Prin sentinta penala nr. 2834 din 30 decembrie 2008 Judecatoria Baia Mare a admis cererea Serviciului de probatiune de pe langa Tribunalul Maramures si, in temeiul art. 447 Cod procedura penala, raportat la art. 864 alin. 2 Cod penal a revocat suspendarea executarii sub supraveghere a pedepsei de 3 ani inchisoare, aplicata condamnatei L.E. prin sentinta penala nr. 169/23.01.2008 a Judecatoriei Baia Mare, definitiva prin decizia penala nr. 101/A/22.05.2008 a Tribunalului Maramures si a dispus executarea in intregime a pedepsei de 3 ani inchisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca:
Prin sentinta penala nr. 169/23.01.2008, pronuntata in dosarul nr. 1635/182/2007 al Judecatoriei Baia Mare, definitiva prin decizia penala nr. 101/A/22.05.2008 a Tribunalului Maramures, a fost condamnata inculpata L.E. la pedeapsa de 3 ani inchisoare, cu suspendarea executarii sub supraveghere pe un termen de incercare de 5 ani, atragandu-i-se atentia asupra prevederilor art. 864 Cod penal.
In temeiul art. 863 Cod penal, pe durata termenului de incercare, condamnata trebuia sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul Maramures;
b) sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;
c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.
Cu toate acestea, in pofida demersurilor consilierilor din cadrul Serviciului de probatiune de pe langa Tribunalul Maramures, condamnata nu a respectat masurile de supraveghere prevazute de lege, neprezentandu-se la termenele stabilite.
Mai mult decat atat, din actele dosarului rezulta faptul ca aceasta este plecata din tara, aspect care evidentiaza si neindeplinirea obligatiei care viza anuntarea, in prealabil, a oricarei schimbari de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea.
Raportat la aceste considerente, instanta a apreciat ca sunt intrunite conditiile art. 864 alin. 2 Cod penal, astfel ca a revocat suspendarea executarii pedepsei de 3 ani sub supraveghere si a dispus executarea in intregime a acestei pedepse, in regim de detentie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.
Prin decizia penala nr.122/R din 16 aprilie 2009 tribunalul a admis recursul declarat de condamnata L.E., a casat in intregime sentinta si rejudecand cauza, a respins ca inadmisibila sesizarea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Maramures avand ca obiect revocarea suspendarii executarii sub supraveghere a pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata condamnatei L.E. prin sentinta penala nr. 169/2008 a Judecatoriei Baia Mare, definitiva prin decizia penala nr. 101/2008 a Tribunalului Maramures.
In considerentele deciziei de casare s-a retinut ca fiecare instanta de judecata este obligata, prin norma comuna cuprinsa in dispozitiile art. 300 alin. 1 Cod procedura penala, sa verifice din oficiu la prima infatisare regularitatea sesizarii sale, norma ce se impune a fi respectata si in activitatea de executare a hotararilor penale.
Pe de alta parte, activitatea de executare se porneste si se desfasoara din initiativa si sub supravegherea instantei de judecata care, prin judecatorul delegat, decide asupra punerii in executare si rezolva incidentele la eventualele incalcari ale legii, ori la schimbari ce pot interveni in cursul executarii pedepsei.
Ca atare, cand in cursul executarii se ivesc nelamuriri sau situatii de impiedicari ori schimbari care necesita o rezolvare din partea instantei de executare, judecatorul delegat poate sesiza instanta de executare, conform dispozitiilor din art. 419 alin. 2 Cod procedura penala.
Revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, in cazul in care condamnatul nu indeplineste cu rea-credinta masurile de supraveghere, implica o schimbare intr-o hotarare penala iar o atare schimbare se poate face numai cu respectarea normelor procedurale si a stadiilor specifice desfasurarii acestei activitati procesuale (al sesizarii, al cercetarii si al solutionarii).
Potrivit dispozitiilor art. 447 alin. 1 Cod procedura penala, asupra revocarii sau anularii suspendarii conditionate a executarii pedepsei prevazute in art. 83 ori in art. 85 din Codul penal sau a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere prevazuta in art. 864 ori in art. 865 din Codul penal se pronunta, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanta care judeca ori a judecat in prima instanta infractiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
In acelasi sens, Hotararea Guvernului nr. 1239/2000 prevede la art. 38 ca, in cazul in care consilierul de probatiune constata neindeplinirea masurilor sau obligatiilor impuse persoanei condamnate de catre instanta, prevazute la art. 863 Cod penal, intocmeste un raport. Raportul astfel intocmit impreuna cu dovezile vor fi inaintate spre informare sefului serviciului de probatiune care, atunci cand considera necesar, va sesiza judecatorul delegat la compartimentul de executari penale, care va proceda potrivit legii.
Din economia acestor dispozitii legale reiese, asadar, ca sesizarea instantei se face de catre judecatorul delegat la compartimentul de executari penale.
Din actele dosarului tribunalul a retinut ca, desi seful serviciului de probatiune a sesizat judecatorul delegat cu solicitarea de a se revoca suspendarea executarii sub supraveghere a pedepsei aplicate condamnatei L.E., in cauza lipseste sesizarea legala a instantei din partea judecatorului delegat. In aceste conditii, instanta a solutionat cauza in lipsa unei sesizari legale si s-a pronuntat asupra cererii serviciului de probatiune, cerere ce apare astfel ca inadmisibila, prin prisma nerespectarii dispozitiilor legale amintite ce vizeaza sesizarea instantei.
Constatand ca in cauza nu au fost respectate dispozitiile legale referitoare la sesizarea instantei, dispozitii care in conformitate cu prevederile art.197 alin.2 din Codul de procedura penala sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, tribunalul a admis recursul condamnatei, a casat in intregime hotararea atacata si rejudecand cauza a respins ca inadmisibila sesizarea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Maramures.
Nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la sesizarea instantei, norme aplicabile si in materia activitatii de punere in executare a hotararilor penale. Consecinte: casarea hotararii pe considerentul ca sunt incidente dispozitiile art.197 alin...
Decizie nr. 122/R din data de 16.04.2009
pronunțată de Tribunalul Maramures
Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) |
Dosare Tribunalul Maramures |
Jurisprudență Tribunalul Maramures
Sursa: Portal.just.ro