. Actiunea in evacuare din spatiu cu destinatia de locuinta. Conflict negativ de competenta. Calitatea de comerciant a regiei autonome. Aplicabilitatea prezumtiei de comercialitate si, implicit, a legislatiei comerciale.
- Codul comercial, art. 4 si 56;
- Legea nr. 26/1990, art. 1(2).
Reclamanta RA Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat este comerciant, potrivit dispozitiilor art. 1(2) din Legea nr. 26/1990, chiar daca rolul sau este acela de a administra bunuri aflate in patrimoniul public sau privat al statului.
Calitatea de comerciant a reclamantei determina natura comerciala a cauzei, conform prezumtiei prevazute de art. 4 C.com., si aplicarea legii comerciale asupra cauzei de fata, conform art. 56 C.com., inclusiv sub aspectul stabilirii competentei prin raportare la dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C.p.civ.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
Sentinta comerciala nr. 101 din 11.08. 2010)
Constata ca, prin sentinta civila nr. 14853/04.12.2009, pronuntata in dosarul nr. 4989/299/2009, Judecatoria Sectorului 1 a declinat in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamanta RA Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat avand ca obiect obligarea paratilor PSI, SBM, MM la plata sumei de 28.511,55 Euro, c/valoare chirie locuinta pe perioada martie 2008, aprilie - august 2008, 556,13 Euro, chirie garaj aferenta aceleiasi perioade, si 22.047,11 lei, cu titlu de penalitati de intarziere, precum si constatarea rezilierii contractului de inchiriere nr. 60395/16.11.1990 si evacuarea paratilor din spatiile amintite.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta intai sesizata a retinut natura comerciala a cauzei si competenta tribunalului, sectie comerciala, de solutionare a cauzei in raport de valoarea pricinii.
La randul sau, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1, in baza art. 158-159 rap. la art. 1 pct. 1 C.p.civ., sustinand competenta judecatoriei fata de natura civila a cauzei si valoarea obiectului cererii care a investit initial instantele.
In considerentele sentintei comerciale nr. 6923/10.06.2010, Tribunalul a apreciat ca dispozitiile art. 3 C.com. nu sunt incidente in cauza, contractul de inchiriere ce sta la baza raportului juridic dintre parti neavand ca obiect un spatiu cu destinatie comerciala, ci un garaj - dependinta a unei locuinte, si fiind prelungit prin acte normative privind protectia chiriasilor, fara a se urmari obtinerea unui profit.
Totodata, Tribunalul a considerat ca nici una dintre parti nu are calitatea de comerciant pentru a atrage incidenta dispozitiilor art. 4, 5, 7, 8 C.com., reclamanta fiind o regie autonoma de interes national ce are ca domeniu de activitate administrarea, conservarea, protectia si intretinerea bunurilor din domeniul public al statului destinate serviciilor publice de interes national, iar paratii persoane fizice.
Pentru solutionarea conflictului negativ de competenta, Curtea retine urmatoarele:
Izvorul juridic al pricinii il constituie un contract de inchiriere semnat de parti la data de 16.11.2008, prelungit succesiv potrivit dispozitiilor Legii nr. 17/1994, OUG nr. 40/1999 si OUG nr. 8/2004.
In afara faptelor obiective de comert enumerate exemplificativ in cuprinsul art. 3 C.com., legiuitorul a instituit si categoria faptelor subiective de comert, care dobandesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savarseste.
Prezumtia de comercialitate prevazuta de art. 4 C.com. conduce la calificarea drept comerciale a tuturor obligatiilor unui comerciant, indiferent de izvorul lor si nu poate fi inlaturata decat obligatiilor de natura civila sau atunci cand necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant.
In speta, contrar opiniei exprimate de o instanta implicata in conflict, una dintre parti are calitatea de comerciant.
Astfel, reclamanta RA Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat este comerciant, potrivit dispozitiilor art. 1(2) din Legea nr. 26/1990, chiar daca rolul sau este acela de a administra bunuri aflate in patrimoniul public sau privat al statului.
Inca de la momentul aparitiei acestei forme de persoana juridica, prin dispozitiile Legii nr. 15/1990, ce a suferit numeroase modificari in anii ce au urmat intrarii sale in vigoare, legiuitorul a avut in vedere functionarea acesteia pe baza de gestiune economica si autonomie financiara, motiv pentru care i s-au impus toate obligatiile profesionale ale comerciantilor privind publicitatea in registrul comertului, organizarea si tinerea contabilitatii si exercitarea comertului in limitele concurentei licite.
Calitatea de comerciant a reclamantei determina natura comerciala a cauzei, conform prezumtiei prevazute de art. 4 C.com., si aplicarea legii comerciale asupra cauzei de fata, conform art. 56 C.com., inclusiv sub aspectul stabilirii competentei prin raportare la dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C.p.civ.
Pentru inlaturarea acestei prezumtii se impunea retinerea uneia dintre situatiile de exceptie prevazute de legiuitor, respectiv natura pur civila a obligatiei sau necomercialitatea rezultata din insusi actul savarsit de comerciant.
Daca natura strict civila a unui contract de inchiriere nu poate fi luata de principiu in considerare, Curtea apreciaza ca, in speta, nu se poate retine nici o necomercialitate rezultand din insusi actul savarsit de comerciant, deoarece legislatia care a stat la baza prelungirii acestui contract ce avea drept scop principal protectia chiriasilor si natura bunului ce a format obiectul contractului nu au inlaturat caracterul comercial al activitatii desfasurate de regie inclusiv cu prilejul semnarii unor asemenea contracte.
Pentru aceste considerente, in baza art. 22(5) C.pciv. corob. cu art. 2 pct. 1 lit. a) C.p.civ., Curtea va stabili competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala, potrivit naturii cauzei si valorii pricinii.
In acest cadru, Curtea subliniaza ca s-a avut in vedere valoarea obiectului cererii astfel cum a fost indicata initial, neavand relevanta modificarea ulterioara a cererii in ceea ce priveste cuantumul pretentiilor, conform art. 181 C.p.civ.