Drepturi salariale. Functionar public in departamentele economico-financiare si administrative ale instantelor. Discriminare
Constitutia Romaniei, art. 16 alin. (1)
Decretul nr. 212/1974, art. 7 alin. (1) lit. b)
Legea nr. 74/1999, art. 4 pct. 3
Legea nr. 103/2006, art. 1 alin. (2) lit. e(i)
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 23 alin. (2)
Potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei si art. 23 alin. (2) din Declaratia Universala a Drepturilor Omului se instituie obligatia respectarii dreptului fiecarui cetatean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeasi munca, in conditii de responsabilitate identica.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal, decizia civila nr. 589 din 21 mai 2008
Prin sentinta civila nr. 518 din 26 noiembrie 2007, pronuntata in dosarul nr. 3090/115/2007, Tribunalul Caras-Severin a admis in parte actiunea reclamantilor, functionari publici in cadrul serviciilor economico-financiare si administrative din cadrul Tribunalului Caras-Severin si a obligat pe paratii Tribunalul Caras-Severin, Curtea de Apel Timisoara si Ministerul Justitiei la plata diferentei dintre salariul prevazut pentru functionarii publici din cadrul departamentului economico-financiar si administrativ al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si cel prevazut pentru functionarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare si administrative din cadrul celorlalte instante, pe perioada 1 noiembrie 2004 - 26 noiembrie 2007.
In motivare instanta de fond a retinut ca reclamantii au calitatea de functionari publici in cadrul departamentului economico-financiar si administrativ la Tribunalul Caras-Severin si incepand cu data de 01.09.2004 salarizarea acestora s-a efectuat conform Anexei 3 din O.U.G. nr. 191/2002, in timp ce salarizarea functionarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar al I.C.C.J. a fost stabilita conform Anexei 1 a aceluiasi act normativ, la nivel superior.
Ulterior, aceasta situatie s-a perpetuat conform O.U.G. nr. 82/2004, O.U.G. nr. 92/2004, O.G. nr. 2/2006 si O.G. nr. 6/2007.
Recrutarea si atributiile managerului economic si a celorlalti functionari publici in cadrul departamentului economico-financiar si administrativ al instantelor, indiferent de gradul acestora de jurisdictie, sunt reglementate unitar de dispozitiile art. 126 - 130 din Legea nr. 304/2004, iar activitatea desfasurata are acelasi continut, situatie in care nu se justifica masurile adoptate de legiuitor privind instituirea unei salarizari diferite.
In acest context, Asociatia functionarilor publici "Justitia" a sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii reclamand tratamentul diferentiat intre categorii profesionale care isi desfasoara activitatea in sistemul judiciar in legatura cu stabilirea grilei de salarizare, pe anexe diferite, conform legii de salarizare a functionarilor publici.
Prin hotararea nr. 262 din 21.06.2007, aceasta autoritate a constatat ca faptele prezentate in petitia reclamantei reprezinta un tratament diferentiat si s-a recomandat Agentiei Nationale a Functionarilor Publici aplicarea unui tratament asemanator pentru toate categoriile profesionale ce presupun conditii de recrutare si activitate asemanatoare.
Instanta de fond a apreciat ca tratamentul diferentiat aplicat reclamantilor constituie o fapta de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 si contravine prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 212/1974 pentru ratificarea Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si a Pactului cu privire la drepturile civile si politice, art. 4 pct. 3 din Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite si art. 1 alin. (2) lit. e(i) din Legea nr. 103/2006 pentru ratificarea Protocolului nr. 12 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Toate aceste acte normative au in vedere principiul excluderii discriminarii in exercitarea dreptului la munca si asigurarea unei remuneratii egale pentru o munca de valoare egala, fara nici o discriminare.
Nu a fost prezentata de legiuitor nici o motivatie obiectiva care sa justifice acest tratament diferentiat, or, asa cum a statuat si Curtea Constitutionala, "un tratament diferentiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice".
In cauza a declarat recurs paratul Ministerul Justitiei si prin decizia civila nr. 589 din 21 mai 2008, pronuntata in dosarul nr. 3090.1/115/2007, Curtea de Apel Timisoara l-a respins ca neintemeiat, pe considerentul ca, critica legata de depasirea atributiilor puterii judecatoresti este nefondata, atata timp cat obiectul actiunii il constituie acordarea de drepturi salariale, ceea ce cade in competenta instantelor judecatoresti atat potrivit Codului muncii cat si dispozitiilor Legii nr. 188/1999 republicata, in temeiul art. 103 din lege.
Faptul ca pretentiile salariale ale reclamantilor se justifica pe invocarea incalcarii principiului nediscriminarii si pe hotararea nr. 262/21.VI.2007 pronuntata in temeiul O.G. nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, nu schimba natura juridica a obiectului actiunii si drept urmare nu se ajunge la imixtiunea puterii judecatoresti in atributiile puterii legislative, cum eronat se sustine prin recurs.
Retinerea considerentelor dintr-o decizie a Curtii Constitutionale, de catre prima instanta, nu reprezinta o manifestare a prerogativei de cenzurare a solutiei alese de legiuitor, cum se mentioneaza prin recurs, ci o preluare a unei motivari referitoare la o dispozitie legala cu continut discriminatoriu, tocmai pentru a se scoate in evidenta criteriile dupa care o reglementare legislativa poate fi considerata discriminatorie.
Este nefondata si sustinerea legata de competenta exclusiva a Consiliului pentru combaterea discriminarii in materia investigarii si sanctionarii contraventionala a faptelor de discriminare pentru ca la dosarul cauzei exista hotararea nr. 262/21.VI.2007 emisa de acest consiliu, prin care a constatat ca faptele prezentate in petitia Asociatiei functionarilor publici "Justitia", reprezinta un tratament diferentiat si s-a recomandat A.N.F.P. sa aplice un regim asemanator categoriilor profesionale ce presupun conditii de recrutare si activitate asemanatoare, hotararea fiind pronuntata in temeiul art. 20 alin. (4) si (7) si art. 26 din O.G. nr. 137/2000.
De altfel temeiul juridic al sentintei nu este O.G. nr.137/2000 ci dispozitii din Decretul nr. 212/1974, din Legea nr. 74/1999, Legea nr. 103/2006 sau din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Afirmatiile recurentului privitoare la inexistenta unei discriminari, in privinta salarizarii functionarilor publici din Inalta Curte de Casatie si Justitie si cei din cadrul celorlalte instante judecatoresti exclusiv pe criteriul continutului concret al atributiilor de serviciu, al complexitatii acestora si al responsabilitatii functiei, cu motivarea ca presedintele instantei supreme are calitate de ordonator principal de credite, aceasta putand fi delegatia managerului economic, conform art. 129 din Legea nr. 304/2004 republicata, si ca acest aspect poate fi vinovat pentru fiecare categorie a functionarilor publici, rezultand in concret un continut diferit, ca importanta, a atributiilor de serviciu, nu sunt de natura sa inlature constatarea unei salarizari discriminatorii, in O.G. nr. 6/2007, atata timp cat recurentul nu a demonstrat in concret, cu extrase din dispozitiile legale incidente functiei publice din compartimentele financiare ale instantelor, complexitatea si importanta diferita a muncii de la nivel central fata de cea de nivel local.
Invocarea situatiilor deosebite in care se gasesc diferitele categorii de salariati, care determina solutii diferite ale legiuitorului in privinta salarizarii, si pe cale de consecinta invocarea cazului Marckus impotriva Belgiei, 1979, aflat pe rolul C.E.D.O., este lipsita de consecinte juridice, pentru ca situatiile obiective in care se gasesc diferitele categorii de functionari publici, in sistemul organelor de justitie, nu sunt obiectiv diferite, dimpotriva sunt analoge prin atributiile de serviciu prevazute de lege.
Distinctia pe care o face paratul, raportata la nivelul central sau local in care se desfasoara activitatea functionarilor publici, aflati in litigiu, este lipsita de justificare obiectiva si rezonabila, fiind astfel discriminatorie in sensul art. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si al art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat, cu toate particularitatile lui specifice.
De aceea, pentru eliminarea oricarei discriminari intre diferitele categorii de functionari publici, cu profesii implicand pregatire, experienta si responsabilitati identice, in raport cu gradul profesional si functia indeplinita de fiecare, se impune ca paratul recurent sa acorde drepturile solicitate de reclamanti pe ideea de raspundere pentru tratament discriminatoriu.
Concluzia se impune si in raport cu dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei si art. 23 alin. (2) din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care instituie obligatia respectarii dreptului fiecarui cetatean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeasi munca, in conditii de responsabilitate identica.