Preluarea in proprietatea statului a imobilului in litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil ci se incadreaza in ipoteza descrisa de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa nr. 440/1989 si a stabilit o suma de 35.102 lei cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, incalcand regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului de a-i instraina apartamentul.
"Persoana indreptatita la restituire", care are calitate procesual activa si "unitatea detinatoare", care are calitate procesual pasiva, figureaza ca atare in ambele faze ale procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001 si nu pot fi inlocuite de o alta persoana astfel ca, in cazul in care bunul apartine patrimoniului unei unitati administrativ-teritoriale, obligatia de solutionare a notificarii prin care se solicita restituirea lui in natura sau prin echivalent nu poate fi opusa decat "detinatorului", respectiv comunei, orasului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public, reprezentate in justitie prin Primar.
Ca atare, este gresita concluzia instantei de fond, in sensul ca in litigiul fundamentat pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 calitatea procesual pasiva apartine si Consiliului Local Constanta alaturi de Municipiul Constanta si Primarul Municipiului Constanta.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9863/118/2007 reclamantii S.N. si S.L. au solicitat in contradictoriu cu paratii Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si Statul Roman prin Ministerul Finantelor sa se constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului - apartament - situat in Constanta, Aleea H. nr. 3, si sa fie obligati paratii sa le restituie in natura acest imobil, iar in ipoteza in care restituirea bunului nu mai este posibila, sa se dispuna acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, constand in despagubiri acordate conform Legii nr. 10/2001.
In motivarea cererii reclamantii au sustinut ca imobilul in litigiu a fost proprietatea lor, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 10684/1986, iar prin deciziile administrative nr. 48/1989 si nr. 440/1989, emise in baza Decretului nr. 223/1974, bunul a fost preluat de catre stat.
Dupa aparitia Legii nr. 10/2001 reclamantii au adresat unitatii detinatoare - Municipiul Constanta - o notificare, conform art. 24 din lege, dar pana la data promovarii prezentei cereri, paratii nu au raspuns solicitarii reclamantilor.
La termenul de judecata din 3 decembrie 2007 reclamantii si-au precizat actiunea, in sensul ca solicita instantei sa constate calitatea lor de persoane indreptatite sa beneficieze de masurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 si sa oblige paratii sa le restituie in natura bunul iar, in ipoteza in care restituirea in natura nu este posibila, sa se dispuna acordarea de despagubiri.
Prin sentinta civila nr. 32 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Roman si a respins actiunea reclamantilor in contradictoriu cu acest parat, ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala.
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratilor Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta si a Consiliului Local Constanta.
S-a admis actiunea precizata de reclamanti si s-a constatat ca reclamantii sunt persoane indreptatite la masuri reparatorii in echivalent, pentru imobilul situat in Constanta, Aleea H. nr. 3.
Au fost obligati paratii sa acorde reclamantilor, in compensare, bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatia in care masura compensarii nu este posibila sau nu este acceptata de reclamanti.
A fost obligata reclamanta S.L: sa restituie paratilor suma de 35.102 lei reactualizata conform dispozitiilor O.U.G. nr. 184/2002.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca imobilul in litigiu, fosta proprietate a reclamantilor, a fost preluat de stat abuziv, conform Decretului nr. 223/1974, prin deciziile nr. 440 din 20 septembrie 1989 si nr. 48 din 7 februarie 1989 emise de Consiliul Popular al Judetului Constanta. Cota de 1/2 din imobil, proprietatea reclamantului S.N., a fost preluata fara despagubire, iar cota de 1/2 proprietatea reclamantei S.L. a fost preluata contra cost.
Intrucat restituirea in natura a bunului nu mai este posibila, apartamentul fiind instrainat unor terti in baza Legii nr. 10/2001, instanta a retinut ca reclamantii sunt indreptatiti la despagubiri in conditiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat apel Primarul Municipiului Constanta, Consiliul Local Constanta si Municipiul Constanta, care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
1. Contradictia existenta in cadrul dispozitivului, in sensul ca instanta, dupa ce admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Roman, respingand actiunea in contradictoriu cu Statul ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate, ulterior, admite actiunea si in contradictoriu cu acest parat.
2. In mod gresit instanta a solutionat exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratilor Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si a Primarului Constanta in raport cu capatul de cerere ce viza restituirea in natura a bunului. Imobilul in litigiu a fost preluat de catre stat si, in conditiile in care nu mai poate fi restituit in natura, reclamantii sunt indreptatiti sa primeasca despagubiri de la stat, reprezentat de Comisia Centrala a Despagubirilor.
3. In mod gresit paratii au fost obligati sa acorde reclamantilor in compensare bunuri sau servicii, in conditiile in care nici in notificare si nici in actiunea precizata reclamantii nu au facut o asemenea cerere, iar compensarea cu alte bunuri nu este posibila.
4. In mod gresit instanta a dispus acordarea de despagubiri pentru intregul imobil. Dreptul la despagubiri il are numai reclamantul S.N., intrucat cota sa de 1/2 din imobil a fost preluata fara plata de catre stat, in timp ce reclamanta S.L. a primit despagubiri pentru cealalta cota de 1/2.
Hotararea este nelegala si sub aspectul modalitatii in care a fost obligata reclamanta sa plateasca suma actualizata paratilor in conditiile in care bunul nu s-a restituit in natura.
Prin intampinare intimatii reclamanti au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizand legalitatea hotararii apelate in raport cu criticile formulate se constata urmatoarele:
1. Prin sentinta civila nr. 32 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Constanta, admitand exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor in actiunea formulata de reclamanti in temeiul Legii nr. 10/2001, a respins actiunea ca fiind promovata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
Prima instanta a retinut in mod judicios ca in procedura contencioasa instituita de Legea nr. 10/2001 chemarea in judecata a Statului intervine numai in situatia prevazuta de art. 28 alin. 3, respectiv atunci cand unitatea detinatoare nu a fost identificata, situatie inexistenta in cauza dedusa judecatii.
In considerentele hotararii instanta a retinut ca in prezenta cauza se justifica numai calitatea procesual pasiva a paratilor Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta si a Primarului Municipiului Constanta, imobilul fosta proprietate a reclamantilor fiind instrainat de unitatea specializata in administrarea fondului locativ al Municipiului Constanta unor terti conform Legii nr. 112/1995.
Din analiza considerentelor hotararii cat si a minutei redactate dupa deliberare nu rezulta nicio contradictie intre masurile dispuse de instanta, mentionarea numelui Statului in dispozitivul sentintei civile nr. 32 din 21 ianuarie 2008 pronuntate de Tribunalul Constanta, alaturi de Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si Primarul Municipiului Constanta fiind o simpla eroare materiala.
2. Critica apelatilor ce vizeaza lipsa calitatii procesual pasive a Consiliului Local Constanta, a Municipiului Constanta si a Primarului Municipiului Constanta este fondata numai in parte, cu privire la Consiliul Local Constanta.
Reglementand modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit doua etape ale procedurii de restituire, una necontencioasa si alta contencioasa, iar in art. 22 a stabilit partile intre care se desfasoara aceste proceduri si anume "persoana indreptatira la restituire" si "persoana juridica detinatoare a imobilului". Articolul 21 din lege stabileste categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietatii catre persoanele indreptatite, prin dispozitia motivata a organelor de conducere si prevede in alin. 4 ca au calitatea de unitati detinatoare si unitatile administrativ-teritoriale, in cazul carora restituirea se face prin dispozitia motivata a primarilor ori, dupa caz, a presedintelui consiliului judetean.
"Persoana indreptatita la restituire", care are calitate procesual activa si "unitatea detinatoare", care are calitate procesual pasiva, figureaza ca atare in ambele faze ale procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001 si nu pot fi inlocuite de o alta persoana astfel ca, in cazul in care bunul apartine patrimoniului unei unitati administrativ-teritoriale, obligatia de solutionare a notificarii prin care se solicita restituirea lui in natura sau prin echivalent nu poate fi opusa decat "detinatorului", respectiv comunei, orasului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public, reprezentate in justitie prin Primar.
Aceasta interpretare se impune intrucat persoana juridica de drept public are, potrivit legii, personalitate juridica, capacitate de folosinta si un patrimoniu in care se pot gasi bunuri care cad sub incidenta acestui act normativ, iar din interpretarea legii speciale rezulta cu evidenta ca in intreaga procedura de restituire primarul nu figureaza in nume propriu ci reprezinta unitatea administrativ-teritoriala.
In exercitarea atributiilor care ii revin ca reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercita si atributia stabilita prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, in sensul ca emite o dispozitie motivata, intentia legiuitorului fiind aceea de a desemna, in mod expres, actul procedural prin care se solutioneaza notificarile, iar nu aceea de a stabili o "obligatie in nume propriu".
Ca atare, este gresita concluzia instantei de fond, in sensul ca in litigiul fundamentat pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 calitatea procesual pasiva apartine si Consiliului Local Constanta alaturi de Municipiul Constanta si Primarul Municipiului Constanta.
De altfel, art. 21.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250 din 3 aprilie 2007, prevede ca in ipoteza in care entitatea obligata la restituire este unitatea administrativ-teritoriala, organul abilitat in mod expres de lege (alin. 4 al art. 21) este primarul ori, dupa caz, presedintele consiliului judetean. Fata de aceasta prevedere expresa se retine ca responsabilitatea aplicarii Legii nr. 10/2001 apartine in totalitate primarului ori presedintelui consiliului judetean, nefiind necesara o aprobare prealabila sau ulterioara a Consiliului local.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Roman, aceasta a fost judicios solutionata de prima instanta, motivat de faptul ca in procedura contencioasa a Legii nr. 10/2001 chemarea in judecata a Statului intervine numai atunci cand unitatea detinatoare nu a fost identificata iar nu si atunci cand bunul a fost instrainat conform Legii nr. 112/1995 de unitatea specializata in vanzarea fondului locativ al unitatii administrativ-teritoriale, catre un tert. In aceasta ipoteza devin incidente dispozitiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, Municipiul Constanta si Primarul Municipiului Constanta fiind obligati sa propuna reclamantilor acordarea de despagubiri pentru imobilul preluat abuziv in baza Decretului nr. 223/1974.
3. Critica apelantilor parati ce vizeaza modalitatea de reparare a prejudiciului reclamantilor, prin acordarea in compensare a unor bunuri sau servicii in mod generic, neindividualizate, este fondata.
Instanta de fond a retinut corect situatia de fapt, respectiv imprejurarea ca imobilul ce a facut obiectul notificarii reclamantilor nu poate fi restituit in natura, fiind instrainat in mod legal, conform art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Articolul 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, prevede ca in ipoteza in care restituirea in natura nu este posibila, entitatea investita cu solutionarea notificarii este obligata sa acorde persoanelor indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita.
Dar masura compensarii cu alte bunuri sau servicii ramane la latitudinea detinatorului imobilului sau, dupa caz, a entitatii investite cu solutionarea notificarii, singura care poate aprecia daca, din punctul sau de vedere, masura este sau nu posibila.
Prin urmare, in cazul compensarii cu alte bunuri sau servicii, entitatea investita cu solutionarea notificarii are plenitudine de competenta in stabilirea masurii reparatorii, in timp ce in privinta despagubirilor formuleaza numai o propunere de acordare a acestora. Chiar daca din cuprinsul art. 26 alin. 1 al legii reparatorii rezulta ca, in cazul imposibilitatii restituirii in natura, regula este acordarea masurilor compensatorii si numai in subsidiar, daca aceasta masura nu este posibila ori nu este acceptata de cel indreptatit, se vor face propuneri de acordare de despagubiri, apreciem ca dispozitiile amintite trebuie coroborate cu prevederile art. 1 alin. 5 din lege, in forma modificata prin O.U.G. nr. 209/2005. In acest sens, instanta sesizata de cel nemultumit nu va putea acorda ca masura compensatorie alte bunuri decat cele cuprinse in tabelul bunurilor disponibile care se pot acorda in compensare.
Includerea bunurilor in categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului Local, in temeiul art. 38 lit. h din Legea nr. 215/2001, singura autoritate care este indrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ-teritoriale trebuie sa fie mentinut sau nu in proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ-teritoriale. In aceste conditii, instanta de judecata, in cadrul contestatiei celui nemultumit de modul de solutionare a notificarii sale, nu poate dispune de un alt bun decat cel inscris in lista bunurilor disponibile, peste vointa titularului dreptului.
In speta, se retine ca unitatea detinatoare a imobilului notificat si care nu poate fi restituit in natura nu a facut nicio oferta de compensare cu alte bunuri sau servicii reclamantilor si nici reclamantii nu au facut dovada ca parata a refuzat, nemotivat, sa le dea in compensare un anumit bun care era inscris in lista bunurilor disponibile.
In conditiile in care nu s-a facut dovada existentei unor bunuri sau servicii care pot fi oferite in compensare si acceptate de reclamanti, nu se poate retine in sarcina paratilor o obligatie generica de acordare in viitor a unor bunuri sau servicii.
Instanta de fond s-a rezumat practic la preluarea dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 in dispozitivul hotararii, fara a determina in concret bunurile sau serviciile ce trebuie oferite in compensare reclamantilor in raport cu valoarea imobilului ce nu mai poate fi restituit in natura si avand in vedere despagubirile deja incasate pentru o cota de 1/2 din imobil.
4. Critica ce vizeaza legalitatea titlului statului pentru cota de 1/2 din imobil, proprietatea reclamantei S.L., se retine a fi nefondata.
Asa cum rezulta din cuprinsul Legii nr. 10/2001 si cum au stabilit in mod constant jurisprudenta si doctrina, calificarea preluarii unui imobil ca fiind "abuziva", in sensul existentei sau nu a unui "titlu valabil", este atributul exclusiv al instantelor de judecata investite sa solutioneze actiuni intentate in baza Legii nr. 10/2001.
Desi legea speciala nu defineste notiunea de "preluare abuziva", in art. 2 alin. 1 enumara situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca instanta de fond, fiind investita cu solutionarea contestatiei prin care se invoca tocmai inexistenta unui titlu valabil de preluare a apartamentului ce le-a apartinut in proprietate reclamantilor, trebuia sa aprecieze daca situatia acestora se incadra intr-unul dintre cazurile prevazute de text.
Ca urmare, in mod corect a apreciat tribunalul asupra conformitatii Decretului nr. 223/1974 cu regimul constitutional din acea vreme si cu tratatele internationale la care Romania era parte, ca si asupra nevalabilitatii acestui pretins titlu al statului, deoarece actul normativ mentionat contravenea Constitutiei din 1965 - potrivit careia dreptul de proprietate personala era ocrotit de lege, iar terenurile si constructiile puteau fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri - Codului civil - care prevedea ca nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru o cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire - precum si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
Dispozitia invocata de apelanti drept temei pentru respingerea pretentiilor reclamantei S.L. ignora imprejurarea ca, in situatia parasirii definitive a tarii, reclamanta, ca de altfel toti cei aflati in situatii similare, era obligata sa procedeze la instrainarea constructiei catre stat, in schimbul unei sume, pe care tot acesta o stabilirea si care, din acest motiv, nu putea sa reprezinte valoarea reala a bunului, mai exact despagubirea rezonabila la care se face referire in text.
Este pur teoretic argumentul cuprins in anterioarele norme metodologice, referitor la vocatia proprietarului de a fi indestulat rezonabil daca instraina imobilul inainte de formalizarea intentiei de a parasi tara pentru ca, practic, o astfel de operatiune era imposibila, in conditiile in care art. 5 din Decretul nr. 223/1974 prevedea expres ca actele juridice incheiate in scopul eludarii acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o incalcare a principiului libertatii contractuale.
Rezulta ca preluarea in proprietatea statului a imobilului in litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil ci se incadreaza in ipoteza descrisa de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa nr. 440/1989 si a stabilit o suma de 35.102 lei cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, incalcand regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului de a-i instraina apartamentul.
In acelasi sens dispun si actualele Norme Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care, in art. 1.4. lit. B prevad ca preluarea dispusa in temeiul Decretului nr. 223/1974 este abuziva atat in cazul trecerii imobilului fara plata in proprietatea statului, cat si in cazul in care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a instrainat in mod obligatoriu locuinta catre stat.
Prima instanta a retinut in mod eronat ca, in cauza, sunt aplicabile dispozitiile art. 12 din Legea nr. 10/2001 conform carora restituirea in natura a imobilului preluat abuziv este conditionata de rambursarea unei sume reprezentand valoarea despagubirii primite, actualizata cu coeficientul de actualizare stabilit.
Aceste dispozitii vizeaza exclusiv situatia restituirii in natura a locuintei, ori, in cauza, in mod corect s-a statuat ca bunul nu poate fi restituit in natura, reclamantii fiind indreptatiti la masuri reparatorii constand in despagubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform dispozitiilor art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, in ipoteza in care persoana deposedata abuziv de bun a primit despagubiri, iar bunul sau nu este restituibil in natura, aceasta este indreptatita la masuri reparatorii in echivalent, care se stabilesc prin scaderea valorii actualizate a despagubirilor primite pentru imobil, din valoarea de piata a bunului de la data notificarii, stabilita conform standardelor internationale de evaluare.
In acelasi sens, dispozitiile art. 1 lit. B alin. 2 teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 prevad ca in situatia in care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a instrainat in mod obligatoriu locuinta sa catre stat iar bunul nu mai poate fi restituit in natura se vor acorda persoanei indreptatite celelalte masuri reparatorii prevazute de lege pentru diferenta dintre suma primita, actualizata cu coeficientul de actualizare prevazut la art. I alin. 1 al Titlului II din O.G. nr. 184/2002 si valoarea de piata a locuintei, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.
In consecinta, in conditiile in care imobilul in litigiu nu mai poate fi restituit in natura reclamantilor S.N. si S.L., se constata ca acestia sunt indreptatiti la despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, cuantumul acestor despagubiri reprezentand diferenta dintre suma incasata cu titlu de despagubire conform deciziei nr. 440/1989 emisa de fostul Consiliul Popular Constanta in baza Decretului nr. 223/1974, actualizata cu coeficientul de actualizare legal si valoarea de piata a locuintei, stabilita conform standardelor internationale de evaluare.
Pentru considerentele expuse, in baza art. 296 Cod procedura civila se admite apelul paratilor si se schimba in parte hotararea apelata in sensul celor mai sus mentionate.