DECIZIA COMERCIALA NR.74 din 6 februarie 2009. DEFINITIVA.
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala
Anularea hotararii A.G.A. Recunoasterea in favoarea coactionarilor a unui drept de preemptiune la transmisiunea actiunilor nominative. Modificarea actului aditional prin introducerea unei clauze conform careia transferul actiunilor nominative catre terti sau catre coactionari se face in baza hotararii adunarii generale. Natura juridica a clauzei. Consecinte.
Articolul 8 litera f2 si articolele 204-206 din legea nr.31/1990. Articolele 473, 480 si 1310 Cod civil. Articolele 44 si 57 din Constitutia Romaniei. Articolul 3 alineat 2 din decretul nr. 31/1954.
Modificarea actului constitutiv prin recunoasterea in favoarea coactionarilor a unui drept de preemptiune la transmiterea actiunilor nominative nu aduce atingere nici unei dispozitii legale imperative si nici actului constitutiv, intrucat acest drept poate fi asimilat unei restrictii la care este supus titularului actiunilor, iar restrictia poate fi adoptata in adunarea generala a actionarilor in conformitate cu prevederile articolului 8 litera f2 din legea nr.31/1990, deci poate avea natura conventionala si poate surveni si dupa momentul constituirii societatii, in conditiile articolelor 204-206 din acelasi act normativ, care nu excepteaza de la modificare nici o prevedere din actul constitutiv.
Conditionarea transmiterii actiunilor nominative de hotararea adunarii generale a actionarilor, fara a indica in ce situatii adunarea generala poate refuza sa autorizeze transferul, echivaleaza cu o veritabila clauza de inalienabilitate, care aduce atingere dreptului de dispozitie. Aceasta clauza contravine asadar dispozitiilor articolelor 473, 480 si 1310 Cod civil, ca si dispozitiilor articolului 44 din Constitutia Romaniei, motiv pentru care este susceptibila de anulare in conformitate cu prevederile articolului 132 alineat 2 din legea nr.31/1990.
Asupra apelului comercial de fata.
Prin cererea inregistrata la numarul 5473/3/2008 din 8 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala, reclamanta B.T.T. SA, cu sediul in Bucuresti a solicitat, in contradictoriu cu parata SC D. M. C. SA, cu sediul in acelasi municipiu, ca instanta sa anuleze hotararea A.G.A. a actionarilor societatii parate din 4 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial nr. 457 din 24 ianuarie 2008 si sa o oblige pe parata la plata cheltuielile de judecata.
In motivarea cererii, s-a aratat ca sunt lovite de nulitate modificarile aduse articolului 11 alineatele 2-5 din actul constitutiv al societatii, pentru urmatoarele argumente:
In privinta dreptului de preemptiune, s-a sustinut ca prin dispozitiile articolului 11 alineatele 3-5 s-a dorit inserarea in cuprinsul pactului societar a unor clauze prin care se recunoaste in favoarea actionarilor existenti un drept de preemptiune la dobandirea actiunilor societatii si prin care, in acelasi timp, se ingradeste in mod abuziv si nelegal dreptul actionarilor de a dispune in mod liber de actiunile lor si se aduce atingere dispozitiilor articolului 480 Cod civil. In plus, reclamanta a sustinut in legatura cu acelasi aspect ca astfel se impiedica inutil circulatia bunurilor, fara ca aceasta masura sa fi fost luata in garantarea unui drept.
Reclamanta a sustinut ca, in principiu, dreptul de preemptiune are o natura legala, ca actele normative care il reglementeaza stabilesc domeniile si mai ales conditiile de aplicare a unui asemenea drept si ca stabilirea pe cale conventionala a unui asemenea drept poate fi realizata numai pana la semnarea actului constitutiv de catre membrii fondatori, aceasta din urma concluzie desprinzandu-se din interpretarea dispozitiilor articolului 8 litera f2 din legea nr. 31/1990.
In fine, sub acelasi aspect reclamanta a sustinut si ca este inadmisibil ca ulterior constituirii societatii un grup majoritar de actionari sa modifice pactul societar in sensul restrictionarii transferului actiunilor si in acest fel sa puna intr-o situatie dificila actionarii minoritari.
Al doilea motiv de nulitate este in legatura cu clauza de agrement prevazuta de articolul 11 alineat 2 din actul constitutiv, reclamanta sustinand ca s-a limitat in mod nepermis dreptul vanzatorului actiunilor de a-si alege liber cumparatorul, prin conditionarea transferului de aprobarea hotararii A.G.A.. Mai mult, reclamanta a sustinut ca, potrivit textului statutar, refuzul agrementului (adica al hotararii A.G.A. de aprobare a transferului) poate fi discretionar, intrucat nu se face nici o mentiune referitoare la conditiile in care agrementul poate fi refuzat si nici la obligatia de justificare a refuzului. Reclamanta si-a argumentat critica si pe imprejurarea ca societatea pe actiuni este una de capitaluri, unde increderea intre actionari nu este un element definitoriu ca la celelalte tipuri de societati comerciale (in nume colectiv, in comandita simpla sau chiar cu raspundere limitata).
Al treilea motiv de nulitate este fundamentat pe caracterul echivoc al dispozitiilor articolului 11 alineat 5 din actul constitutiv, reclamanta sustinand ca acest articol este redactat intr-o tehnica defectuoasa si este susceptibil de interpretari multiple. Sub acest aspect, a subliniat ca exista neclaritati in privinta posibilitatii actionarilor existenti de a pastra cotele initiale de participare, a conditiilor in care s-ar transfera actiuni catre acestia, in privinta exercitarii dreptului de preemptiune proportional cu cota de participare la capitalul social, precum si dubii privitor la exercitarea proportionala a dreptului de preemptiune doar in ipoteza existentei mai multor oferte de cumparare a intregului pachet de actiuni.
A sustinut reclamanta ca, din cauza modului eronat si lacunar de reglementare a procedurii de exercitare a dreptului de preemptiune, este posibil ca administratorii societatii parate sa refuze inregistrarea oricarui transfer pe motivul nerespectarii dispozitiilor articolului 11 alineat 5 din actul constitutiv.
Al patrulea motiv de nulitate vizeaza abuzul de drept savarsit prin deturnarea caracterului social al votului, reclamanta sustinand ca noul actionar majoritar T. L., detinatoare a 78,48996% din capitalul social al societatii parate, a comis un abuz de majoritate prin exercitarea discretionara a dreptului de vot in vederea realizarii intereselor sale individuale, in dauna interesului social si in scopul prejudicierii actionarilor minoritari. Sub aspectul definirii abuzului de majoritate a invocat doctrina si jurisprudenta franceza si a sustinut ca tribunalul poate tempera libertatea de a vota, prin pronuntarea unei decizii de anulare a hotararii adunarii generale luate prin vot discretionar si in contra interesului social. A facut referire la diversele situatii in care astfel de hotarari de anulare au fost pronuntate si a subliniat ca printre acestea se numara si situatii in care actionarul minoritar a propus o rezolutie justificata de interesul social, iar aceasta rezolutie a fost respinsa prin votul discretionar al actionarului majoritar.
Cererea este intemeiata in drept si pe dispozitiile articolului 132 din legea nr.31/1990, pe dispozitiile codului civil si pe dispozitiile articolului 274 Cod procedura civila.
La 18 martie 2008, parata a depus intampinare, prin care a solicitat in principal respingerea cererii de chemare in judecata ca lipsita de interes. A sustinut ca principiul majoritar ce guverneaza functionarea societatii comerciale impune caracterul obligatoriu al unei hotarari A.G.E.A. luata prin vot majoritar fata de toti actionarii societatii, ca o hotarare A.G.E.A. luata in aceste conditii nu poate fi anulata decat daca este contrara legii sau actului constitutiv, astfel cum prevad dispozitiile articolului 132 alineat 2 din legea nr.31/1990 si ca dispozitiile articolului 1361 din legea nr.31/1990 prevad ca actionarii trebuie sa isi exercite drepturile cu buna-credinta, cu respectarea drepturilor si a intereselor legitime ale societatii si ale celorlalti actionari. A subliniat caracterul preeminent al interesului societatii fata de interesele fiecarui actionar, astfel incat actiunea in anularea hotararii A.G.E.A. nu este o actiune individuala, exercitata in atingerea unui interes personal, ci este intotdeauna o actiune sociala, care poate fi exercitata numai in interesul societatii.
Sub acest din urma aspect, a sustinut ca hotararea A.G.E.A. nu este luata in contra intereselor societatii, ca reclamanta nu precizeaza in concret care sunt prejudiciile aduse societatii si nici in ce mod sunt incalcate interesele societatii, analizand in paralel prevederile articolului 11 alineatele 3-6 din statutul initial al societatii parate, insusit de reclamanta ca asociat fondator si prevederile articolului 11 alineatele 2-6 din statut, astfel cum au fost modificate prin hotararea A.G.E.A. contestata.
Parata a solicitat, pe fond, respingerea cererii ca nefondata, sustinand ca hotararea A.G.E.A. este conforma atat cu legea , cat si cu actul constitutiv si invocand in acest sens in concret prevederile articolului 8 litera f2 din legea nr.31/1990, modificata prin legea nr.441/2006 si prevederile articolului 98 alineat 1 din legea nr.31/1990.
In ce priveste clauza de agrement, a sustinut ca aceasta reprezinta o limitare a transferabilitatii actiunilor, inscrisa in statutul de constituire a societatii, semnat de reclamanta, precum si o derogare conventionala de la principiul disponibilitatii, prevazut de articolul 475 Cod civil sau de la cel al libertatii de vanzare, prevazut la articolul 1310 Cod civil, aplicabile tuturor actionarilor societatii.
A sustinut ca afirmatiile generale privind caracterul echivoc al dispozitiilor A.G.E.A. nu constituie argumente de nelegalitate sau de neconformitate a AGEA cu statutul societatii, astfel ca nu pot fi analizate de instanta pe calea prezentei actiuni.
In ce priveste exercitarea abuziva a dreptului de vot, parata a sustinut ca aceasta nu are corespondent in realitate si ca abuzul de majoritate presupune deturnarea functiilor adunarii generale in detrimentul societatii.
Prin sentinta comerciala nr. 7496 din Sedinta Camerei de Consiliu de la 16 iunie 2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala a respins ca neintemeiate exceptia lipsei de interes si actiunea in anulare.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca exceptia lipsei de interes este neintemeiata, intrucat interesul deriva chiar din calitatea de actionar a societatii reclamante, iar actiunea in anulare are caracterul unei actiuni sociale, ce poate fi exercitata exclusiv in folosul societatii si al actionarilor si este pusa la dispozitia actionarilor conform articolului 132 alineat 2 din legea nr.31/1990.
Pe fondul cauzei, prima instanta a redat dispozitiile articolului 11 alineat 2-5 din actul constitutiv al societatii parate, astfel cum a fost modificat prin hotararea contestata si a retinut ca, in raport de prevederile articolului 1361 din legea nr.31/1990, legiuitorul consacra caracterul preeminent al interesului societatii in comparatie cu interesele asociatilor.
A retinut si ca hotararea A.G.A. nu poate fi atacata in justitie decat daca este contrara legii sau actului constitutiv, astfel cum prevad dispozitiile articolului 132 alineat 2 din legea nr.31/1990.
Totodata, a retinut ca actuala forma a articolului 11 este preluata din statutul initial al societatii parate din anul 1993, reclamanta fiind asociat fondator.
In privinta clauzei de agrement, a retinut aceleasi argumente ca si in cazul criticilor aduse in legatura cu stabilirea dreptului de preemptiune, aratand in plus ca aceasta clauza este in conformitate cu prevederile articolului 8 litera f2 din legea nr.31/1990 si ca reprezinta o transpunere a principiului vointei majoritare si a preeminentei interesului social fata de cel individual al actionarilor.
Criticile legate de caracterul echivoc al dispozitiilor statutare au fost inlaturate cu motivarea ca nu pot conduce la anularea hotararii AGEA ca nelegala sau nestatutara.
In ce priveste abuzul de drept prin deturnarea caracterului social al votului, a retinut ca acesta atrage nulitatea hotararii adoptate, insa ceea ce sanctioneaza articolul 1361 din legea nr.31/1990 este avantajarea directa sau indirecta a majoritatii prin violarea interesului comun, prin indepartarea unilaterala si subiectiva a asociatilor minoritari de la perspectivele ce i-au condus spre asociere, ceea ce in speta nu s-a demonstrat.
A facut aplicarea articolului 132 din legea nr.31/1990.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat apel motivat reclamanta, cauza fiind inregistrata sub acelasi numar unic la 20 august 2008 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala.
In motivarea apelului a fost expusa situatia de fapt pe care s-a grefat litigiul partilor si a fost criticata hotararea pentru ca instanta de fond a gresit atunci cand a retinut legalitatea modificarii pactului societar intemeindu-se pe preeminenta interesului societar, intrucat preeminenta vointei detinatorilor majoritatii capitalului social este valabila pana la concursul lezarii intereselor legitime ale actionarilor minoritari. A sustinut ca dreptul legitim al actionarului minoritar deriva din dreptul de proprietate pe care il are asupra actiunilor.
A sustinut, de asemenea, ca, potrivit articolului 480 Cod civil, actionarul minoritar poate folosi, culege fructele si dispune de actiunile ce se afla in patrimoniul sau, in putere proprie si in interes propriu, ca dreptul de dispozitie juridica consta in prerogativa titularului de a instraina bunul sau, de a-si dezmembra dreptul de proprietate, constituind asupra acestuia drepturi reale in favoarea altor persoane si ca in acelasi sens sunt si dispozitiile legale privitoare la libera circulatie a bunurilor, ce prevad faptul ca pot fi instrainate toate bunurile care se afla in comert, cu exceptia cazurilor in care legea interzice acest lucru expres.
A subliniat ca practica judiciara invalideaza interdictia scoaterii din circuitul civil a actiunilor unei societati comerciale daca aceasta este lipsita de interes si nu a fost luata in garantarea unui drept.
A reiterat sustinerile despre actele normative care reglementeaza dreptul de preemptiune si care stabilesc domeniile si conditiile de aplicare a unui astfel de drept si a invocat si dispozitiile articolului 44 alineat 1 teza a II a din Constitutia Romaniei, care prevad ca dreptul de proprietate poate fi limitat exclusiv prin dispozitii legale.
A reiterat sustinerile despre inexistenta unor reglementari legale privitoare la dreptul de preemptiune si despre imposibilitatea de modificare in acest sens a pactului societar pe cale conventionala.
A criticat hotararea primei instante pentru gresita aplicare a dispozitiilor articolului 8 litera f2 din legea nr.31/1990, sustinand ca aceste dispozitii legale prevad dreptul de a include in actul constitutiv orice eventuale restrictii cu privire la transferul de actiuni, nu faptul ca orice restrictie a transferabilitatii actiunilor este permisa de lege.
A criticat hotararea si cu privire la dezlegarea data clauzei de agrement, sustinand ca in cuprinsul hotararii A.G.E.A nu sunt prevazute motivele care ar justifica interesul societar in sensul restrictionarii transferabilitatii actiunilor, reiterand sustinerea despre posibilitatea inserarii unei astfel de restrictii la momentul constituirii societatii, conform articolului 8 litera f2 din legea societatilor comerciale, in caz contrar o astfel de clauza prejudiciind principiul liberei negociabilitati a actiunilor.
La 31 octombrie 2008, intimata - parata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea de esenta ca instanta de fond a stabilit corect situatia de fapt si tot corect a dezlegat si problemele de drept in cauza. A opus motivelor de apel apararile in fapt si in drept expuse si in intampinarea depusa in cursul judecatii in fond.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate in cauza, Curtea apreciaza apelul ca intemeiat si il va admite in limitele si pentru urmatoarele considerente:
Critica referitoare la motivul de nulitate legat de inserarea prevederilor ce confera coactionarilor societatii parate un drept de preemptiune la transferul actiunilor, cu toate argumentele aduse in sustinerea acesteia, este apreciata de Curte ca neintemeiata si a fost inlaturata.
Indiscutabil ca dispozitiile legii nr.31/1990 nu consacra in terminis posibilitatea inserarii in pactul societar a dreptului de preemptiune si ca un astfel de drept este consacrat tale quale in alte acte normative, dar faptul ca legiuitorul nu a facut referire expres la acest drept in legea societatilor comerciale nu poate fi privit ca un impediment la stabilirea acestuia pe cale conventionala.
In fapt, avand in vedere ca prin recunoasterea acestui drept se conditioneaza (sub aspectul determinarii dobanditorului actiunilor) dreptul de dispozitie -ca atribut al dreptului de proprietate - se poate conchide ca dreptul de preemptiune reprezinta in realitate o restrictie la transferul de actiuni.
Posibilitatea inserarii acestei restrictii este, insa, prevazuta de articolul 8 litera f2 din legea nr.31/1990, ceea ce autorizeaza concluzia ca dreptul de preemptiune poate fi stabilit pe cale conventionala, iar o astfel de conventie poate imbraca forma pactului societar, cu putere de lege intre parti in conditiile articolului 969 Cod civil, garantia de legalitate reprezentand-o pe de o parte lipsa oricarei interdictii exprese in legea nr.31/1990, iar pe de alta parte precitatul articolul 8 litera f2 din acelasi act normativ.
Este neintemeiat si a fost inlaturat argumentul adus de apelanta-reclamanta relativ la posibilitatea de a prevedea aceasta restrictie doar in actul constitutiv initial al societatii, cata vreme dispozitiile legii nr.31/1990 prevad posibilitatea modificarii actului constitutiv, desigur cu respectarea tuturor cerintelor legale, iar prevederile articolelor 204-206 din legea nr.31/1990 nu fac referire la nici o prevedere din actul constitutiv care sa nu poata fi modificata fata de forma initiala.
Sunt neintemeiate si au fost inlaturate si argumentele relative la limitarea dreptului de proprietate, la incalcarea principiului liberei circulatii a bunurilor, la prejudicierea actionarilor minoritari si la incalcarea principiului liberei negociabilitati a actionarilor prin inserarea in pactul societar a dreptului de preemptiune in favoarea coactionarilor.
Dreptul de preemptiune nu limiteaza dreptul de proprietate si nici principiului liberei circulatii a bunurilor, intrucat nu operatiunea propriu-zisa de transfer a actiunilor (deci vanzarea) este afectata, dreptul de preemptiune acordand prioritate coactionariatului ca dobanditor al actiunii la pret egal cu cel oferit de un tert. Or, in cadrul acestei tranzactii nu calitatea sau identitatea cocontractantului conteaza, ci pretul, cu atat mai mult cu cat operatiunea are loc intr-o societate de capitaluri, nu de persoane, caracterul intuitu personae al operatiunii fiind exclus de plano.
Tot in considerarea modului de exercitare a dreptului de preemptiune, respectiv la pret egal cu cel mai mare pret oferit de un tert, Curtea a apreciat ca nu se poate vorbi despre nici un prejudiciu adus actionarului vanzator, cata vreme scopul vanzarii - respectiv obtinerea pretului maxim pe actiune- este atins, in definirea principiului liberei negociabilitati neavandu-si loc calitatea si identitatea dobanditorului prin raportare la tipul societatii - societate pe actiuni, deci de capitaluri, nu de persoane, unde sa se puna problema lui affectio societatis.
Critica relativa la modificarea actului constitutiv prin inserarea clauzei de agrement este intemeiata. Desi caracterizata de apelanta - reclamanta si analizata de partea adversa si de instanta de fond drept clauza de agrement, Curtea a apreciat ca in speta clauza stipulata la articolul 11 alineat 2 din actul constitutiv, astfel cum a fost adoptata prin hotararea atacata, este in realitate nula pentru ca are valoare de veritabila clauza de inalienabilitate din pricina indeterminarii conditiilor in care adunarea generala a actionarilor poate refuza sa autorizeze transferul actiunilor.
Astfel, Curtea a retinut ca prin articolul 11 alineat 2 din actul constitutiv, astfel cum a fost modificat la 4 octombrie 2007, s-a stabilit ca operatiunea de cesiune totala sau partiala a actiunilor nominative intre actionari sau catre terti se poate face in baza hotararii adunarii generale a actionarilor. In acest mod, proprietarul actiunilor nominative a pierdut cea mai importanta prerogativa a calitatii sale, respectiv dreptul de dispozitie, aceasta fiind transferata catre adunarea generala a actionarilor, deci catre o entitate terta, care este societatea comerciala ca subiect de drept distinct.
In conditiile in care in alineatul 2 al articolului 11 din actul constitutiv nu sunt indicate, nici macar in termeni de generalitate, criteriile in functie de care adunarea generala a actionarilor este indreptatita sa refuze a autoriza transferul dreptului de proprietate, criterii care sa transforme clauza de inalienabilitate in conditie suspensiva care guverneaza tranzactia, Curtea a apreciat ca decizia de cesiune de actiuni a fost lasata exclusiv la latitudinea adunarii generale a actionarilor, asadar proprietarul actiunilor a fost deposedat complet de unul din atributele dreptului sau de proprietate, respectiv dreptul de dispozitie.
Acest lucru contravine dispozitiilor articolului 480 Cod civil, care prevad ca proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru, in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege, precum si dispozitiilor articolului 473 Cod civil, invocate chiar de intimata - parata, care prevad ca oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificarile stabilite de legi. Contravine si dispozitiilor articolului 1310 Cod civil, invocate de asemenea de intimata - parata care prevad ca toate lucrurile care sunt in comert (cazul actiunilor nominative) pot sa fie vandute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta, precum si dispozitiilor articolului 44 din Constitutia Romaniei, care prevad exercitarea libera a dreptului de proprietate, cu exceptia limitarilor stabilite exclusiv prin dispozitiile legale.
Din analiza tuturor acestor prevederi legale, se desprinde o concluzie care poate fi rezumata astfel: exercitarea prerogativelor conferite de dreptul de proprietate - cu stricta referire la dreptul de dispozitie (caci in speta se pune problema transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor nominative) - cunoaste doar limitarile impuse de lege, nu de conventia partilor, chiar daca aceasta este exprimata in forma vointei societare, cu atat mai mult cu cat vointa societara nu are sprijin in materie in nici o dispozitie legala.
Sub acest aspect, Curtea a inlaturat si apararea intimatei parate intemeiata pe preeminenta interesului societar. Pe de o parte trebuie subliniat principiul conform cu care dreptul unui subiect de drept inceteaza acolo unde incepe dreptul recunoscut de lege altui subiect de drept, principiu consacrat implicit de dispozitiile articolului 3 alineat 2 din decretul nr. 31/1954 si expres de dispozitiile articolului 57 din Constitutia Romaniei, care prevad ca exercitarea drepturilor constitutionale (printre care si dreptul de proprietate consacrat expres de articolul 44 din Constitutie) trebuie facuta cu buna credinta si fara incalcarea drepturilor si libertatilor celorlalti.
Pe de alta parte, Curtea a inlaturat si argumentul relativ la achiesarea apelantei - reclamante la clauza identica celei contestate in actul constitutiv initial al societatii, intrucat nulitatea absoluta intemeiata pe nesocotirea unei norme legale imperative nu poate fi asanata prin recunoastere si nici prin achiesare.
Nu in ultimul rand, Curtea a apreciat ca aceasta clauza de inalineabilitate nu este in masura sa protejeze interesele societatii. Cata vreme scopul pentru care a fost instituita clauza este neinstrainarea actiunilor nominative si selectarea dobanditorului acestora si in conditiile in care, prin instrainare de actiuni, capitalul social nu se modifica, iar identitatea actionarilor dobanditori nu este relevanta intr-o societate de capitaluri.
Desi in motivele de apel nu este criticata punctual hotararea primei instante si sub aspectul solutiei date ultimelor doua motive de nulitate, respectiv caracterul echivoc al dispozitiilor articolului 11 alineat 5 si abuzul de majoritate, Curtea a constatat ca apelanta - reclamanta solicita admiterea apelului, modificarea (SIC!) sentintei apelate si admiterea actiunii formulate, ceea ce inseamna sustinerea implicita si a celor doua motive de nulitate, care vor fi cenzurate in conditiile articolului 292 alineat 2 Cod procedura civila, respectiv pe baza celor invocate la prima instanta.
Curtea a apreciat ca intemeiat motivul de nulitate bazat pe sustinerea despre caracterul echivoc al dispozitiilor articolului 11 alineat 5 din actul constitutiv. Desi aparent echivocul reglementarii nu se incadreaza in ipoteza conflictului cu legea sau cu actul constitutiv, fiind astfel calificat si de instanta de fond (care a dat eficienta apararii intimatei-parate), Curtea a apreciat ca analiza acestui motiv de nulitate nu trebuie sa se opreasca la aspectul formal, terminologic, ci trebuie sa priveasca efectele pe care o clauza echivoc redactata le are. In speta, asa cum in mod judicios a sustinut apelantul - reclamant, lipsa de concizie a conditiilor impuse prin articolul 11 alineat 5 are o singura si pagubitoare consecinta, anume pe aceea de a face practic inoperant dreptul de preemptiune, lasandu-l la aprecierea exclusiva, discretionara si de necenzurat a administratorilor societatii.
Or, in conditiile in care, pentru considerentele expuse in precedent, s-a retinut validitatea dreptului de preemptiune stipulat in favoarea coactionarilor, este cu atat mai necesar ca definirea, in cadrul aceluiasi articol, a conditiilor de exercitare a acestui drept sa aiba claritate si sa fie lipsita de echivoc,pentru ca acest drept sa nu devina in fapt litera moarta si pentru ca toti actionarii (nu numai cei minoritari) sa aiba garantia ca aceste conditii de exercitare a dreptului pot fi cenzurate.
Curtea a apreciat ca toate aspectele semnalate cu titlu de deficienta de redactare sunt intemeiate, acestea negasind rezolvare nici prin raportare la alte prevederi statutare, iar in privinta acestor critici nici intimata - parata nu a formulat aparari punctuale, limitandu-se la a sustine doar ca ele nu formeaza obiectul cenzurii judecatoresti in actiunea in anulare intemeiata pe dispozitiile articolului 132 din legea nr.31/1990.
Critica relativa la adoptarea hotararii prin abuz de majoritate este nefondata. Asa cum a retinut in mod judicios si instanta de fond, abuzul de majoritate poate fi temeiul unei actiuni in anulare numai daca in acest fel a fost deturnat caracterul social al votului, prin protejarea exclusiva a intereselor actionarilor majoritari in detrimentul intereselor actionarilor minoritari si al intereselor societatii comerciale. In cauza, insa, o astfel de dovada a prejudiciului adus prin modificarea actului constitutiv intereselor societate sau ale actionarilor minoritari nu s-a facut in conditiile articolului 1169 Cod civil si ale principiului de drept actori incumbit probatio, motiv pentru care Curtea a apreciat ca legala si temeinica solutia primei instante si sub acest aspect.
Conchizand, Curtea a retinut ca instanta de fond a stabilit gresit situatia de fapt si a facut o incorecta aplicare a dispozitiilor articolului 132 alineat 2 din legea nr.31/1990 numai in privinta clauzelor articolului 11 alineatele 2 si 5 din actul constitutiv,in temeiul articolelor 295 si 296 Cod procedura civila a admis apelul, a schimbat in parte hotararea atacata si a admis cererea, anuland in parte hotararea A.G.E.A. din 4 octombrie 2007, respectiv pentru clauzele prevazute la articolele 11.2 si 11.5 din actul constitutiv.
A mentinut celelalte dispozitii ale hotararii atacate, luand act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.