest spor salarial a fost acordat pentru o perioada determinata doar politistilor delegati in cadrul D.N.A., avand in vedere natura activitatii prestate, cat si parchetul unde functioneaza. Aceste persoane aveau statutul de delegati in cadrul D.N.A., fata de ceilalti agenti de politie, existand un grad de complexitate mai mare in activitatea desfasurata. In functie de aceste criterii, exista o justificare obiectiva a diferentierii, in conditiile in care munca este prestata in structuri diferite, iar complexitatea muncii nu este identica.
Curtea Constitutionala prin Decizia nr.721/24.10.2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.269 al.1 si 2 din Codul muncii si art.21 al.1 din O.G. nr.137/2000 privind sanctionarea faptelor de discriminare, retinand ca in conformitate cu jurisprudenta sa si a C.E.D.O., cauzele Engels si altii impotriva Olandei – 1976, Marckx impotriva Belgiei – 1979, Bouamar contra Belgiei – 1988 si Moustaquim impotriva Belgiei – 1991, egalitatea nu inseamna uniformitate, fiind posibila stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situatii diferite, cand aceasta se justifica in mod rational si obiectiv.
Mai mult, prin Decizia nr.818, 819, 820 si 821 din 2008, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale prevederile art.1 din O.G. nr.137/2000 in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Ori, aplicarea asa cum solicita reclamantii prin actiune a prevederilor art.28 din O.U.G. nr.43/2002 si in cazul altei categorii decat aceea pe care legiuitorul a stabilit-o expres si limitativ, constituie tocmai incalcare a normelor constitutionale cuprinse in art.1 al.4 care consacra principiul separatiei puterilor in stat si ale art.61 al.1 potrivit carora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Prin urmare,constatand ca instanta de fond a facut o corecta interpretare a prevederilor legale, s-a retinut ca nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 si 3041 Cod procedura civila, astfel ca s-a respins recursul reclamantului ca nefondat potrivit art.312 al.1 Cod procedura civila.