Domeniu. Drept administrativ
Institutia interventiei fortate prevazute de art. 68 si urm. din Codul de procedura civila. Apel impotriva unei incheieri interlocutorii
Imunitatea de jurisdictie a organismelor internationale, inclusiv a membrilor si reprezentantilor Comisiei Europene in statele membre. Rolul si atributiile institutiilor internationale raportat la procesele private. Inadmisibilitatea chemarii in judecata a Comisiei Europene in temeiul prevederilor art. 68 si urm. din Codul de procedura civila.
Prevederile Conventiei cu privire la relatiile diplomatice (Viena, 1961), la care Romania este parte, precum si cele ale Protocolului nr. 7 privind privilegiile si imunitatile Uniunii Europene nr. C 83/266, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 30.03.2010, impun imunitatea de jurisdictie a organismelor internationale, inclusiv a membrilor si reprezentantilor Comisiei Europene in statele membre.
Avand in vedere particularitatea ca apelanta-reclamanta a chemat in judecata Comisia Europeana, ca persoana juridica de drept public, in calitate de garant al respectarii dreptului sau la un proces echitabil si in scopul corectei aplicari a normelor europene, Curtea subliniaza ca dispozitiile art. 17 alin. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeana („Comisia promoveaza interesul general al Uniunii (…), asigura aplicarea tratatelor (…), supravegheaza aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curtii de Justitie a Uniunii Europene, (…) asigura reprezentarea externa”) nu pot fi invocate in sustinerea unei cereri formulate in conditiile art. 68 si urm. din Codul de procedura civila (chemarea in judecata a altor persoane care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca reclamantul). In realitate, aceste dispozitii redate de catre apelanta consacra o parte dintre atributiile Comisiei Europene, si anume functia de supraveghere legislativa (Comisia vegheaza la respectarea, interpretarea si aplicarea corecta a Tratatelor, impreuna cu Curtea de Justitie a Uniunii Europene) si functia de reprezentare (Comisia este abilitata in domeniul reprezentarii interne si internationale a Uniunii Europene, negociind acordurile internationale intre Uniunea Europeana si alte tari). Comisiei Europene nu ii revine sarcina de a interveni in litigii in fata instantelor nationale in acest scop, cu exceptia cazurilor de interventie din proprie initiativa, prevazute expres de legislatia Uniunii Europene. Interpretarea si aplicarea dreptului Uniunii revine, in primul rand, instantei nationale, astfel cum a aratat Curtea de Justitie a Uniunii Europene in nenumarate decizii, iar, in situatia in care judecatorul national apreciaza ca se impune interpretarea legislatiei europene, aceasta poate uza de mecanismul reglementat prin art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, prin adresarea unei intrebari preliminare.
Este inadmisibila interventia formulata de catre apelanta-reclamanta, intrucat nu este indeplinita situatia premisa, si anume ca tertul chemat in judecata (Comisia Europeana) sa poata pretinde aceleasi drepturi subiective ca si reclamanta.
(Sectia a VIII-a Contencios administrativ si fiscal – Decizia civila nr. 80/12.09.2016 pronuntata in dosarul nr. 23259/3/2015 de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal)
Deliberand asupra apelului de fata, constata urmatoarele aspecte relevante:
Prin incheierea de sedinta din data de 25.01.2015, Tribunalul Bucuresti-Sectia a II-a de contencios administrativ si fiscal a respins ca inadmisibila cererea reclamantei S.L.M. de chemare in judecata a Comisiei Europene, pe calea interventiei fortate prevazute de art. 68 si urm. din Codul de procedura civila. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a admis exceptia imunitatii de jurisdictie, invocata de Comisia Europeana, prin raportare la prevederile Conventiei de la Viena din 1961 si ale Protocolului nr. 7.
Impotriva acestei solutii, in conformitate cu dispozitiile art. 69 alin. 3 raportate la cele ale art. 64 alin. 4 din Codul de procedura civila, reclamanta S.L.M. a formulat apel la data de 16.05.2016, prin care a solicitat admiterea apelului, desfiintarea incheierii de sedinta apelate si trimiterea cererii de interventie fortata spre rejudecare la aceeasi instanta.
In motivare, apelanta a aratat in sinteza urmatoarele: 1) instanta de fond a nesocotit dispozitiile art. 155 alin. 1 pct. 13 din Codul de procedura civila, dispunand citarea Comisiei Europene nu prin citatie scrisa trimisa cu scriosare recomandata cu continut declarat si confirmare de primire, ci la reprezentanta din Romania, care nu are personalitate juridica si care nu are puterea legala de a reprezenta Comisia in fata instantelor de judecata; 2) instanta de fond a nesocotit dispozitiile art. 233 din Codul de procedura civila, in conditiile in care nu a prezentat in cuprinsul incheierii sustinerile reclamantei in favoarea admiterii cererii de interventie, incalcand astfel dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene; 3) instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 14 alin. 6 din Codul de procedura civila, in conditiile in care a invocat, fara a pune in discutia partilor, prevederile Conventiei de la Viena din 1961 privind relatiile diplomatice si ale Protocolului nr. 7 privind privilegiile si imunitatile; 4) instanta de fond a aplicat in mod gresit prevederile de drept material ale Conventiei de la Viena si ale Protocolului nr. 7, in conditiile in care acestea nu au legatura cu cauza, intrucat se refera la agentii diplomatici, in timp ce cererea de interventie fortata viza Comisia Europeana, ca persoana juridica de drept public, conform art. 17 al. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeana.
In drept, apelanta a invocat dispozitiile art. 69 alin. 3, art. 64 alin. 4, art. 470, art. 479 din Codul de procedura civila, art. 20 si art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 16 alin. 1 si 2, art. 20, art. 22 alin. 1, art. 34, art. 148 alin. 4 din Constitutia Romaniei republicata, art. 1, art. 7, art. 8, art. 10, art. 28 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 2 alin. 3 si art. 14 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice.
Prin intampinarea depusa la dosar in data de 09.06.2016 (filele 26-28), intimata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
In motivare, intimata a sustinut ca in mod legal a retinut instanta de fond imunitatea de jurisdictie a Comisiei Europene, fata de prevederile Conventiei de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice si ale Protocolului nr. 7 privind privilegiile si imunitatile, sens in care a facut trimitere, cu titlu de practica judiciara, la sentinta nr. 1401/25.04.2016 a Curtii de Apel Bucuresti.
In drept, intimata a invocat art. 205-206 si urm. din Codul de procedura civila.
Prin raspunsul la intampinare depus la dosar in data de 05.07.2016 (filele 37-38), apelanta S.L.M. a invederat lipsa de interes legitim a sustinerilor intimatei din intampinare, in conditiile in care Comisia Europeana a fost chemata in judecata pentru a se asigura o minima garantie a respectarii dreptului la un proces echitabil. In continuare, apelanta a reiterat o parte dintre argumentele invederate prin cererea de apel.
In drept, apelanta a invocat dispozitiile art. 201 alin. 2 din Codul de procedura civila.
In dovedire, apelanta a depus la dosar inscrisuri (filele 39-40).
Examinand apelul, Curtea constata ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
1. In primul rand, apelanta-reclamanta a sustinut ca instanta de fond a nesocotit dispozitiile art. 155 alin. 1 pct. 13 din Codul de procedura civila, dispunand citarea Comisiei Europene nu prin citatie scrisa trimisa cu scrisoare recomandata cu continut declarat si confirmare de primire, ci la reprezentanta din Romania, care nu are personalitate juridica si nici puterea legala de a reprezenta Comisia in fata instantelor de judecata din Romania.
Curtea subliniaza ca sanctiunea nulitatii ce poate interveni pentru nerespectarea regulilor privind citarea este relativa, conform dispozitiilor art. 174 alin. 3 din Codul de procedura civila, iar nu absoluta, fiind evident ca in discutie este un interes privat, iar nu unul public. Or, fiind vorba despre o nulitate relativa, devin aplicabile dispozitiile art. 178 alin. 2 din Codul de procedura civila, potrivit carora nulitatea pentru nerespectarea regulilor de citare poate fi invocata numai de partea interesata, respectiv de catre partea care nu a fost legal citata. Cu alte cuvinte, in speta, singura parte care ar fi putut invoca vicii privind procedura sa de citare este Comisia Europeana, nu si parti litigante initiale (reclamanta si parata). Prin urmare, apelanta-reclamanta, chiar daca este initiatoarea cererii de interventie fortata, nu are calitatea de „parte interesata”, in sensul prevederilor art. 178 alin. 2 din Codul de procedura civila, pentru a putea invoca procedural nelegala citare a Comisiei Europene, prin reprezentanta acesteia din Romania.
2. In al doilea rand, apelanta-reclamanta a sustinut ca instanta de fond a nesocotit dispozitiile art. 233 din Codul de procedura civila, in conditiile in care nu a prezentat in cuprinsul incheierii sustinerile sale din cererea de interventie fortata, incalcandu-i astfel dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Potrivit dispozitiilor art. 233 alin. 1 lit. i) din Codul de procedura civila, incheierea de sedinta trebuie sa cuprinda cererile, declaratiile si prezentarea pe scurt a sustinerilor partilor.
Curtea apreciaza ca nu era necesar ca, in cuprinsul incheierii de sedinta din 25.01.2016, instanta de fond sa fi prezentat sustinerile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare in judecata a Comisiei Europene, intrucat cererea de interventie fortata a fost respinsa fara a fi solutionata pe fond, ci in urma admiterii unei exceptii procesuale peremptorii (exceptia imunitatii de jurisdictie). Prin raportare la solutia pronuntata de instanta de fond, Curtea constata ca in incheierea de sedinta apelata trebuia sa fie consemnate sustinerile partilor asupra exceptiei imunitatii de jurisdictie, intrucat doar acest aspect se afla in dezlegarea instantei la acel moment procedural.
Or, la termenul de judecata din 14.12.2015, cand a fost pusa in discutie aceasta exceptie, reclamanta nu a fost prezenta; de asemenea, nu a depus la dosar note scrise asupra acestei exceptii procesuale, astfel ca instanta de fond nu a avut sustineri scrise/orale ale reclamantei sub acest aspect, pe care sa le prezinte pe scurt in cuprinsul incheierii prin care a respins cererea de interventie ca inadmisibila. In acest context, este evident ca nu poate fi primita sustinerea apelantei privind incalcarea dreptului sau la un proces echitabil.
3. In continuare, apelanta-intimata a sustinut ca instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 14 alin. 6 din Codul de procedura civila, in conditiile in care a invocat, fara a pune in discutia partilor, prevederile Conventiei de la Viena din 1961 si ale Protocolului nr. 7.
Nici aceasta critica nu poate fi primita, in conditiile in care din cuprinsul incheierii de sedinta din 14.12.2015 reiese ca instanta de fond a pus in discutia partii prezente (parata) exceptia imunitatii de jurisdictie a Comisiei Europene. Lipsa reclamantei de la acest termen de judecata nu poate avea drept consecinta imputarea nerespectarii obligatiei prevazute art. 14 alin. 6 din Codul de procedura civila, in conditiile in care principiul contradictorialitatii trebuie respectat fata de partile prezente in fata judecatorului, nu si fata de cele care aleg sa lipseasca.
De altfel, Curtea subliniaza ca art. 10 alin. 1 din Codul de procedura civila instituie clar in sarcina partilor litigante obligatii in desfasurarea procesului, iar art. 12 din acelasi Cod instaureaza principiul bunei-credinte in exercitarea drepturilor procesuale de catre parti.
4. In final, apelanta-reclamanta a sustinut ca instanta de fond a aplicat in mod gresit prevederile de drept material ale Conventiei de la Viena si ale Protocolului nr. 7, in conditiile in care acestea nu au legatura cu cauza, intrucat se refera la spatiile, cladirile, functionarii si agentii reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti, in timp ce cererea de interventie fortata vizeaza Comisia Europeana, ca persoana juridica de drept public si garant al dreptului european.
Curtea constata ca este legala solutia tribunalului de respingere ca inadmisibila a cererii reclamantei de chemare in judecata a Comisiei Europene, pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a retinut ca prevederile Conventiei cu privire la relatiile diplomatice (Viena, 1961), la care Romania este parte, precum si cele ale Protocolului nr. 7 privind privilegiile si imunitatile Uniunii Europene nr. C 83/266, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 30.03.2010, impun imunitatea de jurisdictie a organismelor internationale, inclusiv a membrilor si reprezentantilor Comisiei Europene in statele membre.
Suplimentar acestor considerente, avand in vedere particularitatea ca apelanta-reclamanta a chemat in judecata Comisia Europeana, ca persoana juridica de drept public, in calitate de garant al respectarii dreptului sau la un proces echitabil si in scopul corectei aplicari a normelor europene, Curtea subliniaza ca dispozitiile art. 17 alin. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeana („Comisia promoveaza interesul general al Uniunii (…), asigura aplicarea tratatelor (…), supravegheaza aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curtii de Justitie a Uniunii Europene, (…) asigura reprezentarea externa”) nu pot fi invocate in sustinerea unei cereri formulate in conditiile art. 68 si urm. din Codul de procedura civila (chemarea in judecata a altor persoane care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca reclamantul). In realitate, aceste dispozitii redate de catre apelanta in cuprinsul cererii de apel consacra o parte dintre atributiile Comsiei Europene, si anume functia de supraveghere legislativa (Comisia vegheaza la respectarea, interpretarea si aplicarea corecta a Tratatelor, impreuna cu Curtea de Justitie a Uniunii Europene) si functia de reprezentare (Comisia este abilitata in domeniul reprezentarii interne si internationale a Uniunii Europene, negociind acordurile internationale intre Uniunea Europeana si alte tari). Contrar sustinerilor apelantei-reclamante, Comisiei Europene nu ii revine sarcina de a interveni in litigii in fata instantelor nationale in acest scop, cu exceptia cazurilor de interventie din proprie initiativa, prevazute expres de legislatia Uniunii Europene. Interpretarea si aplicarea dreptului Uniunii revine, in primul rand, instantei nationale, astfel cum a aratat Curtea de Justitie a Uniunii Europene in nenumarate decizii, iar, in situatia in care judecatorul national apreciaza ca se impune interpretarea legislatiei europene, aceasta poate uza de mecanismul reglementat prin art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, prin adresarea unei intrebari preliminare. De altfel, aceasta opinie este exprimata chiar de catre Comisia Europeana in adresa ce a fost depusa de apelanta la filele 39-40 din dosarul de apel, conchizand ca o interventie fortata a Comisiei intr-o cauza nationala, in scopul aplicarii corecte a dreptului european, nu este conforma acestui drept.
Pe de alta parte, Curtea constata ca este inadmisibila interventia formulata de catre apelanta-reclamanta, intrucat nu este indeplinita situatia premisa, si anume ca tertul chemat in judecata (Comisia Europeana) sa poata pretinde aceleasi drepturi subiective ca si reclamanta. Aceasta intrucat dreptul subiectiv dedus judecatii in litigiul principal este comunicarea unor informatii de interes public (in concret, reclamanta a solicitat obligarea paratei la comunicarea executiei bugetare aferente anului 2014 si o copie a contractelor incheiate cu farmaciile in vederea furnizarii tratamentelor care nu sunt incluse in Lista cuprinzand denumirile comune internationale corespunzatoare medicamentelor de care beneficiaza asiguratii). Or, fata de acest obiect al litigiului principal, Curtea nu intrevede cum ar putea fi indeplinita conditia ca tertul-Comisia Europeana sa pretinda aceleasi drepturi subiective ca si reclamanta.
Fata de aceste considerente, constatand ca incheierea atacata este legala, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedura civila, va respinge apelul ca nefondat.