Arestare preventiva. Incheiere prin care s-a inlocuit masura arestarii preventive cu cea a obligarii a nu parasi localitatea de domiciliu. Mentinerea temeiurilor care au stat la baza luarii masurii preventive. Nelegalitate.
Cod procedura penala , art. 139, 148 lit. f) , 160/b.
Conventia europeana a drepturilor omului, art. 5 pct. 1 lit. c).
In cursul solutionarii unei cauze de natura penala in care inculpatul sau inculpatii se afla in stare de arestare preventiva, instanta are obligatia de a verifica periodic, prin prima dispozitiilor art. 160/ b Cod procedura penala, dar nu mai tarziu de 60 de zile - art. 160/b Cod procedura penala, legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive dispuse in cauza respectiva fata de unul sau mai multi inculpati ( art. 300/2 Cod procedura penala).
In conformitate cu dispozitiile art. 139 Cod procedura penala, masura arestarii preventive luata se inlocuieste cu o alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
In conditiile in care starea de fapt retinuta in rechizitoriu a fost confirmata de principalii martori ai acuzarii audiati nemijlocit de catre instanta, nu se poate aprecia ca temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive s-au schimbat si astfel se justifica inlocuirea masura arestarii preventive cu cea a obligarii a nu parasi localitatea de domiciliu.
Raportat la gravitatea acuzelor ce planeaza asupra inculpatului, care lezeaza familia si morala publica, precum si posibilitatea inculpatului de a lua legatura cu minorul,victima a presupusei fapte, Curtea apreciaza ca perioada scursa de la data comiterii presupuselor fapte si pana in prezent - 10 luni, nu a stins rezonanta sociala a faptelor imputate inculpatului, ordinea publica fiind in continuare amenintata.
Sectia pentru cauze cu minori si de familie - Decizia penala nr.26/8 februarie 2010
Prin incheierea penala din 04.02.2010 pronuntata de Tribunalul Sibiu - Sectia penala in dosarul nr. 1476/85/2009 s-a dispus, in baza art. 139 alin. 1 si 3 /5 Cod procedura penala, inlocuirea masurii arestarii preventive luata fata de inculpatul M.W., cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu fara incuviintarea instantei, cu punerea de indata in libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva si instituirea obligatilor prevazute de art. 145 alin. 1 si alin.1/2 Cod procedura penala si s-a atras atentia inculpatului asupra consecintelor nerespectarii sau incalcarii obligatiilor stabilite prin prezenta hotarare.
Pentru a pronunta aceasta incheiere tribunalul a retinut ca temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive s-au schimbat, intrucat nu se poate stabili cert o legatura de cauzalitate intre inculpat si leziunile prezentate de victima la nivel anal si ca nu mai subzista teza a II-a a lit. f) a art. 148 Cod pr. penala, lasarea in libertate a inculpatului nu mai prezinta pericol pentru ordinea publica.
Fata de prevederile art. 139 Cod procedura penala, tribunalul a retinut ca se impune inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea in care domiciliaza, cu atragerea atentiei asupra obligatiilor prev. de art. 145/1 Cod procedura penala .
Impotriva acestei incheierii a declarat recurs in termen, motivat in scris Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, motivandu-se atat in scris cat si oral de catre reprezentantul parchetului ca gresit s-a apreciat in cauza ca nu se mai mentin temeiurile arestarii, in contextul in care din probele administrate pana in acest moment rezulta indicii temeinice ca inculpatul a savarsit fapta pentru care a fost trimis in judecata si ca probele dosarului releva ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol pentru ordinea publica raportat la natura faptei de care este acuzat inculpatul .
Se solicita astfel, casarea incheierii penale atacate si rejudecand cauza a se mentine, in continuare, masura arestarii preventive a inculpatului M.W.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 385/15 raportat la art. 160/b Cod procedura penala.
Prin decizia penala nr. 26 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia pentru cauze cu minori si de familie a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu, a casat hotararea atacata si in baza art. 300/2 Cod procedura penala rap. la art. 160/b al. 3 Cod procedura penala a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului M. W. , cu suportarea de catre stat a cheltuielile judiciare efectuate in recurs.
Pentru a pronunta aceasta hotarare s-a retinut de catre instanta de recurs urmatoarele:
Masura arestarii preventive a inculpatului sau inculpatilor poate fi luata daca sunt intrunite nu doar conditiile prevazute de art. 143 Cod procedura penala, dar si daca exista vreuna dintre cauzele expres si limitativ expuse de legea penala in dispozitiile art. 148 al.1 Cod procedura penala .
La alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se tine seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura (art. 136 alin. 8 Cod procedura penala ).
In cursul solutionarii unei cauze de natura penala in care inculpatul sau inculpatii se afla in stare de arestare preventiva, instanta are obligatia de a verifica periodic, prin prima dispozitiilor art. 160/ b Cod procedura penala, dar nu mai tarziu de 60 de zile - art. 160/b Cod procedura penala, legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive dispuse in cauza respectiva fata de unul sau mai multi inculpati ( art. 300/2 Cod procedura penala).
In conformitate cu dispozitiile art. 139 Cod procedura penala, masura arestarii preventive luata se inlocuieste cu o alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
In cauza de fata, respectiv in cauza ce formeaza obiectul dosarului nr. 1476/85/2009 inculpatul M.W. a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv la data de 4 mai 2009 de Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu pentru comiterea infractiunii de viol, fapta prevazuta de art.197 alin. 1, 2 lit. b) si alin. 3 Cod penal, retinandu-se in sarcina sa ca la data de 10.04.2009 in jurul orelor 18, aflat in stare de ebrietate a fost surprins la domiciliul sau, de catre concubina sa, S. E. M., in timp ce intretinea un raport sexual anal cu minorul S. P., in varsta de 6 ani.
Curtea analizand incheierea penala nr. 16/CC din 12 aprilie 2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu - Sectia penala, mentinuta prin decizia penala nr. 9/2009 a Curtii de Apel Alba Iulia, Sectia pentru cauze cu minori si de familie, prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului M.W., constata ca temeiurile, care au stat la baza arestarii preventive a numitului inculpat au fost art. 143 Cod procedura penala si art. 148 lit. f) Cod procedura penala.
Aspectele retinute de instanta de fond in incheierea de sedinta pronuntata cum ca in actualul stadiu procesual nu se mai mentin temeiurile care au stat la baza luarii masurii preventive a arestului, intrucat nu se poate stabili cert o legatura de cauzalitate intre inculpat si leziunile prezentate de victima la nivel anal si ca nu mai subzista teza a II-a a lit. f) a art. 148 Cod pr. penala, in sensul ca lasarea in libertate a inculpatului nu mai prezinta pericol pentru ordinea publica, nu pot fi insusite de catre Curtea de Apel, deoarece ele nu au fundamentare faptica in probatoriul cauzei si contravin dispozitiilor legale in materia mentinerii starii de arestare preventiva.
Probatoriul administrat in cauza pana in acest moment procesual demonstreaza ca temeiurile faptice ce au fost avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive fata de inculpat continua sa subziste, depozitiile martorilor audiati in cursul cercetarii judecatoresti confirma ca-n ziua in care se presupune ca s-a comis fapta minorul s-a aflat in prezenta inculpatului si ca acesta din urma a consumat o cantitate apreciabila de alcool.
Mai mult decat atat, audiata de judecatorul de fond martora S.E.M., mama victimei si concubina inculpatului, a arata ca isi mentine declaratiile date organelor de ancheta penala, relatand, in esenta, asa cum a declarat in cursul anchetei penale ca l-a surprins pe inculpat in timp ce intretinea raport sexual anal cu minorul, confirmand astfel starea de fapt retinuta in rechizitoriu.
Relevant sub aspectul analizat este raportul de constatare medico-legala nr. 207/II/c/3 din 15.04.2009 intocmit de Serviciul de Medicina Legala Sibiu, in care se concluzioneaza ca minorul S.P.A. a prezentat la nivelul orificiului anal modificari traumatice recente, fisuri perianale, care, pot data din 10.04.2009 si necesita 4-5 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare, leziuni care s-au putut produce printr-o actiune traumatica mecanica locala, posibil in cadrul unei sau unor tentative de raport sexual anal.
Nu este de neglijat a se mentiona ca inculpatul nu a contestat concluziile acestui raport medico-legala, iar in cursul urmaririi penale nu a negat posibilitatea ca pe fondul consumului de alcool sa fii comis fapta de care este acuzat, insa a aratat in aparare, ca in urma cu o saptamana, este posibil ca minorul sa fi fost violat de un alt minor.
Fata de probele administrate in cursul procedurii judiciare, Curtea apreciaza ca exista motive verosimile de a banui ca la data de 10.04.2009 in jurul orelor 18, aflat in stare de ebrietate a fost surprins la domiciliul sau, de catre concubina sa, S.E.M., in timp ce intretinea un raport sexual anal cu minorul S.P., in varsta de 6 ani ( art. 143 Cod procedura penala si art. 5 paragraf 1 lit. c) CEDO.
Fata de aceste considerente, Curtea apreciaza ca pana la acest moment procesual banuielile initiale ca inculpatul a comis fapta retinuta in sarcina sa se mentin si sunt fundamentate in probatoriul cauzei.
Impotriva inculpatului continua sa-si gaseasca incidenta dispozitiile art. 148 lit. f) Cod procedura penala. Astfel, acuzele ce planeaza asupra acestuia vizeaza o infractiune ce este sanctionata cu pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica, date fiind circumstantele reale retinute drept cadru al comiterii faptelor in actul de sesizare al instantei.
Urmare prin deosebita lor gravitate si prin reactia publicului, fata de savarsirea lor, anumite infractiuni pot produce o anumita " tulburare sociala" de natura sa justifice o detentie provizorie pe o anumita perioada de timp si este adevarat ca acest motiv desi pertinent nu este suficient pentru prelungirea detentiei preventive decat daca ordinea publica ramane realmente amenintata, in caz contrar continuarea detentiei provizorii ar putea " sa anticipeze" cu privire la o pedeapsa privativa de libertate. Insa, in cauza se apreciaza ca ocrotirea interesului public general primeaza in acest caz celui privat al inculpatului si impune detentia( Tomasi c/ France, CEDH, 27 august 1992, Serie A nr. 241- A).
Raportat la gravitatea acuzelor ce planeaza asupra inculpatului, care lezeaza familia si morala publica, precum si posibilitatea inculpatului de a lua legatura cu minorul, Curtea apreciaza ca perioada scursa de la data comiterii presupuselor fapte si pana in prezent - 10 luni, nu a stins rezonanta sociala a faptelor imputate inculpatului, ordinea publica fiind in continuare amenintata.
Fata de aceste considerente, Curtea de Apel Alba Iulia a admis ca fondat recursul declarat in cauza de Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu si conform art. 385/15 pct. 2 lit. d) Cod procedura penala, a casat hotararea penala atacata si, in baza disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedura penala, a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului.