Acordare drepturi prevazute de dispozitiile Decretului Lege nr.118/1990 pentru persoanele care au avut calitatea de stramutat cat si restrictii privind domiciliul obligatoriu.
- art. 1 alin. 1 lit. d) si c) din Decretul Lege nr.118/1990
Stramutarea reprezinta o masura care presupune, in mod necesar, si restrictiile imobiliare. Stramutarea nu reprezinta doar mutarea unei persoane dintr-o regiune in alta ci si obligarea acesteia sa ramana in locul unde a fost stramutata. De fapt, restrictiile imobiliare sunt cele care confera stramutarii forta si eficienta ce justifica plata unei indemnizatii care in prezent este chiar mai mare decat cea prevazuta pentru domiciliul obligatoriu.
Daca disjungem restrictiile imobiliare de masura stramutarii, masura stramutarii devine o masura ce se consuma instantaneu (prin mutarea persoanei la noul domiciliu) si ar fi de neinteles dispozitia care prevede plata unei indemnizatii pentru fiecare an de stramutare. Or stramutarea capata durata doar prin restrictiile imobiliare care s-au dispus durand atata timp cat dureaza restrictiile imobiliare si incetand in momentul ridicarii acestor restrictii chiar daca persoana in cauza continua sa locuiasca in regiunea in care a fost stramutata.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.2404/23.11.2009)
Prin sentinta civila nr.652/11.06.2009 Tribunalul Ialomita a admis actiunea formulata de reclamantul C. G. si a obligat parata Directia de Munca si Protectie Sociala Ialomita sa emita o hotarare prin care sa acord reclamantului si drepturile stabilite pentru persoanele cu domiciliul obligatoriu conform art.3 alin.2 lit. d) din Decretul Lege 118/1990.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca in perioada in care fost stramutat reclamantul a avut si o restrictie domiciliara. Or stramutarea si domiciliul fortat sunt prevazute in mod distinct in textul decretului lege 118/1999 si nu se face mentiunea ca situatiile de la literele d si e se exclud reciproc.
Impotriva sentintei a declarat recurs parata.
In sustinerea recursului se arata ca pentru stramutare se prevede o indemnizatie mai mare decat cea pentru domiciliu obligatoriu tocmai pentru ca include si masura domiciliului obligatoriu, textul legii nu prevede in mod expres ca se acorda doua indemnizatii si, in masura in care se acorda doua indemnizatii se creeaza pentru aceste categorii de persoane o situatie mai favorabila decat cea a persoanelor care au fost detinute in mod abuziv (pentru care se achita o singura indemnizatie)
De asemenea, se invoca si precedentul judiciar.
Analizand probele administrate in cauza, Curtea constata ca recursul este fondat.
Art.1 alin.1 din Decretul Lege 118/1990 prevede urmatoarele: "Constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice: (...)
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost stramutata intr-o alta localitate."
Art.4 alin.1 si 2 din acelasi act normativ prevede ca "(1) Persoanele care s-au aflat in situatiile prevazute la art.1 alin.(1) lit.a), b) si e) si alin.(2) au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei pentru fiecare an de detentie, stramutare in alte localitati, deportare in strainatate sau prizonierat, indiferent daca sunt sau nu sunt pensionate.
(2) Persoanele care s-au aflat in una dintre situatiile prevazute la art.1 alin.(1) lit.c) si d) au dreptul la o indemnizatie lunara de 100 lei pentru fiecare an de internare abuziva in spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent daca sunt sau nu sunt pensionate."
Instanta de fond s-a rezumat la o analiza formala a textului de lege considerand ca pentru persoanele stramutate, care au avut si restrictii imobiliare, se impune si plata indemnizatiei prevazute pentru domiciliul fortat intrucat cele doua situatii sunt prevazute in mod distinct de lege si nu se prevede ca s-ar exclude.
Aceasta analiza scapa din vedere continutul concret al masurilor de care vorbeste Decretul Lege 118/1990.
Stramutarea reprezinta o masura care presupune, in mod necesar, si restrictiile imobiliare. Stramutarea nu reprezinta doar mutarea unei persoane dintr-o regiune in alta ci si obligarea acesteia sa ramana in locul unde a fost stramutata. De fapt, restrictiile imobiliare sunt cele care confera stramutarii forta si eficienta ce justifica plata unei indemnizatii care in prezent este chiar mai mare decat cea prevazuta pentru domiciliul obligatoriu.
Daca disjungem restrictiile imobiliare de masura stramutarii, masura stramutarii devine o masura ce se consuma instantaneu (prin mutarea persoanei la noul domiciliu) si ar fi de neinteles dispozitia care prevede plata unei indemnizatii pentru fiecare an de stramutare. Or stramutarea capata durata doar prin restrictiile imobiliare care s-au dispus durand atata timp cat dureaza restrictiile imobiliare si incetand in momentul ridicarii acestor restrictii chiar daca persoana in cauza continua sa locuiasca in regiunea in care a fost stramutata.
Mai mult, interpretarea instantei de fond duce la consecinte nefiresti care nu puteau fi in intentia legiuitorului. Astfel, se constata ca prin plata a doua indemnizatii pentru persoanele stramutate in considerarea faptului ca acestea au avut si restrictii imobiliare se ajunge ca aceste persoane sa fie despagubite cu indemnizatie totala mai mare decat persoanele condamnate sau private de libertate in mod abuziv. Este evident ca legiuitorul, stabilind indemnizatii distincte in functie de gravitatea masurii abuzive suferite nu a avut in intentie sa despagubeasca persoanele care au fost private de libertate cu o indemnizatie mai mica decat cele care au suportat o masura mai redusa ca si gravitate.
Faptul ca stramutarea si domiciliul fortat sunt prevazute distinct in textul legii nu poate duce la o concluzi contrara.
Stramutarea, ca masura ce presupune in mod necesar restrictiile imobiliare, este o masura ce absoarbe domiciliul fortat dupa un mecanism similar celui dupa care, in dreptul penal o infractiune complexa absoarbe infractiunea simpla ce intra in componenta sa chiar daca sunt reglementate in mod distinct in legea penala.
Fata de toate aceste considerente, Curte va admite recursul, va modifica sentinta si pe fond va respinge actiunea ca neintemeiata