Procedura insolventei. Raspunderea membrilor organelor de conducere. Raspundere civila delictuala. Proba elementelor raspunderii civile delictuale.
Retinand teza raspunderii civile delictuale a raspunderii organelor de conducere ale debitoarei, Curtea apreciaza ca, in speta, trebuie dovedite toate elementele raspunderii civile delictuale.
Recurenta nu a facut dovada acestor elemente-conditie a caror indeplinire este impusa cumulativ de principiile raspunderii civile delictuale, nefiind probata nici culpa persoanei vizata, nici legatura de cauzalitate dintre starea de insolventa a societatii debitoare si faptele retinute de lichidator in rapoartele sale de activitate, privind incalcarea dispozitiilor Legii contabilitatii nr.82/1991, republicata.
Simplele afirmatii in fata instantei, nedovedite in conditiile art.1169 Cod civil, nu pot fundamenta decizia instantei de admitere a cererii formulate, Curtea retinand ca netinerea contabilitatii conform legii ut singuli, fara raportare la celelalte elemente ale raspunderii civile delictuale, nu echivaleaza cu dovada elementelor raspunderii civile delictuale.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VI-A COMERCIALA
Decizia comerciala nr.256 R/ 26 Februarie 2008)
Prin sentinta comerciala nr.4667/05.12.2007, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale ca neintemeiata si, in baza art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus inchiderea procedurii de insolventa impotriva debitoarei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca legea prevede limitativ cauzele pentru care poate fi antrenata raspunderea patrimoniala a administratorilor, iar motivul invocat de creditoare nu se incadreaza in art.138 lit.c din lege, situatiile de fapt reglementate de textul de lege mentionat, nefiind probate conform art.1169 Cod civil.
Judecatorul sindic a mai retinut ca raspunderea prevazuta de art.138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere speciala, avand natura juridica delictuala, astfel incat trebuie demonstrate toate elementele prevazute de art.998-999 Cod civil.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, lichidatorul judiciar, recurs inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala.
In motivarea recursului declarat, recurenta a aratat ca sentinta atacata este netemeinica, fiind data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii, intrucat lichidatorul judiciar a dovedit atat prejudiciul produs masei credale, cat si legatura de cauzalitate dintre fapta culpabila a administratorului judiciar si acest prejudiciu.
Din actele depuse in dosarul de fond, a aratat recurenta, rezulta cu prisosinta faptul ca societatea debitoare se afla in stare de faliment inca din anul 2001, inregistrand capitaluri proprii negative, iar administratorul statutar dispunand continuarea activitatii in interes personal.
Ca atare, conform art.71 din Legea nr.31/1990 raportat la art.1540 Cod civil, instanta de fond trebuia sa retina ca mandatarul este raspunzator nu doar pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executarea mandatului.
In plus, conform art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat cu titlu oneros.
In cazul raspunderii contractuale, a invederat recurenta, culpa paratului este prezumata, conform art.1082 Cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Ca atare, instanta de fond a retinut gresit ca in cazul raspunderii civile, legiuitorul nu instituie o prezumtie de culpa, intrucat conform art.1080 Cod civil raportat la art.1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv ce presupune compararea activitatii administratorului cu activitatea unei persoane diligente.
Totodata, a aratat recurenta, instanta de fond ar fi trebuit sa observe ca parata a dispus continuarea unei activitati defectuoase, care ducea in mod vadit societatea la incetarea de plati, fapta ilicita neinsemnand neaparat o actiune, dar si o inactiune, daca rezultatul este negativ, fraudand creditorii societatii.
Or, din actele dosarului, rezulta ca parata nu a luat acele masuri care se impuneau pentru ca societatea sa functioneze normal.
Examinand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, vazand si dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine ca recursul declarat este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Raspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizeaza ca fiind o forma a raspunderii civile delictuale, literatura si practica judiciara fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolventa, de modificare a Legii nr.64/1995, republicata, lege aplicabila in speta, nu aduce nici o modificare sub acest aspect. Unul dintre argumentele juridice importante invocate in sustinerea tezei raspunderii civile delictuale este acela ca art.72 din Legea nr.31/1990, republicata, care face trimitere la dispozitiile Codului civil privitoare la mandat, respectiv, art.1540 Cod civil, vizeaza exclusiv raporturile juridice dintre administratori si societatea debitoare.
Asadar, administratorii raspund in conditiile reglementate de contractul de mandat, dar numai fata de societate, dispozitiile legale fiind speciale si deci, de stricta interpretare, neputand fi extinsa prin analogie. Nu se poate sustine ca raspunderea instituita de o dispozitie legala speciala poate fi extinsa prin analogie si la raporturile dintre societate si tertii creditori, astfel cum este cazul cererilor intemeiate pe dispozitiile art.138 din legea insolventei, deoarece o astfel de extrapolare adaugand la lege si, conform principiului: ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Retinand teza raspunderii civile delictuale, fata de argumentele logico-juridice aratate anterior, Curtea apreciaza ca in mod temeinic si legal, instanta de fond a aratat ca, in speta, trebuie dovedite toate elementele raspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurenta in sustinerea recursului promovat, relative la raspunderea civila contractuala si la prezumtia culpei, neputand fi retinute de instanta de recurs.
Curtea retine ca, in speta, recurenta nu a facut dovada acestor elemente-conditie a caror indeplinire este impusa cumulativ de principiile raspunderii civile delictuale, nefiind probata nici culpa persoanei vizata, nici legatura de cauzalitate dintre starea de insolventa a societatii debitoare si faptele retinute de lichidator in rapoartele sale de activitate, privind incalcarea dispozitiilor Legii contabilitatii nr.82/1991, republicata.
Ca atare, simplele afirmatii in fata instantei, nedovedite in conditiile art.1169 Cod civil, nu pot fundamenta decizia instantei de admitere a cererii formulate, Curtea retinand ca netinerea contabilitatii conform legii ut singuli, fara raportare la celelalte elemente ale raspunderii civile delictuale, nu echivaleaza cu dovada elementelor raspunderii civile delictuale.
Pentru considerentele mai sus invocate, in baza art.312 raportat la art.3041 Cod procedura civila, coroborat cu art.138 din Legea nr.85/2006, republicata, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
??
??
??
??
1