Liberare provizorie sub control judiciar. Conditii. Dreptul la tacere. Semnificatie.
Intrucat circumstantele cauzei nu evidentiaza aptitudinea liberarii provizorii sub control judiciar de a permite realizarea scopului masurilor preventive, cel putin la acest moment procesual, nu este oportuna liberarea provizorie.
Datele personale favorabile ale inculpatului nu pot fundamenta in mod singular admiterea cererii, cu atat mai mult cu cat ele existau si la momentul arestarii preventive.
In aprecierea acestei aptitudini, trebuie avut in vedere ansamblul circumstantelor cauzei, respectiv atat imprejurarile ce au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, cat si eventuala evolutie a acestora, astfel incat sa rezulte in mod neechivoc faptul ca liberarea provizorie este cea mai adecvata masura pentru buna desfasurare a procesului penal.
In legatura cu dreptul la tacere, recunoscut inculpatului ca o componenta a dreptului la aparare, CEDO recunoaste ca la inceputul anchetei inculpatul poate adopta aceasta pozitie si nu poate constitui un temei pentru arestare sau mentinere in arest a acestuia, insa dupa trecerea unei perioade de timp, cand ancheta a trecut de faza incipienta, atitudinea inculpatului nu mai poate avea aceeasi valoare.
- art.1602 si art.70 alin.(2) C. pr. pen.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A II-A PENALA,
DECIZIA NR. 1104/R din 29.05.2012)
Asupra recursului penal de fata, retine urmatoarele:
Prin incheierea de sedinta nr.41 din 22 mai 2012 pronuntata de Tribunalul Calarasi – Sectia penala in dosarul nr.1393/116/2012, a fost respinsa cererea de liberare sub control judiciar formulata de inculpatul C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor deciziei nr.17/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, tribunalul a retinut ca in cadrul examinarii cererii de eliberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, in cazul in care constata ca temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive subzista, verifica in ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu impiedicata de punerea in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune a invinuitului ori inculpatului.
In speta, tribunalul a constatat ca eventuala punere in libertate a inculpatului C.C. constituie un motiv real de zadarnicire a aflarii adevarului, intrucat in dosarul de urmarire penala exista dovezi din care rezulta ca acesta si familia sa au facut demersuri de influentare si intimidare a martorei E.V. si a altor martori sub acoperire, acestia din urma declarand organelor de urmarire penala faptul ca doar daca li se garanteaza integritatea fizica vor fi de acord sa depuna marturie in proces, dat fiind ca au fost amenintati in mai multe randuri si au copii minori in intretinere.
Este adevarat ca inculpatul petent a facut referiri de substanta la faptul ca va respecta intocmai dispozitiile instantei si ca se va supune tuturor obligatiilor impuse de aceasta in cazul in care va fi pus in libertate, dar nu a facut nici un fel de referire cu privire la imprejurarea ca a amenintat si a intimidat martorii din dosar, personal sau prin intermediul membrilor de familie.
Din punct de vedere al temeiniciei acestei cereri, tribunalul a constatat ca, in acest moment procesual, subzista temeiurile ce au fost avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive a inculpatului petent, respectiv faptul ca acesta nu a recunoscut comiterea infractiunilor cercetate, dar a admis ca a primit, in repetate randuri, diverse sume de bani de la concubina sa, fara a recunoaste insa ca acestia proveneau din prostitutie. De asemenea, subzista temeiurile retinute la momentul luarii masurii arestarii preventive si anume cele referitoare la gravitatea infractiunilor cercetate, existenta unor stranse legaturi intre inculpatii cercetati in dosarul de urmarire penala 30D/P/2009 al Biroului Teritorial DIICOT Calarasi, precum si cele ce vizeaza pericolul social deosebit al faptelor deduse judecatii in ceea ce priveste situatia partilor vatamate minore si implicatiile psihologice si fizice pe care le-au avut infractiunile amintite asupra acestora.
Instanta a constatat ca la acest moment procesual nu se impune punerea in libertate a inculpatului si datorita antecedentelor penale ale acestuia, a persistentei cu care acesta a continuat sa comita infractiuni, manifestand constant dezinteres fata de actele de urmarire penala indeplinite pana la acest moment si situandu-se pe o pozitie de respingere a oricarui interogatoriu.
De asemenea, s-a constatat faptul ca punerea in libertate a inculpatului ar impieta asupra bunei si normale desfasurari a urmaririi penale, dat fiind ca acesta, impreuna cu inculpatii D.I., N.V.I., S.D. si D.V.M., s-au prevalat de disp.art.70 Cod pr.penala si nu au intes sa coopereze cu organele de urmarire penala, astfel ca cercetarile ar fi ingreunate substantial daca petentul ar fi pus in libertate si aceasta, cu atat mai mult cu cat, la dosar exista date si indicii ca inculpatul va continua sa ameninte si sa intimideze martorii si partile vatamate, antecedentele penale ale acestuia si conduita sa procesuala mentinand temerea ca acesta va incerca zadarnicirea aflarii adevarului in cauza.
Impotriva acestei incheieri a formulat recurs inculpatul C.C., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand, cu ocazia dezbaterilor in fata Curtii ca desi prima instanta retine ca exista date din care rezulta ca acesta, pus in libertate, ar incerca sa influenteze partile vatamate, nu se indica care sunt aceste date si nici nu se poate retine ca inculpatul ar influenta martorii sub acoperire, atata timp cat nici nu stie cine sunt acestia. Solicita astfel admiterea recursului declarat, casarea incheierii atacate si in fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinand incheierea atacata prin prisma criticilor formulate de inculpat, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 3859 alin.3 Cod pr.penala, Curtea retine urmatoarele:
Prima instanta a retinut in mod intemeiat ca cererea de liberare provizorie formulata de inculpatul C.C. este admisibila in principiu, in raport de limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunile imputate acestuia.
Prin incheierea recurata s-a retinut si ca sunt neindeplinite cerintele negative impuse de art.1602 alin.2 teza a II a Cod procedura penala, in sensul ca in cauza exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.
S-a apreciat, totodata, ca cererea de liberare provizorie nu este oportuna, apreciere gasita intemeiata de Curte, caci circumstantele cauzei nu evidentiaza aptitudinea liberarii provizorii sub control judiciar de a permite realizarea scopului masurilor preventive, cel putin la acest moment procesual.
In aprecierea acestei aptitudini, instanta de judecata trebuie sa aiba in vedere ansamblul circumstantelor cauzei, respectiv atat imprejurarile ce au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, cat si eventuala evolutie ulterioara a acestora, astfel incat sa rezulte in mod neechivoc faptul ca liberarea provizorie este cea mai adecvata masura pentru buna desfasurare a procesului penal.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca, intr-adevar, inculpatul beneficiaza de date personale favorabile insa aceste aspecte nu pot fundamenta in mod singular admiterea cererii de liberare provizorie, cu atat mai mult cu cat ele existau si la momentul luarii masurii arestarii preventive, fiind avute in vedere in procesul de alegere a masurii preventive, conform art.136 alin.8 Cod procedura penala.
Pe de alta parte, se retine ca inculpatul este cercetat pentru infractiuni care, fata de natura, modalitatile si imprejurarile concrete in care se presupune ca au fost comise (in cauza, fiind vorba de infractiunile de constituire de grup infractional organizat, proxenetism, trafic de minori si trafic de persoane), de urmarile produse sau care s-ar fi putut produce, de numarul mare de persoane implicate, prezinta un grad de pericol social ridicat.
Fata de toate aceste aspecte, in mod justificat Tribunalul a apreciat ca scopul pentru care s-a dispus luarea masurii arestarii preventive a inculpatului (scop constand in derularea in bune conditii a anchetei penale, conform art.136 alin.1 Cod procedura penala) nu poate fi atins in cauza prin punerea acestuia in libertate provizorie, cel putin la acest moment procesual. De altfel, Curtea constata ca de la momentul luarii masurii arestarii preventive a inculpatului nu au intervenit niciun fel de schimbari care sa sustina concluzia ca acest scop poate fi atins si prin liberarea provizorie a inculpatului.
Dimpotriva, existata date care justifica aprecierea in sensul ca lasat in libertate inculpatul ar putea influenta bunul mers al anchetei, avand in vedere, pe de-o parte, imprejurarea ca acesta a refuzat sa dea declaratii in fata organelor de ancheta, prevalandu-se de dreptul la tacere, iar pe de alta parte, acesta a incercat direct sau prin persoane interpuse, influentarea martorilor si partilor vatamate.
In legatura cu dreptul la tacere, recunoscut inculpatului ca o componenta a dreptului la apararea, CEDO recunoaste ca la inceputul anchetei inculpatul poate adopta aceasta pozitie si nu poate constitui un temei pentru arestare sau mentinere in arest a acestuia, insa dupa trecere unei perioade de timp, cand ancheta a trecut de faza incipienta, atitudinea inculpatului nu mai poate avea aceeasi valoare.
Ca atare, in temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedura penala, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.C., solutie in raport de care il va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare catre stat, conform art.192 alin.2 Cod procedura penala.