Nerespectarea prevederilor legale in materia propunerii si administrarii dovezilor. Inaplicabilitatea art.723 Cod de procedura civila - lipsa dovedirii abuzului de drept procesual.
In situatia in care apelantul a respectat prevederile legale in materia propunerii si administrarii dovezilor, revenirea asupra unui mijloc de proba incuviintat in conditiile la care s-a facut anterior referire, nu se putea dispune decat motivat, sub aspectul utilitatii acesteia, or, instanta de apel nu a ajuns la o atare concluzie.
In consecinta, in aplicarea normelor legale anterior citate art.129 alin.5 Cod procedura civila, instanta avea posibilitatea de a pasi la judecata doar in situatia in care ar fi citat martorul cu mandat si acesta nu s-ar fi prezentat.
Fara a lua insa aceste masuri procedurale, instanta l-a decazut pe apelant din proba testimoniala, desi nu avea temei legal in dispunerea acestei masuri.
Ipoteza reglementata prin art. 723 din Codul de procedura civila este o aplicare a principiului general consacrat in art. 998 si 999 din Codul civil, dupa care oricine cauzeaza prin faptul sau altuia un prejudiciu este obligat a-l repara, cu mentiunea ca raspunderea civila antrenata de aplicarea dispozitiilor art. 723 din Codul de procedura civila impune cerinta dovedirii abuzului de drept procesual.
Or, in cauza aceasta conditie nu era indeplinita cata vreme, din datele existente la dosar rezulta ca apelantul locuieste in strainatate, astfel ca aceasta imprejurare trebuia avuta in vedere, de catre instanta de apel, in evaluarea posibilitatilor sale concrete de a lua cunostinta si comunica instantei, in termen util, de schimbarile intervenite in ceea ce priveste domiciliul martorului propus spre audiere, neexistand alte indicii in sensul intentiei acestuia de a tergiversa solutionarea pricinii, cererea de amanare fiind justificata astfel, printr-un motiv legitim.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.215/4/2009 - DECIZIA CIVILA NR.1835/15.12.2011)
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti sub numarul 215/4/2009, la data de 09.01.2009, reclamanta S.A. a chemat in judecata pe paratul S.V., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate deschisa succesiunea defunctului S.S., sotul sau, decedat la data de 31.10.1998 in Bucuresti, sector 4.
In privinta bunurilor a solicitat sa se constate ca masa succesorala lasata de catre defunctul S.S. se compune din: dreptul de 1/2, respectiv 50% din bunul imobil, proprietate comuna in devalmasie, situat in B., Aleea C.D. nr. 3, bl. 15, sc. B, et. 1, ap. 27, sector 4, compus din 2 camere de locuit cu o suprafata utila de 43,56 mp, avand o cota indiviza de 2,42% din suprafata comuna de folosinta a imobilului; dreptul de 1/2, respectiv 50% din bunul imobil, proprietate comuna in devalmasie, situat in comuna S., satul S.M., nr.130, judetul M. compus din casa de locuit, formata din parter si un etaj, in suprafata de 70,19 mp si teren in suprafata de circa 250 mp; dreptul de 1/2 , respectiv 50% dintr-un numar de 206 actiuni, proprietate comuna in devalmasie; dreptul de 1/2 , respectiv 50% din bunul mobil, autoturism marca Dacia 1310, proprietate comuna in devalmasie.
In privinta mostenitorilor, a solicitat sa se constate ca reclamanta, in calitate de sotie supravietuitoare, este unica mostenitoare a defunctului S.S. si ca paratul S.V., unicul copil legitim al defunctului S.S., este strain de mostenire, prin neacceptarea acesteia in termenul legal de optiune succesorala, fiind renuntator tacit potrivit art.698 si urm. C.civ.
Totodata a solicitat sa se dispuna atribuirea intregii mase succesorale ramase de pe urma defunctului S.S. catre reclamanta, care a acceptat voluntar tacit pur si simpla mostenirea potrivit art. 690 C.civ.; cu cheltuieli de judecata.
A invederat reclamanta ca paratul S.V., este copilul legitim al defunctului dintr-o alta casatorie, ca paratul S.V. a participat la inmormantarea tatalui sau in data de 31.10.1998, iar din acel an si pana in prezent nu a acceptat sub nicio forma succesiunea defunctului, fiind renuntator si strain de mostenire potrivit art. 696 si urm. C.civ.
Reclamanta a mentionat ca a acceptat succesiunea sotului sau in forma voluntara tacita, potrivit art. 689 si urm. C.civ., comportandu-se de la data decesului acestuia si pana in prezent ca un verus dominus asupra tuturor bunurilor ce compun masa succesorala, intreprinzand acte de dispozitie, posesie si folosinta neintrerupta cu privire la bunurile succesorale si acte de administrare definitiva, respectiv renovari la bunurile imobile, precum reconditionarea acoperisului, zugraveli interioare si exterioare si modificari, plata impozitelor si cheltuieli de intretinere a bunurilor succesorale, din data de 01.03.1999 a achitat impozitul pentru imobilul situat in B., Aleea C.D. nr. 3, bl. 15, se B, et.1, ap. 27, sector 4, precum si cheltuielile de intretinere a acestuia conform adeverintei nr. 25/10.11.2008 eliberata de Asociatia de Locatari a blocului.
In drept, reclamanta a invocat prevederile art. 651 si urm. C.civ. si ale art. 112 si urm. C.pr.civ.
La data de 04.03.2009, paratul S.V. a depus la dosar, prin serviciul registratura, intampinare si cerere reconventionala, prin care a solicitat sa se respinga actiunea reclamantei ca neintemeiata si sa se constate deschisa succesiunea defunctului S.S., tatal sau, decedat la data de 31.10.1998 in Bucuresti, sector 4, atribuirea catre parat a cotei de 3/4 din masa succesorala enuntata anterior iar cota de 1/4 din masa succesorala sa se atribuie reclamantei in calitate de sotie supravietuitoare.
In motivare, paratul a aratat ca este fiul defunctului si ca imediat dupa decesul tatalui sau, o cunostinta a sa a preluat in numele sau, din masa succesorala a acestuia, autoturismul marca Dacia 1310, pe care l-a dus tractat in comuna B., unde a stat initial la soacra sa, timp de circa 3 ani, dupa care a fost dus la o ruda din aceeasi comuna, unde a stat pana in anul 2008, pana cand a fost dat la fier vechi.
A invederat paratul ca reclamanta a fost de acord ca el sa preia acest autoturism, pe care reclamanta nu l-a declarat niciodata furat sau disparut si nici nu poate justifica imprejurarea ca acesta nu se mai afla in posesia sa..
Paratul a aratat ca are domiciliul in O. inca dinaintea decesului tatalui sau si ca a venit anual, o data pe an, in R., iar dupa decesul tatalui sau a vizitat-o de fiecare data pe reclamanta, ajutand-o cu bani si oferindu-i cadouri si rugand-o de fiecare data sa faca demersurile necesare in vederea deschiderii succesiunii tatalui sau.
In drept, paratul a invocat prevederile art. 115, art. 653 si art. 689 C.pr.civ.
La termenul de judecata de la 12.03.2009, instanta a incuviintat pentru reclamanta-parata proba cu inscrisuri, cu interogatoriul paratului-reclamant si cu un martor, iar pentru paratul-reclamant proba cu interogatoriul reclamantei-parate si cu un martor.
La termenul de judecata de la 04.06.2009, reclamanta-parata a renuntat la cererea de includere in masa succesorala a imobilului, teren si constructie, din comuna S., satul S.M. nr.130, judetul M..
Prin incheierea de admitere in principiu din 12.06.2009, instanta a stabilit cu caracter interlocutoriu: admiterea in parte, in principiu, a cererii principale, astfel cum a fost restransa, formulata de reclamanta-parata S.A. in contradictoriu cu paratul-reclamant S.V.; respingerea, in principiu, a cererii reconventionale formulata de paratul-reclamant S.V. in contradictoriu cu reclamanta-parata S.A., s-a constatat deschisa succesiunea defunctului S.S., decedat la data de 31.10.1998, cu ultimul domiciliu in B., str. Aleea C.D. nr. 3, sector 4. De asemenea a stabilit ca masa succesorala ramasa de pe urma defunctului S.S. se compune din: cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.27, situat in B., str. Aleea C.D. nr. 3, bl. 15, sc. B, et.1, sector 4, cealalta cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului mentionat apartinand reclamantei-parate S.A., ca urmare a calitatii acestui imobil de bun comun, dobandit de reclamanta-parata in timpul casatoriei cu defunctul S.S.; cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310, culoare rosie, an de fabricatie 1983, nr. de identificare 745756, nr. de inmatriculare 1-B-14269, cealalta cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului mentionat apartinand reclamantei-parate S.A., ca urmare a calitatii acestui bun mobil de bun comun, dobandit de reclamanta-parata in timpul casatoriei cu defunctul S.S.; 206 de actiuni cu numerele de ordine de la 13282205 la 13282410 la Societatea Comerciala C., conform certificatului de actionar nr. 7921735/14.08.1996.
In privinta mostenitorilor de pe urma defunctului S.S. instanta a constatat ca a ramas ca unic mostenitor legal reclamanta-parata S.A., in calitate de sotie supravietuitoare, paratul-reclamant S.V., fiind strain de mostenirea defunctului S.S., prin neacceptarea mostenirii in termenul legal de optiune succesorala.
Prin sentinta civila nr.6371/12.11.2009, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, a admis in parte cererea principala astfel cum a fost restransa formulata de reclamanta parata S.A. in contradictoriu cu paratul reclamant S.V., a respins cererea reconventionala formulata de paratul reclamant in contradictoriu cu reclamanta parata ca neintemeiata, a constatat deschisa succesiunea defunctului S.S., decedat la data de 31.10.1998, cu ultimul domiciliu in B., Aleea C.D. nr. 3, sector 4, a constatat ca masa succesorala ramasa de pe urma defunctului S.S. se compune din: cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 27 situat in B., Aleea C.D. nr. 3, bl. 15, se. B, sector 4, cealalta cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului mentionat apartinand reclamantei parate S.A., ca urmare a calitatii acestui imobil de bun comun, dobandit de reclamanta parata in timpul casatoriei cu defunctul S.S.; cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310, culoare rosie, an de fabricatie 1983, nr. de identificare 745756, nr. de inmatriculare 1-B-14269, cealalta cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului mentionat apartinand reclamantei parate S.A., ca urmare a calitatii acestui bun mobil de bun comun, dobandit de reclamanta parata in timpul casatoriei cu defunctul S.S.; 206 de actiuni cu numerele de ordine de la 13282205 la 13282410 la Societatea Comerciala C., conform certificatului de actionar nr. 7921735/14.08.1996, a constatat ca de pe urma defunctului S.S. a ramas ca unic mostenitor legal reclamanta parata S.A., in calitate de sotie supravietuitoare, a constatat ca este strain de mostenirea defunctului S.S., prin neacceptarea mostenirii in termenul legal de optiune succesorala, paratul reclamant S.V., in calitate de fiu al defunctului dintr-o casatorie anterioara si a luat act de renuntarea reclamantei parate S.A. la judecata capatului de cerere privind imobilul, teren si constructie, situat in comuna S., satul S.M. nr. 130, judet M..
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca defunctul S.S. si reclamanta-parata S. (fosta P.) A. s-au casatorit la data de 21.10.1972.
Paratul-reclamant, nascut la data de 01.08.1958, este fiul defunctului S.S., rezultat dintr-o casatorie anterioara a acestuia cu numita Sava Ioana.
Casatoria numitilor Sava Stefan si Sava Alesandra a incetat prin decesul numitului Sava Stefan, deces intervenit la data de 31.10.1998. Conform aceluiasi act, ultimul domiciliu al defunctului a fost in B., str. Aleea C.D. nr. 3, sector 4.
Instanta a constatat ca masa succesorala ramasa de pe urma defunctului S.S. se compune din: cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.27, situat in B., str. Aleea C.D. nr. 3, bl 15, se B, et.1, sector 4; cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310, culoare rosie, an de fabricatie 1983, nr. de identificare 745756, nr. de inmatriculare 1-B-14269; 206 de actiuni cu numerele de ordine de la 13282205 la 13282410 la Societatea Comerciala C..
Astfel, atat apartamentul, cat si autoturismul mentionate anterior au fost dobandite de catre defunctul S.S. impreuna cu reclamanta-parata S.A., in timpul casatoriei, fiind, asadar, prin aplicarea dispozitiilor art.30 din Codul familiei, bunuri comune ale acestora, calitate pe care niciuna din partile prezentei cauze nu a contestat-o.
Ca urmare, s-a apreciat incidenta prezumtia de egalitate a cotelor de contributie ale sotilor la dobandirea bunurilor comune, prezumtie pe care nici reclamanta-parata si nici paratul-reclamant nu au incercat sa o rastoarne.
Referitor la cele 206 actiuni, cu numerele de ordine de la 13282205 la 13282410, detinute de catre defunctul S.S. la Societatea Comerciala C., instanta a considerat ca acestea constituie bun propriu al defunctului, si nu bun comun, chiar daca data eliberarii certificatului de actionar nr. 7921735/14.08.1996 se situeaza in timpul casatoriei defunctului cu reclamanta-parata.
Referitor la cererea paratului-reclamant, privind includerea in masa succesorala a terenului si constructiei din comuna S., satul S.M. nr.130, judetul M. s-a considerat nu pot fi incluse in masa succesorala a defunctului, intrucat nu s-a facut dovada dreptului de proprietate al defunctului si al sotiei sale, reclamanta-parata S.A., asupra acestora, niciuna dintre parti nedepunand la dosar titlul de proprietate al terenului.
S-a apreciat ca in ceea ce priveste constructia edificata pe acest teren, avizul nr. 85/02.04.1977 emis de Consiliul Popular Judetean Mehedinti - Atelierul de Proiectare si autorizatia nr. 652/4/24.05.1977 emisa de Consiliul Popular al comunei S., conform carora sotii S.S. si S.A. au fost autorizati sa ridice o constructie (locuinta), parter si etaj, in comuna S., satul S.M., judetul M., nu este suficienta pentru a proba dreptul de proprietate al acestora asupra constructiei din comuna S., satul S.M. nr.130, cata vreme conform art.492 C.civ., care reglementeaza institutia accesiunii imobiliare artificiale, "Orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant, cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste din contra." Prin urmare, constructia edificata pe terenul din comuna S., satul S.M. nr.130, judetul M., este prezumata a apartine proprietarului terenului, calitate pe care defunctul S.S. si reclamanta-parata S.A. nu s-a dovedit a o avea.
Prima instanta a constatat ca reclamanta-parata a acceptat mostenirea defunctului in termenul legal de optiune succesorala instituit de art.700 C.civ., de 6 luni de la data decesului, avand stapanirea bunurilor succesorale, ocupandu-se de intretinerea lor, dispunand de ele si platind impozitul aferent acestora, astfel cum rezulta din chitantele depuse la dosar, ceea ce echivaleaza cu o acceptare voluntara tacita, pura si simpla, a mostenirii sotului sau insa paratul-reclamant nu a facut acte de acceptare a succesiunii tatalui sau, aspect sustinut de reclamanta-parata prin actiune si necombatut de probele administrate in cauza.
In sensul celor de mai sus, instanta a retinut ca prin cererea reconventionala, paratul-reclamant a sustinut ca acceptarea mostenirii tatalui sau rezulta din faptul ca imediat dupa decesul acestuia (ce a avut loc, conform celor de mai sus, la data de 31.10.1998), o cunostinta a sa a preluat in numele sau din masa succesorala autoturismul marca Dacia 1310, pe care 1-a dus tractat in comuna B., unde a stat initial la soacra sa, timp de circa 3 ani, dupa care a fost dus la o ruda din aceeasi comuna, unde a stat pana in anul 2008, cand a fost dat la fier vechi.
In raspunsurile date la intrebarile din interogatoriul ce i-a fost luat, paratul-reclamant a prezentat o versiune diferita, aratand ca preluarea autoturismului din patrimoniul succesoral s-a facut in cursul lunii februarie 1909, deci nu imediat dupa deces, de catre numitul I.V., pe care il mandatase in acest sens prin telefon, paratul-reclamant sustinand ca in acest scop l-a sunat pe acesta din O., unde locuieste.
S-a apreciat ca aceste sustineri sunt contrazise de declaratia martorei R.G., propusa de reclamanta-parata, si chiar si de declaratia numitului I.V., audiat in cauza ca martor la propunerea sa, instanta de fond concluzionand ca potrivit acestor dovezi, autoturismul Dacia 1310 a ajuns in curtea socrilor paratului-reclamant ulterior lunilor iulie-august 1999 (deci dupa expirarea termenului de optiune succesorala), nu ca urmare a unei actiuni intreprinse de acesta in scopul acceptarii mostenirii tatalui sau, ci ca urmare a manifestarii de vointa a reclamantei-parate, care, nemaiavand unde sa mai tina masina, ce nici nu mai functiona, a inteles sa o dea paratului-reclamant, stiind ca acesta are unde sa o depoziteze, respectiv la socrii sai, ce locuiau la curte.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul reclamant S.V., criticand solutia instantei de fond, pentru nelegalitate si netemeinicie, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, sub nr.215/4/2009, la data de 10.05.2010.
In dezvoltarea motivelor de apel a aratat ca dupa administrarea probelor, instanta a pronuntat in cauza in sedinta publica din data de 12.06.2009 incheierea de admitere in principiu, constatand ca apelantul este strain de succesiune prin neacceptarea in termenul legal de optiune succesorala si deci atribuind intreaga masa succesorala reclamantei.
Declaratia martorei R.G., pe care s-a intemeiat instanta in pronuntarea incheierii de admitere in principiu, a fost vadit mincinoasa fiind lovita de nulitate.
Instanta de fond a apreciat ca sustinerile apelantului si ale martorului
acestuia sunt contrazise de declaratia martorei R.G. care a
aratat ca sotul sau a efectuat reparatii autovehiculului marca Dacia 1300
de care am facut scriere mai sus, ultima oara in luna martie - aprilie a
anului 1999.
Ulterior pronuntarii incheierii de admitere in principiu martora R.G., la data de 22 iunie 2009, depune personal prin serviciul registratura o declaratie prin care recunoaste ca marturia acesteia a fost nereala si nu a concordat cu realitatea si adevarul.
La termenul din data de 12.11.2009 s-a dispus reaudierea martorei R.G. iar din lucrarile dosarului se poate constata o grava neconcordanta in declaratiile acesteia .
In apel, la termenul de judecata din data de 07.10.2010, s-a incuviintat pentru fiecare dintre cele doua parti , proba cu un martor, pe aspectul acceptarii succesiunii defunctului.02.12.2010, a fost audiat martorul N.M., la propunerea reclamantei parate.
Prin decizia civila nr.1300/09.12.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins apelul formulat de apelantul parat-reclamant impotriva sentintei civile nr.6371/12.11.2009, ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat ca potrivit declaratiei martorului audiat in apel, N.M, autoturismul a stat in fata blocului circa un an si apoi in vara anului 1999, a fost adus in curtea casei acestuia, unde a stat pana in anul 2003. Astfel chiar si in masura in care nu s-ar retine valoarea probatorie a declaratiei martorei R.G., aspectele invocate de catre apelant pentru invocarea acceptarii tacite a succesiunii nu se sustin fata de probele administrate in cauza.
S-a apreciat ca apelantul nu si-a probat sustinerile prin probele administrate in cauza, iar succesiunea nu s-a dovedit ca a fost acceptata de catre apelant (sau de catre un mandatar al acestuia) in termenul legal de optiune succesorala nici in mod expres, nici in mod tacit, fiind strain de mostenire.
Din declaratia martorei R.G., rezulta ca autoturismul marca Dacia 1310 de culoare rosie se afla parcat dupa moartea lui S.V. in fata blocului in care reclamanta locuieste de peste 30 de ani, iar declaratia martorei pe acest aspect nu a fost una contradictorie.
In declaratia sa, R.G. mai afirma ca sotul sau a efectuat reparatii la autovehiculul mai sus mentionat, pornindu-l, oprindu-l, in lunile martie-aprilie 1999, la rugamintea doamnei S.A.. Ulterior, in lunile de vara, iulie - august 1999, a observat ca autoturismul nu mai se afla in fata blocului. A retinut aceasta imprejurare, intrucat in jurul acelei perioade, in toamna anului 1999 sotul martorei R.G. s-a imbolnavit, decedand in anul 2000, astfel ca autoturismul nu putea fi preluat de catre paratul reclamant in luna februarie, cum sustine acesta, afirmatie contrazisa chiar de declaratiile martorului propus de S.V. si de declaratia martorului audiat in apel.
Martorul I.V. a declarat ca masina ar fi fost preluata in anul 2000, si nicidecum in anul 1999, pana in luna aprilie, pentru a se putea incadra in termenul de optiune succesorala actul invocat de catre apelant. Cu privire la locul situarii autoturismului, martorul mentioneaza ca nu-si mai aduce aminte exact, dar crede ca era "undeva la curte" si ca a ajuns la locatia respectiva impreuna reclamanta - parata S.A. Astfel, se poate observa ca I.V. nu a preluat masina din fata blocului, unde aceasta s-a aflat pana in lunile de vara ale anului 1999, dupa cum reiese din declaratiile martorei R.G. si ale martorului din apel si chiar fata de declaratia martorului, N.M.
Instanta de fond retine corect ca potrivit depozitiei martorului l.V. nu paratul - reclamant a fost cel care i-a solicitat sa ia autoturismul si sa-l duca la soacra acestuia in comuna Berceni, asa cum sustine paratul-reclamant, ci reclamanta - parata, cu ocazia parastasului de 40 de zile al defunctului S.S., din februarie 1999, la care martorul a participat, martorul sustinand ca reclamanta-parata intentiona sa dea aceasta masina paratului-reclamant.
S-a apreciat ca potrivit doctrinei juridice, acceptarea tacita se poate face si prin mandatar iar mandatul trebuie sa fie dat in forma scrisa (deoarece mandatul formeaza un tot indivizibil cu actul in vederea caruia a fost dat) si cu procura data special pentru realizarea de acte de acceptare tacita, necesitate ce rezulta din caracterul de act de dispozitie a acceptarii tacite a mostenirii.
S-a apreciat ca din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, ca nu exista niciun document care sa faca dovada acordarii de catre paratul - reclamant vreunei "cunostinte" a unui mandat scris, special, in vederea acceptarii tacite a succesiuni, iar din raspunsul paratului - reclamant de la intrebarea 5 din interogatoriu se sustine ca acesta ar fi mandatat, verbal, in timpul unei convorbiri telefonice, pe I.V. sa preia autoturismul marca Dacia 1310 din masa succesorala.
Impotriva deciziei instantei de apel a formulat recurs reclamantul S.V., criticand-o pentru urmatoarele motive:
La termenul din data de 07.10.2010, Tribunalul Bucuresti a admis proba cu martori pentru ambele parti, pentru recurentul fiind admis martorul I.T., moment in care recurentul a furnizat instantei si adresa acestuia de citare si anume, Bucuresti, str. Nedelcu Ion nr.3, bl.3, et.3, ap.19, sector 3.
Audierea martorului urma sa aiba loc la urmatorul termen din data de 02.12.2010.
Intre aceste termene recurentul a aflat ca martorul si-a schimbat adresa, iar citarea lui s-a facut efectiv la o adresa la care el nu mai locuia in fapt, ulterior schimbandu-si si adresa din buletinul de identitate.
La termenul din 02.12.2010, recurentul a prezentat instantei situatia de fapt, recurentul cu atat mai mult, locuind in Olanda nu a cunoscut noua adresa a martorului decat mult prea tarziu, in orice caz, dupa data la care s-a admis probatoriul.
Instanta i-a respins recurentului o noua citare a martorului sau, interpretand in mod gresit prevederile legale si l-a pus in situatia de a nu mai avea un drept la aparare, de a-si pierde intreaga mostenire fara a-si putea dovedi acceptarea succesiunii in termenul legal.
Dupa cum se poate observa in intreaga decizie civila nu se face referire la acest aspect, instanta facand practic o analiza intensa a fondului cauzei. Intelege caracterul devolutiv al apelului, a sperat insa ca motivarea deciziei sa fie intemeiata pe faptele, marturiile, deci probatoriile administrate in apel si mai putin pe fondul cauzei.
Cum in decizie nu este precizata hotararea instantei de a respinge recitarea martorului recurentului, recurentul presupune ca aceasta se regaseste in incheierea de sedinta din data de 02.12.2010, impotriva careia a inteles sa declare recurs.
In drept, cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9, 306, 312, 274, 242 alin.2 Cod procedura civila.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, sa casarea deciziei din apel si trimiterea dosarului la instanta de apel, in speta Tribunalul Bucuresti, pentru administrarea probei cu martori, cu cheltuieli de judecata.
Intimata - parata S.A a formulat intampinare, prin care a solicitat anularea recursului ca nefiind motivat conform art. 3021 alin.1 lit. c) si art. 306 alin. 1 Cod Procedura Civila.
De asemenea a solicitat sa se dispuna respingerea recursului ca fiind nefondat, invederand faptul, ca la data de 07.10.2010 s-a incuviintat de catre instanta de apel proba cu martori pentru termenul de judecata din data de 02.12.2010 circa 2 luni de zile termen in care nu a manifestat vreo diligenta, iar recurentul a fost reprezentat de societate civila de avocati in Romania precum si prin procura conform art. 67 - 68 Cod Procedura Civila, iar faptul ca locuieste in Olanda si nu in Romania nu este o justificare pentru neindeplinirea obligatiilor legale, nefiind respectata astfel sarcina probatiunii.
Recurentul nu si-a indeplinit obligatiile procesuale conform art. 129 alin. 1 Cod Procedura Civila, astfel cum i-au fost puse in vedere de catre instanta de apel, in sensul ca acesta nu a prezentat nicio proba, o minima diligenta prin care sa-si sustina apararile si pretentiile deduse judecatii desi a solicitat si i s-a incuviintat proba cu martori, nedepunad astfel o cerere conform art. 82 alin. 1 Cod Procedura Civila si vreun inscris prin care sa-si sustina aspectele generalizate din recurs potrivit art. 1169 Cod Civil, pentru a nu putea interveni astfel decaderea din administrarea acelei probe.
Verificand decizia recurata, prin prisma motivului de recurs formulat, Curtea apreciaza ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:
1.Sub un prim aspect, Curtea retine ca recurentul critica in recurs, nesocotirea unor reguli in desfasurarea judecatii de catre instanta de apel respectiv a prevederilor legale care reglementeaza administrarea probelor invocand in acelasi timp incalcarea dreptului sau la aparare.
Desi in recurs, au fost invocate ca si motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 8 si 9 din Codul de procedura civila, Curtea, in aplicarea normei inscrise in art. 306 alin. 3 din Codul de procedura civila, apreciaza ca in cauza aceste critici se impun a fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedura civila.
In acest sens, Curtea are in vedere faptul ca in dispozitiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedura civila se includ cele mai varii neregularitati de ordin procedural care privesc atat nesocotirea normelor procedurale de ordine publica, cat si a celor stabilite in interesul exclusiv al uneia dintre parti. Potrivit acestor dispozitii legale, casarea unei hotarari se poate cere cand instanta a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Or, in cauza, critica recurentului aduce in discutie nerespectarea dreptului la aparare al partii, ca principiu fundamental al procesului civil, considerent pentru care Curtea apreciaza ca este susceptibila, de incadrare in cazul de casare prevazut de art.304 pct.5 Cod procedura civila, (iar nu in cazul de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, indicat gresit in cererea de recurs).
Tot astfel, motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 cod procedura civila, are in vedere ipoteza concreta in care instanta de judecata a nesocotit continutul explicit al actelor juridice deduse judecatii stabilind alte drepturi si obligatii pentru partile in litigiu, ceea ce din punct de vedere strict legal ar insemna incalcarea prevederilor art. 969 cod civil.
In cauza insa, cum se poate observa cu usurinta, critica nu vizeaza o schimbare a naturii unui act juridic ci modul in care instanta de apel, a apreciat asupra unei cereri care viza amanarea pricinii pentru administrarea unei probe incuviintate, astfel incat indicarea in cererea de recurs a acestui motiv de recurs este eronata.
2. Potrivit art. 295 alin.2 Cod procedura civila "Instanta va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, precum si administrarea probelor noi propuse in conditiile art. 292, daca considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei".
De asemenea, potrivit art. 298 Cod procedura civila:"Dispozitiile de procedura privind judecata in prima instanta se aplica si in instanta de apel, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in prezentul titlu" iar potrivit art. 167 alin. 1 Cod procedura civila, referitoare la administrarea dovezilor in fata primei instante de judecata, "Dovezile se pot incuviinta numai daca instanta socoteste ca ele pot sa aduca dezlegarea pricinii, afara de cazul cand ar fi primejdie ca ele sa se piarda prin intarziere".
Totodata, potrivit art. 186 din Codul de procedura civila, cand instanta a incuviintat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propusi prin cerere si intampinare. In cazurile prevazute de art. 138 pct. 2 si 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decaderii, in termen de 5 zile de la incuviintare. Totodata, potrivit art. 188 alin. 1 si 3 din Codul de procedura civila, impotriva martorului care lipseste la prima citare instanta poate emite mandat de aducere. Daca, dupa mandatul de aducere, martorul nu se infatiseaza, instanta va putea pasi la judecata".
In cauza, din cuprinsul motivelor de apel formulate impotriva sentintei civile nr. 6371/12.11.2009 a Judecatoriei Sector 4 Bucuresti (filele 2-6 dosar nr. apel), rezulta ca paratul reclamant a aratat drept dovezi, in motivarea apelului sau, inscrisuri, interogatoriu si martori.
Din cuprinsul incheierii de sedinta din data de 07.10.2010 (fila 42 dosar apel), cererea de suplimentare a probatoriului, formulata de apelant si intimata a fost admisa, instanta de apel apreciind ca proba testimoniala solicitata de ambele parti este "concludenta, utila si pertinenta cauzei".
La acelasi termen de judecata, recurentul parat reclamant a indicat numele si adresa martorului propus spre audiere - T.I., conformandu-se normelor anterior citate, instanta de apel stabilind termen pentru administrarea probatoriului la 02.12.2010, pentru cand a dispus si citarea martorilor propusi de cele doua parti.
Potrivit incheierii de sedinta de la termenul de judecata din data de 02.12.2010, paratul reclamant reprezentat de avocatul angajat in cauza a invederat ca martorul propus spre audiere si-a schimbat adresa de domiciliu, solicitand citarea acestuia la noua adresa, comunicata in sedinta publica.
S-a precizat in aceeasi sedinta publica ca apelantul domiciliaza in Olanda, acesta fiind motivul pentru care nu a avut cunostinta de schimbarea adresei martorului.
Intimata a solicitat decaderea paratului reclamant din proba incuviintata.
In raport de aceste solicitari, Tribunalul a apreciat ca in cauza nu poate opera sanctiunea decaderii paratului reclamant din proba incuviintata, data fiind natura termenului stabilit in cauza, apreciind in mod judicios ca acesta nu este unul imperativ ci unul judecatoresc.
Cu toate acestea, tribunalul a apreciat ca nu se mai impune acordarea unui nou termen in cauza pentru administrarea probei incuviintate in conditiile sus amintite, in sensul citarii martorului propus de apelant la adresa indicata la data de 02.12.2010, instanta de apel apreciind ca cererea formulata de apelant reprezinta o exercitare abuziva a drepturilor procesuale, in sensul art. 723 din Codul de procedura civila.
Curtea, procedand la verificarea legalitatii solutiei de respingere a cererii de amanare a cauzei pentru administrarea probei testimoniale incuviintate apelantului, in calea de atac a apelului, din perspectiva aplicarii si interpretarii corecte a dispozitiilor legale mentionate, constata caracterul fondat al criticii recurentului.
Astfel, desi in principiu, sanctiunea pentru nerespectarea unui termen judecatoresc consta in posibilitatea judecatorului de a nu mai acorda un termen pentru indeplinirea actului de procedura care nu a fost indeplinit initial, dreptul de apreciere al judecatorului, in aceasta materie este limitat de normele inscrise in art. 188 alin. 3 din Codul de procedura civila, anterior citate.
Or, in cauza, la momentul propunerii si incuviintarii probei solicitate de apelant, apelantul a indicat toate datele necesare administrarii probei ce i-a fost incuviintata, ceea ce facea incidenta aceasta norma.
In plus, potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila, judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale.
In aplicarea acestei dispozitii legale, daca instanta a incuviintat o proba, ea nu mai poate reveni asupra ei decat motivat si numai daca proba a devenit neconcludenta sau inutila. Altfel spus, instanta nu poate reveni asupra unei probe pe motiv ca partea care a propus-o nu a staruit in administrarea ei, ci, numai cand constata motivat ca proba este inutila.
Asa fiind, in cauza, in conditiile in care apelantul a respectat prevederile legale in materia propunerii si administrarii dovezilor, revenirea asupra unui mijloc de proba incuviintat in conditiile la care s-a facut anterior referire, nu se putea dispune decat motivat, sub aspectul utilitatii acesteia, or, instanta de apel nu a ajuns la o atare concluzie.
In consecinta, in aplicarea normelor legale anterior citate, instanta avea posibilitatea de a pasi la judecata doar in situatia in care ar fi citat martorul cu mandat si acesta nu s-ar fi prezentat.
Fara a lua insa aceste masuri procedurale, instanta l-a decazut pe apelant din proba testimoniala, desi nu avea temei legal in dispunerea acestei masuri.
Pe de alta parte, art. 723 din Codul de procedura civila sanctioneaza exercitiul abuziv al drepturilor procedurale, instituind raspunderea partii pentru pagubele astfel pricinuite in conditiile in care exercitarea unei actiuni/cereri a depasit limitele bunei-credinte si ale satisfacerii unui interes legitim si serios, intrand pe taramul abuzului de drept.
Ipoteza reglementata prin art. 723 din Codul de procedura civila este o aplicare a principiului general consacrat in art. 998 si 999 din Codul civil, dupa care oricine cauzeaza prin faptul sau altuia un prejudiciu este obligat a-l repara, cu mentiunea ca raspunderea civila antrenata de aplicarea dispozitiilor art. 723 din Codul de procedura civila impune cerinta dovedirii abuzului de drept procesual.
Or, in cauza aceasta conditie nu era indeplinita cata vreme, din datele existente la dosar rezulta ca apelantul locuieste in strainatate, astfel ca aceasta imprejurare trebuia avuta in vedere, de catre instanta de apel, in evaluarea posibilitatilor sale concrete de a lua cunostinta si comunica instantei, in termen util, de schimbarile intervenite in ceea ce priveste domiciliul martorului propus spre audiere, neexistand alte indicii in sensul intentiei acestuia de a tergiversa solutionarea pricinii, cererea de amanare fiind justificata astfel, printr-un motiv legitim.
Astfel, chiar procesul verbal de comunicare a citatiei emise pentru martorul propus de apelant spre audiere, restituit la dosar la data de 13.10.2010, poarta mentiunea ca ,,citatia a fost afisata pe usa principala a locuintei destinatarului, intrucat nicio persoana nu a fost gasita", or aceste date ale cauzei, nu erau de natura a sustine reaua credinta a partii in indeplinirea obligatiilor sale procesuale, ci de a sustine argumentele recurentului in sensul ca nu a putut cunoaste schimbarea de domiciliu a martorului propus spre audiere si, prin urmare, nici incunostinta instanta, in termen util, despre aceasta noua imprejurare.
Tot astfel, faptul ca in proces, paratul reclamant a beneficiat de asistenta juridica calificata a unui cabinet de avocat si si-a desemnat un mandatar, nu era de natura sa conduca la o alta concluzie, mandatarul fiind desemnat sa-i reprezinte interesele intr-o masura apropiata avocatului care, in plus poate sa si formuleze concluzii in fata instantei.
Or, datele cauzei anterior reliefate, nu sunt de natura a conduce la concluzia unei omisiuni culpabile a acestora de a urmari desfasurarea procesului, cu respectarea normelor procedurale.
In raport de cele anterior enuntate, Curtea constata fondat recursul promovat de recurentul parat, apreciind ca modalitatea in care instanta de apel a aplicat in cauza prevederile legale in materia administrarii probelor si cele care sanctioneaza abuzul de drept, a condus in acelasi timp la incalcarea dreptului la aparare al recurentului, care si-a intemeiat sustinerile din calea de atac a apelului tocmai pe administrarea probei testimoniale, producandu-i astfel o vatamare care nu se poate acoperi decat prin desfiintarea actelor de procedura nelegale in aplicarea art. 105 alin. 2 din Codul de procedura civila.
In consecinta, in temeiul art. 312 alin. 1 si 5 din Codul de procedura civila, cu aplicarea prevederilor art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010 si art. 305 din Codul de procedura civila, Curtea va dispune admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.