SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie de suspendare a solutionarii contestatiei administrativ fiscale pana la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala
Art. 214 alin. 1 Cod de procedura fiscala
In perioada 16.01.2013 - 28.01.2013 recurenta a fost supusa unui control fiscal inopinat efectuat de Oficiul de inspectie fiscala din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice B., in urma caruia s-a incheiat procesul-verbal nr.116/28.01.2013 (f.16-19 dosar fond) contestat la organul fiscal care, prin decizia nr.3.209/11.04.2013 (f. 10-11 dosar fond), a dispus suspendarea solutionarii contestatiei pana la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala.
Curtea a constatat ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica.
Astfel, instanta de control judiciar a retinut ca in speta sunt indeplinite conditiile cumulative cerute de lege pentru a se putea dispune suspendarea solutionarii contestatiei administrative de catre organele fiscale.
Instanta de recurs a constatat ca, faptul ca nu organul fiscal este cel care a sesizat organele de cercetare penala ci acestea s-au sesizat printr-un alt mod, solicitand organelor fiscale stabilirea cuantumului pretinsului prejudiciu, nu echivaleaza cu neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 214 alin.1 Cod de procedura fiscala, modalitatea de sesizare a organelor de cercetare penala nefiind o conditie propriu-zisa pentru suspendarea contestatiei. Instanta de control judiciar a retinut ca pentru ca o astfel de solutie sa poata fi adoptata de organele fiscale este necesar doar ca pretinsa infractiune sa aiba o influenta decisiva asupra solutiei ce urmeaza a fi pronuntata de catre organul fiscal si ca acesta sa aprecieze ca, raportat la situatia concreta, se impune suspendarea solutionarii contestatiei.
Pe de alta parte, Curtea a constatat ca nu este intemeiat nici motivul de recurs conform caruia modul de solutionare a cauzei penale depinde de solutionarea contestatiei fiscale. Sub acest aspect, instanta de control judiciar a apreciat ca trebuie pornit de la natura juridica a procesului verbal contestat. Astfel, instanta a constatat ca in chiar cuprinsul acestuia se precizeaza ca nu reprezinta in act emis in urma unei inspectii fiscale ci doar un act prin care se calculeaza un prejudiciu ipotetic.
Curtea a observat ca la capitolul concluzii din procesul verbal contestat se stabileste ca "in ipoteza in care se va stabili de catre organele de cercetare penala ca facturile inregistrate nu au la baza operatiuni reale" cuantumul obligatiilor fiscale datorate de recurenta este de 73776 lei si respectiv 110663 lei.
Prin urmare, organele fiscale nu au stabilit printr-o decizie de impunere sau printr-un raport de inspectie fiscala existenta unor obligatii fiscale ale recurentei ci au facut un simplu calcul al unui prejudiciu care ar putea exista in masura in care se va stabili ca a fost savarsita o anumita infractiune. Or, fata de aceasta stare de fapt, nu se poate sustine ca organele de cercetare penala sunt cele care ar trebui sa astepte modul de solutionare a contestatiei fiscale atat timp cat din punct de vedere fiscal in sarcina recurentei nu s-a stabilit nicio obligatie fiscala, o eventuala astfel de obligatie putand fi stabilita numai dupa ce pe latura penala se va stabili daca s-a savarsit sau nu o infractiune.
Decizia nr. 2202/CA/23.06.2014 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar 5197/111/CA/2013
Prin sentinta nr. 6717 /CA/12.12.2013 Tribunalul Bihor a respins actiunea formulata de reclamant SC T.C. SRL impotriva paratei Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C.-N. - prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice B. si a paratei Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C.-N., avand ca obiect anulare act administrativ, ca fiind neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta reclamanta SC T.C. SRL solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate si in urma rejudecarii cauzei, admiterea cererii de chemare in judecata.
In motivare, recurenta sustine, in esenta, ca nu se afla in nici una dintre situatiile in care OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala prevede posibilitatea suspendarii solutionarii unei contestatii de catre organul competent, fiind in situatia inversa celei prevazute la art. 214 alin (1) lit. a) din OG 92/2003, respectiv nu organul de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa, ci organele de cercetare penala au solicitat paratei sa procedeze la efectuarea calculului pretinsului prejudiciu pe care recurenta l-ar fi cauzat bugetului de stat, calcul care este necesar tocmai in vederea finalizarii cercetarii penale.
Recurenta arata ca referitor la relatiile comerciale cu SC C. SRL, a fost efectuata, in cursul anului 2011, o inspectie fiscala, iar, astfel cum rezulta din cuprinsul Procesului-verbal nr. 1791/15.12.2011, cu aceasta ocazie nu au fost constatate incalcari ale dispozitiilor legale in materie fiscala.
Pe de alta parte, recurenta afirma ca alin. (3) al art. 214 din OG 92/2003, mentionat de instanta de fond in motivarea sentintei atacate, este absolut irelevant in cauza, cat timp solutia de suspendare a solutionarii contestatiei recurentei pana la finalizarea dosarului penal nu a fost dispusa in mod legal, neexistand vreun temei care sa o justifice, cu atat mai mult cu cat organele de cercetare penala au solicitat efectuarea calculului respectiv in vederea finalizarii cercetarilor.
Recurenta apreciaza ca parata nu poate dispune suspendarea solutionarii contestatiei subscrisei pana la finalizarea cercetarilor de catre organele de cercetare penala, cat timp calculul acestui prejudiciu este necesar pentru finalizarea cercetarilor.
Or, sustine recurenta, avand in vedere faptul ca insasi solutia ce urmeaza a fi pronuntata in cadrul procesului penal depinde de prejudiciul cauzat bugetului de stat de catre recurenta, a carui existenta sau inexistenta, si al carui cuantum pot fi stabilite doar de catre organele de inspectie fiscala, nu numai ca solutionarea contestatiei recurentei ar trebui sa preceada solutia ce urmeaza a fi pronuntata in procesul penal, dar chiar se impune acest lucru, cu atat mai mult cu cat, in procesul penal, luarea unor eventuale masuri asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea invinuitilor, se dispune pana la concurenta valorii probabile a prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, care, astfel cum am mai aratat, trebuie calculat in mod corect de catre intimata.
In drept, recurenta a invocat dispozitiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct.8 Cod de procedura civila.
Intimatii legal citati nu au formulat intampinare.
Examinand sentinta atacata, curtea a constatat urmatoarele:
In perioada 16.01.2013 - 28.01.2013 recurenta a fost supusa unui control fiscal inopinat efectuat de Oficiul de inspectie fiscala din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice B., in urma caruia s-a incheiat procesul-verbal nr.116/28.01.2013 (f.16-19 dosar fond) contestat la organul fiscal care, prin decizia nr.3.209/11.04.2013 (f. 10-11 dosar fond), a dispus suspendarea solutionarii contestatiei pana la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala.
Curtea a constatat ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica.
Astfel, instanta de control judiciar a retinut ca in speta sunt indeplinite conditiile cumulative cerute de lege pentru a se putea dispune suspendarea solutionarii contestatiei administrative de catre organele fiscale.
Instanta de recurs a constatat ca, faptul ca nu organul fiscal este cel care a sesizat organele de cercetare penala ci acestea s-au sesizat printr-un alt mod, solicitand organelor fiscale stabilirea cuantumului pretinsului prejudiciu, nu echivaleaza cu neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 214 alin.1 Cod de procedura fiscala, modalitatea de sesizare a organelor de cercetare penala nefiind o conditie propriu-zisa pentru suspendarea contestatiei. Instanta de control judiciar a retinut ca pentru ca o astfel de solutie sa poata fi adoptata de organele fiscale este necesar doar ca pretinsa infractiune sa aiba o influenta decisiva asupra solutiei ce urmeaza a fi pronuntata de catre organul fiscal si ca acesta sa aprecieze ca, raportat la situatia concreta, se impune suspendarea solutionarii contestatiei.
Pe de alta parte, Curtea a constatat ca nu este intemeiat nici motivul de recurs conform caruia modul de solutionare a cauzei penale depinde de solutionarea contestatiei fiscale. Sub acest aspect, instanta de control judiciar a apreciat ca trebuie pornit de la natura juridica a procesului verbal contestat. Astfel, instanta a constatat ca in chiar cuprinsul acestuia se precizeaza ca nu reprezinta in act emis in urma unei inspectii fiscale ci doar un act prin care se calculeaza un prejudiciu ipotetic.
Curtea a observat ca la capitolul concluzii din procesul verbal contestat se stabileste ca "in ipoteza in care se va stabili de catre organele de cercetare penala ca facturile inregistrate nu au la baza operatiuni reale" cuantumul obligatiilor fiscale datorate de recurenta este de 73776 lei si respectiv 110663 lei.
Prin urmare, organele fiscale nu au stabilit printr-o decizie de impunere sau printr-un raport de inspectie fiscala existenta unor obligatii fiscale ale recurentei ci au facut un simplu calcul al unui prejudiciu care ar putea exista in masura in care se va stabili ca a fost savarsita o anumita infractiune. Or, fata de aceasta stare de fapt, nu se poate sustine ca organele de cercetare penala sunt cele care ar trebui sa astepte modul de solutionare a contestatiei fiscale atat timp cat din punct de vedere fiscal in sarcina recurentei nu s-a stabilit nicio obligatie fiscala, o eventuala astfel de obligatie putand fi stabilita numai dupa ce pe latura penala se va stabili daca s-a savarsit sau nu o infractiune.
Pe cale de consecinta, instanta de control judiciar a constatat ca motivele de recurs sunt neintemeiate, urmand a respinge ca nefondat recursul.