Litigiu in materie comerciala. Prezumtie de comercialitate
Competenta materiala de solutionare a acestuia
C. comercial, art. 3 pct. 11, art. 4, art. 56
C.pr. civ., art. 2 pct. 1 lit. a)
Daca obligatia de a face dedusa judecatii are la origine o operatiune bancara, ce constituie fapta de comert in conditiile art. 3 pct. 11 din C. comercial, atunci litigiul este comercial deoarece prezumtia de comercialitate nu este rasturnata doar prin simplul fapt al afirmarii savarsirii unui delict civil de catre parata societate comerciala
C.Ap. Bucuresti - sectia a V a Comerciala
sentinta nr. 84 din 22.06.2009
Prin cererea inregistrata la data de 09.11.2008 pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti sub nr. 22068/299/2008, reclamantul I.B. a chemat in judecata pe parata I. BANK N.V. A. - Sucursala Bucuresti, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna obligarea paratei sa dispuna stergerea sa din baza de date a Centralelor Riscurilor Bancare din cadrul BNR, obligarea paratei la plata sumei de 5000 euro reprezentand contravaloarea creditului neobtinut din culpa paratei precum si la plata sumei de 20.000 euro reprezentand daune morale, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 1029/22.01.2009, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a admis exceptia de necompetenta materiala invocata din oficiu si, in consecinta, a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti- Sectia a VI a Comerciala.
Pentru a pronunta aceasta hotarare Judecatoria a retinut ca actiunea de fata are ca obiect principal obligarea paratei la stergerea reclamantului din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare din cadrul BNR. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a din C.pr. civ., este data in competenta exclusiva a tribunalului, judecata in prima instanta a proceselor si cererilor in materie comerciala al caror obiect este evaluabil in bani, aceasta ipoteza constatandu-se si in cauza de fata, calificata de instanta ca fiind o cauza ce are ca obiect principal obligatia de a face. De asemenea instanta a mai retinut ca parata este persoana juridica iar, in determinarea raporturilor circumscrise sferei comercialului, art. 3 pct. 11 din C. comercial stabileste ca legea considera fapte de comert operatiunile de banca si schimb, actele juridice si operatiunile considerate fapte de comert obiective, iar art. 56 din C. comercial stabileste ca daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractantii sunt supusi, in ce priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana, chiar a comerciantilor si de cazurile cand legea dispune altfel.
Dupa declinarea competentei, cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala sub nr. 6527/3/2009.
Prin sentinta comerciala nr. 6722/30.04.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti.
Pentru a pronunta aceasta hotarare Tribunalul a retinut ca cererea reclamantului este intemeiata pe un delict civil ce se sustine a fi fost savarsit de catre parata, deoarece reclamantul nu siu-a dat niciodata acordul pentru ca datele sale cu caracter personal sa fie prelucrate de parata. Prin urmare, considera Tribunalul, cererea reclamantului are natura civila, deoarece fapta delictuala a paratei este inclusa in categoria celorlalte obligatiuni ale unui comerciant, asa cum stabilesc si dispozitiile art. 4 din C. comercial . De aceea, Tribunalul a apreciat ca delictul savarsit de parata de a fi inregistrat numele reclamantului in baza de date a Centralei Riscurilor Bancare nu poate fi considerat ca derivand dintr-o fapta de comert, deoarece reclamantul nu a beneficiat de serviciile bancii.
Constatand astfel ivit conflictul negativ de competenta, Tribunalul a trimis cauza la Curtea de Apel Bucuresti, in vederea solutionarii conflictului.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala sub acelasi numar unic de la Tribunal.
Analizand problema competentei materiale de solutionare a cauzei de fata, Curtea a retinut urmatoarele:
Cererea de chemare in judecata formulata de reclamant are 4 capete de cerere, din care unul principal si trei accesorii. Astfel, capatul principal de cerere are ca obiect obligarea paratei, in calitatea sa de societate bancara, (1)"sa dispuna stergerea reclamantului din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare din cadrul BNR" ( denumita in continuare CRB), iar cererile accesorii, (2) obligarea paratei la plata sumei de 5000 Euro, contravaloarea creditului neobtinut din culpa paratei, (3) obligarea paratei la plata sumei de 20.000 Euro daune morale si (4) obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata . Asa cum a retinut si Judecatoria, cererea principala are ca obiect obligatia de a face, neevaluabila in bani. Sub acest aspect cele doua instante care si-au declinat reciproc competenta au retinut acelasi caracter neevaluabil in bani al cererii principale, astfel ca in temeiul art. 17 din C.pr. civ. cu privire la capetele de cerere accesorii nu se pune problema competentei, deoarece aceasta apartine instantei investita cu judecata cererii principale.
Chestiunea supusa discutiei in cadrul prezentului regulator de competenta priveste caracterul de litigiu civil sau comercial al cauzei de fata.
Curtea apreciaza ca in cauza este vorba de o cerere in materie comerciala pentru mai multe considerente:
In primul rand, Curtea constata ca la originea situatiei litigioase se afla un contract de credit incheiat la data de 16.06.2005 in care figureaza drept parti, reclamantul pe de o parte si parata, pe de alta parte. Sustinerea reclamantului in sensul ca acesta nu ar fi incheiat niciodata un contract de credit bancar cu parata, chiar daca se va dovedi adevarata, nu este de natura a atrage automat concluzia unui delict civil savarsit de catre parata cu privire la prelucrarea unor date cu caracter personal ale reclamantului, deoarece inscrisul constatator al contractului de credit (instrumentum) exista si acesta nu a fost deocamdata declarat fals sau nul. Ca atare, premisa de la care Curtea porneste in stabilirea competentei de solutionare a cauzei este cea rezultata din cererea de chemare in judecata si din actele anexate acestei cereri.
Or, operatiunea de inregistrare in CRB a fost efectuata de catre parata in temeiul Legii, ca urmare a constatarii ca neindeplinite a unor obligatii din contractul de credit, activitatea sa bancara fiind indiscutabil o fapta de comert conform art. 3 pct. 11 din C. comercial care stabileste caracterul de fapte obiective de comert "operatiunile de banca si schimb".
De asemenea, radierea din CRB constituie o fapta de comert, aceasta fiind operatiunea opusa celei de inregistrare in CRB a cocontractantilor care nu isi respecta intocmai obligatiile cuprinse in contractele de credit.
A stabili daca inregistrarea in CRB s-a efectuat in temeiul legii sau a unui contract pe care reclamantul l-a incheiat cu parata sau ca aceasta s-a efectuat in afara legii, precum si stabilirea incheierii sau a neincheierii unui atare contract intre parti presupune a judeca insusi fondul cererii de chemare in judecata, ceea ce nu se poate pe calea solutionarii exceptiei de necompetenta materiala.
Pentru stabilirea competentei materiale, Curtea constata ca exista cateva premise solide care atrag competenta materiala a Tribunalului, ca instanta competenta sa solutioneze cererile in materie comerciala neevaluabile in bani conform art. 2 pct. 1 lit. a) din C.pr. civ., dupa cum urmeaza:
1. Cererea reclamantului intemeiata pe o obligatie de a face, priveste obligatia comerciala a paratei de a radia o mentiune efectuata, dupa spusele reclamantului, in temeiul unui contract de credit fals, incheiat de Banca cu o persoana care si-a declinat identitatea reclamantului, deoarece operatiunile bancare efectuate de parata fac parte din obiectul sau de activitate, cu caracter comercial conform art. 3 pct. 11 din C. comercial; inregistrarea incidentului de plata in CRB se putea efectua numai in temeiul Regulamentului nr. 1/2001 al BNR, care reglementeaza organizarea si functionarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plati
2. In al doilea rand, parata este o societate comerciala bancara, iar actul inregistrarii reclamantului in CRB, precum si cel de radiere a acestuia din CRB este pur comercial, decurgand din activitatea sa bancara. Ca atare si din punct de vedere subiectiv, obligatia dedusa judecatii este supusa legii si jurisdictiei comerciale, conform art. 56 din C.comercial;
3. In fine, chiar si daca s-ar aprecia ca obiectul litigiului este o actiune in raspundere civila delictuala, prezumtia de comercialitate a prezentului litigiu decurgand din calitatea paratei de comerciant nu este rasturnata nici de vreo dispozitie legala expresa si nici de vreo dispozitie ce ar rezulta din contractul de credit ce a stat la baza inregistrarii riscului bancar in CRB ( asa cum prevad dispozitiile art. 4 si art. 56 din C. comercial) , mai ales ca pretinsul delict are la origine un act comercial, o fapta de comert savarsita de parata . De aceea, Curtea, solutionand conflictul de competenta, in temeiul art. 22 alin. 4 si 5 din C.pr. civ., a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti -ectia a VI a Comerciala ( E.R.