Act administrativ fiscal, emis de un organ de specialitate a unei autoritati publice centrale prin care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei pe cale administrativa, privind obligatii accesorii ale impozitului pe venituri din salarii, intr-un cuantum mai mic de 500.000 lei. Competenta.
- art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004
Potrivit dispozitiilor art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestor mai mari de 500.000 lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel.
Chiar daca decizia a carei anulare se solicita priveste accesorii ale importului pe venituri din salarii intr-un cuantum mai mic de 500.000 lei, in conditiile in care contestatia administrativa nu a fost solutionata pe fond, dispunandu-se suspendarea solutionarii acesteia, prezinta relevanta in stabilirea competentei de solutionare a prezentei actiuni, emitentul deciziei contestate, respectiv daca este o autoritate publica locala sau centrala si nu cuantumul sumei la care se refera suma.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.2220/16.10.2008)
Asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.1125/04.04.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a-IX-a de Contencios Administrativ si Fiscal, a fost respinsa ca neintemeiata exceptia necompetentei materiale, a fost admisa actiunea formulata de reclamanta Banca Turco - Romana, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar, in contradictoriu cu parata ANAF. A fost anulata decizia nr.180/28.12.2007 emisa de ANAF - DGAMC, fiind obligata parata la continuarea procedurii administrative de solutionare a contestatiei impotriva deciziei nr.61/90/1/2003/902749 si la plata catre reclamanta a sumei de 4416 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca pertinente sustinerile reclamantei, in sensul ca simpla sesizare a organelor de cercetare penala nu justifica, prin ea insasi, suspendarea contestatiei depuse de contribuabil, masura suspendarii fiind facultativa si nu obligatorie, putand fi adoptata numai daca infractiunea ce face obiectul procesului penal are o inraurire hotaratoare asupra solutionarii contestatiei, Inalta Curte de Casatie si Justitie retinand in mod constant faptul ca atata vreme cat nu a fost dispusa nicio masura in sensul inceperii urmaririi penale si a punerii in miscare a actiunii penale, nu s-a confirmat existenta unui indiciu cu privire la savarsirea unei infractiuni si deci masura suspendarii contestatiei administrative nu se justifica. Or, in cazul dedus judecatii, nu exista nicio legatura intre obiectul plangerii penale - ce vizeaza debitul principal calculat initial prin estimare si legalitatea calcularii debitului accesoriu dupa data deschiderii procedurii. In plus, intr-adevar, suspendarea contestatiei reclamante prin decizia nr.180/28.12.2007 apare ca nelegala si din perspectiva faptului ca intervine la aproape 2 ani de la data promovarii caii de administrative de atac (26.01.2005), perioada in care solutionarea acesteia a trenat si in conditiile in care pana la aceasta data nu s-a dispus inceperea urmaririi penale. Astfel, cat timp aspectul litigios tine strict de interpretarea unor dispozitii legale care, in opinia reclamantei, ar face ca sa nu curga debite accesorii la cel principal din momentul intrarii in lichidare judiciara a reclamantei - trenarea solutionarii acestui aspect, doar pe considerentul ca exista o plangere penala cu privire la cuantumul debitului principal, poate crea, in mod nejustificat, un prejudiciu partii, cat timp prin solutionarea irevocabila a contestatiei administrative - si eventual utilizarea caii judecatoresti legale,poate cunoaste daca subzista sau nu obligatia sa de a achita si debitele accesorii si a adopta atitudinea fiscala pe care o considera in cunostinta de cauza, anume de a achita sau nu aceste obligatii, pentru a impiedica cumularea lor in continuare.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata ANAF, invocand motivul de recurs prevazut de art.304 pct.3 Cod procedura civila, sustinand ca in raport de obiectul cererii de chemare in judecata, solutia pronuntata de Tribunal a fost data cu incalcarea competentei C.A.B.
D.G.A.M.C. este organ de specialitate al autoritatii publice centrale, fiind o directie in cadrul ANAF, iar decizia contestata vizeaza suspendarea solutionarii contestatiei pe cale administrativa, pana la solutionarea definitiva a laturii penale a cauzei.
A mai fost invocat motivul de recurs prevazut de art-304 pct.7 Cod procedura civila, intrucat instanta de fond a respins exceptia necompetentei materiale fara a arata motivele pe care se sprijina aceasta solutie, precum si motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, apreciindu-se ca in mod gresit a fost anulata decizia ANAF, cu incalcarea dispozitiilor art.214 alin.1 din Cod procedura fiscala.
In conditiile in care, ca urmare a notei de constatare au fost sesizate organele de urmarire penala, iar obligatiile fiscale accesorii au fost calculate pentru debitele stabilite prin nota de constatare, recurenta a considerat ca solutia organului fiscal de a suspenda contestatia pe cale administrativa este intemeiata.
Analizand actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004,litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel.
In cauza se solicita anularea Deciziei nr.180/28.12.2007 emisa de ANAF prin care s-a dispus suspendarea solutionarii cauzei pentru suma de 1.097.349.523 Rol (109.735 lei), reprezentand penalitati de intarziere aferente impozitului pe veniturile din salarii calculate pentru perioada 28.02.2003 - 05.11.2004 prin Decizia nr.61/90/1/2003/902749 inregistrata la DGAMC referitoare la obligatiile de plata accesorii aferente obligatiilor fiscale din anul precedent, pana la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala.
Este adevarat ca decizia a carei anulare se solicita prin contestatia administrativa priveste accesorii ale impozitului pe venituri din salarii intr-un cuantum mai mic de 500.000 lei, dar in conditiile in care recurenta parata nu a solutionat pe fond contestatia, dispunand suspendarea solutionarii acesteia, prezinta relevanta in stabilirea competentei de solutionare a prezentei actiuni, emitentul deciziei contestate - daca este o autoritate publica locala sau centrala si nu cuantumul sumei la care se refera decizia.
Recurenta parata nu a analizat daca reclamanta datoreaza sau nu suma mentionata in Decizia nr.61/90/1/2003/902749 si in caz afirmativ care este cuantumul acesteia, astfel incat nu este relevant cuantumul sumei mentionata in aceasta decizie.
Obiectul cauzei vizeaza anularea unui act administrativ emis de o autoritate publica centrala prin care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei si nu un act administrativ referitor la legalitatea stabilirii unor accesorii aferente impozitului in cuantum mai mic de 500.000 lei, astfel incat in prima instanta, competenta de solutionare a cauzei revine Curtii de Apel Bucuresti.
In aceste conditii, este incident motivul de recurs prevazut de art.304 pct.3 Cod procedura civila, hotararea fiind data cu incalcarea competentei altei instante si in raport de acest fapt nu se impune analizarea celorlalte motive de recurs.
In consecinta, in temeiul art.312 alin.1 si 3 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul, va casa sentinta recurata si va retine cauza spre rejudecare in prima instanta.