Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 07.08.2014 sub nr. 36565/299/2014, petenta N.E.E., in contradictoriu cu intimata S.C. B.R. S.A., a solicitat instantei incuviintarea platii debitului in termen de 6 luni din veniturile imobilului, in dosarul de executare nr. 261/2010 al B.E.J. S.L.M.
In motivarea cererii, petenta a aratat ca executorul judecatoresc a inteles sa faca toate actele de executare in marea frauda a debitorilor prin necomunicarea la singura adresa a debitorilor a actelor de executare.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 499 Cod procedura civila.
La cerere au fost atasate inscrisuri, in fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (filele 4-15).
Prin intampinarea formulata la data de 02.10.2014, intimata a invocat exceptia tardivitatii cererii, iar pe fondul cererii, a solicitat instantei sa constate ca aceasta cerere a ramas fara obiect, ca urmare a angajamentului de plata asumat de debitoare la data de 24.07.2014.
Analizand actele si lucrarile dosarului in solutionarea exceptiei tardivitatii formularii cererii de chemare in judecata, instanta constata urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art. 499 alin. 1 Cod procedura civila, „Dupa primirea somatiei, debitorul poate cere instantei de executare in termen de 10 zile de la comunicare, sa-i incuviinteze ca plata integrala a datoriei, inclusiv dobanzile si cheltuielile de executare, sa se faca din veniturile imobilului urmarit sau din alte venituri ale sale pe timp de sase luni”.
Instanta constata ca somatia de executare din dosarul de executare nr. 261/2010 al B.E.J. S.L.M. a fost emisa la data de 07.09.2010, fiind comunicata debitoarei la data de 28.09.2010, astfel cum reiese din dovada de primire aflata la fila 40 din dosar, iar somatia imobiliara emisa la data de 28.11.2011 a fost comunicata debitoarei la data de 13.12.2014 (filele 137-138).
De asemenea, la data de 08.10.2013, debitoarei i-a comunicata publicatia de vanzare emisa la data de 01.10.2013 (filele 89 si 92), la data de 02.12.2013, acesteia i-a fost comunicata publicatia de vanzare din data de 25.11.2013 (filele 95-96), la data de 22.01.2014 a fost comunicata publicatia de vanzare din data de 15.01.2014 (filele 102 si 106), la data de 14.03.2014 debitoarei i-a fost comunicata publicatia de vanzare emisa la data de 11.03.2014 (filele 107 verso si 110), la data de 13.05.2014, debitoarei i-a fost comunicata publicatia de vanzare emisa la data de 08.05.2014 (filele 115 si 120), iar la data de 03.07.2014, acesteia i-a fost comunicata publicatia de vanzare emisa la data de 23.06.2014 (filele 122 si 125).
In ceea ce priveste sustinerea petentei, in sensul ca actele de executare emise in dosarul nr. 261/2010 nu au fost comunicate la singura adresa a debitoarei, instanta retine ca aceasta este neintemeiata.
In primul rand, instanta constata ca petenta nu a precizat adresa unde apreciaza ca trebuiau sa ii fie comunicate actele de executare si nici nu a depus la dosar o copie a cartii de identitate din care sa reiasa un alt domiciliu legal decat cel mentionat in actele din dosarul de executare.
In al doilea rand, instanta subliniaza ca in angajamentul de plata asumat de debitoare la data de 24.07.2014, aceasta a precizat acelasi domiciliu din … (fila 13), adresa la care i-au fost comunicate toate actele din dosarul de executare nr. 261/2010.
Avand in vedere considerentele mentionate, instanta retine ca termenul de 10 zile prevazut de art. 499 alin. 1 Cod procedura civila nu a fost respectat, motiv pentru care va admite exceptia tardivitatii formularii cererii de chemare in judecata si va respinge cererea de chemare in judecata, ca tardiva.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
D I S P U N E:
Admite exceptia tardivitatii formularii cererii de chemare in judecata.
Respinge, ca tardiva, cererea de chemare in judecata formulata de petenta N.E.E., cu domiciliul ales la C.A. C si A, in …, in contradictoriu cu intimata S.C. B.R. S.A. cu sediul in ….
Irevocabila.
Data in camera de consiliu si pronuntata in sedinta publica azi, 02.10.2014.