Prevederile Directivei 2004/80/CE implementata prin Legea nr. 211/2004 stabilesc un sistem de cooperare in vederea facilitatii accesului victimelor infractionalitatii la despagubire, in situatii transfrontaliere, acest sistem trebuie sa functioneze pe baza unor mecanisme, in vigoare in statele membre, de despagubire a victimelor infractionalitatii premeditate savarsite prin violenta pe teritoriile respective.
Art. 21 raportat la art. 27 din Legea nr. 211/2004
Art. 18 alin. 2 Directiva 2004/80/CE a C.U.E
Domeniu pretentii
Curtea constata ca recursul nu este intemeiat.
Astfel, conform art. 21 alin. 1 lit. a din Legea nr. 211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor cu modificarile si completarile ulterioare, Compensatia financiara se acorda, la cerere, in conditiile prezentului capitol, urmatoarelor categorii de victime:
a) persoanele asupra carora a fost savarsita o tentativa la infractiunile de omor, omor calificat si omor deosebit de grav, prevazute la art. 174 - 176 din Codul penal, o infractiune de vatamare corporala grava, prevazuta la art. 182 din Codul penal, o infractiune intentionata care a avut ca urmare vatamarea corporala grava a victimei, o infractiune de viol, act sexual cu un minor si perversiune sexuala, prevazute la art. 197, 198 si art. 201 alin. 2 - 5 din Codul penal, o infractiune privind traficul de persoane, o infractiune de terorism, precum si orice alta infractiune intentionata comisa cu violenta;
Din examinarea prevederii legale suscitate si coroborarea acesteia cu structura grupelor de infractiuni din Codul penal, Curtea retine ca legiuitorul a avut in vedere pentru recunoasterea dreptului la compensatie financiara, categoriile de victime ale infractiunilor contra persoanei, ale celor privitoare la viata sexuala (...) si nu si infractiunile contra patrimoniului.
In cadrul acestor categorii de infractiuni, ce vizeaza viata, integritatea fizica si libertatea persoanei, s-ar putea regasi si alte infractiuni intentionate comise cu violenta, motiv pentru care, prin acelasi text de lege se face trimitere si la orice alta infractiune intentionata comisa cu violenta.
Or, fapta de distrugere pretins a fi comisa contra unui bun proprietate personala a petentului, chiar daca este savarsita cu intentie, nu face parte din categoria infractiunilor privind viata, integritatea fizica si libertatea persoane, fiind inclusa de Codul penal in categoria infractiunilor contra patrimoniului.
Prin art. 27 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 211/2004, se prevede ca, se acorda victimei compensatia financiara pentru urmatoarele categorii de prejudicii suferite de aceasta prin savarsirea infractiunii:
a) in cazul victimelor prevazute la art. 21 alin. (1) lit. a):
1.cheltuielile de spitalizare si alte categorii de cheltuieli medicale suportate de victima;
2.prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin savarsirea infractiunii.
Trimiterea la prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin savarsirea infractiunii, este in stransa legatura cu comiterea infractiunilor enumerate la art. 1 alin. 1 lit. a din lege si poate fi consecinta acestor infractiuni indreptate contra persoanei, a integritatii fizice a acesteia si a libertatii.
Curtea retine ca, prin enumerarea acestor prejudicii ce reprezinta consecinte ale infractiunilor prevazute de art. 21 alin. 1 lit. a din lege, legiuitorul nu a inteles, ca prin art. 27, sa extinda sfera de aplicare a infractiunilor pentru care se acorda compensatia financiara si la infractiunile contra patrimoniului.
De altfel, din intreaga reglementare a dispozitiilor legii rezulta cu evidenta ca, legiuitorul a prevazut posibilitatea acordarii de compensatii financiare pentru victimele infractiunilor indreptate contra persoanei, integritatii fizice si libertatii sale.
Din examinarea prevederilor Directivei 2004/80/CE a C.U.E care a fost implementata in dreptul intern prin Legea nr. 211/2004 cu modificarile ulterioare, Curtea retine ca aceasta directiva stabileste un sistem de cooperare in vederea facilitatii accesului victimelor infractionalitatii la despagubire, in situatii transfrontaliere, acest sistem trebuie sa functioneze pe baza unor mecanisme, in vigoare in statele membre, de despagubire a victimelor infractionalitatii premeditate savarsite prin violenta pe teritoriile respective.
Prin art. 18 alin. 2 din directiva se stipuleaza ca, statele membre pot prevedea ca masurile necesare pentru a se conforma prezentei directive nu se aplica decat solicitantilor care au suferit vatamari corporale in urma infractiunilor savarsite dupa 30 iunie 2005.
Aceasta prevede din directiva, evident, nu obliga statele membre sa recunoasca dreptul la despagubiri si altor categorii de victime decat celor care au suferit vatamari corporale.
Decizia cadru 2001/220/JAI a C.U.E din 15.03.2001 privind statutul victimelor in cadrul procedurilor penale nu-si are aplicabilitate in cauza, atata timp cat nu a fost demarata o actiune penala pentru fapta reclamata.
Astfel fiind, Curtea retine ca, pe buna dreptate, comisia, prin hotararea atacata cu recurs, a retinut ca infractiunea de distrugere, pretins a fi comisa de catre petent, nu se incadreaza in categoria infractiunilor prevazute de art. 21 alin. 1 lit. a din Legea nr. 211/2004, care permit acordarea de compensatii financiare victimelor unor infractiuni comise cu violenta si a respins cererea.
In raport de aceste constatari, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs.
In consecinta, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, urmeaza a se respinge recursul, ca nefondat.
Decizia civila nr. 1611 R/28.09.2012, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila