Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. SUSPENDAREA SOLUTIONARII CONTESTATIEI FORMULATE IMPOTRIVA DECIZIEI DE IMPUNERE PANA LA PRONUNTAREA UNEI SOLUTII DEFINITIVE IN MATERIE PENALA.
- art.214 al.1 Cod procedura fiscala.
In conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) Cod procedura fiscala, organul de solutionare a contestatiei formulata pe cale administrativa poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci cand organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.
Procedura suspendarii solutionarii contestatiei este facultativa, iar pentru a se dispune o astfel de masura prezinta relevanta in primul rand existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni, cu inraurire hotaratoare asupra solutiei.
Conditia esentiala impusa de text se refera, indiscutabil, la justificarea acestei masuri de interdependenta dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate si stabilirea corecta a obligatiilor bugetare in sarcina contribuabilului contestator.
Suspendarea sine die a solutionarii cauzei este de natura a intarzia in mod nejustificat accesul partii la instanta, ceea ce contravine prevederilor art.6 paragraful 1 din Conventia Drepturilor Omului.
Prin sentinta nr.109/CA/10.02.2010, Tribunalul Bihor a admis actiunea formulata de reclamanta SC B.I.E.SRL, impotriva paratelor Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala a Finantelor Publice si Directia Regionala Pentru Accize Si Operatiuni Vamale Cluj prin Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Bihor si, in consecinta a dispus anularea Deciziei nr.110/23.07.2009 emisa de parata D.G.F.P. si obligarea acesteia la solutionarea pe fond a contestatiei formulata de reclamanta, impotriva Raportului de inspectie fiscala nr.5480/10.06.2009 intocmit de catre Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale, a Dispozitiei nr.5481/10.06.2009 si a Deciziei de impunere nr.17/10.06.2009.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, prin decizia nr.110/23.07.2009 emisa de catre DGFP a fost dispusa suspendarea solutionarii contestatiei formulata pe cale administrativa de catre societatea reclamanta impotriva raportului de inspectie fiscala nr.5480/10.06.2009 intocmit de Directia judeteana pentru accize si operatiuni vamale, a dispozitiei nr.5481/10.06.2009 si a deciziei de impunere nr.17/10.06.2009, pana la pronuntarea unei solutii definitive in materie penala. In acest sens la dosar s-a depus dovada formularii de catre organul care a efectuat activitatea de control, a unei plangeri penale impotriva societatii pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 296 ind. 1 alin.1 lit. e din Legea nr. 571/2003, respectiv societatea ar fi achizitionat uleiuri minerale rezultate din prelucrarea titeiului care provin de la alti furnizori decat antrepozitarii autorizati pentru productie sau importatorii autorizati potrivit titlului VII din Legea nr. 571/2003.
Dupa cum rezulta din cuprinsul inscrisului depus, plangerea a fost inregistrata la data de 16 iunie 2009, iar pana la data solutionarii cererii de fata nu s-a inceput urmarirea penala in cauza, lucru confirmat de parti.
Instanta a retinut ca, potrivit art. 214 Cod procedura fiscala, organul ce solutioneaza contestatia este indreptatit sa suspende solutionarea contestatiei formulata pe cale administrativa, atunci cand organul care a efectuat activitatea de control a constatat existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza a fi pronuntata in procedura administrativa.
Prin urmare, aceasta masura este o optiune oferita de legiuitor organului de solutionare a contestatiei, care va proceda in functie de circumstantele faptei. Conditiile pentru a putea fi dispusa sunt doua: sesizarea organului in drept despre indiciile savarsirii infractiunii si repercusiunea evidenta asupra solutiei ce s-ar putea pronunta in contestatie.
Cat priveste cea dintai conditie, a constatat ca aceasta este indeplinita in speta.
In ce o priveste pe cea de a doua, a retinut ca, aceasta este determinabila pornind de la natura infractiunii si eventualul efect al constatarii acesteia asupra existentei si intinderii obligatiilor fiscale. Intrucat in cauza infractiunea pentru care s-a formulat plangere si cu privire la care organul a sesizat existenta indiciilor vizeaza achizitionarea unor produse accizabile care provin pe circuitul economic de la alti furnizori decat cei abilitati legal, nu se poate retine ca eventuala constatare a savarsirii acesteia are consecinte determinante asupra solutiei care in fapt viteaza existenta si intinderea obligatiilor fiscale ce se calculeaza in raport de evidentele contabile.
Pe de alta parte, desi textul de lege nu pretinde inceperea urmarii penale in cauza, ca in cazul prevederilor art.244 pct.2 Cod procedura civila, norma care nu este incidenta in cauza, atata timp cat exista o norma speciala de stricta interpretare, totusi aspectul este relevant prin prisma faptului ca, desi s-a formulat plangere cu mai mult de 6 luni in urma, cercetarile efectuate nu au fost de natura a conduce la inceperea urmaririi penale in cauza, nefacandu-se face o dovada in acest sens.
Raportat la aceste imprejurari, suspendarea sine die a solutionarii cauzei este de natura a intarzia in mod nejustificat si neprevizibil accesul partii la instanta, aspect ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia drepturilor Omului. In acest sens jurisprudenta CEDO ( cauza Golder impotriva Marii Britanii) este constanta in sensul ca ar fi de neconceput ca art. 6 sa descrie in amanunt garantiile procedurale acordate partilor si sa nu protejeze mai intai singurul lucru de care partea trebuie sa beneficieze in realitate: accesul la o instanta, pentru ca echitatea, publicitatea si celeritatea nu reprezinta interes in lipsa unui proces.
Pentru aceste considerente, in temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 a admis cererea, a anulat decizia nr.110/23.07.2009 emisa de parata D.G.F.P. si a dispus obligarea acesteia la solutionarea pe fond a contestatiei formulata de reclamanta, impotriva Raportului de inspectie fiscala nr.5480/10.06.2009 intocmit de catre Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale, a Dispozitiei nr.5481/10.06.2009 si a Deciziei de impunere nr.17/10.06.2009.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal au formulat recurs recurentele parate Directia Generala a Finantelor Publice si Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale, solicitand admiterea recursurilor si modificarea in tot a sentintei recurate, in sensul respingerii actiunii in contencios administrativ formulata de catre reclamanta.
In motivarea recursului, recurenta parata Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale a aratat ca, in urma controlului efectuat la societatea contestatoare, a constatat ca aceasta nu a respectat prevederile Titlului VII al Codului Fiscal, efectuand operatiuni de aprovizionare de la o firma fantoma.
Ca urmare a aceste constatari, a precizat ca pe seama societatii s-a emis decizia de impunere si s-a sesizat organul de urmarire penala cu privire la infractiunea de evaziune fiscala.
Prin urmare, conform art.214 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003, in cazul in care organul de solutionare a contestatiilor constata ca exista o cercetare penala, cu privire la o fapta ce influenteaza hotarator solutia ce urmeaza a fi data, poate dispune suspendarea solutionarii contestatiei, pana la solutionarea definitiva a laturii penale. Mai mult, intre fapta penala si debitul stabilit in sarcina contestatoarei, exista o stransa interdependenta, intrucat in functie de constatarile organului de cercetare penala intinderea sau chiar existenta debitului stabilit prin decizia de impunere contestata poate fi afectata.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta parata Directia Generala a Finantelor Publice a aratat ca sentinta este data cu nerespectarea prevederilor legale, intrucat instanta de fond gresit a retinut ca nu este respectata conditia a doua prevazuta de art. 214 Cod procedura fiscala, respectiv repercusiunea evidenta asupra solutiei ce s-ar putea pronunta in contestatie.
A mai aratat ca, Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale a efectuat un control la societatea reclamanta, ca urmare a adresei nr.506.961/15.12.2008 emisa de Garda Financiara si a sesizarii nr.500.474/26.05.2008 efectuate de Garda Financiara.
In urma acestui control a fost intocmit Raportul de Inspectie Fiscala nr.5840/ 10.06.2009 prin care se stabileau in sarcina societatii reclamante debite suplimentare la bugetul de stat, constand in accize in suma de 145.236 lei si majorari de intarziere aferente in suma de 61.375 lei, conform calculului cuprins in anexa 2 la Raport.
Organele de control din cadrul DJAOV au retinut ca societatea reclamanta a achizitionat o cantitate de 157.794 litri motorina de la SC R. SRL in valoare totala de 509.975, 07 lei.
De asemenea, a mai retinut si faptul ca societatea furnizoare nu isi desfasoara activitatea la sediul declarat, nu a putut fi identificat nici un reprezentant legal al acesteia, nu este autorizata ca antrepozitar, operator sau importator, nu este inregistrata ca platitoare de accize si nu a depus declaratii si raportari periodice la organele fiscale, rezultand astfel ca operatiunile de aprovizionare efectuate de catre SC B.I.E. SRL sunt derulate cu o firma fictiva. Astfel, nu se putea dovedi plata accizelor aferente produselor in cauza si nu rezulta ca produsele provin pe circuitul economic de la antrepozitari autorizati pentru productie sau importatori autorizati, circuitul economic intrerupandu-se la SC B.I.E.SRL.
In legatura cu aspectele constatate, organele de control din cadrul DJAOV au formulat o plangere penala impotriva SC B.I.E.SRL in vederea identificarii persoanelor vinovate si a constatarii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii prevazuta de art.296 alin.1 lit.e din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
De altfel, in art.214 alin.1 lit.a din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare se precizeaza:
"(1) Organul de solutionare competent poate suspenda, prin Decizie motivata solutionarea cauzei atunci cand:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele de drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa."
Astfel, intre stabilirea accizelor si majorarilor de intarziere aferente din Decizia de impunere nr.17/10.06.2009 in sarcina SC B.I.E.SRL si stabilirea caracterului infractional al faptelor savarsite exista o stransa interdependenta de care depinde solutionarea cauzei pe cale administrativa si prin urmare, solutia instantei de fond cu privire la acest aspect este nelegala.
O alta critica pe care a invederat-o este faptul ca, art.214 Cod procedura fiscala nu pretinde inceperea urmaririi penale, totusi aspectul este relevant prin prisma faptului ca desi s-a formulat plangere cu mai mult de 6 luni in urma, cercetarile efectuate nu au fost de natura a conduce la inceperea urmaririi penale. Astfel, prin aceasta sustinere contradictorie sunt incalcate tocmai prevederile textului de lege aplicabil in speta, adica art. 214 Cod procedura fiscala
Pe de alta parte, a precizat ca nu a sustinut niciodata, desi instanta a retinut, faptul ca urmarirea penala nu a inceput. Mai mult decat atat, a solicitat instantei de fond sa emita o adresa catre Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea in vederea comunicarii stadiului in care se afla plangerea penala.
Prin urmare, instanta de fond fara a tine cont de faptul ca nu ea a formulat plangerea penala, ci DJAOV a respins cererea sa, preferand a face afirmatii subiective precum" desi s-a formulat plangere cu mai mult de 6 luni in urma, cercetarile efectuate nu au fost de natura a conduce la inceperea urmaririi penale", fara a exista la dosar nici o dovada in acest sens.
Prin concluziile scrise, depuse la dosar intimata reclamanta a solicitat respingerea recursurilor formulate si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei recurate.
In aparare, intimata reclamanta a aratat ca nu contesta competenta si posibilitatea organului de solutionare de a suspenda solutionarea contestatiei formulata de contribuabil, pana la lamurirea aspectelor de ordine penala, insa a apreciat ca atata vreme cat suspendarea este reglementata ca o norma relativa si nu imperativa de la caz a caz, ar trebui analizata fiecare situatie in parte, fara ca ori de cate ori organul de constatare care a facut sesizare penala, sa dispuna suspendarea solutionarii contestatiei in faza recursului gratios.
Art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la care Romania a devenit parte prin Decretul nr. 40/1994, si Legea 30/1994, prevede ca " orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala instituita de lege... "
Mai mult, CEDO in interpretarea art.6 a retinut ca " dreptul de acces la un tribunal nu este absolut " el putand avea si limitari, dar totusi limitarile aplicate nu ar putea restrange accesul deschis a individului, intr-un mod altfel decat afectand dreptul in substanta sa. Ca atare, limitarile nu se pun in acord cu prevederile art.6 paragraful 1, decat daca urmaresc un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat -,,cauza Lugoci contra Romaniei".
Pentru aceste considerente, disp.art.184, alin.1 lit.a, din Codul de procedura fiscala, care permit organului de solutionare a contestatie sa suspende cauza, atunci cand organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indicilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza a fi data, in procedura administrativa trebuie interpretata numai ad literam si fara ca aceasta posibilitate sa fie o limitare a dreptului la acces la instanta, in sensul in care s-a pronuntat si CEDO.
Prin urmare, trebuie indeplinite doua conditii esentiale si anume, sa se fii facut o sesizare penala din partea organului de control si sa se fi inceput urmarirea penala.
De asemenea, prevederile art.244 Cod de procedura civila, permit suspendarea solutionarii cauzei numai daca s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se da.
Din probele administrate in cauza, respectiv plangerea penala depusa, a aratat ca nu rezulta indicii temeinice de savarsire a unei fapte penale, cu atat mai mult aceste indicii sunt atat de temeinice incat nu au fost sesizate la primul act de control.
Mai mult, desi a trecut mai bine de un an de la data formulari plangerii penale, pana in acest moment nu s-a dispus inceperea urmaririi penale, aspect confirmat de adresa Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea si de rezolutia din data de 10 septembrie 2010 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, in care s-a retinut in mod expres ca nu sunt indicii de savarsire acestora, adica a infractiunilor cu care parchetul a fost sesizat.
Examinand sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs, cat si din oficiu, s-a constatat ca recursurile sunt nefondate.
In conformitate cu prevederile art.214 alin.(1) Cod procedura fiscala, organul de solutionare a contestatiei formulata pe cale administrativa poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci cand organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.
Rezulta din aceste prevederi legale ca procedura suspendarii solutionarii contestatiei este facultativa, iar pentru a se dispune o astfel de masura prezinta relevanta in primul rand existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni, cu inraurire hotaratoare asupra solutiei.
Asadar, conditia esentiala impusa de text se refera, indiscutabil, la justificarea acestei masuri de interdependenta dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate si stabilirea corecta a obligatiilor bugetare in sarcina contribuabilului contestator.
In cauza, in mod corect instanta de fond a apreciat ca stabilirea existentei si intinderii obligatiilor fiscale suplimentare ale reclamantei nu este impietata in vreun fel de demararea si continuarea cercetarilor penale, organul fiscal avand toate elementele pentru a stabili aceste obligatii.
Este adevarat ca art.214 alin.1Cod procedura fiscala nu impune ca si conditie, pentru a se putea dispune suspendarea contestatiei, inceperea urmaririi penale, insa Curtea retine ca instanta de fond nu a admis actiunea pe considerentul ca nu ar fi inceput urmarirea penala in cauza, ci pe considerentul ca nu exista interdependenta intre posibilul caracter penal al faptelor investigate si stabilirea corecta a obligatiilor bugetare.
De asemenea, in mod corect instanta de fond a retinut ca suspendarea sine die a solutionarii cauzei este de natura a intarzia in mod nejustificat accesul partii la instanta ceea ce contravine prevederilor art.6 paragraful 1 din Conventia Drepturilor Omului, cu atat mai mult cu cat din rezolutia din 10 .09.2010 data in dosarul nr.421/P/2010 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, depusa in recurs, rezulta ca in cauza nu s-a administrat nici o proba, dosarul aflandu-se in faza actelor premergatoare.
Pentru considerentele aratate, recursurile au fost respinse ca nefondate, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila.
(Decizia nr.760/CA/14.10.2010 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).