Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie la tabelul definitiv al creantelor. Imposibilitatea calificarii acesteia de catre judecatorul-sindic drept contestatie la tabelul preliminar al creantelor . Consecinte. Decizie nr. 996 din data de 09.10.2008
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Decizia nr.996 de la 9 octombrie 2008 , irevocabila
1.Art.73 alin. 1si 2 si art.75 din legea nr.85/2006. Art.304 pct.8 si art.312 alin.1-3 si 5 teza I cod procedura civila.
Contestatie la tabelul definitiv al creantelor. Imposibilitatea calificarii acesteia de catre judecatorul-sindic drept contestatie la tabelul preliminar al creantelor . Consecinte.

2.Art.137 si art.129 alin.4 cod procedura civila. Principiul contradictorialitatii si principiul ocrotirii dreptului la aparare.
Exceptie pusa in discutie in mod generic de catre instanta. Imposibilitatea formularii unei apa rari efective in lipsa oricarei determinari minimale a exceptiei .

1. In cazul in care partea a sesizat in terminis instanta cu o contestatie la tabelul definitiv al creantelor, intemeiata expres pe prevederile art.75 din legea nr.85/2006 , judecatorul-sindic nu are posibilitatea de a califica aceasta contestatie drept una la tabelul preliminar, mai ales atunci cand tabelul definitiv al creantelor a si fost intocmit si afisat. Solutia prin care judecatorul-sindic a recalificat contestatia si prin care a respins-o ca tardiva in raport de termenul prevazut de art.73 alin.1 si 2 din legea insolventei este supusa casarii In conditiile art. 304 pct.8 raportat la art.312 alin.1-3 si 5 teza I cod procedura civila, la rejudecare judecatorul-sindic avand obligatia de a se pronunta numai asupra obiectului cererii, conform dispozitiilor art.129 alin.6 cod procedura civila.

2.Punerea in discutie a exceptiei tardivitatii contestatiei, fara o minima argumentare a acesteia si solutionarea ei in functie de recalificarea cererii si de argumente dezvoltate doar in considerentele hotararii pun partea in imposibilitate de a-si formula o aparare reala fata de aceasta exceptie, ceea ce echivaleaza cu incalcarea prevederilor art. 129 alin.4 cod procedura civila si a principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare.

Asupra recursului comercial de fata.
Prin sentinta comerciala nr. 2029 din 25 aprilie 2008 , pronuntata in dosarul nr. 35899/3/2006 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VII a Comerciala, judecatorul - sindic a admis exceptia tardivitatii si a respins ca tardiv introdusa contestatia formulata de debitoarea SC J. I. SRL la creanta A.F.P. BUCURESTI, in contradictoriu cu lichidatorul SP G. C. IPURL.
Pentru a hotari astfel, judecatorul - sindic a retinut ca, desi societatea debitoare si-a intemeiat contestatia pe prevederile articolului 75 alineat 1 din legea nr.85/2006, in realitate calificarea juridica corecta este aceea de contestatie la tabelul preliminar, caz in care aplicabile sunt dispozitiile articolului 73 din acelasi act normativ, care in alineatul 2 prevad un termen de formulare a contestatiei de 10 zile inainte de data stabilita prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante. Referitor la acest termen, judecatorul - sindic a retinut ca a fost cu mult depasit, ba mai mult, s-a intocmit si tabelul definitiv al obligatiilor.
Totodata, judecatorul - sindic a retinut ca societatea debitoare a invocat eroarea si dolul, fara, insa, a le dovedi, ca, in plus, creanta contestata este una bugetara, nesupusa verificarii (articolul 66 din legea nr.85/2006) si ca, nedovedindu-se vreuna din imprejurarile prevazute de articolul 75 alineat 1 din lege, aplicabile sunt prevederile articolului 73 alineat 2, fata de care termenul de introducere a contestatiei a fost cu mult depasit.
Impotriva acestei sentinte, in termenul legal a declarat recurs motivat debitoarea, cauza fiind inregistrata sub nr. 35899.2029/3/2006 la 10 iulie 2008 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala.
In motivarea recursului s-a sustinut in primul rand ca judecatorul - sindic a nesocotit dispozitiile articolului 21 alineat 2 din legea nr.85/2006, in sensul ca, fiind sesizat in mod vadit si fara echivoc cu o contestatie la raportul administratorului judiciar/lichidatorului, nu a solutionat aceasta contestatie in termen de 10 zile de la inregistrare si in camera de consiliu, cu citarea contestatoarei, a administratorului judiciar si a comitetului creditorilor. A apreciat ca astfel devin incidente prevederile articolelor 304 punctele 5,7,8 si 9 si 3041 Cod procedura civila, .
A doua critica vizeaza nerespectarea de catre judecatorul - sindic a dispozitiilor legale privind procedura de citare, recurenta sustinand ca, fata de continutul citatiei din 31.01.2008, publicata in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 1429 din 11.04.2008, nu au fost citati lichidatorii si intimatii creditori, A.F.P. BUCURESTI, membra a comitetului creditorilor. Recurenta a sustinut ca astfel au fost incalcate prevederile articolelor 89 alineat 1 si 85 Cod procedura civila, fiind incidente prevederile articolelor 304 punctele 5,7,8 si 9 si 3041 Cod procedura civila.
A treia critica se intemeiaza pe sustinerea ca au fost nesocotite si dispozitiile articolului 7 alineat 10 din legea nr. 85/2006, intrucat textul contestatiei nu a fost publicat in Buletinul procedurilor de insolventa, incalcandu-se astfel principiul contradictorialitatii si principiul rolului activ prevazut de articolul 129 alineat 5 Cod procedura civila si atragandu-se incidenta prevederilor articolelor 304 punctele 5,7,8 si 9 si 3041 Cod procedura civila.
A patra critica vizeaza considerentele prin care judecatorul - sindic a apreciat incidenta dispozitiilor articolului 66 din legea nr.85/2006, retinand ca in cauza creanta contestata este una bugetara si nu este supusa verificarii. Recurenta a sustinut ca pentru sase din cele opt creante bugetare dreptul de a solicita executarea silita era precis inca de la data introducerii cererii de admitere a creantei, fiind vorba de sume provenind din amenzi contraventionale. Sub acelasi aspect a invocat si prevederile articolului 109 alineat 3 din legea nr.85/2006, care lasa posibilitatea verificarii tuturor creantelor,deci inclusiv a celor bugetare, nascute dupa data deschiderii procedurii, dispozitiile fiind aplicabile creantelor prezentate in nota de constatare din 12.10.2007 si in fisa sintetica totala editata la 11.09.2007. A apreciat aplicabile dispozitiile articolelor 304 punctele 5,7,8 si 9 si 3041 Cod procedura civila, a criticat din nou hotararea pentru lipsa de manifestare a rolului activ, consacrat de articolul 129 alineat 5 Cod procedura civila, ca si pentru lipsa de verificare a modului de indeplinire a atributiilor lichidatorului prevazute de articolul 25 litera f si articolul 109 alineat 3 din legea nr.85/2006.
Recursul este intemeiat in drept si pe dispozitiile articolului 299 si urm. Cod procedura civila,
In cauza nu s-u depus intampinari.
Lichidatorul desemnat in procedura a depus la 8 octombrie 2008 note scrise.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate in cauza, Curtea apreciaza recursul ca intemeiat si il va admite in limitele pentru urmatoarele considerente:
Prima critica este nefondata si a fost inlaturata societatea debitoare a sesizat instanta cu o contestatie la tabelul definitiv al creantelor din 11 decembrie 2007, intemeiata expres pe dispozitiile articolului 75 alineat 1 din legea nr.85/2006, care este o institutie juridica distincta de contestatia la masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator prevazuta de articolul 21 alineat 2din acelasi act normativ. Or, din examinarea dispozitiilor articolului 75 din legea nr.85/2006 se retine ca solutionarea contestatiei la tabelul definitiv al creantelor nu trebuie sa respecte termenul si conditiile prevazute de articolul 21 alineat 4 din lege, neexistand o trimitere expresa la aceste dispozitii legale, ca atare critica intemeiata pe nerespectarea acestor din urma prevederi legale este nefondata.
A doua critica este nefondata si a fost inlaturata, intrucat pentru termenul la care pricina s-a solutionat - 18 aprilie 2008 - procedura a fost legal indeplinita prin prezenta tuturor partilor interesate in solutionarea contestatiei, nici una dintre acestea neinvocand necitarea prin Buletinul procedurilor de insolventa in conditiile articolului 7 din legea nr.85/2006 si nesolicitand amanarea pentru acest motiv, astfel ca in cauza sunt incidente prevederile articolului 149 din legea nr.85/2006, raportat la articolul 89 alineat 2 Cod procedura civila.
A treia critica este nefondata si a fost inlaturata, intrucat lipsa textului contestatiei din Buletinul procedurilor de insolventa nu poate fi invocata chiar de contestatoare, aceasta nesuferind in acest mod nici o vatamare a drepturilor sale procesuale. Lipsa textului contestatiei putea fi invocata doar de partile vatamate, in fata judecatorului - sindic sau pe calea recursului, dar acest lucru nu s-a intamplat, partile adverse fiind in masura sa puna concluzii la termenul din 18 aprilie 2008, asa cum rezulta din incheierea de dezbateri de la termenul respectiv, astfel ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile articolului 108 alineat 3 Cod procedura civila.
In ce priveste critica bazata pe sustinerea despre lipsa rolului activ al judecatorului - sindic, Curtea a apreciat-o ca nefondata, intrucat rolul activ are ca obiect aflarea adevarului in cauza pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, acest rol activ vizand fondul litigiului.
A patra critica este nefondata si a fost inlaturata, intrucat argumentul intemeiat pe dispozitiile articolului 66 din legea nr.85/2006, adus de judecatorul - sindic, este un argument colateral, care nu fundamenteaza solutia pe exceptia tardivitatii contestatiei.
Recursul este, insa, intemeiat in raport de motivul invocat de Curte la termenul din 9 octombrie 2008 dupa examinarea cauzei sub toate aspectele, conform articolului 3041 Cod procedura civila, motiv pus in discutia recurentei - debitoare.
Astfel, desi recurenta a sesizat expressis verbis instanta cu o contestatie la tabelul definitiv al creantelor si a intemeiat-o in drept pe dispozitiile articolului 75 alineat 1 din legea nr. 85/2006, judecatorul - sindic a recalificat-o drept contestatie la tabelul preliminar al creantelor si a apreciat ca ii sunt aplicabile dispozitiile articolului 73 din acelasi act normativ.
Indiscutabil ca dispozitiile articolului 84 Cod procedura civila, aplicabile si in procedura de fata in conformitate cu dispozitiile articolului 149 din legea nr.85/2006, lasa judecatorului posibilitatea de a da unei cereri calificarea juridica adecvata, indiferent de modul in care aceasta este denumita de parte.
Numai ca, in speta, aceasta posibilitate este exclusa pentru urmatoarele considerente:
Atat exprimarea fara echivoc a partii, care isi defineste cererea drept contestatie la tabelul definitiv al creantelor, cat si, pe de o parte, indicarea expresa a temeiului juridic - prevederile articolului 75 din legea nr.85/2006 si raportarea la eroare sau dol ca motive de contestatie, iar pe de alta parte, momentul la care contestatia este formulata (dupa afisarea tabelului definitiv al creantelor), fac imposibila calificarea acestei contestatii drept contestatie la tabelul preliminar si, in consecinta, solutionarea ei prin prisma prevederilor articolului 73 din lege.
Procedand in sensul aratat, judecatorul - sindic a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii si i-a schimbat natura, motiv de recurs prevazut de articolul 304 punctul 8 Cod procedura civila.
In plus, verificand incheierea de dezbateri de la 18 aprilie 2008, care face parte integranta din hotararea atacata prin prezentul recurs, Curtea constata ca judecatorul - sindic, desi formal a pus in discutia partilor exceptia tardivitatii declararii contestatiei, in lipsa oricarei determinari minimale a conditiilor de invocare a acestei exceptii, a pus-o pe recurenta in situatia de a nu-si putea formula o aparare reala, cata vreme aceasta nu a putut anticipa recalificarea naturii juridice a contestatiei, preconizata de judecatorul - sindic si argumentata doar in considerentele hotararii. In acest fel au fost nesocotite dispozitiile articolului 129 alineat 4 Cod procedura civila si principiile dreptului la aparare si al contradictorialitatii.
Pentru toate aceste considerente, in conformitate cu dispozitiile articolului 312 alineatele 1-3, raportat la articolul 304 punctul 8 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul si, avand in vedere ca hotararea atacata nu vizeaza fondul contestatiei, in temeiul art 312 alineat 5 teza I Cod procedura civila va casa aceasta hotarare si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante, pentru ca judecatorul - sindic sa o examineze drept contestatie la tabelul definitiv al creantelor, in conditiile articolului 75 din legea nr. 85/2006.

Sursa: Portal.just.ro